Se pregătește Boc să-i ia locul lui Iohannis?

 

Boc, Boc, Boc, bate toba cu noroc

Boc, Boc, Boc, bate toba cu noroc

Senzaționala manevra de imagine reușită de Emil Boc, practic primul politician român care reușește să se „lipească’ de un succes major al unei reprezentative a României, aduce în mod brutal pe agenda publică o problemă cât se poate de acută a muribundului regim neo-securistic de la noi: oricât ai încerca să-l  scoți la vopsea pe Klaus Iohannis, tot un ins scrâșnit și cu alură de gardian de lagăr de concentrare îți iese (adică prea bătrân ca să se înroleze voluntar în SS și prea rău ca să-și vadă naibii de treabă așteptând să se termine războiul).  Asta ca să nu mai vorbim și că acest bizar reprezentant al unei minorități atât de respectate la noi pare capabil să-i poarte ghinion și lui Pițurcă la barbut: mandatul lui a început practic cu accidentul aviatic din Apuseni (în care au murit doi oameni iar alți patru au fost răniți)  și a continuat cu o serie nesfărșită de nenorociri (Colectiv), insuccese, scandaluri și conflicte care ar pune pe gânduri și pe cel mai înflăcărat adept al ateismului științific.

Pe scurt, undeva prin laboratoarele subterane ale noii securități, pe unde stau la o cafea Coldea, Dâncu și compania scremându-și creierii cum să se agațe de putere,trebuie să fi încolțit gândul că sasul ar trebui dat la REMAT  și înlocuit cu un model de fabricație autohtonă care să producă niscaiva asocieri pozitive în mințile alegătorilor . Și cum 99.99% dintre alegători au memoria mai scurtă decât a vrabiei și au uitat de mult isprăvile anti-umane ale premierului Boc,  nu cumva ar fi potrivit  primarul de succes Emil Boc, om care indiscutabil a scuturat Clujul de praf și l-a făcut să arate pe cât de omenește poate arăta un oraș din România? Sigur, asta făcuse și Iohannis la Sibiu, doar că Boc nu are atârnate după el șase case „luate din meditații” și, foarte important, proiectează o imagine de personaj bonom și pus pe treabă în sens pozitiv, un soi de „tovarăș de nădejde” varianta 2.0  pentru tefeliștii anului 2019.  În plus, are și CV-ul potrivit pentru Coldea și Dâncu, la o adică se poate conta că n-o să vină cu bursieri Soros la conducerea civilă a SRI.

În linii mari, mai era nevoie doar de un impuls puternic de imagine, ceva care să-l asocieze instantaneu pe Boc în ochii tuturor românilor cu evenimente foarte pozitive de dată recentă.  Așa că, să vezi minune, primarului de la Cluj i-a venit ideea să se facă șef de galerie, să organizeze deplasarea pentru câteva zeci de clujeni cu chef de strigat și să meargă să susțină din răsputeri IN DEPLASARE echipa de Fed Cup a României care tocmai încerca (în fața celui mai greu adversar posibil) să egaleze cea mai bună performanță din istorie.  Momentul a fost ales perfect: cehoaicele ne bătuseră oricum recent chiar la noi acasă, deci așteptările nu erau prea mari, iar un eventual nou insucces contra lor (mai ales în deplasare) nu i-ar fi lipit lui Boc eticheta de ghinionist.  În plus, cea mai bună membră a echipei Cehiei (Kvitova) nu putea participa la meciul cu România, fiind ocupată cu procesul individului care aproape că-i terminase cariera cu cuțitul în urmă cu câțiva ani.

Manevra a funcționat perfect, Halep a făcut ce se aștepta de la ea și a adus două puncte din meciurile cu Pliskova și Siniakova (sportive mai slab clasate și cu care are bilanț pozitiv all time)  iar echipa de dublu  Niculescu-Begu a făcut un meci senzațional și a depășit la mare lupta dublul cehesc aflat confortabil pe locul 1 în lume. Și toată nația l-a văzut pe Emil Boc bătând toba cu mult spor (și cu noroc)  vreme de aproape 8 ore, fiind practic sufletul galeriei pe care oricum el o adusese acolo.

Nu știu dacă Florian Coldea i-a trimis lui Iohannis tradiționalul mesaj „scrie trei scrisori”  dar în momentul ăsta pare destul de plauzibil ca omul în spatele căruia sistemul securistic își va pune toată greutatea la alegerile prezidențiale să fie Emil Boc. Dacă le iese, măcar ne putem consola cu gândul că Boc poartă noroc la sport, poate ne mai calificăm și noi la vreun CM de fotbal, poate nu ne mai elimină Albania de la Euro, poate mai avem și noi măcar satisfacții de-astea ca nație. Că vorba ceea, cu Iohannis în frunte încă un mandat riscăm să ne bată și Bulgaria la handbal feminin, Ungaria la rugby, Moldova la baschet, Ucraina la oină și Serbia la ce vrea ea…

 

Reclame

4 Responses to Se pregătește Boc să-i ia locul lui Iohannis?

  1. cobol spune:


    Oare chiar suntem o natie de cretini?

    • optimvs spune:

      Romanul are memoria scurta si fiind latin iubeste circul. Primar&fost premier batand toba in galerie la o mare victorie >>> taieri de salarii si pensii acum 8-9-10 ani.
      C’est la vie. Ramane de vazut ce are sasul de zis. Daca mai era Luluta la DNA cred ca maine ii deschidea dosar lui Boc :))

  2. Mihai spune:

    Acum ca se coace si achitarea lui El Chapo nu stiu ce ne-ar mai putea mira. Boc presedinte cu Turcanu premier si Sica Orban la Justitie, sa stim o treaba.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: