Dovada că bozgor înseamnă „fără vorbire” nu „fără ţară”

14 octombrie 2014

Scriam zilele trecute că maghiarii din România au fost convinşi în ultimii 24 de ani, de către nişte propagandişti isteţi, că mult prea folositul „bozgor” ar însemna „fără ţară”, cu toate că, logic şi istoric vorbind, cuvântul cu pricina nu poate însemna decât „fără vorbire” . Singurul lucru care mai lipsea, după cum a observat unul dintre cei care au comentat la respectiva postare, era o bibliografie, subsemnatul nefiind lingvist de meserie şi nici specialist în slava veche.

Ei bine, mulţumită unui fericit concurs de împrejurări, care m-a  Citește restul acestei intrări »

Reclame

De unde vine cuvântul bozgor?

9 octombrie 2014

Declaraţia ironic-opărită a lui Boloni la adresa „imnului” compus de trupa Iris pentru Naţionala României (în paranteză fie spus, proastă melodie, prost text) m-a făcut să realizez că, de când mă ştiu, n-am întâlnit vreun ungur care să creadă că „bozgor” înseamnă altceva decât „fără ţară”. Şi, implicit, să considere că termenul cu pricina ar fi o insultă oribilă, având în vedere că vremurile când triburile maghiare au migrat în Europa au apus de peste 1000 de ani şi că, tot de atunci, ungurii au fost cât se poate de sedentari.

In realitate, termenul „bozgor” n-are nici o treabă cu ţara pe care unguri n-ar avea-o. Pur şi simplu nişte propagandişti isteţi au convins maghiarimea din Transilvania că bozgor înseamnă „fără ţară” pentru a profita la maxim de susceptibilităţile unor oameni care, oricum am da-o, s-ar simţi mult mai bine dacă teritoriul pe care locuiesc şi ei ar face parte din Ungaria decât din România.

Conform acestei teorii folosite de propagandiştii iredentişti, cuvântul  ‘bozgor’  ar proveni din expresiile slave  ‘biez gora’ (fără munţi) sau ‘biez gorod’ (fără oraşe), care la rândul lor s-ar înţelege (nu se ştie de ce) drept  ‘fără patrie’.  Evident, orice om normal psihic care are habar de istorie înţelege că, la data la care ungurii erau temporar stabiliţi pe Volga (sec VIII AD) nici slavii nu aveau cine ştie ce oraşe cu care să se laude şi în raport cu care să-i ia în derâdere pe nişte vecini consideraţi mai dubioşi.  La fel, nu exista nici un motiv ca slavii din zonă să dea porecle în funcţie de munţii pe care nu-i aveau nici ei.

În schimb, ceea ce-i deosebea fundamental pe unguri de TOŢI locuitorii cu care au venit în contact în Europa în perioada migraţiei  era limba. Slavii, românii, germanii şamd erau toţi indo-europeni, iar limbile vorbite de ei, chiar dacă foarte diferite, aveau totuşi puncte comune pe care un om cu mintea mai sprintenă le poate folosi. Pe de altă parte, ungurii veneau cu o limbă care, la data migraţiei, nu avea absolut nimic în comun cu limbile indo-europene: nici vocabular, nici gramatică, nici sintaxă, nimic.  Şi cum unul dintre cele mai vechi trucuri de propagandă din lume este să-i negi duşmanului atributele umanităţii, să-l transformi dpdv propagandistic într-o bestie feroce, slavii i-au botezat pe unguri „cei fără vorbire” adică „biez gavar”. Preluat de români ca „bozgor”.

Evident că nici „fără vorbire” nu e ceva de bine, dar în mod cert termenul nu are conotaţia care a fost folosita de propaganda anti-românească pentru a inflama spiritele maghiarilor din Transilvania.

P.S. O altă teorie, chiar mai benigna, aparţine lingvistului maghiar Szilágyi N. Sándor. Acesta susţine că termenul „bozgor” ar fi apărut Citește restul acestei intrări »


Iarna care a schimbat istoria lumii

13 februarie 2012

 Nu, nu este vorba despre cele trei săptămâni de iarnă adevărată care au dat întreaga măsură a incapacităţii administrative a căpuşelor portocalii. Vorba ceea, n-am ajuns să fac „jurnalism” tip Antena 3 nici măcar pe blog, şi sper nici să nu ajung vreodată. Numai ideea acestei postări mi-a venit văzând cum o ţară poate fi pur şi simplu dată peste cap de o vreme ceva mai aspră ca de obicei, dar nu ieşită din comun, subiectul însă nu are nimic de-a face cu România sau măcar cu epoca modernă.

 Iarna la care mă refer este cea dintre anii 405 şi 406 după Hristos, când temperaturile extreme au făcut ca Rinul să îngheţe, iar triburile vandalilor, alanilor şi suebilor au profitat de acest eveniment rarisim pentru a trece în masă frontiera Imperiului Roman de Apus.  (Data tradiţională folosită de istoricii moderni, de la Gibbon incoace, era 31 decembrie 406, dar cercetările relativ recente ale lui Michael Kulikowski au dezvăluit că Sfântul Prosper din Aquitania şi-a „aranjat” un pic cronica, pentru a nu avea ani fără evenimente majore).

