Haita pedelistă atacă sistemul de sănătate în noaptea de dinaintea moțiunii de cenzură!

Naivii care mai credeau că fostul PDL (în prezent deghizat sub numele PDL) nu ar fi chiar un grup infracțional organizat au primit în noaptea aceasta o lecție dură: într-o ședință-maraton de aproape 10 ore guvernul Orban a votat pe bandă rulată o serie nesfărșită de ordonanțe de urgență. Singura urgență era dată de faptul că bizarul executiv al lui Sică Mandolină Iohannis are deasupra capului securea moțiunii de cenzură de mâine, o moțiune de cenzură pentru care PSD și UDMR par a fi adunat suficiente voturi. Printre aceste ordonanțe de urgență adoptate „noaptea ca hoții”se numără  și cea care practic dă liber tunului din Sănătate, prin care pacienții cu boli cronice care beneficiază de tratament în cadrul programelor naționale de sănătate se vor putea trata, la alegere, atât la stat, cât și la spitale și clinici private, costul urmând a fi suportat integral de sistemul asigurărilor de sănătate FĂRĂ COPLATĂ! Practic, se deschide posibilitatea ca sistemul public de sănătate să fie falimentat prin „migrarea” unui număr relativ mic de pacienți la privat, asta în condițiile în care banii NU AJUNG NICI MĂCAR PENTRU TRATAREA ÎN SISTEMUL PUBLIC A BOLNAVILOR CU BOLI CRONICE!!!

Începând din acest moment orice om sănătos la cap ar trebui să-i scuipe direct în gură pe toți propagandiștii pedeliști care mai încearcă să latre oriunde în spațiul public, de la TV și până la colțul străzii. Sper din suflet ca moțiunea de cenzură să treacă și această haită nesătulă să se întoarcă în opoziție, iar aberațiile trecute prin abominabila sedință de guvern din seara asta să fie trântite în Parlament, înainte de orice discuție despre anticipate.

P.S. Da înțeleg perfect că e nasol în sistemul public de sănătate, dar în mod cert soluția NU este să-l falimentăm acum ca să se poată îmmbogăți câțiva pedeliști pe spinarea oamenilor care suferă de boli cronice.

 

4 Responses to Haita pedelistă atacă sistemul de sănătate în noaptea de dinaintea moțiunii de cenzură!

  1. cobol spune:

    Astia chiar se tem ca trece motiunea, chiar a reusit Ciolacu sa stranga asa randurile in PSD?

    • optimvs spune:

      Nu cred ca leadership-ul lui Ciolacu e raspunsul, mai degraba amenintarea pe care trecerea la alegeri locale in doua tururi o reprezinta pentru PSD si UDMR. Oricum ar sta lucrurile insa, in noaptea asta PDL si-a dat arama pe fata, o buna parte din guvern ar merita sa fie arestat la prima ora a diminetii…

  2. burgermeister spune:

    Pesedistii astia nu sunt si ei capabili sa scoata niste oameni in strada? Pe bune, daca nici acum…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: