Referendumul pentru familie – primul act de independență al României în ultimii 28 de ani

28 septembrie 2018

 

Hai să mai decidem și noi pentru România

Hai să mai decidem și noi pentru România

Între 1000 de abordări religioase, morale, emoționale, politically correct soroșiste șamd hai să vă spun și eu punctul de vedere strict politic, pe care văd că nimeni nu-l sesizează. De 28 de ani România este pusă în genunchi pe coji de nucă, i se spune că este proastă, coruptă, retrogradă, că românii au mentalitate comunistă etc etc. De 28 de ani conducerea acestei țări nu a mai luat nici o decizie independentă, nu a făcut decât să meargă cu jalba în proțap pe la vreo Înaltă Poartă și să aștepte să vină lumina ba de la FMI, ba de la Banca Mondială, ba de la partenerul strategic, ba de pe la Bruxelles, de oriunde numai de aici nu.

Ei bine, referendumul ăsta este PRIMUL ACT DE INDEPENDENȚĂ DUPĂ 28 DE ANI: o parte a conducerii României (bună, proastă, nici nu mai contează)  a îndrăznit să meargă la popor și să-i ceară părerea într-o poveste care ne era pur si simplu îndesată pe gât din exterior, fără nici o legătură cu agenda publică reală, cu problemele multe și grave ale acestei țări etc.

Uriașul urlet care se aude dinspre miile de canale de propagandă așa-zis neoliberală (în realitate un soi de neo-fascism înclinat mai mult spre marile corporații și care a înlocuit ura de rasă cu maneaua corectitudinii politice) arată doar că România era considerată un tărâm cucerit și cu administrație colonială bine instalată. Și că acest gest de independență (făcut de PSD la maximă disperare, să nu ne facem iluzii) le stă Citește restul acestei intrări »


CCR a oprit lovitura de stat a Codruţei Kovesi

27 februarie 2017

Să începem prin a-i ajuta pe tinerii frumoşi dar cu minţile puse sub sechestru să înţeleagă corect termenul de „lovitură de stat”:  coup d’état , also known simply as a coup, putsch, or an overthrow, is the illegal and overt seizure of a state by the military or other elites within the state apparatus. Folosim definiţia de pe wikipedia doar pentru că e un site cunoscut de toată lumea, dar termenul este definit la fel cam peste tot.

Cu alte cuvinte, delirurile băsisto-macoviste din 2012 erau doar o propagandă de toată jena, câtă vreme măsurile luate de USL se încadrau la virgulă în cadrul legal de atunci. În schimb, deschiderea de către DNA a unui dosar în care se ancheta adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către un guvern legal instalat CORESPUNDE PERFECT definiţiei loviturii de stat: o elită din aparatul de stat (în cazul de faţă DNA) încerca să preia de facto puterea în România, atribuindu-şi cu de la sine putere dreptul de a controla deciziile guvernului.

Faptul că acţiunea DNA era complet ilegală a fost deja stabilit de către CCR, aşadar tot ce ar  lipsi acum pentru a lichida definitiv puciul ar fi un procuror care să aibă curajul să-i reţină pe pucişti pentru tentativă de lovitură de stat.  Chestie pe care n-o s-o vedeţi prea curând, câtă vreme Kovesi este susţinută nemijlocit atât de Iohannis cât şi de actualul ambasador al SUA, iar PSD pare complet incapabil să scoată în stradă sutele de mii de oameni care ar fi absolut necesare într-o asemenea situaţie.

Fără discuţie, o asemenea acuzaţie extrem de gravă este dificil de probat în instanţă fără interceptări/filaje/mărturii care să poată demonstra existenţa unui grup organizat de complotişti care să fi acţionat concertat contra ordinii de drept. Dar câtă vreme măsura anchetării unui guvern pentru exercitarea atribuţiilor sale se situează CLAR în afara legii,  există suspiciuni rezonabile că s-ar fi încercat o lovitură de stat. La urma urmei, singura explicaţie alternativă ar fi că Citește restul acestei intrări »


Apetitul pentru securism al generaţiei Millenials – posibile explicaţii

24 februarie 2017

Poate cea mai clară concluzie a ultimilor 2-3 ani din politica românească este că generaţia Millenials de la noi (formată din românii născuţi în perioada 1980-2000)  iubeşte la nebunie securismul de rit nou. Oriunde întorci capul pe culoarele www-ului de limbă română dai peste o grămadă de inşi (născuţi în acest interval foarte greu pentru România) care fac spume la gură în favoarea aşa-numitului stat de drept. Şi care ard de nerăbdare să împroaşte cu insulte pe oricine vede lucrurile altfel, refuzând cu îndărătnicie dialogul civilizat, pluralismul opiniilor şamd.

Mai mult decât atât,  când metoda jignirilor/insultelor/ameninţărilor  în haită nu funcţionează iar interlocutorul este pur şi simplu mult mai capabil decât ei să exprime în scris un punct de vedere logic, argumentat coerent şamd, exponenţii acestei generaţii optzecist-nouăzeciste fac pe dracu-n patru pentru a suprima fizic opoziţia, virtual vorbind desigur.  Dacă este vorba despre pagina lor de facebook, blogul lor şamd vor şterge pur şi simplu comentariile care le contrazic civilizat şi cu blândeţe bazaconiile securistice, iar dacă este vorba despre forumuri de discuţii şamd vor face pe dracu-n patru pentru ca „intruşilor” să li se blocheze accesul. Beneficiind în acvest sens de largul concurs al proprietarilor acestor platforme online, dintre care mult prea mulţi au trecuturi care includ ba un tată colonel de Securitate, ba vreo Academie Militară, mă rog, intelegeţi ideea.

