Bogdan Aurescu – singura soluţie viabilă a PSD-ului pentru funcţia de prim-ministru

Acum că  politrucul Ponta a ieşit din prim-planul politicii româneşti la fel cum a intrat, pe uşa din dos, rămâne desigur de rezolvat problema deloc simplă a desemnării unui nou prim-ministru. Evident, declaraţia Alinei Gorghiu despre anticipate n-o ia nimeni în serios, întrucât se ştie cât de dornici sunt în general parlamentarii să-şi încheie mai repede mandatul (probabil ar trebui să iasă 500.000 de bucureşteni în stradă pentru a forţa lucrurile în această direcţie). Aşadar e nevoie de un premier care să îndeplinească simultan trei condiţii destul de dificile: 1. Să fie acceptabil pentru cei 15-20.000 de bucureşteni care l-au lămurit ieri pe Ponta că e momentul să se care naibii odată 2. Să vină din partea actualei coaliţii de guvernământ, cea care deţine deocamdată o majoritate destul de confortabilă şi 3. Să poată fi acceptat de Klaus Iohannis fără ca acesta să pară un lider slab, care acceptă orice îi pune PSD-ul dinainte.

Cum e limpede că numai un tehnocrat poate satisface condiţiile 1 şi 3., nu rămâne decât să ne uităm care dintre figurile cât de cât apolitice şi cu notorietate poate fi acceptabilă pentru PSD în general şi pentru Dragnea în special.  Eu unul nu reuşesc să mă gândesc la altcineva decât la Bogdan Aurescu, un tehnocrat veritabil, care şi-a slujit ţara cu multă competenţă în Ministerul de Externe.

Sigur, faptul că Aurescu reprezintă de departe cea mai logică soluţie nu înseamnă că va fi şi nominalizat. În primul rând că mai trebuie să vrea şi el, iar eu unul nu-s deloc convins că un om inteligent se va băga cu capul înainte într-un asemenea viespar, mai ales când situaţia politică pare destul de volatilă. În al doilea rând, o nominalizare respectabilă din partea PSD ar pune PNL-ul într-i situaţie destul de dificilă, deci este probabil ca liberaii, mai ales foştii pedelişti, să utilizeze fiecare pârghie de care dispun pentru a împiedica această nominalizare. Şi, în fine, nominalizarea lui Aurescu i-ar strica talentatului domn Coldea „combinaţia Predoiu”, deci este de presupus ca şi totţi acoperiţii din presă vpr face pe dracu-n patru ca să împiedice punerea în practică a acestei soluţii excelente pentru România.

Ce-o mai fi om mai vedea, dar ţineţi minte că primul care a enunţat această idee în spaţiul public a fost sus-semnatul, azi 4 noiembrie la ora 18.

6 răspunsuri la Bogdan Aurescu – singura soluţie viabilă a PSD-ului pentru funcţia de prim-ministru

  1. cobol spune:

    Buna idee. Prea buna, as zice. Dar vorba ta, trebuie sa mai vrea si Aurescu.

  2. GreuDeGasitID spune:

    Da, ai dreptate. Fuga in piata, pune pana pe portavocea alora si fa propunerea

    • optimvs spune:

      Cred ca mi-ar fi cam greu sa smulg o portavoce de la baietii aia de la SRI care le-au adus in piata.
      Chiar, ma gandeam aseara la o chestie, cunoaste cineva vreun om obisnuit care sa aiba acasa portavoce de-aia profi, cu baterie,microfon extern samd? Food for thought😉

  3. cenusarul spune:

    vezi ca se fac liste cu ministrii strazii! Aurescu este unul din numele vehiculate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: