Justiţia din România şi circul penibil al condamnării lui Dorin Cocoş

25 Martie 2016

justitie pe bani

Pe bune acum, doar 2 ani cu executare pentru Cocoş, un an şi jumătate CU SUSPENDARE  pentru Nicu Niro, 3 ani cu executare pentru Pinalti samd  într-un dosar în care doar MITA este estimată la vreo 60 de milioane de euro chiar de  către Codruţa Kovesi??? Asta în condiţiile în care prejudiciul total suferit de statul român este însă de circa 1 miliard de euro şi nu se pune nici o secundă problema recuperării lui de la Microsoft?

OK, înţeleg că sentinţa nu este definitivă. Logic ar fi ca DNA să facă apel, pentru că dacă nu face înseamnă clar, indubitabil că îi favorizează pe inculpaţi.  Nu ai cum să-i dai lui Voiculescu 10 ani pentru terenul ăla (plus institutul deja falimentar la momentul privatizării)  şi să-i mai bagi alături de el şi pe oamenii ăia de la ICA, iar lui Cocoş să-i dai 2 ani şi lui Nicu Niro 18 luni cu suspendare, ce mama naibii. Asta în condiţiile în care doar mita luată efectiv de ăştia depăşeşte ca valoare tot prejudiciul pe care evaluatorul DNA i l-a imputat lui Voiculescu, în vreme ce prejudiciul cauzat de ei e de vreo 20 de ori mai mare.

Dacă pornim de la premiza că sentinţa lui Voiculescu este corectă, atunci Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Amendamentul la legea dării în plată şi turbarea postacilor băsişti

8 Martie 2016

Cine a urmărit cu atenţie epopeea legii dării în plată şi reacţiile cauzate de ea în nervosul www românesc a observat probabil că haita postacilor băsişti s-a dezlănţuit furibund împotriva lui Isărescu şi a băncilor abia când aceştia au reuşit să obţină introducerea unui amendament care limitează toată tărăşenia la creditele imobiliare de până la 150.000 de euro. Până la apariţia amendamentului se făceau atacuri moderate (şi oarecum fireşti) la adresa lăcomiei băncilor, iar eternul şi fascinantul domn Isărescu era „ciupit” mult mai delicat decât a făcut-o subsemnatul cu mult înainte să înceapă balamucul.

Imediat însă ce senatorul PSD Belacurencu a reuşit să introducă în proiectul de lege votat în Senat amendamentul referitor la plafonul de 150.000 de euro, postacii băsişti au sărit ca turbaţi la gâtul lui Isărescu, apelând inclusiv la chestii scoase direct din hârdăul cu zoaie al răposatului Vadim. Cum atacul la ordin a fost evident şi cum Băsescu numai cu protecţia socială nu s-a ocupat cât a fost preşedinte ( aşa că nu poate fi acum bănuit că moare de grija românilor care or avea credite de 153.000 de euro), hai să vedem care este cu adevărat problema acestui amendament.

În 2007, pe vârf de bulă imobiliară, Elena Udrea cumpăra cu 3,29 milioane de euro un teren de numai 5.963 metri pătraţi, situat pe malul lacului Griviţa din Bucureşti. Terenul a fost cumpărat pe baza unui credit luat de la BRD. Ulterior, în 2010, după ce bula a făcut poc iar terenuri de genul respectiv nu mai aveau cum să fie o investiţie profitabilă dacă dădeai pe ele 3 milioane de euro plus dobânzi, Elena Udrea a scăpat de cartoful fierbinte, plasându-l cu tot cu credit unui cetăţean pe nume Alexandru Faur ( partener de afaceri  cu Gheorghe Stelian etc). Doar că, evident, nici respectivul nu avea de unde să scoată sumele respective, aşa că acum banca îl execută silit, după cum se poate vedea în acest document.  Fireşte, dacă nu se obţine pe teren o sumă care să acopere creditul (şi vă daţi seama cam care sunt şansele să se întâmple asta) , Alexandru Faur e bun de plată la BRD pentru tot restul vieţii. Aşa că ar exista unele şanse să-i revină memoria şi să declare pe la DNA ce anume l-a făcut să preia acest credit otrăvit de la Elena Udrea, într-un moment în care era cât se poate de clar că valoarea de piaţă a terenului nu mai acoperea de mult nici măcar principalul creditului.

Dacă legea dării în plată ar trece fără nici un plafon, aşa cum zbiară acum propaganda băsistă, Alexandru Faur ar putea să-i pună BRD-ului terenul în braţe şi să-şi vadă liniştit de viaţă, fără să-l mai treacă vreo criză de conştiinţă sau Citește restul acestei intrări »


Băsescu te poate face să-l respecţi până şi pe Iliescu

4 Martie 2016

Ca unul care a petrecut ceva timp în Piaţa Universităţii şi a votat contra lui Iliescu în 1990, în 1992, în 1996 şi în primul tur din 2000 (chestie cu care evident că m-am şi mândrit la vremea respectivă) vă spun cu toată sinceritatea că găsesc extrem de comică înverşunarea anti-Iliescu a propagandei băsiste a zilelor noastre. Peste tot unde te întorci în online vezi cum nişte băieţaşi care în cel mai fericit caz aveau 9-10 ani în 1990 (deci nu pricepeau mai mult decât că începuseră să se dea mai multe desene animate la tembelizor) fac clăbuci la gură despre morţii Revoluţiei, mineriade şamd cu o înverşunare vecină cu nebunia.  Citind ce vomită pe net aceste creaturi  ai zice că au fost în prim planul evenimentelor, că s-au ferit de gloanţe pe străzile Bucureştiului în 22-24 decembrie 1989, că i-au fugărit şi bătut minerii pe străzi în 14 iunie 1990 etc. Asta deşi în realitate ei pândeau doar următoarea difuzare a aventurilor lui Tom şi Jerry.

Pe de altă parte, cei care am prins respectivele evenimente la o vârstă la care să  putem participa la ele, ba chiar să mai şi putem pricepe câte ceva din ce am văzut cu ochii noştri, am început cu trecerea anilor să avem puncte de vedere mult mai nuanţate. Evident că nici un om sănătos la cap nu poate să creadă că aducerea minerilor pe post de forţă de ordine ar fi  fost o soluţie rezonabilă. Sau că haosul din 23-23 decembrie, soldat cu peste 1000 de morţi doar în Bucureşti, nu a fost măcar parţial creat pentru a justifica lichidarea cuplului Ceauşescu. Doar că mulţi am început să ne dăm seama că Iliescu nu trebuie comparat cu Pericle, Ramses cel mare sau Carol Quintul  ci cu ceilalţi conducători pe care i-am avut noi românii în bicisnicele vremuri pe care le trăim.

Ori o comparaţie cu Băsescu îl face pe Iliescu să pară nu un comunist viclean care şi-a lichidat predecesorul şi a asmuţit minerii contra opozanţilor politici pentru a se agăţa de puterea recent dobândită ci de-a dreptul Citește restul acestei intrări »


Hai să coborâm pragul electoral pentru alegerile din 2020

2 Martie 2016

O ţară întreagă s-a crucit când a văzut-o pe „tehnocrata” Prună (apropo, oare scăpăm vreodată de ăştia cu părinţii prin nomenclatura ceauşistă?) vorbind fără s-o fi întrebat nimeni despre coborârea pragului electoral.  Iar uimirea s-a transformat în cazul multora în indignare când,  întrebată de ce propune măsuri care ar avantaja momentan doar partidul de buzunar al lui Macovei, Raluca Prună n-a găsit ceva mai bun de spus decât că are o „afinitate de idei” cu Monica Macovei dar că asta nu înseamnă că măsura propusă nu este justă.  (evident, ştirea e de găsit doar pe mult-hulitele posturi şi site-uri ale lui Voiculescu, aspect despre care am mai discutat şi cu ocazia scandalului Guseth).

Cum argumentele Ralucăi Prună în favoarea reducerii pragului electoral sunt destul de logice şi cum, pe de altă parte, reducerea pragului electoral chiar în anul alegerilor (doar ca să intre partidul lui Macovei în parlament)  ar fi un precedent extrem de periculos , eu am o propunere foarte simplă:  hai să reducem pragul electoral pentru următoarele alegeri parlamentare, cele care ar urma să aibă loc în 2020.  În acest fel următorul ciclu electoral s-ar desfăşura de la început pe nişte reguli deja ştiute, nu ar mai exista acuzaţii că  Citește restul acestei intrări »