Daniel Ghiță și Raul Cătinaș au început deja meciul pe facebook

5 noiembrie 2018

Meciurile directe între greii români au fost ingredientele care au lipsit cu desăvârșire în kickboxingul nostru în vremurile de glorie ale K-1. Prin 2009,  când Daniel Ghiță ducea la decizie lupta cu Semmy Schilt din semifinala K-1 (gala „final 16”), Morosanu îsi făcea rost de o descalificare într-un superfight practic câștigat în cadrul aceluiași eveniment,  iar  Raul Catinas aduna victorii la Leko sau Carter Williams, fiecare dintre cei trei luptători părea preocupat de orice altceva decât de stabilirea unei ierarhii interne. Motivele acestei stări de fapt au fost multiple și nu are rost să dezgropăm acum evenimente și manevre de culise vechi de 8-9 ani, cert este că noi nu am avut niciodată echivalentul românesc al disputei epice dintre Jerome LeBanner și Cyril Abidi, încheiată cu victoria prin K.O. a unui LeBanner care avea un hematom cât o minge de tenis pe frunte.

 

Asta până acum. Pentru că, pe principiul atât de neaoș al lui „mai bine mai târziu decât niciodată”, Daniel Ghiță s-a hotărât să-și scoată rivalii din bărloguri și să ne ofere în anul centenarului echivalentul celebrei  lupte dintre Bruce Lee și Chuck Norris, doar că (sperăm) PE BUNE. Așa că a lansat necesarele provocări pe facebook, iar răspunsurile nu au întârziat să apară:

provocarea lui Daniel Ghiță

provocarea lui Daniel Ghiță

 

Răspunsul lui Moroșanu a fost destul de benign și mai degrabă evaziv, în schimb Cătinaș, deranjat și de porecla „Mister Cocaină” a acceptat în principiu provocarea, solicitând însă Citește restul acestei intrări »


Moroşanu învinge dar nu convinge în meciul cu Brian Douwes

28 septembrie 2014

Main eventul galei Superkombat de sâmbătă 27 septembrie „de la Amsterdam” a fost  lupta lui Cătălin Moroşanu cu Brian Douwes, un olandez fără cine ştie ce palmares, cunoscut la noi prin victoria asupra eternului Poturak la o gală Superkombat şi prin knock-out-ul încasat de la Daniel Ghiţă prin 2012. Evident, în faţa unui asemenea adversar era de aşteptat ca Moroşanu să se dezlănţuie şi să facă spectacol, încheind ostilităţile cu un KO pe cinste, doar că, de data asta, socoteala de acasă nu s-a prea potrivit cu cea din târgul de lângă Amsterdam în care Edi Irimia a organizat de fapt gala.

Sosit în ring cu o burtică destul de revărsată peste elasticul şortului,  Cătălin Moroşanu a părut să revină la haoticele începuturi ale carierei sale, când singura armă pe care o cunoştea erau „coasele” aruncate peste umăr de undeva din fundul curţii, pardon ringului. Şi cum adversarul ştia fix atâta box cât să se ferească de asemenea lovituri telefonate, dar lipsise de la antrenamentele la care se învăţau niscaiva procedee ofensive, rezultatul a fost un meci în care Moroşanu a dat din braţe în aer ca elicea, în vreme ce Douwes încerca nici el nu ştie ce, evident între două eschive care îl ţineau în viaţă.

Sigur că decizia în favoarea lui Cătălin nu a mirat pe nimeni, având în vedere că el fusese singurul care încercase ceva în meciul ăsta. Dar sunt sigur că, fiind un băiat inteligent (în pofida imaginii de „om al cavernelor” pe care o vinde cu succes) şi el îşi dă foarte bine seama că Citește restul acestei intrări »


Morosanu batut de Pavel Zhuravlev la decizie

15 martie 2013

La capatul unui meci fara istoric, in care nu a facut altceva decat sa se arunce cu lovituri salbatice contra unui boxer evident superior dpdv tehnic, Catalin Morosanu a pierdut lupta si impliciti calificarea in semifinalele World Grand Prix-ului K-1 de la Zagreb.

Mare pacat, intrucat culoarul avut era extrem de favorabil.  Reamintesc ca toate luptele pot fi vazute Citește restul acestei intrări »


De ce nu a luptat Daniel Ghiţă în gala Final 16 K-1 2012?

15 octombrie 2012

Răspunsul scurt la întrebarea din titlu este: pentru că s-a lăsat prostit de managerul său olandez. Răspunsul lung este ceva mai complicat şi trebuie să pornească de la stabilirea premizelor acestei bizare întâmplări, care l-a costat pe Daniel Ghiţă şansa (foarte mare) de a câştiga premiul de 1 milion de euro pus în joc anul acesta de noul management al K-1.

În primul rând, cred că este clar pentru orice persoană cât de cât interesată de sporturile de contact că gala final 16 de anul acesta a fost mult sub nivelul obişnuit al K-1 şi că singurul dintre cei 16 luptători  care i-ar fi putut pune probleme lui Daniel în final 8 este Hesdy Gerges.  Pe care Ghiţă l-a bătut măr, prin KO, cu nici 10 luni în urmă.  Pe scurt, Ghiţă, sărit deja binişor de 31 de ani, avea tot interesul de pe lume să fie în acest final 16, să treacă peste adversarul de două parale pe care l-ar fi avut şi să lupte  apoi în gala final 8.

În schimb, gaşca olandeză din jurul „penalului” Bas Boon şi a nou createi Glory World Series avea tot interesul ca Daniel să nu lupte în K-1. Asta pentru simplul motiv că, pe lângă foste glorii gen Remy Bonjasky (care mai nou are nevoie de o hoţie pe faţă pentru a câştiga cu Anderson Silva) sau eterne sperante gen Errol Zimmerman, Glory World Series stă, de fapt, în doi luptători de top: tot mai bătrânul Semmy Schilt şi Gokhan Saki. Iar Saki este, dpdv al contractelor, printre cei mai alunecoşi luptători de kickboxing şi te poţi trezi oricând cu el că te salută din mers. Or, dacă noul K-1 le putea opune acestora o înfruntare Ghiţă-Gerges, având în plus şi enormul atu al unui brand stabilit, e greu de crezut că tot corul de lătrături revărsat printre insideri de gaşca lui Boon ar mai fi valorat mare lucru.

Aşa că şmenarii de la Glory au venit cu un plan absolut diabolic: prin intermediul managerului olandez al lui Daniel, i-au turnat acestuia poveşti despre faptul că premiul de 1 milion de dolari oferit de K-1 ar fi o mare ţeapă, de genul celei date de vechiul management al K-1 unora dintre luptătorii care au participat la ultimele final 16 şi final 8 „pe stil vechi”. După care i-au propus lui Ghiţă semnarea unui contract bunicel cu Glory World Series.

Sigur că, în momentul ăla, dacă Daniel Ghiţă ar fi fost ceva mai hârşit în scheme de-astea, ar fi trebuit să se întrebe (cu capul lui, nu cu al olandezului) ce motive ar avea Citește restul acestei intrări »


Moroşanu împotriva neamţului Liedert, bătaie brainless în superfight-ul Finalei Local kombat

20 noiembrie 2011

 pe aceeaşi temă:  Finala Local Kombat, gala cu care Eduard Irimia intră definitiv în lumea bună a kickboxingului

Numeroşii amatori de trozneli în care cantitatea de ştiinţă tinde spre zero, iar cea de pumni spre infinit, vor fi cu siguranţă încântaţi de meciul făcut de Moroşanu contra neamţului Liedert  ieri 19 noiembrie 2011 în gala finală a Local Kombat/Superkombat.

 Cunoscătorii care apreciază însă calităţile tehnice şi tactice ale unui meci nu au cum să nu remarce însă că Moroşanu, păcălit şi de cvasi-anonimitatea adversarului său, a regresat subit Citește restul acestei intrări »


Finala Local Kombat, gala cu care Eduard Irimia intră definitiv în lumea bună a kickboxingului

20 noiembrie 2011

 pe aceeaşi temă: Moroşanu împotriva neamţului Liedert, bătaie brainless în superfight-ul Finalei Local kombat

În sfârşit, după ani şi ani în care promotorul Eduard Irimia a părut că nu are resursele de a face din franciza Local Kombat ceva mai mult decât o anticameră a anticamerei circuitului K-1, a venit în sfârşit şi momentul descătuşării. Evident, după ce K-1 a dat faliment, dar asta contează mai puţin spre deloc. Important este că ambele gale organizate săptămâna asta de Eduard Irimia au fost succese răsunătoare: Fight Club WGP Oradea a adunat joi 800.000 de telespectatori pe EuroSport (medie pe durata transmisiunii), având un fight card care a amintit de nivelul unui turneu K-1 din vremurile bune, iar finala Local Kombat/Supercombat, transmisă de asemenea pe EuroSport şi încheiată acum două ore a fost şi ea destul de aproape ca nivel.

 Având în vedere că joi la Oradea au luptat sportivi ca Errol Zimmerman , Ben Edwards, Rico Verhoeven,  Hesdy Gerges, Roman Kleibl şi Stefan Leko  iar sâmbătă la Darmstadt, în finala Local Kombat, au urcat în ring Albert Krauss, Faldir Chahbari , Alviar Lima, Cătălin Moroşanu, Pavel Zhuravlev,  Ismael Londt ,  Erhan Deniz şi Serghei Lashchenko, devine evident că resursele la care are acum acces Eduard Irimia, coroborate cu „foamea” instaurată în lumea kickboxingului după căderea K-1, îi permit promotorului român să treacă la un cu totul alt nivel.

 Practic, în momentul de faţă singura competiţie a lui  Irimia rămâne Simon Rutz cu al său It’s Showtime. Ori, în condiţiile în care românul a stat cuminte în banca lui până la prăbuşirea K-1 şi  nu şi-a atras antipatiile de care are parte Rutz, eu unul îl văd ca având acum prima şansă de a prelua de la japonezi locul I pe piaţa kickboxingului pro.

 Anul viitor va fi probabil decisiv,  dar  semnele sunt Citește restul acestei intrări »


Morosanu l-a batut pe un Leko aflat in pragul pensiei

17 iulie 2011

 Revin maine cu cumentarii despre gala de la Constanta, acum mi-e prea somn.

 In linii mari se poate spune ca arbitrul i-a facut cadou meciul lui Andrei Stoica, numarandu-l aiurea pe Citește restul acestei intrări »


Local Kombat Râmnicu Vâlcea 18 martie 2011: o gală de mâna a doua vândută ca super-eveniment

16 martie 2011

 Recunosc sincer că mi-a fost o lene cumplită să scriu despre această gală care, în opinia subsemnatului, are doar două puncte de interes: meciurile Iftimoaie-Poturak şi Ciobanu-Kemayo. Asta pentru că, de pilda, nu văd pe cine interesează faptul că un cetăţean a acceptat ca în schimbul bursei să-i cedeze un cvasi-necunoscut titlu mondial Wako Pro lui Mihai Barbu (doar nu-şi închipuie careva, după meciul Barbu-Salmon, că Arnaldo Silva îşi poate păstra titlul altfel decât făcându-l K.O. pe Barbu, chestie, să recunoaştem, destul de improbabilă).

 De asemenea,  al treilea punct de interes, sfertul de finală a CE de kickboxing România-Italia, care programează câteva meciuri interesante, ţine de o competiţie complet ignorată în România şi care, implicit, nu stârneşte nici un interes. În plus, luptătorii selectaţi pentru a reprezenta România fac în mod evident parte din două categorii:  Citește restul acestei intrări »


Moroşanu vs Băsescu în meciul limbii engleze

30 noiembrie 2010

 Ce poate fi mai penibil decât să ajungi şef de stat şi să fii depăşit, în folosirea principalei limbi de circulaţie internaţională, chiar şi de un băiat de la ţară, care îşi câştigă pâinea dând cu pumnul în ring?

 Şi totuşi, dacă facem comparaţie între acest interviu dat de Cătălin Moroşanu în urmă cu câteva zile, în limba engleză:

 şi interviul dat de Traian Băsescu în 2009, după cinci ani de mandat ca Preşedinte al României

 nu cred că încap mari dubii cu privire la numele persoanei care este mai familiarizată cu engleza, care îşi găseşte mai uşor cuvintele, care face mai puţine greşeli grosolane şamd.

 Să mai facem totuşi o încercare. Să comparăm interviul dat de Moroşanu imediat după meci, aşadar după ce a luat un picior în cap plus Citește restul acestei intrări »


Moroşanu îl snopeşte din nou pe Goodridge în gala „Rumble of the kings”

28 noiembrie 2010

 Nimeni nu poate înţelege de ce Cătălin Moroşanu a luptat a doua oară contra unui adversar absolut terminat, cum este Goodridge, dar măcar e bine că lupta s-a sfârşit fără surprize: cu un TKO administrat de român bătrânului său adversar. Sincer, îmi vine greu să cred că promotorul suedez ar fi pus la bătaie cine ştie ce sume de bani pentru o luptă Moroşanu-Goodridge, mai ales după halul în care s-a prezentat Goodridge la primul meci cu „moartea din Carpaţi”. Fie că Moroşanu o fi avut chef de o excursie în Suedia, fie că se terminaseră banii de la „Dansez pentru tine” şi veneau sărbătorile, cert e că, în numai un an, Cătălin a parcurs distanţa de la un super-fight în gala Final 16 2009, la  un meci de circ cu un sportiv expirat de mult. Lucru destul de trist, dacă ne gândim la popularitatea de care se bucură nu numai în România ci şi peste hotare.

 Cum era de aşteptat, meciul propriu-zis a curs într-o singură direcţie: Moroşanu l-a snopit vreme de o repriză pe Goodridge cu combinaţii de braţe şi, când a văzut că acesta nu cade, a trecut la lowkick-uri. În repriza a doua Citește restul acestei intrări »


Finala K-1 2010: meciurile de rezervă

27 noiembrie 2010

 Deşi fusese votat în neştire de fanii din România (şi nu numai) pentru un loc în Final 16, Cătălin Moroşanu n-a fost ales de japonezii de la FEG nici pentru a lupta în Final Elimination şi nici pentru unul din cele două meciuri de rezervă ale finalei de anul acesta.

 În locul sportivului supranumit „Moartea din Carpaţi”, care pare să fi apucat pe o pantă descendentă după de-acum consacratul distrugător de cariere „Dansez pentru tine” (să nu uităm că şi Ionuţ Iftimoaie a ieşit practic din circuit tot după o participare la acest show), au fost preferaţi Citește restul acestei intrări »


Local Kombat Sarajevo, un „eveniment” desprins din preistoria artelor marţiale

30 octombrie 2010

 Dacă mai ţineţi minte cum aratau galele de kickboxing organizate în România prin anii 1998-2001, în câte o sală semi-renovată dintr-o reşedinţă de judeţ ceva mai mică, înseamnă că n-aţi pierdut nimic dacă n-aţi văzut ieri seară Local Kombat Sarajevo. N-am mai fost de peste un deceniu în Bosnia, aşa că habar n-am cum se mai prezintă ţara, dar e clar că iubitorii de kickboxing de  acolo sunt cam în faza în care erau românii la finele anilor ’90. De la felul în care erau îmbrăcaţi spectatorii şi până la halul în care se manifestau, totul a amintit de galele de tristă amintire pe care tocmai le-am pomenit. Şi, dacă mai adăugăm în ecuaţie faptul că Sport.ro l-a adus iar pe ineptul fiu al lui George Mihăiţă să ne macine nervii cu comentariul său lipsit de orice legătură cu acest sport, dar pigmentat cu o atitudine tip ultras de galerie  (pe care chiar nu vrea nimeni s-o simtă venind dinspre microfonul comentatorului) veţi înţelege de ce am urmărit această „gală” cu o silă maximă.

 Fight cardul extrem de slab era desigur de aşteptat, având în vedere atât situaţia economică în care se află atât Bosnia cât şi România, dar mai ales faptul că o asemenea gală nu avea cum să stârnească interesul în vreo terţă ţară. Aşa că, din păcate, e greu de spus dacă victoria foarte concludentă a lui Cătălin Moroşanu împotriva necunoscutului croat Igor Mihaljevic înseamnă şi altceva decât că „Moartea din Carpaţi” a ajuns la un nivel la care poate snopi fără probleme luptători din eşalonul 4 spre 5. Asta cu atât mai mult cu cât croatul, la numai 1.86m înălţime, cu greu poate fi considerat ca o experienţă utilă în perspectiva înfruntării cu vreun greu autentic de peste 1.95 din elita K-1.

 Una peste alta însă, Cătălin  nu s-a făcut de râs, bătându-l clar pe croat, cu 3 downuri, dintre care două în ultima repriză (pe care o puteţi vedea în înregistrarea de mai jos): Citește restul acestei intrări »


Cătinaş, Ciobanu şi Iftimoaie au salvat onoarea românilor la K-1 WGP Bucureşti 2010

22 mai 2010

 Fight-cardul excelent cu care promotorul Eduard Irimia s-a prezentat de această dată în faţa publicului bucureştean s-a dovedit a fi prea mult pentru luptătorii români.  Gala K-1 World Grand Prix bucureşti 2010 a demonstrat, dacă mai era nevoie, că în condiţiile în care Daniel Ghiţă nu mai colaborează cu Irimia şi MediaPro, numai Raul Cătinaş şi, eventual, Ionuţ Iftimoaie pot face faţă unor luptători de prim rang la categoria grea.

 Evident, nu trebuie înţeles din asta că Sebastian Ciobanu n-ar fi un kickboxer excelent, dar ghinionul lui constă în faptul că nu poate face categoria de K-1 Max şi că este mult prea forţat „în sus” la categoria grea. Sebi a demonstrat în seara aceasta că are clasă, impunându-se prin K.O. în prima rundă atât în faţa cvasi-necunoscutului Daniil Sapljoshin cât şi faţa fostei glorii Mighty Mo. E drept că Mo se consumase serios în sferturile de finală ale piramidei de la Bucureşti în faţa lui Roman Kleibl, şi că, la cei 40 de ani ai săi, nu mai are de mult resurse pentru o piramidă de 3 meciuri, dar chiar şi aşa, K.O.-ul brutal pe care i l-a administrat Ciobanu în prima rundă nu poate fi pus doar pe seama oboselii.

 Din păcate însă, finala piramidei (al cărei câştigător se califică automat la final 16-ul de anul acesta) a demonstrat limitele fizice care fac imposibilă pentru Sebastian Ciobanu o carieră la vârful categoriei grele din K-1. Deşi a avut norocul să scape de Alexei Ignashov, care s-a accidentat în timpul semifinalei câştigate contra lui Freddy Kemayo, Sebi nu a avut cum să-i facă faţă nici măcar învinsului „Scorpionului Roşu”, pierzând prin T.K.O în runda a treia.  Poate că şi tactica a fost prost aleasă, poate că un meci tactic, defensiv, de uzură, dus spre extra-round şi apoi spre decizia favorabilă a arbitrilor lui Irimia i-ar fi adus titlul lui Ciobanu, dar în orice caz nu i-ar fi adus capacitatea de a se lupta de la egal la egal în ring cu un greu autentic de Final 16.

 La fel ca şi Ciobanu, Ionuţ Iftimoaie a făcut o impresie excelentă, deşi a trebuit să se recunoască până la urmă învins de mult mai experimentatul Ray Sefo. Depăşit tehnic de Citește restul acestei intrări »


K-1 World GP Bucureşti pay per view- escrocherie în stil Adrian Sârbu

20 mai 2010

  Promotorul Eduard Irimia şi trustul Media Pro par a fi ajuns la concluzia că românul e tâmpit şi e uşor să iei de pe el 70 de cenţi pentru nimic. Altfel nu se explică nesimţirea cu care trustul lui Adrian Sârbu a pus la cale o escrocherie de proporţii, tip „daţi 70 de cenţi să vedeţi gala pe net, dar numai primii 20.000 au loc”.

  Cum primele 6 meciuri ale galei, inclusiv meciurile de MMA ale lui Cătălin Zmărăndescu (vs Valentijn Overeem! ) şi Sandu Lungu, vor fi difuzate doar online, nu şi în direct la TV, tocmai pentru a stimula publicul să dea banii pe „biletul virtual”, am fost curios să verific cum funcţionează sistemul, şi am sunat la numărul indicat pe site-ul de specialitate al trustului MediaPro. Mi-a răspuns un puşti plictisit, care mi-a confirmat că „numai 20.000 au loc” şi n-a ştiut ce să-mi răspundă la întrebarea logică „ce se întâmplă cu restul celor care dau SMS?”.

 Concluzia este simplă: avem de-a face cu o escrocherie prin care oamenilor li se iau banii, fără a li se oferi Citește restul acestei intrări »


Local Kombat Budapesta, sub semnul grotescului

7 februarie 2010

 Gala Local Kombat Budapesta, care se dorea a fi evenimentul numarul 1 al începutului de an în artele marţiale din centrul şi estul Europei s-a dovedit a fi, din păcate,  un circ grotesc. Combinaţia dintre alegerea dezastruoasă a adversarilor pentru Moroşanu şi Atodiresei, pe de o parte, şi scandalul pilelor bagate de Eduard Irimia în văzul camerelor de luat vederi, la finalul meciului dintre Mihai Barbu şi francezul Phillipe Salmon, pe de altă parte, a afectat serios imaginea unei promoţii care se află la doar un pas de consacrarea în lumea mare a K-1.

 Începând cu sfârşitul, trebuie spus că, în ciuda reacţiei cel puţin bizare a publicului de la Budapesta, care a huiduit decizia (probabil din cauză că dorea să vadă un extra-round), Mihai Barbu a pierdut foarte clar finala piramidei de patru în faţa lui Phillipe Salmon.  Extrem de agresiv şi de rapid, francezul a punctat clar, indiscutabil, în primele două runde, câteva din loviturile de braţ trimise exploziv în faţa lui Barbu punându-l în vădită dificultate pe român. Este foarte adevărat că, în dorinţa de a face spectacol, francezul a făcut risipă de energie, a abuzat de flying knee şi, firesc, a terminat benzina în runda a treia, care i-a revenit românului. Din păcate însă, Mihai Barbu n-a avut nici el resurse să se ducă tăvălug peste adversar pe finalul meciului, şi era perfect normal să piardă lupta cu  2-1 la runde, mai ales că în cea pe care o câştigase nu-şi trimisese adversarul la podea şi nici nu-l pusese în vădită dificultate.

 Cum însă câştigătorul meciului urma să intre pe tabloul unui turneu serios de L-1 Max, care se va desfăşura la Minsk, Eduard Irimia a simţit nevoia să iasă la rampă şi să încerce, cu camera pe el, să obţină un extra round. Au urmat vreo trei minute de parlamentări penibile la masa arbitrilor, dar organizatorul galei K-1 Max din Belarus, prezent la faţa locului, i-a explicat jenat lui Irimia că totuşi nu merge chiar aşa.

(runda a patra, la care se face referire în titlul clipului, nu e de kickbox, ci de negocieri la masa arbitrilor 😆 ) 

 Restul galei a fost şi mai penibil decât evenimentele de la sfârşitul finalei: Moroşanu a avut parte de un samoan cu picioare de sticlă, care, după trei lowkick-uri încasate, deja fusese numărat odată şi nu mai putea păşi prin ring. Mai mult, bietul Pu’u  s-a autoaccidentat încercând să plaseze la rândul său o lovitură similară, provocând finalul unui „meci” absolut hilar.

 Lucrurile n-au stat mult mai grozav nici cu meciul dintre Ionuţ Atodiresei şi ungurul Piskoti Gergo. Lupta ar fi fost una din seria „să vedem dacă poate mânca bătaie un colos cu două capete mai înalt decât Citește restul acestei intrări »