Mandinga la Eurovision sau rusinea unei lălăieli votate doar de diaspora

27 mai 2012

 Eurovisionul a devenit, în special după 1989, un soi de concurs de schimb de voturi, câştigat (cu rare excepţii care întăresc regula) fie de ţara care ştie să susţină o melodie cât de cât bună cu o tocmeală feroce de culise, fie, ca anul trecut, de singura ţară dispusă să bage adânc mâna în buzunar în vreme de criză (întrucât editţia din anul următor revine automat câştigătorului pe anul în curs).  Evident că, în condiţiile astea, România poate doar spera la o clasare cât mai onorabilă, bazată în bună parte pe numărul emigranţilor români şi pe disponibilitatea acestora de a-şi cheltui banii pentru SMS-urile cu voturi.

 Problema este însă că, mult prea des în ultimii ani, această disponibilitatea patriotică a diasporei de a vota melodia propusă de România rămâne unicul vehicul care ne propulsează  din subteranele clasamentului spre lumina primei jumătăţi. Cred că nu exagerez cu nimic când spun că, fără românii plecaţi la muncă în ţări ca Spania, Italia, Grecia, Cipru, Israel şamd sau fără punctele primite „by default” de la Moldova, lălăiala jenantă a trupei Mandinga n-ar fi adunat nici 10 puncte. De acord, solista Elena Ionescu are o voce decentă şi forme destul de apetisante pentru bărbaţii de vârsta a doua sau a treia, dar asemenea atuuri puteau avea vreo valoare doar ca susţinere  pentru o piesă bună.  Ceea ce n-a fost nici pe departe cazul, întrucât lălăiala botezată „Zaleilah” putea candida cu mult succes la titlul de cea mai proastă piesă prezentată în concurs. Dacă spun că piesa „Lăutar” a moldoveanului Paşa Parfeni era mult peste neo-maneaua dezlânată şi fără text a trupei Mandinga deja e vorba de un understatement, iar de comparaţii cu melodia câştigătoare sau chiar cu piesele Spaniei sau Macedoniei nici nu poate fi vorba.

 Pe scurt, e greu de înţeles cum de o ţară de 21 de milioane de locuitori poate trimite într-un concurs cu o audienţă enormă asemenea rebuturi. Pentru că, până la urmă, pentru o Românie săracă, miza nu e să câştigi Eurovisionul ca să te faci de râs anul următor cu organizarea (sau să bagi mâna în bugetul Sănătăţii ca să nu te râdă toată Europa), ci să arăţi în faţa unui continent întreg că Citește restul acestei intrări »

Reclame

Dovada că rap-ul tâmpeşte

30 august 2010

 Sigur, nu e de râs că un om e lovit de o maşină, dar practic e imposibil să nu schiţezi măcar un zâmbet văzând cum idiotul se duce să „danseze” în plin trafic, şi este izbit de un camion cu îngheţată.

 Personal n-am priceput niciodată de ce rap-ul este considerat muzică şi, în general vorbind, de ce Citește restul acestei intrări »


At Least We’re Not As Bad As France – capra vecinului în varianta englezească

24 iunie 2010

Dave Henson, devenit celebru cu parodii inspirate din fotbal după melodii celebre ( „A song for John Terry” – după „Beat it” şamd) loveşte din nou. De data aceasta ţinta este Franţa, a cărei prestaţie comic-grotească de la CM 2010 pur şi simplu cere miştouri.

 Din punctul nostru de vedere însă, parodia este interesantă şi pentru faptul că ne demonstrează limpede că dorinţa arzătoare de a vedea capra vecinului decedând în mod cât mai spectaculos este departe de a fi vreun  Citește restul acestei intrări »


Yeke Yeke, cel mai tare cântec african din toate timpurile

3 august 2009

Mi-a făcut mare plăcere să descopăr pe youtube mega-hitul lui Mory Kante în formatul original (nu diversele remixuri din ultimii 20 de ani). Eu unul n-am avut ocazia să ascult vreo melodie africană care să se apropie măcar de asta. Enjoy.

P.S. Titlul e, de fapt, „Yé ké yé ké”, dar în Europa toată lumea îl ştie de Yeke Yeke.


„Nothing else matters” – lautari sârbi dezlănţuiţi

22 iulie 2008

Cum e să fii rocker, să ceri melodia favorită la un chef cu lăutari, iar taraful să execute onorabil „comanda”? Cam aşa:

Sigur că rezultatul e totuşi grotesc, dar Citește restul acestei intrări »


Costel Busuioc a câştigat!

12 martie 2008

Până la urmă există şi poveşti în care oamenii talentaţi, care apucă să scoată un pic capul, nu sfârşesc împinşi la fund de coaliţia mediocritaţilor. În pofida unor ciudăţenii petrecute în finală (notă foarte mică de la descărcarea melodiilor, note destul de mici de la juriu – 9 în primă fază şi 8 la baraj) , Costel a câştigat pe mâna publicului, care i-a dat doi de zece.

 Bravo modestului zidar care va ajunge probabil tenor faimos.

 La baraj Costel a cântat aria „Nessun Dorma” din opera Turandot de Puccini,  la fel ca în Gala 1, când şi-a început odiseea la Hijos de Babel:

 P.S. A nu se înţelege că aş fi atât de ignorant într-ale muzicii încât să susţin că interpretarea lui Costel era de 10, dacă ar fi s-o comparăm cu a vreunui tenor profesionist, fie el şi de mâna a treia. Dar comparativ cu rătăciţii care behăiau pe-acolo, omul ăsta chiar cântă frumos, de-aia optul ăla dat de juriu mi s-a părut cel puţin bizar. 


Paraziţii & Mărgineanu vs Băsescu

20 ianuarie 2008

Dacă Băsescu a rupt gura târgului în 2004 folosind în campanie melodia „România trezeşte-te” a grupului Moromeţii, se pare că în 2008 au început să se ascută cuţitele mai mult sau mai puţin artistice şi de partea cealaltă. Paraziţii şi Mărgineanu au un cântec intitulat „Moartea întreabă de tine” în care doamna cu coasa pare să întrebe de vreo două ori şi de actualul preşedinte.

 

Nu-s nici pe departe un fan al acestui gen de muzică (dacă se poate numi aşa), dar versurile care însoţesc melodia (bazată pe singurul hit al Annei Lesko, „Anicyka Maya”)  pot în mod clar contribui la ştirbirea soclului pe care s-a cocoţat Băsescu. Operaţiunea „e cool să fii anti-Băsescu” a început.

 „Iar băieţii de azi n-o să mai bea nimic. Promit.

Să ne distrăm pe gol de azi înainte,

Vom renunţa odată cu iubitul nostru preşedinte.

Eşti acolo-n postul tău, oficial îţi merge bine,

În sfârşit am auzit că-ntreabă cineva de tine:

Moartea-ntreabă de tine,

Stiu că nu-ţi convine, e plăcerea mea!

Totul ţi se trage de la prea mult bine,

Am o presimţire că păţeşti ceva.”