Daniel Ghiță și Raul Cătinaș au început deja meciul pe facebook

5 noiembrie 2018

Meciurile directe între greii români au fost ingredientele care au lipsit cu desăvârșire în kickboxingul nostru în vremurile de glorie ale K-1. Prin 2009,  când Daniel Ghiță ducea la decizie lupta cu Semmy Schilt din semifinala K-1 (gala „final 16”), Morosanu îsi făcea rost de o descalificare într-un superfight practic câștigat în cadrul aceluiași eveniment,  iar  Raul Catinas aduna victorii la Leko sau Carter Williams, fiecare dintre cei trei luptători părea preocupat de orice altceva decât de stabilirea unei ierarhii interne. Motivele acestei stări de fapt au fost multiple și nu are rost să dezgropăm acum evenimente și manevre de culise vechi de 8-9 ani, cert este că noi nu am avut niciodată echivalentul românesc al disputei epice dintre Jerome LeBanner și Cyril Abidi, încheiată cu victoria prin K.O. a unui LeBanner care avea un hematom cât o minge de tenis pe frunte.

 

Asta până acum. Pentru că, pe principiul atât de neaoș al lui „mai bine mai târziu decât niciodată”, Daniel Ghiță s-a hotărât să-și scoată rivalii din bărloguri și să ne ofere în anul centenarului echivalentul celebrei  lupte dintre Bruce Lee și Chuck Norris, doar că (sperăm) PE BUNE. Așa că a lansat necesarele provocări pe facebook, iar răspunsurile nu au întârziat să apară:

provocarea lui Daniel Ghiță

provocarea lui Daniel Ghiță

 

Răspunsul lui Moroșanu a fost destul de benign și mai degrabă evaziv, în schimb Cătinaș, deranjat și de porecla „Mister Cocaină” a acceptat în principiu provocarea, solicitând însă Citește restul acestei intrări »


De ce nu a luptat Daniel Ghiţă în gala Final 16 K-1 2012?

15 octombrie 2012

Răspunsul scurt la întrebarea din titlu este: pentru că s-a lăsat prostit de managerul său olandez. Răspunsul lung este ceva mai complicat şi trebuie să pornească de la stabilirea premizelor acestei bizare întâmplări, care l-a costat pe Daniel Ghiţă şansa (foarte mare) de a câştiga premiul de 1 milion de euro pus în joc anul acesta de noul management al K-1.

În primul rând, cred că este clar pentru orice persoană cât de cât interesată de sporturile de contact că gala final 16 de anul acesta a fost mult sub nivelul obişnuit al K-1 şi că singurul dintre cei 16 luptători  care i-ar fi putut pune probleme lui Daniel în final 8 este Hesdy Gerges.  Pe care Ghiţă l-a bătut măr, prin KO, cu nici 10 luni în urmă.  Pe scurt, Ghiţă, sărit deja binişor de 31 de ani, avea tot interesul de pe lume să fie în acest final 16, să treacă peste adversarul de două parale pe care l-ar fi avut şi să lupte  apoi în gala final 8.

În schimb, gaşca olandeză din jurul „penalului” Bas Boon şi a nou createi Glory World Series avea tot interesul ca Daniel să nu lupte în K-1. Asta pentru simplul motiv că, pe lângă foste glorii gen Remy Bonjasky (care mai nou are nevoie de o hoţie pe faţă pentru a câştiga cu Anderson Silva) sau eterne sperante gen Errol Zimmerman, Glory World Series stă, de fapt, în doi luptători de top: tot mai bătrânul Semmy Schilt şi Gokhan Saki. Iar Saki este, dpdv al contractelor, printre cei mai alunecoşi luptători de kickboxing şi te poţi trezi oricând cu el că te salută din mers. Or, dacă noul K-1 le putea opune acestora o înfruntare Ghiţă-Gerges, având în plus şi enormul atu al unui brand stabilit, e greu de crezut că tot corul de lătrături revărsat printre insideri de gaşca lui Boon ar mai fi valorat mare lucru.

