SRI-ul lui Hellvig protejează postacii care îndeamnă la comiterea de infracțiuni? (partea a II-a)

Cu o mică întârziere propun să trecem de la abstract la concret și să ne clătim ochii cu instigările care se încadrează perfect în  prevederile articolului 368 din actualul Cod Penal, dar pe care SRI-ul lui Hellvig nu reușește să le depisteze. Începem (ușor, pentru încălzire) cu un individ pe blogul căruia SIE a considerat că e nimerit să-și facă reclamă acum un an și ceva, în ciuda muntelui de fapte care demonstra fix contrariul:

 

Instigare comisa in timpul evenimentelor

Instigare comisa in timpul evenimentelor

Remarcați vă rog ora postării de pe facebook, 23.29, adică fix în timp ce jandarmii se luptau cu cei mai violenți dintre protestatari pe străzile din jurul Pieței Victoriei.  Cu alte cuvinte, îndemnurile bestiale la atac asupra jandarmilor publicate atât în textul „Cum trebuie tratat cu jandarmii” semnat de Cetin Ametcea pe site-ul cetin.ro  cât mai ales în comentariile la acest text au fost scrise și postate ÎN TIMPUL DESFĂȘURĂRII EVENIMENTELOR.  Acum hai să ne clătim ochii și cu câteva dintre aceste îndemnuri, publicate pe respectivul site puțin după miezul nopții, în timp ce luptele de stradă continuau:

 

instigare la atacuri cu cocktailuri molotov

instigare la atacuri cu cocktailuri molotov

Individul care semnează „arhi” este fix Cetin Ametcea, proprietarul blogului, iar „bigone” poate fi oricine, de la același Ametcea la cine știe ce descreierat dornic să ardă de vii jandarmi.  Dar fix asta ar fi treaba SRI-ului să stabilească, pentru că până una-alta a te „apăra” de bastoanele jandarmilor cu cocktailuri Molotov se cheamă tentativă de omor în Codul Penal.

Iar petrecerea a continuat pe acest site mult după miezul nopții cu mesaje în același stil:

 

instigare la atacuri cu cocktailuri Molotov

instigare la atacuri cu cocktailuri Molotov

Chiar dacă mesajele astea or fi fost postate de cine știe ce anonimi excitați de evenimentele care se derulau în Piața Victoriei, răspunderea penală tot a proprietarului site-ului este.  Iar taman proprietarul site-ului posta pe propriul cont de facebook, la vreo 3 zile de la protestul violent, următoarele mesaje (pentru cine nu știe, dacă amesteci amoniac și înălbitor poți să produci monocloramină sau dicloramină -gaze iritante dar și tricloramină – un amestec exploziv)

 

Instigare Cetin Ametcea facebook

Instigare Cetin Ametcea facebook

Sublinierile îmi aparțin, dar mizeriile astea, oricum o dai, ar trebui să facă obiectul unui dosar penal, dacă legislația în vigoare încă li se mai aplică și postacilor tefeliști.  Care postaci tefeliști îndeamnă dobitocii la confruntări violente cu jandamii în timp ce ei stau cu burta la soare prin Spania:

individul se intorcea in tara pe 12 August

individul se intorcea in tara pe 12 August

Vă întrebați cât de proști sunt tefeliștii care se lasă mânați la bătaie cu jandarmii de către asemenea indivizi? Pe bune că nu e treaba noastră, orice om are dreptul să fie cât de prost l-a lăsat Dumnezeu, sau chiar cât de prost vrea să devină „informându-se” din asemenea surse. Treaba noastră e însă de ce ditamai SRI-ul, cu buget monstruos, cu ditamai divizia (sau cum s-o mai numi) de monitorizare a presei și a mediului online nu a sesizat Parchetul în legătură cu aceste flagrante încălcări ale Codului Penal? Așteptăm să vedem jandarmi înjunghiați, așa cum instiga un comentariu postat tot pe blogul lui Ametcea pe 14 August???

 

instigare la injungherea jandarmilor cetin.ro

instigare la injungherea jandarmilor cetin.ro

P.S. Toate screenshoturile publicate în acest articol servesc exclusiv la semnalarea către autoritățile statului a unor mesaje de instigare la comiterea unor infracțiuni.

Reclame

13 Responses to SRI-ul lui Hellvig protejează postacii care îndeamnă la comiterea de infracțiuni? (partea a II-a)

  1. cobol spune:

    Astia au turbat complet? Acolo sunt infractiuni clare, pana si cel mai incepator procuror face un dosar beton pe articolul ala de cod penal cu instigarea.

    • optimvs spune:

      Mai, eu n-am nimic cu nimeni, cata vreme indemnau la iesit in piata, la greva, la orice forma pasnica si legala de protest era fix treaba lor (si dreptul lor). Cand au inceput sa indemne la injunghieri si Molotoave a devenit treaba noastra, a tuturor oamenilor cu capul pe urmeri, care nu vrem sa vedem morti pe strada samd.