Sigur, mulţi dintre aceşti tineri (unii ajunşi deja pe la 35-37 de ani) aparţin diferitelor structuri ale „statului de drept” şi prestează la ordin. Alţii sunt plătiţi de aceleaşi structuri pe post de colaboratori (vezi banda bloggerilor pişcotari care ar face foamea fără dna general Istode). Dar grosul, masa care delirează pe facebook şi care a ieşit în piaţa Victoriei pentru a apăra dreptul procurorilor de a intercepta orice angajat la stat care a cumpărat două topuri de hârtie cu 20 de lei în loc de 15, nu ia bani de la SRI. Pur şi simplu aceşti oameni urăsc sincer dialogul, urăsc pluralismul opiniilor şi pluralismul politic, îşi doresc cu ardoare un stat condus autocratic de „securiştii patrioţi”, procurorii de bine şamd.

Fiind un om care prin forţa lucrurilor a petrecut în mediul online o bună bucată a ultimilor 20 de ani, m-a lovit de mult de dorinţa nebună a acestei generaţii de a închide gura celor care au altă părere. N-o să uit niciodată corul dement care cerea banarea urgentă a scriitorului SF Ovidiu Bufnilă, care intrase pe forumul computergames să se bage în seamă cu „tineretul”. La vremea respectivă însă am crezut că e vorba despre frustrările unor adolescenţi (şi adolescenţi întârziaţi) nu de cauze mult mai profunde, de natură psihologică.

Acum însă, când asistăm la apoteoza securismului de rit nou, devine evident că această generaţie are pur şi simplu o mentalitate otrăvită. Sigur, există excepţii, unele notabile, iar pe cei care nu se regăsesc în descrierea de mai sus îi rog anticipat să mă scuze pentru generalizare. Dar grosul celor născuţi între 1980 şi 2000 în România par pur şi simplu prizonieri irecuperabili ai unei mentalităţi totalitare de tip nord coreean.  Lucru cu atât mai bizar cu cât vorbim despre primele generaţii care nu au avut când să fie îndoctinate în ceauşism, fie că nu l-au apucat deloc, fie că au prins la 7-8-9 ani doar câteva crâmpeie din propaganda unui regim muribund. Am constatat în repetate rânduri că ai mult mai multe şanse să discuţi civilizat şi argumentat pe net (că faţă în faţă millenials nu prea au clonţul tare) cu un om care avea măcar 14-15 ani în 1989 decât cu unul care era în scutece sau nu era deloc.

Psihologic vorbind, fenomenul este interesant şi probabil aş fi tentat să-l tratez într-o cheie mult mai veselă dacă lucrurile nu ar fi atât de grave dpdv politic.  E posibil ca marea bulibăşeală a anilor 1990-2000, când România comunistă a fost furată cu bucata, dezmembrată şi vândută la fier vechi etc să fi avut efecte psihologice grave asupra acestei generaţii. Care, neapucând să experimenteze pe propria piele deliciile totalitarismului de tip ceauşist, îşi Citește restul acestei intrări »


Procuroristan vs Romania

1 februarie 2017

Cea mai mare înfrângere a democraţiei din ultimii 27 de ani constă în faptul că peste 10.000 de oameni (nu contează cât de îndoctrinaţi, afiliaţi politic sau chiar plătiţi) s-au putut da aseară de ceasul morţii în faţa Guvernului pentru dreptul unor dinastii de procurori comunişti de a conduce de facto România.  Asta pentru că miza adevărată a actualei lupte politice n-a fost niciodată graţierea, ci eliminarea unor modificări perverse din Codul Penal, introduse acolo de Bica, Predoiu şamd cu scopul de a da puterea absolută în mâna procurorilor.

Cine sunt însă aceşti procurori care ar trebui să ne conducă indirect prin anchete penale cu dedicaţie de genul celei care a împiedicat candidatura lui Ludovic Orban la Primăria Capitalei? Hai să ne clătim ochii cu nişte detalii mai puţin cunoscute sau ignorate cu bună-ştiinţă de apostolii „statului de drept”:

  1. Monica-Luisa Macovei, născută Gherghescu este arhitecta actualului Procuroristan, statul paralel care s-a substituit României democratice. Fiica unui securist acuzat de crime grave, Monica Macovei s-a căsătorit (ce coincidenţă)  cu procurorul  Valentin Macovei. Conform hotnews, unele surse indică faptul că acesta si-ar fi recunoscut apartenenţa la fosta Securitate.  Monica Macovei s-a ilustrat mai întâi prin jurământul de procuror ceauşist (foto aici ) , apoi prin anchetarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii bătuţi de mineri! Conform lui Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, Macovei este în prezent anchetată de Parchetul Militar pentru această ispravă, dar ce să vezi presa n-a fost anunţată de acest fapt.
  2. Codruţa Kovesi fostă Lascu este în prezent principalul exponent al Procuroristanului.  Coincidenţă (sau nu) – Kovesi este fiica procurorului ceauşist Ioan Lascu. Acesta a fost timp de 30 de ani procuror şef al Parchetului local Mediaş, cariera lui acoperind şi anii cei mai negri ai ceauşismului (1980-1989).  Sigur, nu judecăm copiii pentru ce-au făcut părinţii, dar ascensiunea fulminantă a lui Kovesi pare a avea legătură cu principiul dinastic, nu cu meritocraţia.  La bilanţul din 2005 (anul care a precedat numirea sa de către Băsescu) a ocupat locul 10 din 16 iar în funcţia Citește restul acestei intrări »

Metoda prin care decid securiştii de la Digi, Dolce şamd ce televiziuni fac audienţă

25 ianuarie 2017

ideile şi informaţiile din acest articol pot fi preluate doar cu citarea sursei.

