Avem nevoie urgentă de un partid eurosceptic

13 august 2019
Fara euroscepticism nu exista echilibru politic

Fara euroscepticism nu exista echilibru politic

Electoratul românesc nu realizează încă, dar în momentul ăsta noi avem de ”ales” între 1.  USR&Cioloș adică Soros plus securisto-corporatism,  2. Iohannis-PNL adică gauleiterul lui Merkel și PSD  adică unii care tocmai au fost epurați de elementul suveranist și transformați într-un partid marionetă, bun numai să direcționeze ura cretinilor păcăliți să voteze 1. și 2.  Restul nu contează, ăia ai lui Ponta sunt acum pe față partidul SIE (cu Predoiu adică fostul șef militar al serviciului la butoane)  iar Tăriceanu pur și simplu se teme să facă pasul spre discursul suveranist-eurosceptic care l-a dus pe Dragnea la pușcărie. Așa că nu are de unde lua voturi și probabil va fi dus de STS sub pragul electoral.

Partea cu adevărat gravă e că fără un partid eurosceptic puternic, cu reprezentare parlamentară și europarlamentară, România este și va fi în continuare tratată ca praful de pe ghete, ca sluga săracă a Uniunii Europene. Pentru a fi luați în serios avem nevoie de un ”nebun”, ne trebuie un Salvini care să umble cu rozariul în mână, să-i dea cu flit lui Merkel în problema migrației, să refuze să primească navele cu  refugiați în port, să facă zilnic declarații ”incorecte politic” etc etc etc.

Imediat ce o țară din UE pune un politician gen Salvini într-o funcție oarecare, birocrația bruxelleză își dă brusc seama că Citește restul acestei intrări »

Reclame

Cum a ajuns sasul nesecurist Iohannis sluga noii securități și a rețelei Soros (I)

3 mai 2018
Macovei si Soros nu mai aveau nevoie de Coldea

Macovei si Soros nu mai aveau nevoie de Coldea

 

Orice om normal psihic care a urmărit zbaterile aberante ale politicii românești din ultimele 14-15 luni a înțeles perfect că niște politicieni destul de nefrecventabili se luptă pe viață și pe moarte cu o grupare coordonată din afara României ce a reușit să acapareze puterea reală în stat.  Dacă situația în sine este destul de evidentă, modul în care România a ajuns în această fundătură poate fi destul de neclar, mai ales celor care nu au urmărit pas cu pas evenimentele din ultimii 14 ani. Așa că o să fac un soi de recapitulare a momentelor cheie prin care regimul Băsescu a devenit practic regimul Soros.

Bazându-se inițial  doar pe o susținere externă venită în principal pe axa rețelei Soros, gruparea Coldea-Macovei (formată din securiști mai noi sau mai vechi și din uneltele lor din procuratura ceaușistă) reușise să pună aproape complet cu botul pe labe clasa politică în ultimii ani ai regimului Băsescu. Marea lor problemă a apărut la alegerile din 2014, când s-au trezit că n-au candidat.  Coldea s-a lămurit rapid că pe Macovei n-ar vota-o decât vreo câțiva descreierați spălați pe creier de propaganda vomitată pe net/facebook de vuvuzelele  Tolontan, Dogioiu, Tăpălagă & co, iar Victoraș Ponta s-a dovedit a fi o otravă umană care l-ar fi putut face până și pe Iuda să pară o persoană demnă de încredere.  Așa că, ajunși la ananghie, au fost nevoiți să se orienteze spre omul pe care încercaseră să-l lichideze politic prin intermediul lui giumbix de la ANI: Klaus Iohannis.

Chestia e că Iohannis, în pofida multelor sale păcate (de la șase case din meditații la tărășeniile bizare cu Forumul German ca succesor de drept al organizației naziste a sașilor din perioada războiului) nu era nici ofițer acoperit ca fostul pupil al lui Adrian Năstase, nici fiică și fostă soție de securist, cu trecut amplu de procuror ceaușist ca Macovei. Pe scurt, putea fi șantajat până la un punct cu poveștile cu moșteniri ale soției, dar nu avea mânere clare de care să-l apuce mâinile mult prea pofticioase de putere ale lui Coldea.  Dar cum Ponta, îmbătat de puterea pe care o privea în albul ochilor dupa ce primise firmanul de la Joe Biden, îi spusese deja lui Coldea (în public, cu martori) că își poate pregăti valiza, gruparea Secu-Soros a  oftat și s-a pus pe treabă. Iar Victoraș s-a trezit că a pierdut alegerile care păreau de nepierdut, contra unuia care avea în dezbateri debitul verbal și fervoarea unui ficus somnoros.