 Concluzia la care ajungi, dacă studiezi seria de evenimente declanşată în ziua de 31 decembrie 405, când podul de gheaţă format pe Rin, lâmgă Mainz, a fost suficient de gros pentru a susţine greutatea hoardelor barbare revărsate peste el,  e că  istoria pe care am învăţat-o noi la şcoală, în România comunistă, şi care ne învăţa că Imperiul Roman a căzut din cauza unei combinaţii între deteriorarea inexorabilă a sistemului sclavagist, ascensiunea religiei creştine, anarhia militară din imperiu şi năvălirile barbare nu prea face două parale.

 În realitate, un singur eveniment, produs din cauze meteorologice, asupra cărora omul nu poate avea nici acum ( după mai bine de 1600 de ani de progres tehnologic)  vreo influenţă, a declanşat o reacţie în lanţ care a pus pe butuci, în nici 75 de ani, cel mai puternic imperiu pe care l-a cunoscut vreodată omenirea.

 E dificil ca, într-o postare pe blog, să faci o analiză temeinică, la nivel ştiinţific. Cu toate astea, se pot puncta câteva aspecte care fac destul de clar faptul că această teorie (să-i spunem „catastrofică”) e mult mai realistă decât aberaţiile determinismului istoric.: Citește restul acestei intrări »


Bancnota de zero lei, cu chipul noului Zeroni: Băsescu

12 mai 2010

noul Zeroni rânjeşte de pe bancnota de zero lei

 Petru Groza, moşierul devenit prim-ministru comunist, a avut damblaua de a-şi face fostul birjar ministru al agriculturii, şi aşa a intrat în istorie celebrul Zeroni, cel mai popular erou al bancurilor româneşti de dinainte de Bulă. Fostul matroz Traian Băsescu a ajuns preşedinte prin propriile puteri şi, din acest punct de vedere, îl bate net pe Zeroni. Dar, pe de altă parte, fostul birjar al lui Petru Groza n-a avut pe conştiinţă exterminarea pensionarilor sau descurajarea natalităţii, aşa că „meciul” rămâne unul echilibrat.

 În orice caz  însă, despre Zeroni se poate spune că era un zero doar prin prisma numelui şi a ascensiunii politice bizare, în vreme ce Băsescu îşi asigură locul în istoria naţiei ca un zero capabil să câştige alegeri pe bandă rulantă, dar incapabil să conducă ţara în altă direcţie decât spre dezastru.


Coincidenţele istoriei?

26 martie 2010

 100% adevărat:

 Anul 1981

1.. Printul Charles se căsătoreşte
2. F.C. Liverpool câstigă Cupa Campionilor Europeni
3. Un lunetist turc, Mehmet Ali Agca, posibil lucrând pentru KGB, încearcă să-l asasineze pe Papă, rănindu-l grav.

Anul 2005

1. Printul Charles se căsătoreşte a doua oară
2. F.C. Liverpool câstigă Champions League (fostă Cupa Campionilor Europeni )
3. Papa moare

Concluzie: dacă prinţul Charles se mai căsătoreşte încă o dată iar Liverpool ajunge iar în finala Champions League, ar fi bine să-l anunţe cineva pe Papă…


Steaua Bucureşti, buboiul bolşevic de pe obrazul fotbalului românesc

24 februarie 2010
"Tatăl" Stelei, sinistrul agent sovietic Emil Bodnăraş

"Tatăl" Stelei, sinistrul agent sovietic Emil Bodnăraş

 

 Gazeta Sporturilor, publicaţie condusă de stelistul fanatic Tolontan, a deschis discuţia despre trecutul bolşevic el lui Dinamo Bucureşti. Demers care, zic eu în calitate de rapidist cu bunic printre membrii fondatori ai clubului,  ar fi fost corect doar dacă s-ar fi referit la TOATE cluburile mari înfiinţate de comunişti după 1947, nu doar la Dinamo. Cum era însă de aşteptat, articolele din GSP, pe care le puteţi citi aici, aici şi aici s-au referit numai la Dinamo, de parcă Steaua Bucureşti ar fi altceva decât produsul violului comis de Armata Roşie asupra României.

 Ca sa punem lucrurile în contextul mai larg al impactului bolşevismului asupra fotbalului românesc, se cuvine să ne ocupăm, aşadar, de înfiinţarea, prin repetate abuzuri, uneori comise cu pistolul pe masă, a clubului Steaua. De exemplu, printre suporterii care ţin cu Steaua „pentru că a luat Cupa Campionilor”, este ignorat cu desăvârşire episodul desfiinţării abuzive a clubului Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc în 1953. Echipa, care funcţiona pe lângă liceul militar din localitate, a terminat sezonul 1952 pe locul 3 în Divizia A, iar în turul sezonului 1953 a bătut C.C.A.-ul (denumirea de atunci a Stelei) cu 2-1 şi s-a clasat pe locul 2 la jumătatea campionatului. Pauza de iarnă a fost însă definitivă pentru C.A. Câmpulung Moldovenesc: venit val vârtej la faţa locului, sinistrul Emil Bodnăraş, ministrul Apărării,  a plecat cu aproape tot lotul şi cu antrenorul Francisc Rónnay, pe care i-a dus direct la C.C.A. Apoi, pentru a muşamaliza acest scandalos abuz, l-a pus pe fratele său, Manole Bodnăraş, să scoată o hotărâre a Asociaţiei Republicane CCA  prin care, cu excepţia C.C.A. Bucureşti, toate formaţiile militare din ţară se desfiinţau. După câteva luni, preşedintele C.A. Câmpulung Moldovenesc murea, oficial de inimă rea. De notat că echipa din Câmpulung, deşi înfiinţată tot de comunişti, pornise cinstit din Liga a treia în 1948, câştigase play-off-ul de promovare în B în 1950 şi cîştigase divizia B în 1951 cu un avans de nouă puncte faţă de a doua clasată. 

 Nu trebuie însă uitat nici faptul că formarea clubului Steaua stă sub semnul unui abuz chiar mai grav decât în cazul lui Dinamo. În 1947 Emil Bodnăraş, pe atunci şeful principalului serviciu secret al ţării,  înfiinţa A.S.A Bucureşti, dar nu putea accepta ideea ca echipa lui s-o ia de jos, din liga a treia, cum ar fi fost normal. Aşa că, înainte de începutul campionatului, sinistrul membru al Politburo-ului sovietic  a desfiinţat, cu pistolul pe masă, la propriu, extrem de iubita Citește restul acestei intrări »


Berlusconi, noul Nero

19 aprilie 2009

Italia începutului de mileniu III ne oferă spectacolul trist al demonizării românilor ce trăiesc şi îşi câştigă traiul în spaţiul geografic ce, în Antichitate, reprezenta centrul şi capitala Imperiului Roman. Acelaşi spaţiu în care, cu aproape 2000 de ani în urmă,  începând domnia lui Nero şi terminând cu Licinius, creştinii au fost persecutaţi în repetate rânduri de către o putere care încerca să găsească un convenabil ţap ispăşitor pentru problemele Imperiului. (1)

Revenind în zilele noastre, Italia (al cărei Umanism renascentist a înlocuit încet încet credinţa în Dumnezeu cu încrederea în Om) a descoperit cum, pentru toate relele ce se întâmplă în ţară, pentru toate crimele şi, mai ales, în cadrul acestora, violurile, sunt vinovaţi nu făptuitorii, ci românii. O judecată simplă şi extrem de confortabilă, capabilă să seducă masele neinstruite, frustrate de criza economică, nervoase şi violente.

Dar cum s-a ajuns aici? După ce autoritaţile locale au tolerat şi încurajat încălcarea legii ani de-a rândul, fiind de acord tacit cu înjghebarea imundelor adăposturi ale romilor de la periferia marilor oraşe, cu practicarea prostituţiei, inclusiv infantile, cu munca la negru, cu cerşetoria şi infracţionalitatea de pe urma căreia a profitat mafia, acum Italia este şocată de violenţa unei generaţii de tineri romi crescuţi în conditii subumane, la marginea strălucirii indiferente dar concupiscente a metropolelor. O generaţie care şi-a trăit copilăria în corturile de carton unde, după lăsarea serii, italieni beţi veneau să-şi satisfacă poftele cu surorile şi mamele lor, cu ţigănci de 13 ani sau însărcinate, supunându-le pe acestea la perversiuni şi abuzuri care, apoi, se rezolvau cu mărirea plăţii către bulibaşă.

În acelaşi timp, circa un milion de români trăiesc şi muncesc în Italia, în condiţii grele, preluând, pe piaţa forţei de muncă, exact meseriile prea murdare sau dificile pentru a fi prestate de italieni: muncitori în construcţii, salubritate, servicii sociale, ospătari, muncitori necalificaţi, şoferi etc. Aceşti români, oameni cinstiţi şi creştini ortodocşi practicanţi, au devenit ţinta persecuţiilor generate de fenomenul infracţional răspândit în sânul minorităţii rome pentru simplul motiv că şi românul muncitor, ca şi romul care a violat, făcând ce a văzut ani de-a rândul dincolo de perdeaua pătată ce separa unind lubricitatea de copilarie, au paşaport pe care scrie România.

Şi atunci când autorităţile de dreapta, conduse iresponsabil de măscăriciul naţional Berlusconi, îşi exersează retorica naţionalistă, anatemizând cu patos românii şi, mai recent, România, când renumiţi psihologi italieni condamnă în masă poporul român pentru că a suferit sub dictatura comunistă, dovedind ştiinţific cum copiii născuţi în perioada odiosului decret care interzicea avorturile sunt violatori înnăscuţi (2), ce reacţie putem aştepta de la italienii care se confruntă cu probleme mari, care le ameninţă modul de viaţă, sănătatea, familiile şi dintre care aş enumera doar câteva, mai importante: Citește restul acestei intrări »