11 septembrie, între delirurile conspiraţioniste şi ridicolul versiunii oficiale

12 septembrie 2016

Ca de fiecare 11 septembrie, Facebook-ul românesc a luat foc în urma duelurilor dintre adepţii teoriei conspiraţiei şi susţinătorii necondiţionaţi ai unchiului Sam şi ai unei presupuse „abordări raţionale”.  Evident, tot ca în fiecare an, sunt colportate aceleaşi deliruri, gen „americanii au demolat turnurile gemene plus clădirea 7 prin explozii controlate” iar lor li se opun opinii la fel de paralele cu realitatea, conform cărora guvernul SUA  n-ar face niciodată rău propriilor cetăţeni şi oricum nu s-ar preta la asemenea fapte şamd. Firesc aş zice, ambele tabere bat câmpii în mod înfiorător, iar prostia necuprinsă care se revarsă într-o zi obişnuită de pe Facebook-ul de limbă română poate să pară aproape acceptabilă dacă o compari cu ce poţi citi de vreun 11 septembrie.

Acestea fiind zise, hai să vedem care sunt faptele şi care este cam singura concluzie logică la care poţi ajunge dacă le analizezi:

  1. E uşor să găseşti chestii suspecte în felul în care au căzut turnurile gemene, pentru simplul motiv că incidentul este unic, neexistând termen de comparaţie. Structuri similare au suferit incendii puternice fără să colapseze, dar incendiile alea au fost cauzate de diverse materiale mai mult sau mai puţin inflamabile aflate în mod normal într-o astfel de clădire, nu de tonele de combustiibil pe care le cară un avion de linie imediat după decolare.   Se pot face diverse supoziţii, studii şi teorii dar studiul A. făcut de savanţii X, Y şi Z va fi contrazis de studiul B făcut de savanţii W, Q şi K, iar apucaţii din ambele tabere vor cita, evident, doar studiul care le confirmă teoria pe care o susţin.
  2. Oricine are minime cunoştinţe de istorie ştie că înscenările reuşite sunt întotdeauna relativ simple şi mai ales nu depăşesc nivelul necesar pentru atingerea scopului vizat.  Ideea că angajaţii vreunui serviciu secret american puneau încărcături explozive în cele 3 clădiri în vreme ce colegii lor se asigurau că deturnările cu cuttere reuşesc în toate avioanele vizate este cu atât mai delirantă cu cât mobilul pentru demolarea celor 3 clădiri practic nu există. Simpla acţiune de a înfige câte un avion în fiecare dintre cele două turnuri gemene era prea suficientă pentru a determina americanul de rând să susţină trup şi suflet o invazie în Afganistan. De ce să rişti ca explozibilele să fie găsite, ca pe vreunul dintre cei implicaţi să-l apuce vorbitul, ca vreuna din etapele mult prea complexei operaţiuni să meargă prost si să te trimită pe scaunul electric?
  3.  Ideea că nişte ciumeţi de prin ţări care exportă des terorişti puteau complota vreme de ani de zile un asemenea atac fără ca nici un serviciu secret american să bage de seamă este la fel de absurdă ca şi cea că americanii şi-au demolat controlat turnurile gemene fără nici un motiv.  Asta cu atât mai mult cu cât informările trimise de CIA la Casa Albă despre intenţiile lui Bin Laden de a comite un atentat pe teritoriul SUA nu mai sunt de mult un secret, fiind pomenite inclusiv în RAPORTUL OFICIAL AL COMISIEI NAŢIONALE DE ANCHETĂ. Cu alte cuvinte, dobitocii care susţin că G.W. Bush şi clica din jurul lui erau pe dinafară sunt chiar mai tembeli decât ăia cu demolarea controlată.  Citez din acest raport oficial american „During the spring and summer of 2001, President Bush had on several occasions asked his briefers whether any of the threats pointed to the United States. Reflecting on these questions, the CIA decided to write a briefing article summarizing its understanding of this danger. Two CIA analysts involved in preparing this briefing article believed Citește restul acestei intrări »
Reclame