Aşa că şmenarii de la Glory au venit cu un plan absolut diabolic: prin intermediul managerului olandez al lui Daniel, i-au turnat acestuia poveşti despre faptul că premiul de 1 milion de dolari oferit de K-1 ar fi o mare ţeapă, de genul celei date de vechiul management al K-1 unora dintre luptătorii care au participat la ultimele final 16 şi final 8 „pe stil vechi”. După care i-au propus lui Ghiţă semnarea unui contract bunicel cu Glory World Series.

Sigur că, în momentul ăla, dacă Daniel Ghiţă ar fi fost ceva mai hârşit în scheme de-astea, ar fi trebuit să se întrebe (cu capul lui, nu cu al olandezului) ce motive ar avea Citește restul acestei intrări »


Daniel Ghiţă şi Raul Cătinaş, bătuţi de un traficant de droguri

27 noiembrie 2010
Ashwin Balrak, prins cu 82 de kilograme de cocaina

Ashwin Balrak, prins cu 82 de kilograme de cocaina

 Ashwin Balrak,  ultimul luptător care l-a învins pe românul Daniel Ghiţă, a fost arestat ieri pentru trafic de droguri. Conform ziarului olandez De Telegraaf, Balrak şi alţi patru surinamezi au fost arestaţi ieri la Rotterdam, în timp ce „tăiau” 82 de kilograme de cocaină! După o investigaţie care a durat câteva luni, poliţia olandeză a descins într-un apartament situat la etajul 29 al unui bloc turn din Rotterdam, şi a descoperit cinci negrişori care, folosind un banal blender de bucătărie, „tăiau” cocaina. (amestecau cocaina de puritate mare cu substanţe inerte gen lactoza sau bicarbonatul). Unul dintre cei cinci s-a dovedit a fi „bad boy”  Ashwin Balrak, personaj care, pe lângă faptul că este un apreciat luptător K-1, practică de ani buni avocatura, fiind de altfel renumit pentru apărarea în instanţă a diverşilor interlopi. În apartament a mai fost descoperită şi o maşină de presat, care era folosită pentru a ambala cocaina în pacheţele având pe ele logo-ul bandei.

 Într-o altă casă aparţinând grupării lui Balrak, poliţiştii au găsit 25 de kilograme de bancnote, în valoare totală de 1,4 milioane de euro!

 Balrak este ultimul luptător care l-a învins pe Daniel Ghiţă (la puncte, pe 25 mai 2010, în cadrul galei It’s Showtime de la Amsterdam ). De altfel, Balrak se poate lăuda şi cu Citește restul acestei intrări »


K-1 Final Elimination Seul 2010 (Final 16) – rezultatele complete

2 octombrie 2010

pe aceeaşi temă:  Tabloul complet al Finalei K-1 (tragerea la sorţi)

1.  Tyrone Spong vs Ray Sefo

 Meci câştigat firesc la decizie de Spong. Când ai 25 de ani, eşti în vârf de formă, şi te baţi cu un adversar de 40, care a şi început să se pregătească doar cu două săptămâni înaintea meciului, ar trebui să fii prea fraier ca să iei bătaie. Spong a făcut exact ce trebuia şi a reuşit să câştige la decizie fără dubii, lucru recunoscut chiar în ring de Ray Sefo. Respectele mele pentru Ray, care a acceptat meciul pe nepusă masă şi s-a prezentat foarte onorabil. Îndrăznesc să afirm că, dacă era pus să lupte cu Cătinaş sau cu Mighty Mo, ajungea şi el în finală fără emoţii prea mari.

2. Gokhan Saki vs Freddy Kemayo

Luptă fără istoric, Kemayo a început binişor dar a fost prins pe o contră de Saki şi făcut  K.O.  Saki pare la apogeul carierei, îl văd ajungând lejer în semifinală dacă nu dă de un adversar imposibil în sferturi.

3. Errol Zimmerman vs Daniel Ghiţă

 Un articol mai pe larg găsiţi aici. Pe scurt, Ghiţă a luptat aproape perfect, a depăşit fără probleme rush-ul de început al lui Zimmerman în prima rundă, după care l-a tocat rău cu low-kick-uri. Iar la începutul rundei a doua a prins o contră care l-a făcut groggy pe adversar după care l-a lăsat lat la podea cu alţi 3-4 pumni. Meciul galei, aş zice.

