Despre corporatistele isterice care îşi castrează cu drag motanii

Un motan care n-a avut

N-a avut „sansa” sa fie „iubit” de o corporatista

Facem o scurtă pauză de politică, întrucât rar mi-a fost dat să văd un subiect pe care cuconetul corporatist să se manifeste cu mai multă violenţă în online. Imediat ce vine vorba măcar tangenţial despre castrarea motanilor, poţi să fii sigur că vreo câteva duduiţe workalholice o să înceapă să peroreze despre faptul că emascularea este absolut necesară „pentru binele ghemotocului pufos”, „pentru sănătatea lui”,  „pentru siguranţa  lui” etc etc. Iar orice încercare de a expune argumente împotriva acestui curent de gândire este taxată drept iresponsabilitate cu o furie care aminteşte de Evul Mediu.

În realitate lucrurile sunt foarte simple: castrarea unui motan este UN LUCRU PROFUND EGOIST, făcut strict PENTRU CONFORTUL FIZIC, PSIHIC ŞI MATERIAL AL STĂPÂNULUI.  Orice motan castrat care trăieste 15 ani plimbându-se de pe o canapea pe alta şi ajungând la 15 kile ar da toţi anii ăia pe unul singur petrecut necastrat şi cu acces la viaţa de noapte pisicească. Numai cine n-a văzut mutra extrem de satisfacută a unui motan care se întoarce acasă dupa 2-3 zile de bătăi şi sex pe acoperişuri poate crede altceva.

Cum unii se întorc răniţi grav, uneori chiar mutilaţi, iar alţii nu se mai întorc deloc, este evident că ECONOMIC VORBIND castrarea este foarte rentabilă pentru o stăpână fără prea multă minte, care la întoarcerea de la cele 12 ore petrecute slugărind nişte şefi abominabili vrea să găsească acasă o chestie blănoasă şi docilă. La fel de bine i-ar folosi un pluş care să toarcă şi să aibă temperatura corpului de 38 de grade. Logic că un motan necastrat lăsat 12 ore într-un apartament ar face casa praf. Iar dacă ar fi lăsat pe stradă 12 ore ziua şi 8 noaptea  probabil corporatista s-ar simţi folosită de încă un personaj de sex masculin, pentru care e bună doar să plătească vizitele la veterinar şi mâncarea.

Pe scurt, un motan necastrat şi lăsat să hălăduiască pe afară câteva ore bune pe zi o să trăiască în medie 4-5 ani, o să coste semnificativ mai mult pe an în materie de vizite la veterinar şi va lăsa un mare gol în suflet în momentul în care o să dispară definitiv de acasă.  Dar o să fie un MOTAN, adică un soi de tigru în miniatură, tupeist la maxim, curios să ştie orice miscă prin preajmă, vânător neobosit etc.

La extrema opusă, un motan castrat şi ţinut 24-7 într-un apartament o să fie o arătare supraponderală care se plimbă plictisită de pe o canapea pe alta, zace prostită pe burta proprietarei, se spală de plictiseală până cheleşte etc. Probabil va trăi 12-15-17 ani timp în care proprietara o să-l vaccineze degeaba an de an, că tot n-ar avea săracul de unde să ia nici o boală. Când o să sune soneria, în loc să se repeadă să vadă cine e la uşă sunt şanse bune să se ascundă speriat sub canapea.

Când duci discuţia în acest punct, ţi se pune inevitabil în braţe „argumentul” că numai un iresponsabil poate dori ca motanul să umple cartierul de pui nedoriţi, care vor avea o soartă tristă etc.  Dacă o întrebi însă pe corporatistă de ce nu a plătit pentru STERILIZARE (care costă evident mai mult) în loc de CASTRARE, o să înceapă să se bâlbâie şi după câteva momente de derută o să pună iar placa aia cu „siguranţa ghemotocului pufos”.  Adică siguranţa EI că pentru banii INVESTIŢI primeşte o jucărie tâmpă dar care „duce” 15 ani.

Revenind la argumente serioase, trebuie punctat faptul că dacă motanul necastrat începe să-şi marcheze teritoriul situaţia este imposibilă pentru orice proprietar care stă la bloc, oricât de bine intenţionat ar fi. Mirosul este INCREDIBIL de puternic, deci înainte să adoptaţi „ghemotocul blănos” care vă priveşte cu ochi mari şi încă albaştri gândiţivă de 7 ori la acest aspect. Şi da, au început să existe şi la noi destui pisoi care sunt euthanasiaţi prin adăposturi. Dacă spui că un adevărat iubitor de animale i-ar „sălta” până la vârsta la care se pot descurca singuri şi apoi mai degrabă le-ar da drumul pe stradă decât să le facă injecţia letală rişti să fii crucificat pe loc. Asta deşi este evident faptul că oraşe precum Bucureştiul au probleme cu rozătoarele, nu cu suprapopularea felină. Iar pisicile maidaneze încă n-au omorât vreun om, în vreme ce bolile purtate de diverse rozătoare au făcut de multe ori prăpăd în lume.