Practic toţi românii pe care îi mai interesează televizorul folosesc servicii furnizate fie prin cablu, fie prin DTH (satelit  direct to home), fie prin IPTV de către marii operatori: Digi, Dolce/Telekom, UPC. Românii din străinătate se „descurcă” şi ei în multe cazuri cu o „cutiuţă” de la Digi sau Dolce, luată pe contract din ţară de ei sau de vreo rudă şi conectată apoi la o antena oarecare de satelit reglată pe direcţia potrivită de un priceput (chestie cam ilegală dar total neverificabilă de către operator şi care oferă servicii la un preţ derizoriu comparat cu cele de pe pieţele locale din Italia, Spania, Germania, Franţa etc) .  Şi toţi aceşti oameni folosesc (în principiu, că mai există şi piraţi dar puţini) echipamentele de decodare a semnalului furnizate de operator.

Pe vremuri, când transmisia prin cablu se făcea analogic, omul îşi seta posturile în propriul televizor în ordinea dorită, folosind meniul televizorului.  Si acum chestia asta mai merge în cazul cabliştilor care încă mai păstrează şi transmisie analogică, dar posturile oferite sunt tot mai puţine şi printre ele nu se numără cele din pachetele suplimentare (oricum această posibilitate de recepţie o să dispară destul de curând). Odată cu trecerea la digital,  abonatul a început să schimbe posturile nu cu telecomanda televizorului ci cu telecomanda STB-ului. O vreme , lucrurile au mers la fel ca şi în cazul analogicului: scanai posturile, ele intrau în ordinea stabilită de operator după care, din meniul „cutiuţei” le aranjai cum vroiai.

Treaba asta a mers cum era normal să meargă până acum vreo 2-3 ani, când „băieţii” şi-au dat seama că aici e un mare şmen de făcut. Aşa că au forţat pe gâtul utilizatorilor un update de firmware (softul intern cu care funcţionează „cutiuţa”, receptorul, STB-ul sau cum vrem să-i spunem)  şi prin asta AU ÎMPIEDICAT UTILIZATORUL SĂ ALEAGĂ ORDINEA CANALELOR ÎN GRILĂ.  Pe româneşte: până atunci, dacă tu erai fan Radu Moraru şi  vroiai să ai Naşul TV pe pe locul nr 1 în grilă, intrai în meniul „cutiuţei” şi setai chestia asta. De atunci însă, Naşul TV zace OBLIGATORIU în grila Digi TV între celebrele Estrada TV şi TV H, pe poziţia 109, iar la Dolce şamd situaţia este absolut similară. (Şi da, ştiu ca la postul asta poţi vedea zilnic aberaţii din bezna minţii lui Cartman, pardon Cartianu  şamd, nu asta e ideea)

 Nu e nevoie să fii vreun geniu ca să-ţi dai seama că audienţa unor posturi TV poate fi afectată grav prin această manevră. Un telespectator care butonează posturile de ştiri când se întâmplă vreun eveniment o să se „învârtă”folosind funcţia „next” a telecomenzii  în zona din grilă în care sunt grupate acestea.  În nici un caz n-o să sară prin toată grila, la poziţii pe care nici n-ai cum să le ţii minte dacă n-ai făcut vreo fixaţie. Citește restul acestei intrări »


Despre Soros şi eşecul colosal al SRI

23 ianuarie 2017

ideile şi informaţiile din acest articol pot fi preluate doar cu citarea sursei.

Nu vă speriaţi, nu mi-am pierdut busola, nu urmează un delir despre bubuli, noua ordine mondială, cabală, masoni şamd. Lucrurile sunt de fapt foarte simple şi în asemenea situaţii cel mai bine este să lucrezi chiar cu materialul clientului, cum spun croitorii. Citez din cartea lui George Soros „The alchemy of finance” publicată pentru prima oară în 1987 şi retipărită destul de frecvent în diverse limbi:

„It will come as no surprise to the reader when  I admit that I have always harbored an exaggerated view of my self-importance – to put it bluntly, I fancied myself as some kind of god or an economic reformer like Keynes (each with his General Theory) or, even better, like Einstein (reflexivity sounds like relativity). My sense of reality was strong enough to make me realize that these expectations were excessive, and I kept them hidden as a guilty secret. This was a source of considerable unhappiness through much of my adult life. As I made my way in the world, reality came close enough to my fantasy to allow me to admit my secret, at least to myself. Needless to say, I feel much happier as a result.

Omul a admis cât se poate de deschis, cu 2 ani înainte de căderea Cortinei de Fier, că s-a visat mereu ca un soi de Dumnezeu sau măcar ca un mare reformator, că discrepanţa dintre visele lui şi realitate îl făcea foarte nefericit şi că pe măsură ce şi-a croit drum în viaţă a reuşit să facă în aşa fel ca realitatea să înceapă să se apropie de modul în care îşi dorea el să fie lumea.  (cine are dubii că l-am citat corect şi complet găseşte pasajul chiar pe Google books).

Fidel crezului exprimat mai sus, după ce Cortina de Fier a căzut George Soros s-a apucat să făurească o nouă Europă de Est, conformă cu viziunea lui despre lume. O dorinţă deloc ilegală în sine şi până la urmă nici măcar foarte imorală, câtă vreme Soros nu este vreun criminal în serie iar implementarea viziunii lui a presupus inclusiv acte de filantropie pe care nu le poate nega nimeni.  Doar că în acest fel a apărut o „mică” problemă, în sensul că viziunea lui George Soros despre lume este bazată pe valori de multe ori total diferite de cele tradiţionale în această parte de lume. Iar modul în care au înţeles unii dintre colaboratorii lui să promoveze această viziune aduce de multe ori mai degrabă cu modul de operare al unei aşa-numite „coloane a cincea” decât cu un simplu lobby care îşi propune să promoveze anumite valori.

Aici intervine în discuţie SRI, adică serviciul special al statului român a cărui datorie este inclusiv să Citește restul acestei intrări »


5 motive pentru care serviciile secrete nu trebuie să conducă o ţară

15 ianuarie 2017

Articolul este dedicat oamenilor sănătoşi la cap din SRI, SIE, SPP, STS şamd.

 

  1. Serviciile secrete sunt create şi organizate pentru a împiedica anumite activităţi (spionaj, terorism, infracţiuni economice care pot aduce atingere siguranţei naţionale, sabotaj etc etc), nu pentru a conduce o ţară. Afirmaţia poate părea un truism, dar în epoca lui Coldea acest adevăr elementar a fost complet dat uitării. Prin modul în care este constituit şi organizat, un serviciu secret este nepotrivit pentru a lua deciziile majore de politică internă şi externă ale unei ţări, exceptând desigur situaţia în care tot aparatul din ministerele Economiei, Comerţului, Industriei etc etc etc s-ar muta la SRI, pe posturi de analişti.
  2. Într-o ţară care se vrea democratică, exercitarea puterii de către un serviciu secret va duce inevitabil la revolte. Oamenii vor să aibă măcar iluzia că votul lor contează, în momentul în care această iluzie este spulberată brutal lucrurile vor intra mai devreme sua mai târziu pe o spirală periculoasă, care duce în final la revolte de stradă, schimbări violente de regim şamd. Adică exact la lucrurile pe care un serviciu secret ar trebui să le împiedice.
  3.  Prin natura lor serviciile secrete au în mod instituţional tendinţa de a evita comunicarea, de a-şi ţine departe de ochii lumii modul de funcţionare, mecanismul decizional etc.  Pe de altă parte, într-o societate democratică oamenii vor să li se explice mereu de ce conducerea pe care au ales-o ia anumite decizii. Ba mai mult, vor să fie în contact permanent cu decidenţii pe care i-au ales măcar prin intermediul televizorului şi al social media dacă nu direct. La polul opus, conducerea operativă a unui serviciu secret ar trebui să evite pe cât posibil lumina reflectoarelor (din acest punct de vedere generalul Predoiu de la SIE fiind un exemplu foarte bun).  Dacă serviciile secrete exercită de facto puterea, oamenii vor avea foarte repede impresia că Citește restul acestei intrări »

Desfiinţarea funcţiei de prim-adjunct, singurul mod în care SRI poate fi adus în mod real sub control civil

13 ianuarie 2017

România priveşte azi cu oroare în abisul creat de regimul Băsescu şi vede cum doi oameni (Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi) ajunseseră să conducă de fapt ţara prin mijloace care amintesc de teroarea stalinistă a anilor ’50 ai secolului trecut. O să ziceţi că exagerez, dar dacă înlocuim publicul adus la procesele staliniste pentru a scanda chestii gen „chiaburul, ochiul dracului, duşmanul poporului” cu divizia de postaci a „statului de drept” care le linşa în online pe victimele lui Kovesi, cele două imagini încep să se suprapună aproape perfect. Sigur, lipseşte regimul de exterminare din puşcării, dar asta doar pentru că binomul a fost niţel încurcat de europenii ăştia fiţoşi.
Cum a fost însă posibil să se ajungă aici? Foarte simplu, prin eludarea controlului civil asupra SRI, graţie înfiinţării funcţiei de prim-adjunct al directorului. Acest artificiu extrem de simplu a permis ca directorul să fie o figură administrativ-decorativă, care contrasemnează hârtii, dă interviuri şi strânge mâini pe la întâlnirile cu partenerii străini, în vreme ce puterea reală, operativă, este deţinută de primul adjunct. Provenit din rândul cadrelor serviciului, nu paraşutat din sfera politică, directorul operativ conducea de fapt instituţia.
Evident, de aici până la subordonarea totală a comisiilor parlamentare de control prin infiltrarea diverşilor georgianpopi n-a mai fost decât un pas. Iar cireaşa de pe tort a venit când, prin Citește restul acestei intrări »


Despre dosarul Voiculescu fără ură şi fără părtinire

5 ianuarie 2017

Recentele dezvăluiri ale lui Ghiţă, confirmate măcar parţial de înregistrările cu Băsescu, au aruncat literalmente în aer sentinţa din dosarul Voiculescu/ICA/Telepatia sau cum vrea fiecare să-l numească. A devenit limpede că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea s-au folosit de judecătoarea Camelia Bogdan  pentru a obţine o sentinţă disproporţionată în raport cu fapta şi menită în primul rând să distrugă sau să aducă sub control Antena 3. Dar înseamnă oare asta că Voiculescu este complet nevinovat, ba chiar un martir al libertăţii de exprimare, cum îl prezintă acum Antena 3? Sincer, am o părere foarte bună despre spiritul meu de dreptate, dar dacă m-ar chema mâine cineva să-l judec pe Voiculescu m-aş lipsi bucuros. Şi nu de frică, pur şi simplu pentru că dreptatea într-un asemenea caz este al nabii de greu de făcut.

Să luăm pe rând câteva fapte foarte evidente:

  1.  Nici dacă Mircea face şpagatul între două tiruri pe toată distanţa de la Bucureşti la Constanţa n-o să convingă pe nimeni că terenul ăla face 900.000 de euro sau cât a dat Voiculescu pe el.  La naiba, şi dacă faci pe el terenuri de tenis/minifotbal şamd scoţi lejer de tot 500.000 de euro pe an PROFIT, dată fiind locaţia.
  2. La fel de evident însă este faptul că nici dacă sare Coldea din stratosferă ca Baumgartner şi aterizează fix în… braţele primitoare ale Codruţei  Kovesi tot n-o să valoreze terenul 60 de milioane de euro, cât au decis Camelia Bogdan&Co că ar fi prejudiciul, pentru simplul  motiv că nu se pot ridica acolo nici măcar clădiri P+1.
  3. Dacă rezultă că Voiculescu a păgubit statul cu vreo 5-6 milioane de euro (cât este probabil diferenţa între cât a plătit el pe ICA şi valoarea reală a terenului) ar trebui desigur să plătească. Doar că…
  4.  Atunci ar trebui să plătească la rând cu el toţi ăia care au luat fabrici, uzine, rafinării, combinate şamd pe preţuri de nimic.  Nu pot să uit nici acum, după atâţia ani, cuma  fost vândut IMGB  pe un dolar  „pentru că avea datorii” iar apoi Kvaerner a vândut în secunda doi doar clubul şi sala de sport  pe DOUĂ MILIOANE.  Sau tărăşenia de la Reşiţa cu Noble Ventures sau sau sau, exemplele pot continua la nesfărşit.  A-l lua doar pe Voiculescu, pentru o privatizare dubioasă dar de pe urma căreia statul a luat totuşi nişte bani, în timp ce-i laşi în pace pe ăia care au luat DE POMANĂ chestii mult mai valoroase înseană RĂFUIALĂ nu DREPTATE.
  5.  Modul în care a fost făcut dosarul exclude din start o judecată onestă. N-ai cum să dai o sentinţă corectă pe baza Citește restul acestei intrări »

Despre Moise Guran şi alte iniţiative prin care regimul securistic vrea să controleze ce citeşte turma

20 decembrie 2016

Dacă nu ştiaţi, Moise Guran s-a lăsat de făcut Biziday la televizor şi a lansat o aplicaţie de mobil care îşi propune să le ofere utilizatorilor, cu notificări bineînţeles,  ştiri selectate de… aţi ghicit desigur, chiar Moise Guran. Până aici nimic nou sub soare, agregatoare de ştiri sunt destule, dar declaraţia de intenţie a lui Moise Guran cuprinde indicii cu privire la scopul real care-i mână în luptă pe cei aflaţi în spatele iniţiativei:  „și, oricum, dacă dai click, linkul nu te duce către siteul Biziday, ci către siteul care a generat știrea. Care nu e însă orice site, ci este unul de încredere, selectat de noi. Nu e nici măcar primul site care a dat știrea, este cel care a construit-o cel mai bine, cu detalii, context, etc. În felul acesta aducem trafic (implicit finanțare) siteurilor de știri care merită asta, care plătesc reporteri și care respectă o etică.”

Pe româneşte, dacă Antena 3 sau alt post de ştiri neagreat de Moise Guran obţine în exclusivitate o ştire, făcând eforturi susţinute pentru asta, aplicaţia biziday nu te va trimite pe site-ul A3, ci pe site-ul Digi 24, unde vei putea citi cum a „construit cu detalii” ştirea vreun politruc gen Claudiu Pândaru, cel care conform rechizitoriului DNA, nu bârfelor de la colţurile internetului, îşi primea de la Elena Udrea întrebările pe care să le pună ministrului Elena Udrea.

Ca să nu fie dubii, să citim tot din declaraţia de intenţie a lui Guran: „Ceea ce urmărim este o coaliție a băieților buni ai presei din România”. Probabil a „băieţilor bun” desemnaţi ca atare de „băieţii cu ochi albaştri” din diferite structuri, pentru că  altfel pare inexplicabil cum lista lui Guran poate cuprinde doar chestii gen Hotnews, Digi 24, Mediafax şamd, adică aşa-zise instituţii media ale căror conexiuni cu diverse servicii sunt evidente chiar şi pentru ochii cei mai neavizaţi. Iar această ofertă este asezonată şi cu gâdilarea orgoliului tâmp al unor utilizatori de internet, prin sintagme de genul „am luat imediat decizia de a opri emisiunea Biziday care, indiferent ce am vrut eu, n-a ajuns în final decât la un tip de elite.”

Eu unul fac parte din generaţia celor care au prins, la la o vârstă cât de cât conştientă de situaţia din jur, vremurile în care dacă te uitai la „Telejurnicu”, citeai „Scânteia sau România liberă”, ascultai „Europa Liberă” şi „Vocea Americii” după care te uitai pe stradă în România constatai cu propria minte că „băieţii buni” nu există decât în filme şi că fiecare dintre cele două părţi nu vrea decât să-ţi vândă cu tot dinadinsul un „adevăr” a cărui legătură cu realitatea este, în cel mai bun caz, destul de şubredă, iar în cel mai rău caz cu desăvârşire inexistentă.  Cu alte cuvinte, îmi dau perfect de bine seama acum că a te băga de bunăvoie sub clopotul de sticlă oferit gratis de Moise Guran ar reprezenta cea mai imbecilă decizie pe care o poate lua un adult aflat în deplinătatea facultăţilor mintale. Nu fraţilor, uitaţi-vă zilnic la Citește restul acestei intrări »


Cât a contribuit propaganda tâmpă cu asistaţii social la victoria zdrobitoare a PSD?

12 decembrie 2016

Una din cele mai abjecte idei ale propagandei băsiste a fost, fără doar şi poate, includerea la grămadă a pensionarilor în categoria „asistaţilor social”, pentru a facilita demonizarea acestei categorii sociale în ochii cretinilor de net/facebook. De aproape un deceniu asistăm în spaţiul public la repetarea obsesivă a acestei manevre, al cărei singur scop este să dezbine societatea românească pentru a permite unor ciorditori notorii sau unor năimiţi din străinătate să controleze o masă de oameni foarte proşti şi relativ needucaţi dar cu vise elitiste: pierzătorii de timp pe net. Nu mă refer aici la multele milioane de români care deschid zilnic un mail, citesc ştirile de pe vreo două site-uri respectabile (nu, hotnews nu se încadrează în această categorie), caută un produs de care au nevoie şamd, ci la tembelii care pierd zilnic ore aiurea în faţa ecranului, cu notificările de la facebook pornite, arzând de fapt gazul de pomană dar simţindu-se  superiori pentru că se informează din bezna minţii lui Tapălagă şi a diverşilor postaci ai lui Lăzăroiu, nu de pe Antena 3.

Evident, realitatea din societatea românească nu are nimic în comun cu delirurile despre pensionarii „asistaţi social”: o mare parte a acestor pensionari au contribuit câte 40 de ani sau chiar mai mult la fondul de pensii, cu sume care însumate şi aduse la zi ating valori colosale. Mai mult, chiar şi ţăranii care au fost deposedaţi abuziv de pământuri de regimul comunist şi apoi au fost ţinuţi să muncească pe salarii ridicole la CAP-uri sunt eventual victime, nicidecum asistaţi social. Normal că au acum pensii de mizerie şi au nevoie de tot felul de ajutoare, dar ar trebui să zicem mersi că nu şi-au făcut vreo asociaţie care să ceară daune uriaşe statului român prin instanţe.  Sigur, se poate discuta despre foarte mulţii indivizi care s-au pensionat pe caz de boală cu acte false şi acum căpuşează statul, dar ăştia sunt pur şi simplu escroci care ar trebui deferiţi Justiţiei.

Asistaţi social sunt, în realitate, cu totul alte categorii despre care postacii Lăzăroilor nu suflă o vorbă, cum ar fi de pildă ţiganii care trăiesc din alocaţiile nenumăraţilor puradei. Adică grupuri  complet marginalizate social şi controlate de interlopi gen clanul Bercea, pe care regimul Băsescu i-a folosit fără ruşine când a avut nevoie.

Incluzând însă întreaga masă a pensionarilor (de la foşti profesori universitari, doctori, avocaţi, economişti şi până la muncitorii care au construit prin muncă onestă lucrurile de care ne folosim cu toţii azi (metrou, blocuri, drumuri, baraje etc etc etc)  propaganda băsistă (şi mai nou cea USR-istă)  nu a făcut decât să piardă aproape complet voturile acestei uriaşe categorii sociale. Aici intrând inclusiv mulţi pensionari bine situaţi material, educaţi şamd care au reacţionat la Citește restul acestei intrări »


Dumnezeu a trimis Rapidul in A prin miracolul de la Călăraşi

23 mai 2016

Evident, ca orice rapidist care se respectă, am fost ieri pe stadion şi am împins echipa spre victoria care a asigurat matematic promovarea. Articolul ăsta nu este însă despre modul în care extraordinarul public din Giuleşti a fost al doisprezecelea, al treisprezecelea şi al paisprezecelea jucător în meciul jucat de Rapid contra unui satelit al FCSB care a luptat cu ghearele şi cu dinţii pentru a ne bloca drumul spre prima ligă. Pentru ca promovarea să poată fi obţinută matematic în Giuleşti, în faţa propriilor suporteri şi să nu depindă de o relativ incertă victorie la Bacău în ultima etapă, era nevoie ca Farul Constanţa, o echipă fără nicj un obiectiv şi cu grave probleme financiare, să încurce Dunărea în meciul jucat sâmbătă chiar la Călăraşi.

Cu o echipă formată din copii de 18-19 ani plus un atac compus din doi veterani care literalmente trăgeau de ei la fiecare sprint (Pătulea şi Chiţu)  Farul părea victimă sigură. Nici nu începuse bine meciul şi deja Dunărea avusese o bară plus alte 5 ocazii monumentale de a marca, iar meciul părea o simplă formalitate. Numai că, aşa cum se întâmplă când fotbalul este jucat pe bune, miracolele chiar sunt posibile în acest sport. Care stârneşte asemenea pasiuni şi pentru că, uneori, realitatea din teren învinge incredibil orice logică şi orice statistică. Aşa că Dunărea a continuat să rateze ireal ocazie după ocazie, iar Farul a înscris la singurul atac mai închegat pe care l-a avut în repriza întâi, Pătulea arătând că a învăţat câte ceva pe parcursul anilor petrecuţi prin Anglia şi marcând cu capul  un gol de toată frumuseţea.

Recunosc sincer că nici la pauză nu îmi făceam vreo iluzie, pentru simplul motiv că părea cu desăvârşire exclus ca sarabanda de ocazii uriaşe ale Dunării să nu înceapă să se materializeze şi pe tabelă.  Aşa că am tot continuat să mă frec la ochi în repriza a doua, văzând cum mingea pur şi simplu refuza să intre în poarta Farului, inclusiv din situaţii în care părea imposibil să ratezi. Nu sunt şi nu am fost vreodată un exaltat, dar ce s-a întâmplat în meciul ăsta se poate numi doar miracol: nu cred că mi s-a mai întâmplat să văd vreodată pe viu cum legile naturii par să se suspende. Dacă ştiţi scena din Pulp Fiction, când drogatul ascuns în baie iese urlând şi goleşte pistolul de la 2-3 metri spre gangsterii înterpretaţi de Samuel L Jackson şi  John Travolta, iar cei doi se uită spre propriile lor piepturi nevenindu-le să creadă că nu sunt ciuruiţi, o să înţelegeţi ce vreau să spun.

Ei bine, miracolul de la Călăraşi a continuat vreme de mai bine de 35 de minute din repriza a doua, cu Dunărea ratând neverosimil, atacând tot mai disperat şi rămânând în 10 la primul contraatac mai legat al Farului. După care meciul a căpătat aspect de „curtea şcolii”, cu călărăşenii prăvălindu-se în atac dar continuând sa rateze din orice poziţie, în vreme ce veteranii din atacul Farului au marcat câte un gol (Chiţu în min 72 şi Pătulea în min 75) la contraatacuri care acum mergeau ca pe bulevard.

Fără nici un fel de exagerare, vă spun că în min 84, când tabela arăta un ireal 0-3, raportul ocaziilor majore de gol cred că era cel puţin 25-4 pentru Dunărea, prin ocazii majore înţelegând aici bare, mingi respinse de fundaşi de pe linia porţii, şuturi din 10 metri poziţie centrală care se duceau la 10 cm pe lângă etc etc. Asta ca să nu mai vorbim despre Citește restul acestei intrări »


Noroc cu Daniel Barbu, că am şi eu cu cine vota la alegerile astea

17 mai 2016

Da, stiu, Tăriceanu-ALDE = naşpa, of of măi măi etc.  Problema mea era că stăteam şi mă gândeam cu dezgust la faptul că am votat la TOATE alegerile libere din România post-decembristă (dovedibil cu ştampilele şi abţibildele de pe buletin/CI) iar acum pur şi simplu nu aveam cu cine să votez la primăria Capitalei.  S-o luăm pe rând, ca să înţelegeţi mai bine:

  1.  Cu Firea eu unul nu pot vota oricâtă boală aş avea pe Băsescu/băsişti. Nu scriu mai multe pentru că respect faptul că a avut curajul să-l ducă pe Băsescu în instanţă pentru ameninţările alea odioase, demne de un şef mafiot nu de un şef de stat.
  2.   Predoiu ăla e păcăliciul care şi-a dat proprii bani pe mâna escrocului Sima. Trecem peste treaba cu pedelismul, pentru că nu mai este nevoie s-o comentez: când eşti atât de prost încât să-şi dai proprii bani pe mâna unuia căruia practic îi scrie în frunte „escroc”, nu eşti bun să conduci nici măcar o scară de bloc, darmite primăria Bucureştiului.
  3.  Nicuşor Dan este „independentul” care avea corturi în fiecare intersecţie importantă din Bucureşti când încă nici nu începuse campania.  De mulţi ani se tot chinuie cineva să-l bage pe gâtul bucureştenilor pe acest vopsit independent.  Prefer oricând pe cineva care are barem curajul să-şi asume public susţinerea unui partid.
  4.  Lui Turcescu i-aş da la orice oră palme, nicidecum votul meu. Faptul că acest măscărici penibil încă mai apare în spaţiul public după circul cu „acoperirea” e semn clar că o parte însemnată a populaţiei are diverse probleme psihice.

În condiţiile astea, contemplam cu multă scârbă o sesiune de absenteism voluntar – noroc că a avut Tăriceanu (aşa cum o fi el) inspiraţia/bunul-simţ să-l pună pe Daniel Barbu candidat.  Sigur, omul e profesor universitar cu două doctorate,  poartă ochelari cu multe dioptrii, umblă nebărbierit, e clar Citește restul acestei intrări »


Băsescu te poate face să-l respecţi până şi pe Iliescu

4 martie 2016

Ca unul care a petrecut ceva timp în Piaţa Universităţii şi a votat contra lui Iliescu în 1990, în 1992, în 1996 şi în primul tur din 2000 (chestie cu care evident că m-am şi mândrit la vremea respectivă) vă spun cu toată sinceritatea că găsesc extrem de comică înverşunarea anti-Iliescu a propagandei băsiste a zilelor noastre. Peste tot unde te întorci în online vezi cum nişte băieţaşi care în cel mai fericit caz aveau 9-10 ani în 1990 (deci nu pricepeau mai mult decât că începuseră să se dea mai multe desene animate la tembelizor) fac clăbuci la gură despre morţii Revoluţiei, mineriade şamd cu o înverşunare vecină cu nebunia.  Citind ce vomită pe net aceste creaturi  ai zice că au fost în prim planul evenimentelor, că s-au ferit de gloanţe pe străzile Bucureştiului în 22-24 decembrie 1989, că i-au fugărit şi bătut minerii pe străzi în 14 iunie 1990 etc. Asta deşi în realitate ei pândeau doar următoarea difuzare a aventurilor lui Tom şi Jerry.

Pe de altă parte, cei care am prins respectivele evenimente la o vârstă la care să  putem participa la ele, ba chiar să mai şi putem pricepe câte ceva din ce am văzut cu ochii noştri, am început cu trecerea anilor să avem puncte de vedere mult mai nuanţate. Evident că nici un om sănătos la cap nu poate să creadă că aducerea minerilor pe post de forţă de ordine ar fi  fost o soluţie rezonabilă. Sau că haosul din 23-23 decembrie, soldat cu peste 1000 de morţi doar în Bucureşti, nu a fost măcar parţial creat pentru a justifica lichidarea cuplului Ceauşescu. Doar că mulţi am început să ne dăm seama că Iliescu nu trebuie comparat cu Pericle, Ramses cel mare sau Carol Quintul  ci cu ceilalţi conducători pe care i-am avut noi românii în bicisnicele vremuri pe care le trăim.

Ori o comparaţie cu Băsescu îl face pe Iliescu să pară nu un comunist viclean care şi-a lichidat predecesorul şi a asmuţit minerii contra opozanţilor politici pentru a se agăţa de puterea recent dobândită ci de-a dreptul Citește restul acestei intrări »


Papagalul Remus Cernea, simbolul disperării cu care încearcă unii să discute „probleme” care nu există în România

29 februarie 2016

Dacă nu ştiaţi încă, azi am asistat la un nou episod din serialul de mare stupiditate „Remus Cernea cel băgat în seamă de ambasade dar ignorat de români”.  Pe scurt,  la a treia tentativă de a trece prin Parlament legea cu parteneriatul civil, Cernea a încercat să facă puţin circ, convocând o „dezbatere” la care nu dezbătea nimeni nimic, dar la care au participat reprezentanţii a 8 (OPT) ambasade.  Trecem peste sceneta penibilă cu cerut prietena în parteneriat civil (care parteneriat nu există legal, legea picând de două ori) , pupat prietena pentru camerele de luat vederi samd, pentru că nici orientarea sexuală a lui Cernea şi nici relaţia lui cu respectiva domnişoară nu interesează pe nimeni.  Ce ar trebui să ne intereseze însă este incredibila susţinere de care se bucură acest păcălici pe la diverse ambasade şi pe la Bruxelles, doar pentru simplul motiv că este dispus să se facă nonstop de râs în încercarea de a impune în România o legislaţie care nu are nici o treabă cu realităţile româneşti.

Pentru că, să fim serioşi, dacă mâine s-ar găsi un parlamentar isteţ care să ia proiectul lui Cernea şi să schimbe acolo doar câteva cuvinţele, descriind parteneriatul civil ca pe o uniune strict heterosexuală, atât Cernea cât şi ambasadele care-l susţin şi promovează ar sări în sus de 100 de metri. Ce-i interesează pe ăştia nu este situaţia legală a sutelor de mii de cupluri de români heterosexuali care trăiesc în concubinaj, miza reală fiind introducerea pentru prima oară în legislaţia românească a unui act normativ care să ofere drepturi cuplurilor homosexuale.

Sigur că, dacă acceptăm ideea că doi adulţi aflaţi în deplinătatea facultăţilor mintale pot face fix ce vor dpdv sexual,  câtă vreme totul e liber consimţit şi se desfăşoară într-un spaţiu privat, pare greu de respins pe motive logice acest proiect al parteneriatului civil. Pe de altă parte însă, de ce anume ar trebui atunci să limităm această libertate la cupluri? Poligamii (fie ei heterosexuali sau homosexuali) de ce să fie discriminaţi? Ei de ce să n-aibă dreptul să facă fix ce îi taie capul şi de ce statul să nu le protejeze uniunea în acelaşi mod în care ar trebui (în viziunea establishmentului european) s-o facă pentru cuplurile gay?

Iar dacă asta este o non-problemă pentru că nu sunt sificient de mulţi poligami în România, cine stabileşte începând cu ce număr devin relevante problemele unei minorităţi sexuale? Remus Cernea? Ambasada Olandei? Parlamentul European? Nu ar trebui ca aceste probleme să intre în dezbaterea publică din România  în momentul în care evoluţia societăţii ROMÂNEŞTI impune acest lucru?

Până una-alta poate ar trebui să ne uităm câţi kilometri de autostradă avea Olanda  când a legalizat uniunile homosexuale? Sau şi mai bine, care era ponderea locuinţelor care beneficiau de apă curentă şi canalizare la momentul respectiv?

Nu de alta, dar băgându-le cu de-a sila românilor pe gât tot felul de Citește restul acestei intrări »