  2. Burgermeister spune:

    Mda, Ametcea are comentariile in moderare, nici macar nu poate pretinde ca i-au postat unii aberatii fara ca el sa stie. Tot ce e acolo e aprobat de el. Asta cred ca vrea dosar penal ca sa ceara pe urma pomana prin patreon, altfel nu-mi explic.

    • optimvs spune:

      Nu stiu care sunt motivatiile individului si sincer nici nu-mi pasa. Pentru mine oricine indeamna la omoruri (injunghieri, incendieri de persoane etc) a trecut de mult linia rosie si trebuie sa faca o vizita la puscarie, sa se linisteasca.

  3. Pentru mine, orice om care îndeamnă la omor – pă iei și pă mama lor! – trebuie să facă o vizită la spitalul de boli nervoase. Unde ia tratament pe termen nedeterminat.
    Păcat că nu există un protocol medical pentru pensatul cu batistuță de la Realitatea și acoliții lui. Am căzut acolo, vorbind, oameni de 10 ori mai proști ca actuala noastră prim-ministru, deși nu credeam că e posibil.

  4. Aldus spune:

    Ai urmărit clipurile Facebook la care se face referire? Cel postat de Cetin în articolul de blog arată un tânăr care aruncă cu ceva (pare o doză) într-un jandarm, este luat în primire de alt jandarm și fuge peste un gărduleț, după care, când al doilea jandarm se întoarce, revine în viteză și îl lovește cu piciorul, din spate, doborându-l. Deci da, articolul lui Cetin este o instigare clară la violență împotriva jandarmilor.

    Pe de altă parte, pe linkul lui bigOne se observă cum niște protestatari au înconjurat un jandarm și o jandarmeriță, în care dau cu pumnii și picioarele, în timp ce alți câțiva protestatari încearcă să facă zic în jurul lor și să-i apere. Cel mai probabil comentariul lui bigOne a fost ironic, vrând să arate că nu doar jandarmii se comportă animalic – cum sugera Cetin, motiv din care acesta i-a și răspuns așa cum i-a răspuns, adică înjurându-l și întrebându-l de ce-i pasă de doi „jegoși” (adică jandarmul și jandarmerița care și-au luat-o de la mulțime). Ironia lui bigOne se menține și în comentariul următor, când îi răspunde:

    Easy boss, animalele inarmate sunt jandarmii. Mi se rupe pula de aia 2. Una oricum e femeie si nu dadea nimeni in ea. Jandarmii dadeau in oricine

    Deci, bigOne n-a incitat la violență ci a încercat să modereze tonul discuției într-un mod ironic, fiind înjurat pe tema asta de către gazdă, iar tu l-ai citit într-o cheie greșită.

    De asemenea, eu zic că interpretarea pe care o dai ultimului comentariu este abuzivă. Acolo Cymber nu îndeamnă la violență, ci întreabă oarecum retoric: unde sunt jandarmii care au fost înjunghiați sau dați cu capul de bordură? Adică, unde sunt violențele reale (din partea protestatarilor) care să justifice gazele lacrimogene lansate de jandarmi? Îndemnul lui se rezumă la concluzia din final: „muiepsd, muiedragnea, muiejandarmilor”. Ceea cer mnoa…

    • Aldus spune:

      erată: ceea ce* mnoa…

    • optimvs spune:

      Nu te mai agita degeaba ca nu era nici o ironie acolo. Asa a crezut si Ametcea si l-a luat pe ala la injuraturi, dupa care respectivul a precizat ca el se referea de fapt la jandarmi.
      Iar individul care a scris mesajul din ultimul screenshot se intreba „protestul asta a fost pe Otopeni, in tribunal sau unde?” Cu alte cuvinte indemnurile lui ulterioare la injunghierea jandarmilor sunt fara echivoc, cata vreme el se intreba de ce n-au avut protestatarii arme albe.
      Las-o moarta, nu mai incerca sa-i speli pe postaci ca au comis-o.

      • Aldus spune:

        Nu m-am agitat și n-am niciun interes să spăl sau să porcăiesc pe nimeni. Ți-am spus cum am interpretat eu capturile tale de ecran, ce am înțeles eu din ele, nepărtinitor. Acum, că ai zis că mă înșel, am aruncat o privire și peste alte comentarii de-ale lor de la acel articol și da, cred că ai dreptate. Probabil tu îl citești pe Cetin mai mult decât mine, așa că ai o privire de ansamblu mai bună asupra celor care comentează la el. 😀

      • optimvs spune:

        Asta cu „il citesti” a fost tare. Nu, Doamne-fereste, individul e absolut grotesc, nici un om care se respecta nu ii poate urmari site-ul. Dar inainte de protestul care se anunta violent am facut un tur de orizont si am observat care erau principalii instigatori la omoruri/incendieri din online. Pe urma am activat pluginul de screenshoturi si am adunat material.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: