„Top Deer” – reclama care parodiază Top Gear

20 iunie 2010

 Mi se pare genială alegerea animalelor: dacă hamsterul era absolut evident pentru mărunţelul şi dinţosul Richard Hammond (aceasta fiind, de altfel, şi porecla lui), ţestoasa pentru James May (poreclit „captain slow” pentru stilul lui ultra-prudent de a conduce) şi, mai ales, antilopa Gnu pentru pomposul Jeremy Clarkson sunt greu dacă nu imposibil de bătut.

 De altfel, meciul dintre Hyundai şi   Jeremy Clarkson datează de mai bine de un deceniu: în 1998, la salonul auto de la Birmingham, compania coreeană s-a plâns BBC-ului, acuzândul pe Clarkson că Citește restul acestei intrări »

Reclame

Dacia Duster, condusă de Alain Prost la Andros Trophy

22 ianuarie 2010

 

 Dacă in 1999 mi-ar fi zis cineva că în numai 11 ani Dacia va fi o prezenţă solidă în la Andros Trophy (sau mai bine zis Trophée Andros) , l-aş fi trimis să se caute la spitalul 9. Şi chiar în 2003, când Loganul a demonstrat ce planuri are Renault pentru marca Dacia, tot aş fi râs în hohote dacă s-ar fi făcut predicţia că, în numai 7 ani, o Dacie va fi condusă de multiplul campion mondial de Formula 1 Alain Prost într-o competiţie auto de mare tradiţie.

 Şi totuşi, pe fondul uriaşului succes comercial  înregistrat de marca Dacia în această perioadă de criză economică, imposibilul devine posibil:  după a cincea din cele şapte etape ale Trophée Andros (campionatul naţional francez de Ice Racing), Alain Prost şi a sa Dacie Duster albastră se află pe locul doi, păstrând încă şanse la câştigarea titlului pe 2010. Şi, dacă nu sunteţi prea familiarizaţi cu lumea curselor auto,  nu vă gândiţi că este vorba despre cine ştie ce competiţie de mâna a paişpea: Trophée Andros are în spate 20 de ani de istorie, este foarte mediatizat în toată lumea (datorită atât spectaculozităţii curselor cât şi perioadei calendaristice  „seci” dpdv automobilistic în care se desfăşoară, iar prezenţa unor piloţi ca Alain Prost sau Olivier Panis demonstrează, dacă mai era nevoie, importanţa competiţiei. De altfel, constructorii care şi-au trecut în palmares succese în Trophée Andros sunt Mercedes, BMW, Citroen, Peugeot, Opel, Toyota şi Kia, iar prezenţa Daciei pe această listă selectă ar însemna fără îndoială o publicitate excelentă pentru firma din Mioveni.

 Prezenţa Daciei Duster la Trophée Andros este, probabil, doar un prolog al participării la FIA World Rally Championship. Rămâne de văzut ce piloţi vor urca la volanul Dusterului WRC, dar, judecând după alegerea lui Alain Prost (dublu campion, în 2007 şi 2008, pe Toyota Auris) la Trophée Andros, ne putem aştepta la nume foarte grele.


Gymkhana: nu încercaţi cu maşina proprie

22 ianuarie 2009

N-aş fi crezut că se poate face aşa ceva cu o maşină, dar omul învaţă cât trăieşte. Oricum, filmuleţul ar trebui să aibă watermark cu „do not try this with your car”.


Suspendarea înmatriculării maşinilor: cine riscă amenzi de 3000-5000 RON?

7 august 2007

 Discutând pe un forum despre articolul cu Ţeapa ITP, am realizat că oamenii habar n-au de măsura suspendării înmatriculării vehiculelor care au ITP-ul sau asigurarea expirate. Asta în pofida faptului că, la vremea respectivă, cu mai bine de un an în urmă, am publicat în Gândul o serie de articole (cele mai importante aici si aici  ) despre brambureala creată prin implementarea heirupistă a acestei măsuri.

 Despre ce este totuşi vorba? Prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr.189 din 21 decembrie 2005 ,Guvernul a hotărât ca maşinilor care nu au ITP sau asigurare valabile să li se suspende înmatricularea. Şoferii prinşi conducând maşini aflate în această situaţie sunt amendaţi cu sume între 3000 şi 5000 RON. Măsura a intrat în vigoare la sfârşitul lui 2006, dar a produs haos pe tot parcursul anului, întrucât pe parcursul testelor sistemul de evidenţă centralizată a dat tot soiul de rateuri, iar oamenii au primit notificări de suspendare a înmatriculării deşi aveau ITP-ul şi asigurarea la zi.

 Cam asta e, pe scurt, povestea. Măsura este evident gândită ca să le mai bage nişte bani în buzunar asiguratorilor şi service-urilor, dar câtă vreme mai scoate de pe şosea nişte rable şi reduce cât de cât riscul să ai o tamponare cu un dobitoc care n-a încheiat RCA-ul, eu zic că e totuşi utilă. Uluitor mi se pare însă că mai sunt încă destui şoferi care habar n-au de ea, când amenda se apropie de 1000 de euro. 