Ce nu a prevăzut Coldea a fost faptul că rețeaua Soros, cu care fraternizase așa de armonios pe durata mandatelor lui Obama, nu va mai avea nevoie de el odată ce reușea să pună piciorul în conducerea SRI și să se asigure că la DNA are o slugă de o obediență totală.  Așa se face că la 19 februarie 2015 a fost propus ca director al SRI fix bursierul Soros Eduard Hellvig, fost coordonator de programe la fundația care ne tot fericește cu „societatea deschisă”. Iar după ce Laura Codruța Kovesi a primit un nou mandat la conducerea DNA  pe 6 aprilie 2016, întreaga echipă care condusese SRI a fost debarcată în interval de câteva luni.  Coldea s-a mai agățat o vreme de funcție prin diverse chichițe și manevre,  sperând nici el nu știa ce, dar rămăsese fără putere și a fost măturat definitiv după ce Ghiță a fost silit s-o șteargă din țară și a început dezvăluirile.

Cu alte cuvinte, Coldea a primit de la rețeaua Soros, prin mijlocirea lui Iohannis, exact chestia cu care îl amenințase Ponta.  Iar Macovei, adevărata conducătoare a rețelei Soros din România, a ajuns să aibă pe mână Citește restul acestei intrări »


Referendumul catalan şi regimul securistilor patrioţi de la noi

2 octombrie 2017

Ce m-a uluit pe mine în tărăşenia asta cu referendumul din Catalonia n-a fost faptul că nişte catalani care n-au mai fost independenţi de pe vremea cruciadelor s-au trezit acum că vor să-şi facă ţară pentru că sunt niţel mai muncitori şi implicit niţel mai bogaţi decât restul Spaniei. Asta e o temă care revine periodic în state în care există decalaje economice importante între regiuni cu identitate istorică diferită – să nu uităm de exemplu că în 1996 Lega Nord a lui Bossi a luat peste 3,7 milioane de voturi la alegerile pentru Camera Deputaţilor din Italia şi vreo 3,3 milioane la Senat. Era inevitabil ca până la urmă vreo mişcare de genul ăsta să facă pasul următor şi să încerce chiar să proclame secesiunea, nu doar să delireze despre ea pentru a obţine locuri în Parlament şi diverse alte avantaje.

Stupefiant în schimb este faptul că media cu pretenţii aflată în siajul actualului establishment al Uniunii Europene, de la Euronews la The Guardian, prezintă într-o lumină destul de favorabilă (sau măcar neutră) acest demers dar pune un accent copios pe brutalitatea poliţiei spaniole care a cam dat cu bâta-n baltă la câteva secţii de votare. Cu alte cuvinte, situaţia este prezentată „din devieri” la modul „au făcut bieţii catalani un referendum şi bestiile astea spaniole au pus haidamacii în uniforme să bată pensionarii”. Faptul că e complet inacceptabil ca o regiune a unei ţări să organizeze cu de la sine putere un referendum de secesiune este aproape complet trecut sub tăcere, în schimb se prezintă nonstop imagini cu câţiva oameni bătuţi şi cu câţiva tâmpiţi în uniformă (de care nici o ţară nu pare a duce lipsă) .

Evident, printre rânduri se citeşte o lumină verde dată dinspre Bruxelles separatiştilor catalani, lucru care devine brusc foarte interesant pentru România. Pentru  că guvernul regional al Cataloniei n-a primit semnale clare că secesiunea este descurajată de Uniunea Europeană, că o evetuală Catalonie independentă nu va fi primită în UE  şamd. Lucru care ridică întrebarea despre ce experimente de acest gen mai pot fi în plan, în special în ţări cu minorităţi etnice grupate compact şi care sunt destul de agitate pe teme de autonomie?