4. Jerome LeBanner vs Kyotaro

Şi pe această temă am scris un articol separat. Pe scurt, aşa cum anticipam aici,  LeBanner nu avea nici o şansă de a câştiga meciul ăsta la decizie, în condiţiile în care Kyotaro e primul japonez care scoate capul în K-1 în ultimii ani.  În apărarea japonezilor, trebuie spus că am văzut decizii de extra round mult mai scandaloase decât asta, şi că JLB dădea clar impresia că nu mai poate duce încă o repriză. În plus, Kyotaro a stat la bătaie două runde şi a câştigat clar una dintre ele, deşi ar fi putut să-l alerge nonstop pe LeBanner în jurul ringului, cum făcuse în prima rundă. Pe scurt, o ieşire tristă din scenă pentru un mare luptător.  Ieşind din ring a lăsat clar impresia că a decis să facă scandal pentru că simţea că ia bătaie de la Kyotaro în extra round.

5. Ewerton Teixeira vs Peter Aerts

 „Tataia” Aerts ne-a scăpat de plictisitorul Teixeira, după un extra-round dictat cam la fel de Citește restul acestei intrări »


Raul Catinaş pierde stupid meciul cu Mighty Mo

2 octombrie 2010

 Deşi avea o şansă imensă de a ajunge în finala K-1 la numai 22 de ani, Raul Cătinaş a reuşit contraperformanţa de a pierde la puncte un meci cu veteranul Mighty Mo, luptător care, la 40 de ani şi 135 de kilograme, are reale dificultăţi în a duce la bun sfârşit un meci de 3 runde. Deşi oricine îşi dădea seama că singurul lucru pe care NU  trebuie să-l facă este să stea la trozneală cu Mighty Mo în prima rundă, Cătinaş a uitat, după doar două minute, ce-i spusese antrenorul. Aşa că a abandonat excelenta serie de lowkick-uri cu care-l pusese în dificultate pe Mighty Mo în favoarea unui falimentar head-to-head în compania luptătorului cu cea mai puternică lovitură de pumn din circuitul K-1.

 Evident, inevitabilul s-a produs:  capul lui Mighty Mo s-a dovedit ceva mai rezistent decât al tânărului Cătinaş, şi românul a fost numărat. Deşi a dat dovadă de o rezistenţă ieşită din comun, reuşind să termine runda sub asalturile furibunde ale lui Mo, şi a echilibrat meciul în următoarele două reprize, Cătinaş nu a reuşit Citește restul acestei intrări »


Raul Cătinaş şi Daniel Ghiţă luptă în K-1 Final Elimination 2010 pe 2 octombrie

21 septembrie 2010

 L-am criticat aici pe promotorul Eduard Irimia pentru decizia absurdă de a nu-i oferi lui Raul Cătinaş un loc în „piramida” turneului K-1 WGP de la Bucureşti, aşa că tot aici se cuvine să-l laud pentru faptul că a prins momentul prielnic şi, punându-şi toată influenţa la bătaie, a reuşit să-i asigure în ultima clipă lui Cătinaş un loc în gala Final 16 care se desfăşoară pe 2 Octombrie la Seul.  Iar reuşita este cu atât mai mare cu cât Cătimaş va avea parte de unul dintre cei mai abordabili adversari pe care îi putea spera la prima participare într-un Final Elimination: bielorusul Andrei Arlovski, luptător de MMA aflat la debutul în K-1.

 Sigur, meciul nu va fi nici pe departe unul uşor, aşa cum îşi imaginează diverşi autoproclamaţi „experţi”: în primul rând pentru că luptătorii din spaţiul ex-sovietic sunt, în general vorbind, extrem de duri (să ne reamintim că Ghiţă era cât pe ce să rămână fără suflu tot lovind în neştire la Kharitonov), iar în al doilea rând datorită experienţei net superioare a lui Arlovski în ring, fie el şi de MMA. Ar mai fi de spus şi că  „succesul diplomatic” al lui Irimia l-a cam luat prin surprindere pe Cătinaş, dar e foarte adevărat că şi numele lui Arlovski a apărut pe listă tot în ultimul moment, aşa că e greu de estimat care dintre cei doi sportivi este mai avansat cu pregătirea.

 Una peste alta, chiar dezavantajat de cei 11 centimetri în minus şi de tinereţea sa, Cătinaş are literalmente cea mai bună şansă posibilă de a ajunge în finala K-1. Dacă ne reamintim doar că Daniel Ghiţă a trebuit să lupte cu Schilt în primul său Final 16, iar în al doilea urcă în ring cu Errol Zimmerman, înţelegem perfect că boşii K-1 i-au deschis larg uşa lui Raul. Rămâne doar să vedem dacă va fi capabil să treacă de gatekeeper.

 La polul opus, Daniel Ghiţă are un meci extrem de greu (unii ar spune aproape imposibil) cu mai tânărul, mai atleticul şi mai titratul Errol Zimmerman. Gurile rele zic că şi în acest matchmaking se vede mâna lui Eduard Irimia, şi că promotorul trage tare pentru ca Ghiţă să nu reuşească să le „ia faţa” la cel mai înalt nivel sportivilor din Local Kombat şi să le dea şi altora idei de emancipare. În tot cazul însă, chiar plecând cu şansa a doua, eu zic că Ghiţă nu este dinainte bătut şi că, dacă luptă inteligent, ar putea, cu un dram de noroc, să ajungă în finală.

 Şi celelalte lupte de pe fight cardul galei sunt  Citește restul acestei intrări »


Cătinaş, Ciobanu şi Iftimoaie au salvat onoarea românilor la K-1 WGP Bucureşti 2010

22 mai 2010

 Fight-cardul excelent cu care promotorul Eduard Irimia s-a prezentat de această dată în faţa publicului bucureştean s-a dovedit a fi prea mult pentru luptătorii români.  Gala K-1 World Grand Prix bucureşti 2010 a demonstrat, dacă mai era nevoie, că în condiţiile în care Daniel Ghiţă nu mai colaborează cu Irimia şi MediaPro, numai Raul Cătinaş şi, eventual, Ionuţ Iftimoaie pot face faţă unor luptători de prim rang la categoria grea.

 Evident, nu trebuie înţeles din asta că Sebastian Ciobanu n-ar fi un kickboxer excelent, dar ghinionul lui constă în faptul că nu poate face categoria de K-1 Max şi că este mult prea forţat „în sus” la categoria grea. Sebi a demonstrat în seara aceasta că are clasă, impunându-se prin K.O. în prima rundă atât în faţa cvasi-necunoscutului Daniil Sapljoshin cât şi faţa fostei glorii Mighty Mo. E drept că Mo se consumase serios în sferturile de finală ale piramidei de la Bucureşti în faţa lui Roman Kleibl, şi că, la cei 40 de ani ai săi, nu mai are de mult resurse pentru o piramidă de 3 meciuri, dar chiar şi aşa, K.O.-ul brutal pe care i l-a administrat Ciobanu în prima rundă nu poate fi pus doar pe seama oboselii.

 Din păcate însă, finala piramidei (al cărei câştigător se califică automat la final 16-ul de anul acesta) a demonstrat limitele fizice care fac imposibilă pentru Sebastian Ciobanu o carieră la vârful categoriei grele din K-1. Deşi a avut norocul să scape de Alexei Ignashov, care s-a accidentat în timpul semifinalei câştigate contra lui Freddy Kemayo, Sebi nu a avut cum să-i facă faţă nici măcar învinsului „Scorpionului Roşu”, pierzând prin T.K.O în runda a treia.  Poate că şi tactica a fost prost aleasă, poate că un meci tactic, defensiv, de uzură, dus spre extra-round şi apoi spre decizia favorabilă a arbitrilor lui Irimia i-ar fi adus titlul lui Ciobanu, dar în orice caz nu i-ar fi adus capacitatea de a se lupta de la egal la egal în ring cu un greu autentic de Final 16.

 La fel ca şi Ciobanu, Ionuţ Iftimoaie a făcut o impresie excelentă, deşi a trebuit să se recunoască până la urmă învins de mult mai experimentatul Ray Sefo. Depăşit tehnic de Citește restul acestei intrări »