 Ce trebuie înţeles foarte bine: suspendarea înmatriculării NU intră automat în vigoare dacă ţi-a expirat RCA-ul sau ITP-ul. După ce în sistem se primeşte informaţia că pentru maşina X a expirat una din cele două pacoste, primeşti o notificare scrisă, la adresa din CI/buletin. Abia atunci poţi începe să-ţi faci probleme. Oricum însă, e stupid şi iresponsabil să circuli fără RCA valabil. Cu ITP-ul e altă poveste.


Ţeapa ITP pentru maşinile Diesel

6 august 2007

Dacă ai un turbodiesel vechi de doi ani, şi-ţi imaginezi că nu poţi avea probleme la ITP, nea manivelă din service o să-ţi demonsteze pe loc cât eşti de naiv. Concret, în loc să facă testul cum prevede legea, „băieţii” bagă talpa în ea cât pot, turând motorul la maxim într-un interval foarte scurt de timp. Evident, pe o acceleraţie foarte brutală motorul elimină şi gaze nearse şi uite-aşa ai picat testul cu o maşină practic nouă. Probabil că, în cele mai multe cazuri, la revenire clientul nu uită să strecoare în acte o „atenţie” pentru nea manivelă, şi talpa nu se mai apasă aşa de greu pe acceleraţie.

 Treaba asta a păţit-o recent un băiat care a avut prudenţa să păstreze bonul de la testul de noxe. După cum se poate vedea reiese clar că motorul a fost turat diferit pe parcursul celor trei teste:

 

Maşina era un Clio Symbol Fidji 1,5 dCI 80CP.

 Cum în RNTR1 se precizează clar că, pentru maşinile Diesel, „la începerea fiecărui ciclu de accelerare liberă pedala de accelerare trebuie apăsată rapid şi progresiv (în mai puţin de o secundă), dar nu brutal, astfel încât să se obţină debitul maxim al pompei de injecţie şi să se atingă turaţia de întrerupere a alimentării, respectându-se valoarea specificată a timpului de bază” reiese că mecanicii spăgari încalcă legea cu bună ştiinţă când testează maşinile, pentru a le respinge abuziv.  Aşadar, când ajungeţi la ITP şi manivelă vă zice, cu un rânjet unsuros pe faţă, câ maşina a picat testul de noxe, cereţi acest bonuleţ. Dacă observaţi anomaliile din imaginea de mai sus,  îi puteţi îndesa individului bonul pe gât.

UPDATE: remarcaţi vă rog diferenţa enormă între prima măsurare şi celelalte două.  

 UPDATE 2, FOARTE IMPORTANT (mulţumiri lui Micro, mie îmi scăpase acest detaliu esenţial) : observaţi ce temperatura avea uleiul când au testat măcelarii ăia maşina. 73 de grade celsius. Ăsta e şi motivul pentru care între al doilea şi al treilea test se observă o uşoară îmbunătăţire, motorul se încălzea.

 Iar RNTR1 spune negru pe alb  că testarea trebuie făcută numai cu motorul cald:

„2. sub rezerva dispoziţiilor de la pct. d) 3, nici un autovehicul nu poate fi respins fără a fi fost respectate următoarele condiţii:
i) motorul trebuie să fie cald: altfel spus, temperatura uleiului motorului măsurată de o sondă în tubul jojei trebuie să fie de cel puţin 80 grade C sau să corespundă temperaturii de funcţionare normale, dacă aceasta este inferioară, sau temperatura blocului motor, măsurată după nivelul radiaţiei în infraroşu trebuie să atingă o valoare echivalentă. Dacă, din cauza configuraţiei vehiculului, nu este posibil să se procedeze în acest mod, temperatura normală de funcţionare a motorului va putea fi stabilită altfel, de exemplu pe baza funcţionării ventilatorului de răcire;”
 

 Later edit: nu pot să nu vă zic, în acest context, următorul banc, destul de vechi dar mereu actual

  „Gogu Manivelă, bărbat în putere, 30 de ani, sănătos ca un taur, moare peste noapte în somn, fără să fi suferit de nici o boală . Ajunge la la Sfântul Petru şi, nervos la culme, îl ia la zor: tataie, ce caut eu aici, uită-te la mine, tânăr, sănătos, nu m-a călcat maşina, să mor tocmai eu aşa, din senin?

 Sfântul Petru, abia trezit din somn şi uimit de vehemenţa omului: da, pare ciudat, să verificăm. Şi scoate catastiful. Îl deschide, caută încruntat, după care se luminează la faţă şi exclamă: E totul clar, ai murit de bătrâneţe.

Manivelă, în pragul apoplexiei: ai înebunit, nu te uiţi la mine??

La care Sf Petru, de-acum calm, relaxat: Da, aici scrie că ai 100 de ani. S-au însumat orele de manoperă din facturile emise de tine.”