Una peste alta, bineînţeles că nenumărate animale sunt castrate zilnic pe tot globul, pentru a fi folosite de către oameni în diverse scopuri. Asta este, ca să supravieţuim ca specie am învăţat s-o facem şi pe asta, ba chiar în decursul timpului am făcut-o şi unor semeni de-ai noştri. Dar ipocrizia delirantă a acestor femei care se declară „iubitoare de animale” cred că ar scoate şi un sfânt din minţi.

Deci reţineţi ideea: un adevărat iubitor de animale care vrea să rezolve problema puilor nedoriţi îşi STERILIZEAZĂ animalul, nu îl CASTREAZĂ. Castrarea se face doar din egoism, din dorinţa de a avea un animal CONFORTABIL de deţinut.

P.S. Orice veterinar mai bun de gură o să vă spună că nu  e vorba de nici o conspiraţie a veterinarilor, că de multe ori pentru un veterinar un motan necastrat care vine la cusut răni şamd de câteva ori pe an e mult mai „mănos” decât un motan castrat care stă cuminte în apartament etc. Realitatea e un pic mai complexă în sensul în care castrarea permite mult mai multor persoane să deţină nişte chestii pe care le numesc pisici, de unde venituri MULT mai mari şi mai sigure pentru veterinari etc. Foarte puţini s-ar încumeta să ţină  pisică necastrată în apartament (exceptând parterul, hai etajul 1 în anumite situaţii).

 

 

Anunțuri

8 Responses to Despre corporatistele isterice care îşi castrează cu drag motanii

  1. Burgermeister spune:

    Ce rau esti, n-ai inteles cu cat drag isi programeaza ele pisoii la o mica operatie care sa-i faca mai cuminti?Totul numai din dragoste altruista pentru binele patrupedului.

  2. Slavă domnului, nu sunt corporatistă, deci n-am apucături de cororatistă, deci, dacă n-o să apară,din senin (că până acum n-au fost), motani îndrăgostiți și pisici cochete pe sub fereastră, Mili scapă cu bijuteriile la el. Le va pierde numai și numai dacă începe să marce prin casă și putoarea devine irespirabilă. N-am puterea să-l dau la curte.
    Oare nu există tratament medicamentos cu care să-l țin la adăpost de emoțiile perioadei de împerechere? Așa de rudimentară să fie farmacologia veterinară?!

    • optimvs spune:

      Poate ca exista, dar ar fi ca si cum il castrezi chimic, ca pe violatori. 😆
      Daca nu simte concurenta (alti motani) si nici pisici in calduri, e posibil sa nu inceapa sa marcheze teritoriul prin apartament. Dar nici cine stie ce fericire n-o sa fie pe capul lui, asta evident daca nu-i aduci o consoarta. (doar ca pe urma risti sa-l apuce marcatul zonei doar asa, ca sa se dea mare)
      Chestia cu „datul la curte” iarasi e complexa, pentru ca nu e mare inghesuiala la adoptat motani adulti rasa gang.

  3. Mi-am amintit ceva, o nebunie…
    Acum câțiva ani m-am dus la un concert, la Ateneu. Am văzut, în foaier, o doamnă sărită de 70 de ani, în rochie lungă, eșarfă, tot dichisul, purtând în mâna dreaptă o cușcă de pisică. Am făcut un ocol, să mă conving că venise cu pisica la un concert Brahms. M-am convins. Pisica, albă, imensă, dormea colac în cușcă. Prietena cucoanei cu pisică la cușcă ținea sub cot un plic. Din piele de șarpe sau curcan, că nu mă pricep. Tot concertul m-am gândit că, undeva, în sala Ateneului Român, o pisică albă, cât un sac de ciment, doarme pe Concertul 1, pentru pian, de Brahms.
    🙂

    • optimvs spune:

      Tare de tot 😆
      Bine, apropo de faze cu batranici si pisici tot bancul cu motanul Gicuta ramane tatal lor.

      • Da, motanul Gicuță, Prințul Fermecat ulterior Castrat e Tăticul bancurilor cu babe și pisoi… Auzi? N-ar fi posibil ca băbuțele astea să sufere, într-un fel teribil de freudian, de complexul castrării sau de ăla oedipian?
        Le amestec acum, că e noapte și-s obosită, dar ideea rămâne…

        🙂

      • optimvs spune:

        Mai degraba cred ca in privinta corporatistelor prea dornice sa le faca „harsti” amicilor blanosi se intrevede o frustrare de femei care se simt folosite de barbati in aproape toate aspectele vietii cotidiene. Si atunci apare acest imbold aproape irational de a emascula pe cineva, fie el si un biet motan.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: