CCR a oprit lovitura de stat a Codruţei Kovesi

27 Februarie 2017

Să începem prin a-i ajuta pe tinerii frumoşi dar cu minţile puse sub sechestru să înţeleagă corect termenul de „lovitură de stat”:  coup d’état , also known simply as a coup, putsch, or an overthrow, is the illegal and overt seizure of a state by the military or other elites within the state apparatus. Folosim definiţia de pe wikipedia doar pentru că e un site cunoscut de toată lumea, dar termenul este definit la fel cam peste tot.

Cu alte cuvinte, delirurile băsisto-macoviste din 2012 erau doar o propagandă de toată jena, câtă vreme măsurile luate de USL se încadrau la virgulă în cadrul legal de atunci. În schimb, deschiderea de către DNA a unui dosar în care se ancheta adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către un guvern legal instalat CORESPUNDE PERFECT definiţiei loviturii de stat: o elită din aparatul de stat (în cazul de faţă DNA) încerca să preia de facto puterea în România, atribuindu-şi cu de la sine putere dreptul de a controla deciziile guvernului.

Faptul că acţiunea DNA era complet ilegală a fost deja stabilit de către CCR, aşadar tot ce ar  lipsi acum pentru a lichida definitiv puciul ar fi un procuror care să aibă curajul să-i reţină pe pucişti pentru tentativă de lovitură de stat.  Chestie pe care n-o s-o vedeţi prea curând, câtă vreme Kovesi este susţinută nemijlocit atât de Iohannis cât şi de actualul ambasador al SUA, iar PSD pare complet incapabil să scoată în stradă sutele de mii de oameni care ar fi absolut necesare într-o asemenea situaţie.

Fără discuţie, o asemenea acuzaţie extrem de gravă este dificil de probat în instanţă fără interceptări/filaje/mărturii care să poată demonstra existenţa unui grup organizat de complotişti care să fi acţionat concertat contra ordinii de drept. Dar câtă vreme măsura anchetării unui guvern pentru exercitarea atribuţiilor sale se situează CLAR în afara legii,  există suspiciuni rezonabile că s-ar fi încercat o lovitură de stat. La urma urmei, singura explicaţie alternativă ar fi că Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Apetitul pentru securism al generaţiei Millenials – posibile explicaţii

24 Februarie 2017

Poate cea mai clară concluzie a ultimilor 2-3 ani din politica românească este că generaţia Millenials de la noi (formată din românii născuţi în perioada 1980-2000)  iubeşte la nebunie securismul de rit nou. Oriunde întorci capul pe culoarele www-ului de limbă română dai peste o grămadă de inşi (născuţi în acest interval foarte greu pentru România) care fac spume la gură în favoarea aşa-numitului stat de drept. Şi care ard de nerăbdare să împroaşte cu insulte pe oricine vede lucrurile altfel, refuzând cu îndărătnicie dialogul civilizat, pluralismul opiniilor şamd.

Mai mult decât atât,  când metoda jignirilor/insultelor/ameninţărilor  în haită nu funcţionează iar interlocutorul este pur şi simplu mult mai capabil decât ei să exprime în scris un punct de vedere logic, argumentat coerent şamd, exponenţii acestei generaţii optzecist-nouăzeciste fac pe dracu-n patru pentru a suprima fizic opoziţia, virtual vorbind desigur.  Dacă este vorba despre pagina lor de facebook, blogul lor şamd vor şterge pur şi simplu comentariile care le contrazic civilizat şi cu blândeţe bazaconiile securistice, iar dacă este vorba despre forumuri de discuţii şamd vor face pe dracu-n patru pentru ca „intruşilor” să li se blocheze accesul. Beneficiind în acvest sens de largul concurs al proprietarilor acestor platforme online, dintre care mult prea mulţi au trecuturi care includ ba un tată colonel de Securitate, ba vreo Academie Militară, mă rog, intelegeţi ideea.

Sigur, mulţi dintre aceşti tineri (unii ajunşi deja pe la 35-37 de ani) aparţin diferitelor structuri ale „statului de drept” şi prestează la ordin. Alţii sunt plătiţi de aceleaşi structuri pe post de colaboratori (vezi banda bloggerilor pişcotari care ar face foamea fără dna general Istode). Dar grosul, masa care delirează pe facebook şi care a ieşit în piaţa Victoriei pentru a apăra dreptul procurorilor de a intercepta orice angajat la stat care a cumpărat două topuri de hârtie cu 20 de lei în loc de 15, nu ia bani de la SRI. Pur şi simplu aceşti oameni urăsc sincer dialogul, urăsc pluralismul opiniilor şi pluralismul politic, îşi doresc cu ardoare un stat condus autocratic de „securiştii patrioţi”, procurorii de bine şamd.

Fiind un om care prin forţa lucrurilor a petrecut în mediul online o bună bucată a ultimilor 20 de ani, m-a lovit de mult de dorinţa nebună a acestei generaţii de a închide gura celor care au altă părere. N-o să uit niciodată corul dement care cerea banarea urgentă a scriitorului SF Ovidiu Bufnilă, care intrase pe forumul computergames să se bage în seamă cu „tineretul”. La vremea respectivă însă am crezut că e vorba despre frustrările unor adolescenţi (şi adolescenţi întârziaţi) nu de cauze mult mai profunde, de natură psihologică.

Acum însă, când asistăm la apoteoza securismului de rit nou, devine evident că această generaţie are pur şi simplu o mentalitate otrăvită. Sigur, există excepţii, unele notabile, iar pe cei care nu se regăsesc în descrierea de mai sus îi rog anticipat să mă scuze pentru generalizare. Dar grosul celor născuţi între 1980 şi 2000 în România par pur şi simplu prizonieri irecuperabili ai unei mentalităţi totalitare de tip nord coreean.  Lucru cu atât mai bizar cu cât vorbim despre primele generaţii care nu au avut când să fie îndoctinate în ceauşism, fie că nu l-au apucat deloc, fie că au prins la 7-8-9 ani doar câteva crâmpeie din propaganda unui regim muribund. Am constatat în repetate rânduri că ai mult mai multe şanse să discuţi civilizat şi argumentat pe net (că faţă în faţă millenials nu prea au clonţul tare) cu un om care avea măcar 14-15 ani în 1989 decât cu unul care era în scutece sau nu era deloc.

Psihologic vorbind, fenomenul este interesant şi probabil aş fi tentat să-l tratez într-o cheie mult mai veselă dacă lucrurile nu ar fi atât de grave dpdv politic.  E posibil ca marea bulibăşeală a anilor 1990-2000, când România comunistă a fost furată cu bucata, dezmembrată şi vândută la fier vechi etc să fi avut efecte psihologice grave asupra acestei generaţii. Care, neapucând să experimenteze pe propria piele deliciile totalitarismului de tip ceauşist, îşi Citește restul acestei intrări »


Procuroristan vs Romania

1 Februarie 2017

Cea mai mare înfrângere a democraţiei din ultimii 27 de ani constă în faptul că peste 10.000 de oameni (nu contează cât de îndoctrinaţi, afiliaţi politic sau chiar plătiţi) s-au putut da aseară de ceasul morţii în faţa Guvernului pentru dreptul unor dinastii de procurori comunişti de a conduce de facto România.  Asta pentru că miza adevărată a actualei lupte politice n-a fost niciodată graţierea, ci eliminarea unor modificări perverse din Codul Penal, introduse acolo de Bica, Predoiu şamd cu scopul de a da puterea absolută în mâna procurorilor.

Cine sunt însă aceşti procurori care ar trebui să ne conducă indirect prin anchete penale cu dedicaţie de genul celei care a împiedicat candidatura lui Ludovic Orban la Primăria Capitalei? Hai să ne clătim ochii cu nişte detalii mai puţin cunoscute sau ignorate cu bună-ştiinţă de apostolii „statului de drept”:

  1. Monica-Luisa Macovei, născută Gherghescu este arhitecta actualului Procuroristan, statul paralel care s-a substituit României democratice. Fiica unui securist acuzat de crime grave, Monica Macovei s-a căsătorit (ce coincidenţă)  cu procurorul  Valentin Macovei. Conform hotnews, unele surse indică faptul că acesta si-ar fi recunoscut apartenenţa la fosta Securitate.  Monica Macovei s-a ilustrat mai întâi prin jurământul de procuror ceauşist (foto aici ) , apoi prin anchetarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii bătuţi de mineri! Conform lui Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, Macovei este în prezent anchetată de Parchetul Militar pentru această ispravă, dar ce să vezi presa n-a fost anunţată de acest fapt.
  2. Codruţa Kovesi fostă Lascu este în prezent principalul exponent al Procuroristanului.  Coincidenţă (sau nu) – Kovesi este fiica procurorului ceauşist Ioan Lascu. Acesta a fost timp de 30 de ani procuror şef al Parchetului local Mediaş, cariera lui acoperind şi anii cei mai negri ai ceauşismului (1980-1989).  Sigur, nu judecăm copiii pentru ce-au făcut părinţii, dar ascensiunea fulminantă a lui Kovesi pare a avea legătură cu principiul dinastic, nu cu meritocraţia.  La bilanţul din 2005 (anul care a precedat numirea sa de către Băsescu) a ocupat locul 10 din 16 iar în funcţia Citește restul acestei intrări »

Metoda prin care decid securiştii de la Digi, Dolce şamd ce televiziuni fac audienţă

25 Ianuarie 2017

ideile şi informaţiile din acest articol pot fi preluate doar cu citarea sursei.

Practic toţi românii pe care îi mai interesează televizorul folosesc servicii furnizate fie prin cablu, fie prin DTH (satelit  direct to home), fie prin IPTV de către marii operatori: Digi, Dolce/Telekom, UPC. Românii din străinătate se „descurcă” şi ei în multe cazuri cu o „cutiuţă” de la Digi sau Dolce, luată pe contract din ţară de ei sau de vreo rudă şi conectată apoi la o antena oarecare de satelit reglată pe direcţia potrivită de un priceput (chestie cam ilegală dar total neverificabilă de către operator şi care oferă servicii la un preţ derizoriu comparat cu cele de pe pieţele locale din Italia, Spania, Germania, Franţa etc) .  Şi toţi aceşti oameni folosesc (în principiu, că mai există şi piraţi dar puţini) echipamentele de decodare a semnalului furnizate de operator.

Pe vremuri, când transmisia prin cablu se făcea analogic, omul îşi seta posturile în propriul televizor în ordinea dorită, folosind meniul televizorului.  Si acum chestia asta mai merge în cazul cabliştilor care încă mai păstrează şi transmisie analogică, dar posturile oferite sunt tot mai puţine şi printre ele nu se numără cele din pachetele suplimentare (oricum această posibilitate de recepţie o să dispară destul de curând). Odată cu trecerea la digital,  abonatul a început să schimbe posturile nu cu telecomanda televizorului ci cu telecomanda STB-ului. O vreme , lucrurile au mers la fel ca şi în cazul analogicului: scanai posturile, ele intrau în ordinea stabilită de operator după care, din meniul „cutiuţei” le aranjai cum vroiai.

Treaba asta a mers cum era normal să meargă până acum vreo 2-3 ani, când „băieţii” şi-au dat seama că aici e un mare şmen de făcut. Aşa că au forţat pe gâtul utilizatorilor un update de firmware (softul intern cu care funcţionează „cutiuţa”, receptorul, STB-ul sau cum vrem să-i spunem)  şi prin asta AU ÎMPIEDICAT UTILIZATORUL SĂ ALEAGĂ ORDINEA CANALELOR ÎN GRILĂ.  Pe româneşte: până atunci, dacă tu erai fan Radu Moraru şi  vroiai să ai Naşul TV pe pe locul nr 1 în grilă, intrai în meniul „cutiuţei” şi setai chestia asta. De atunci însă, Naşul TV zace OBLIGATORIU în grila Digi TV între celebrele Estrada TV şi TV H, pe poziţia 109, iar la Dolce şamd situaţia este absolut similară. (Şi da, ştiu ca la postul asta poţi vedea zilnic aberaţii din bezna minţii lui Cartman, pardon Cartianu  şamd, nu asta e ideea)

 Nu e nevoie să fii vreun geniu ca să-ţi dai seama că audienţa unor posturi TV poate fi afectată grav prin această manevră. Un telespectator care butonează posturile de ştiri când se întâmplă vreun eveniment o să se „învârtă”folosind funcţia „next” a telecomenzii  în zona din grilă în care sunt grupate acestea.  În nici un caz n-o să sară prin toată grila, la poziţii pe care nici n-ai cum să le ţii minte dacă n-ai făcut vreo fixaţie. Citește restul acestei intrări »


Despre Soros şi eşecul colosal al SRI

23 Ianuarie 2017

ideile şi informaţiile din acest articol pot fi preluate doar cu citarea sursei.

Nu vă speriaţi, nu mi-am pierdut busola, nu urmează un delir despre bubuli, noua ordine mondială, cabală, masoni şamd. Lucrurile sunt de fapt foarte simple şi în asemenea situaţii cel mai bine este să lucrezi chiar cu materialul clientului, cum spun croitorii. Citez din cartea lui George Soros „The alchemy of finance” publicată pentru prima oară în 1987 şi retipărită destul de frecvent în diverse limbi:

„It will come as no surprise to the reader when  I admit that I have always harbored an exaggerated view of my self-importance – to put it bluntly, I fancied myself as some kind of god or an economic reformer like Keynes (each with his General Theory) or, even better, like Einstein (reflexivity sounds like relativity). My sense of reality was strong enough to make me realize that these expectations were excessive, and I kept them hidden as a guilty secret. This was a source of considerable unhappiness through much of my adult life. As I made my way in the world, reality came close enough to my fantasy to allow me to admit my secret, at least to myself. Needless to say, I feel much happier as a result.

Omul a admis cât se poate de deschis, cu 2 ani înainte de căderea Cortinei de Fier, că s-a visat mereu ca un soi de Dumnezeu sau măcar ca un mare reformator, că discrepanţa dintre visele lui şi realitate îl făcea foarte nefericit şi că pe măsură ce şi-a croit drum în viaţă a reuşit să facă în aşa fel ca realitatea să înceapă să se apropie de modul în care îşi dorea el să fie lumea.  (cine are dubii că l-am citat corect şi complet găseşte pasajul chiar pe Google books).

Fidel crezului exprimat mai sus, după ce Cortina de Fier a căzut George Soros s-a apucat să făurească o nouă Europă de Est, conformă cu viziunea lui despre lume. O dorinţă deloc ilegală în sine şi până la urmă nici măcar foarte imorală, câtă vreme Soros nu este vreun criminal în serie iar implementarea viziunii lui a presupus inclusiv acte de filantropie pe care nu le poate nega nimeni.  Doar că în acest fel a apărut o „mică” problemă, în sensul că viziunea lui George Soros despre lume este bazată pe valori de multe ori total diferite de cele tradiţionale în această parte de lume. Iar modul în care au înţeles unii dintre colaboratorii lui să promoveze această viziune aduce de multe ori mai degrabă cu modul de operare al unei aşa-numite „coloane a cincea” decât cu un simplu lobby care îşi propune să promoveze anumite valori.

Aici intervine în discuţie SRI, adică serviciul special al statului român a cărui datorie este inclusiv să Citește restul acestei intrări »


5 motive pentru care serviciile secrete nu trebuie să conducă o ţară

15 Ianuarie 2017

Articolul este dedicat oamenilor sănătoşi la cap din SRI, SIE, SPP, STS şamd.

 

  1. Serviciile secrete sunt create şi organizate pentru a împiedica anumite activităţi (spionaj, terorism, infracţiuni economice care pot aduce atingere siguranţei naţionale, sabotaj etc etc), nu pentru a conduce o ţară. Afirmaţia poate părea un truism, dar în epoca lui Coldea acest adevăr elementar a fost complet dat uitării. Prin modul în care este constituit şi organizat, un serviciu secret este nepotrivit pentru a lua deciziile majore de politică internă şi externă ale unei ţări, exceptând desigur situaţia în care tot aparatul din ministerele Economiei, Comerţului, Industriei etc etc etc s-ar muta la SRI, pe posturi de analişti.
  2. Într-o ţară care se vrea democratică, exercitarea puterii de către un serviciu secret va duce inevitabil la revolte. Oamenii vor să aibă măcar iluzia că votul lor contează, în momentul în care această iluzie este spulberată brutal lucrurile vor intra mai devreme sua mai târziu pe o spirală periculoasă, care duce în final la revolte de stradă, schimbări violente de regim şamd. Adică exact la lucrurile pe care un serviciu secret ar trebui să le împiedice.
  3.  Prin natura lor serviciile secrete au în mod instituţional tendinţa de a evita comunicarea, de a-şi ţine departe de ochii lumii modul de funcţionare, mecanismul decizional etc.  Pe de altă parte, într-o societate democratică oamenii vor să li se explice mereu de ce conducerea pe care au ales-o ia anumite decizii. Ba mai mult, vor să fie în contact permanent cu decidenţii pe care i-au ales măcar prin intermediul televizorului şi al social media dacă nu direct. La polul opus, conducerea operativă a unui serviciu secret ar trebui să evite pe cât posibil lumina reflectoarelor (din acest punct de vedere generalul Predoiu de la SIE fiind un exemplu foarte bun).  Dacă serviciile secrete exercită de facto puterea, oamenii vor avea foarte repede impresia că Citește restul acestei intrări »

Desfiinţarea funcţiei de prim-adjunct, singurul mod în care SRI poate fi adus în mod real sub control civil

13 Ianuarie 2017

România priveşte azi cu oroare în abisul creat de regimul Băsescu şi vede cum doi oameni (Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi) ajunseseră să conducă de fapt ţara prin mijloace care amintesc de teroarea stalinistă a anilor ’50 ai secolului trecut. O să ziceţi că exagerez, dar dacă înlocuim publicul adus la procesele staliniste pentru a scanda chestii gen „chiaburul, ochiul dracului, duşmanul poporului” cu divizia de postaci a „statului de drept” care le linşa în online pe victimele lui Kovesi, cele două imagini încep să se suprapună aproape perfect. Sigur, lipseşte regimul de exterminare din puşcării, dar asta doar pentru că binomul a fost niţel încurcat de europenii ăştia fiţoşi.
Cum a fost însă posibil să se ajungă aici? Foarte simplu, prin eludarea controlului civil asupra SRI, graţie înfiinţării funcţiei de prim-adjunct al directorului. Acest artificiu extrem de simplu a permis ca directorul să fie o figură administrativ-decorativă, care contrasemnează hârtii, dă interviuri şi strânge mâini pe la întâlnirile cu partenerii străini, în vreme ce puterea reală, operativă, este deţinută de primul adjunct. Provenit din rândul cadrelor serviciului, nu paraşutat din sfera politică, directorul operativ conducea de fapt instituţia.
Evident, de aici până la subordonarea totală a comisiilor parlamentare de control prin infiltrarea diverşilor georgianpopi n-a mai fost decât un pas. Iar cireaşa de pe tort a venit când, prin Citește restul acestei intrări »