Poate i-a zis Goţiu ceva, poate l-a înjurat…

15 Septembrie 2017

Săritul la bătaie în cursul unei dezbateri de idei nu poate fi scuzat, cu atât mai mult cu cât Goţiu e un penibil care cântă cum i se învârte cheiţa, nu e ca şi cum poate lua prin surprindere interlocutorul şi provoca emoţii ieşite din comun. Dar ce-aş vrea eu să aduc în centrul atenţiei nu este comportamentul de maidan al lui Palada, ci faptul că ieşirea lui în decor este înfierată cu maximă indignare fix de indivizii care acum 8 ani se dădeau de ceasul morţii pentru a-i găsi scuze lui Băsescu. Care plesnise nu un oengist penibil năimit să grohăie orbeşte trei sloganuri  ci un copil.  Să ne reamintim scena:

 

Oricât s-ar suci şi s-ar învârti apărătorii „statului de drepţi” fapta asta este INFINIT MAI GRAVĂ  decât a lui Palada. Oricum o dai, pur şi simplu nu există termen de comparaţie. Cu toate astea, printre primii care l-au condamnat pe smardoiul de operetă Palada a fost, cum altfel, porcul suprem Traian Băsescu:

 

Nu este nici un fake, e contul lui original de facebook.  Vorbim despre individul care, pus să jure, s-a jurat că nu l-a lovit pe copil „cu pumnul în faţă sau în plex” , profitând de faptul că jura taman în faţa acoperitului Turcescu, în prezent Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Daum nu înţelege că turma lui Becali va face orice pentru a-l vedea demis

4 Septembrie 2017
Gura nu-i mai tace, iarba nu-i mai place

Gura nu-i mai tace, iarba nu-i mai place

Campania bestială din GSP (ziarul de „curte” al infractorului condamnat Becali G.) ar fi fost suficientă pentru a determina orice antrenor format în fotbalul românesc să-şi dea seama că i se coc diverse chestii si că selecţia ar trebui făcută nu doar după criteriul valoric ci şi după criteriul loialităţii, infinit mai relevant în spaţiul Carpatico-Balcanico-Danubiano-Pontic. Din păcate Cristoph Daum vine dintr-o cultură fotbalistică în care trântirea meciurilor, fără a fi ceva de neconceput (nu sunt nici nemţii nişte sfinţi, dacă ne gândim doar la celebrul RFG-Austria de la Mondialul din 82) reprezintă cu siguranţă o excepţie rarisimă, aşa că a început mult prea târziu şi mult prea timid să-şi pună unele întrebări.

În schimb, subsemnatul a văzut multe în fotbalul nostru şi (în special) ştie foarte bine cine sunt Tolontan, Ioaniţoaia & Co, aşa că o să vă înşir aici nişte întrebări pe care trebuie să şi le pună urgent Cristoph Daum ÎNAINTE de a băga în teren echipa pentru meciul decisiv din Muntenegru:

  1. Dacă Bogdan Stancu este un excelent executant de lovituri de la 11 metri, care se uită mereu unde/dacă a plecat portarul înainte de a lovi mingea, cum se face că în meciul cu Armenia a şutat fix pe direcţia pe care portarul armean plecase de mult? Nu mai zic că a făcut-o şi la semi-înălţime, adică fix unde-i vine mai bine portarului să întindă mâna. Şi că toate astea s-au întâmplat după ratarea penibilă din prima repriză.  Sigur că în asemenea cazuri hoţul e cu un păcat şi păgubaşul cu o mie, dar mai bine bagi un jucător aflat dincolo de orice bănuială (ca Bicfalvi de pildă) şi ştii că la o adică te cureţi pe mâna ta, decât să te întrebi pe urmă dacă nu cumva copilul de suflet al lui Piţurcă ţi-a tras preşul de sub picioare.
  2. Acelaşi considerent se aplică şi în cazul lui Chiricheş, care are tot atâta charismă de căpitan cât vaca Milka, dar care are deja de făcut observaţii oficialilor FRF, deşi în meciul cu Armenia reuşise să se facă pierdut pe drum la singurul contraatac mai serios al armenilor. Joacă măi Daum cu Moţi şi măcar stai liniştit că un jucător cu destule meciuri de UCL în picioare o să dea totul pe teren.
  3. Orice român care a văzu cum Nicuşor Stanciu l-a dat deoparte pe Ganea (autorul unor execuţii formidabile în ultima vreme) doar ca să trimită nonşalant peste poartă lovitura liberă din finalul meciului cu Armenia a înţeles ce era de înţeles. Cineva ar trebui să-i explice şi lui Daum care-i treaba, cum se leagă chestia asta cu penalty-ul ratat de Nicuşor în Citește restul acestei intrări »