Un eventual efect de domino al evenimentelor din Catalonia prinde România în cea mai proastă poziţie cu putinţă. Din 2012 încoace, de când Maior, Coldea, Kovesi şamd  i-au salvat scaunul lui Băsescu făcându-le în ciudă celor peste 7 milioane de români care i-au dat cu ştampila în cap matrozului, ţara noastră a încetat practic să fie condusă democratic, iar instituţiile de forţă au preluat treptat controlul. Chestia asta s-a putut face doar subminând continuu încrederea în Parlament, în politicienii aleşi, în presă, în Biserică şamd. Desigur, ajunge să te uiţi la ce vomită zilnic pe net postacii pe care chipurile nu ştie nimeni cine-i plăteşte ca să observi imediat pe cine NU atacă niciodată acest aparat de propagandă şi, firesc, să înţelegi cine dă comenzile. În acest fel s-a ajuns în situaţia în care românii votează ce vor ei (bun, prost, ca în democraţie)  iar la guvernare ajung alde Julien Cioloş, madam Prună (fiică de ambasador ceauşist) etc etc. Iar toate astea se întâmplă în vreme ce Holzindustrie Schweighofer cheleşte cu desăvârşită impunitate pădurile care ne-au mai rămas, iar DNA-ul condus inevitabil de fiica procurorului ceauşist de la Mediaş n-a auzit de faptul că există această companie.

Cu alte cuvinte, regimul „securiştilor patrioţi” care a luat puterea în 2012 a adus România într-un punct în care Citește restul acestei intrări »


Suspendarea lui Iohannis- cea mai mare greşeală pe care o poate face PSD

22 ianuarie 2017

Probabil băieţii din servicii (care îl susţin cam pe acelaşi principiu vechi de peste 1000 de ani al gărzii varangiene, care îl susţinea necondiţionat pe împăratul bizantin aflat pe tron, oricine ar fi fost el) i-au zis lui Iohannis că rătăciţii de pe facebook nu se mai mobilizează. Şi că nu mai ţin poveştile cu „societatea civilă”, „tinerii frumoşi şi liberi” etc.  Până la urmă era o chestie vizibilă cu ochiul liber, despre care am scris şi eu ieri.  Aşa că Iohannis a făcut ceea ce era normal să facă un lider al opoziţiei, adică a convocat activiştii PNL şi USR precum şi pe susţinătorii fideli ai celor două partide la un miting politic, cu temă clară anti-PSD.  După care s-a pus în fruntea mulţimii, fie şi numai pentru câteva minute, pentru a da semnalul clar cu privire la cine este jupânul.

Oricine are dubii cu privire la această interpretare poate să revadă imaginea cu uriaşul banner „Iliescu lângă Vişinescu” care deschidea marşul sau poate asculta lozincile „PSD ciuma roşie” scandate nonstop pe toată durata manifestării. Practic desfăşurarea protestelor a scos complet din discuţie varianta unui miting apolitic anti-amnistie.

Acum mingea este în curtea PSD, care s-ar putea prevala de faptul că Iohannis a ieşit în mod evident din limitele rolului prevăzut de Constituţie pentru preşedintele României şi ar putea declanşa procedurile de suspendare.  Are tot dreptul legal s-o facă, dar politic vorbind ar comite o eroare uriaşă. Asta pentru că Citește restul acestei intrări »


Poate Iohannis să reziste asaltului pupincurismului balcanic?

4 decembrie 2014

Citiţi şi vă cruciţi:

 profesorul Orlando Balas in delir limbistic la adresa lui Klaus Iohannis

profesorul Orlando Balas in delir limbistic la adresa lui Klaus Iohannis

Acum puteţi să vă mai cruciţi odată, aflând că autorul acestor deliruri mistico-limbistice care l-ar fi îngreţoşat şi pe Ceauşescu nu este de meserie politruc ci lector la Universitatea din Oradea, unde predă limba germană. Cu alte cuvinte omul are o educaţie care i-ar permite să aibă un minim simţ al penibilului, dar  o foloseşte doar pentru a fi mai eficient în ridicarea unor osanale de care s-ar fi jenat şi anturajul lui Caligula, inclusiv calul Incitatus.

Sper că vă daţi seama cam câtă tărie de caracter şi capacitate de auto-analiză o să-i trebuiască lui Iohannis pentru a-şi păstra sănătatea mintală în faţa asaltului neobosit al unor limbişti de asemenea nivel? Probabil o să aibă nevoie să se uite în fiecare dimineaţă în oglindă din semi-profil, ca să se asigure că nu Citește restul acestei intrări »


Klaus Iohannis este pe punctul de a rata şansa întoarcerii la o minimă independenţă a României

2 decembrie 2014

 După ce, sub conducerea fanariotului Băsescu, am fost practic reduşi la stadiul de colonie americană, se părea că alegerea lui Klaus Iohannis prin revolta la vot a românilor ne oferă şansa la o minimă independenţă. Venirea intempestivă a celor doi emisari americani, imediat după alegeri, indica limpede faptul  că Ponta „primise firmanul” şi că alegerea lui Iohannis fusese o imensă surpriză la Washington, în ciuda aberaţiilor slobozite de Dragnea pentru a justifica pierderea alegerilor.

 Evident, nici un om cu mintea întreagă nu se aştepta ca Iohannis să înceapă să facă pe nebunul cu americanii, care sunt totuşi cei mai importanţi parteneri externi ai României. Eu unul speram însă într-o revenire la o postură demnă, după ce Băsescu (ca şi Constantinescu sau Iliescu în al treilea mandat) ne-au ţinut în poziţia „capră” în faţa „marelui licurici”. Ceea ce ar fi însemnat, de pildă,  ca Iohannis să întreprindă imediat după preluarea mandatului o vizită oficială în SUA ca preşedinte în exerciţiu, la invitaţia omologului său american, NICIDECUM să plece acum repede-repede în SUA ca preşedinte ales, pentru o aşa-zisă „vizită neoficială”.

 Practic, această „vizită neoficială”dă impresia că Citește restul acestei intrări »


Cât a contat facebook-ul în victoria lui Iohannis?

20 noiembrie 2014

Am asistat zilele astea la un adevărat delir pe tema online-ului (în general) şi a facebook-ului (în particular) care l-ar fi învins pe Ponta şi l-ar fi făcut preşedinte pe Iohannis. Tot felul de ciumeţi care nu ştiu să facă nimic concret şi se pricep doar să-şi posteze unul altuia comentarii pe blog sau să-şi dea unul altuia like pe facebook ( de pe cele câteva zeci de conturi pe care şi le-a făcut fiecare) se agită, îşi dau importanţă sau chiar îşi oferă „serviciile” unui PSD evident derutat de o înfrângere pe care n-o înţelege. Iar oamenii se uită la cele peste 1 milion de like-uri pe care le are contul lui Iohannis de pe facebook şi îşi zic „da dom’le, se schimbă lumea”.

Nimic mai fals. Campioana campaniilor pe facebook a fost Monica Macovei, cea care era să fie bătută şi de Dan Diaconescu. Dacă facebook-ul făcea preşedinţi, dacă o campanie puternică desfăşurată în online era cheia succesului, Monica Macovei câştiga alegerile din primul tur. Cu alte cuvinte, dacă sunt decuplate de viaţa reală, ca în cazul lui Macovei, online-ul (şi implicit facebook-ul) nu înseamnă aproape nimic. Băgând bani cu nemiluita în campanii pe online provoci doar o furtună într-un pahar cu apă şi te prosteşti singur, privind comentariile, like-urile şi share-urile care se prăvălesc de pe sute sau mii de conturi fără să-ţi dai seama că în spatele lor sunt doar câteva zeci de ciudaţi cu care ţi-ar fi ruşine să fii văzut pe stradă.  Cam asta a făcut şi Băsescu în ultimii ani de mandat, cu rezultatele pe care le ştim. S-a scăldat în realitate paralelă pe care i-o crease Lăzăroiu în online, în vreme ce au existat momente (ca în 2012) în care România reală i-ar fi pus ţeasta într-un par.

Pe de altă parte, e clar că milionul de like-uri de pe contul de facebook al lui Iohannis nu a venit din neant,  la fel ca şi sutele de mii de like-uri ale lui Ponta. Cu alte cuvinte, vreo 15% dintre alegătorii români sunt suficient de activi pe net cât să dea un like pe facebook candidatului preferat.  La fel de clar este însă că aceşti alegători sunt împărţiţi între cei doi candidaţi aproape în aceeaşi proporţie în care s-au împărţit şi alegătorii „offline” (Ponta are 755000 de like-uri, Iohannis avea puţin sub un milion în seara alegerilor, cele primite ulterior fiind mai degrabă efectul victoriei).  Deci (cu aproximaţie desigur) avem cam 1.700.000 de voturi din care Ponta a luat 750.000 iar Iohannis 950.000 asadar scorul de pe facebook este 55,8% pentru Iohannis vs 44,2% pentru Ponta. Uluitor de aproape de rezultatul scrutinului comunicat de BEC ( 54.43% Iohannis  vs  45,56% Ponta)

Concluzia logică  este că PSD-ul nu a avut „o problemă în online”, campania desfăşurată de oamenii lui Ponta  nefiind cu nimic mai bună sau mai proasă în mediul virtual decât în România reală. Problema a fost că românii se săturaseră de Citește restul acestei intrări »