Meciul cu Ungaria, între încăpăţânarea tâmpă a lui Piţurcă şi norocul său nefiresc

23 martie 2013

Dacă am spune că România a jucat în 10 oameni meciul cu Ungaria am greşi, pentru că un om care nu este pe teren nu poate rata cu poarta goală şi nu are cum să reuşească să-şi „facă” în afara terenului o minge când a scăpat singur cu portarul. Bogdan Stancu, prezent 93 de minute pe teren din încăpăţânarea tâmpă a lui Piţurcă, a reuşit aceste două „performanţe” plus multe alte „chifle” demne de un jucător din divizia C, nu de un titular al echipei naţionale. Şi, cu toate astea, plus forma slabă prinsă de câţiva componenţi de bază ai Naţionalei, România a reuşit să scoată un 2-2 nemeritat dar util în deplasarea cu Ungaria.

Evident, lucrul ăsta ne arată ce victimă sigură era Ungaria dacă România alinia cea mai bună echipă posibilă şi avea un antrenor care să se remarce mai mult prin calităţile de tactician şi mai puţin prin norocul nefiresc.  Nici măcar nu era nevoie să fii vreun antrenor de top ca să faci din mers ajustările care ne-ar fi adus aproape sigur 3 puncte mari cu Ungaria:  Bogdan Stancu trebuia să zboare de pe teren cu mult înainte de minutul 44 în care a ratat cu poarta goală,  Maxim fiind soluţia evidentă pe postul respectiv. Chipciu, aflat în mare formă, putea fi introdus la pauză în locul unui Torje neconvingător, iar a treia schimbare putea fi păstrată pentru final, ca să nu riscăm să rămânem în 10 după vreo accidentare.

Mi-e greu să cred că schimbările astea, pe care le-a „văzut” probabil jumătate din ţară, nu le-a văzut şi Piţurcă. Doar că logica piţurciană funcţionează după criterii gen Citește restul acestei intrări »


Piţurcă – momentul adevărului

6 septembrie 2011

Oricât nu l-aş suporta eu pe antrenorul poreclit „Satana” (şi asta nu doar pentru că nu văd cum un individ prins că trişază în cazino ar mai avea ce căuta în vreun sport, fie el şi fotbal) trebuie să recunosc un lucru: cifrele reci ne-au demonstrat că Piţurcă este un antrenor net superior nu numai lui Răzvan Lucescu, dar şi multor altor antrenori pe care i-a avut Naţionala României de-a lungul vremii.

 În plus, trebuie să admitem cu toţii că Piţurcă a reuşit să bată Olanda în meci oficial, al cărui miză era locul I în grupă, şi să ne ducă la un turneu final după o pauză destul de lungă. Iar la respectivul tuneu final am fost la un penalty ratat de calificarea în faza superioară, dintr-o grupă cu Olanda, Italia şi Franţa.

 Aşa că, oricât ne-ar sta în gât halul în care ne-am făcut de râs în ultimul meci de la Euro 2008, când Olanda vroia să ne dea meciul ca să scape de italieni, iar Piţurcă ţinea echipa cu curu-n poartă până s-au săturat olandezii să ne tot invite să atacăm şi ne-au umplut sacul, e greu să ne supărăm că Piţurcă a fost adus pe post de salvator după ce Răzvan Lucescu ne-a adus la nivelul unui 1-1 acasă cu Albania.

 Toate bune, însă, din păcate, Piţurcă pare din nou hotărât să demonstreze că e un bun antrenor dar un selecţioner mizerabil. Îndepărtarea lui Mutu şi Tamaş, sub un pretext penibil (auzi domle, au fost să bea cu două zile înaintea unui amical cu amatorii din San Marino) doar pentru că Mutu le-a dat cu flit aşa-zişilor impresari Becali (care erau să-i termine cariera) a fost doar primul pas. A urmat readucerea en fanfare a lui Bănel Nicoliţă, sportiv care, într-o ţară în care se poate trăi din atletism, ne-ar fi reprezentat cu cinste în probele de fond pe la Olimipadă şi CM, în loc să fie pus să se chinuie cu o minge cu care n-are nici o treabă. După care, evident, au reapărut şi Cociş, Ovidiu Petre şamd, adică jucători care au tot atâta talent cât şiretul de la una dintre ghetele lui Pancu, fotbalist aflat în vârf de formă dar pentru care Piţurcă n-a avut ochi.

 Şi aşa ajungem la fondul problemei: Naţionala s-a scufundat încet dar sigur nu pentru că n-am mai avea jucători buni, ci pentru că, pe finalul precedentului mandat al lui Piţurcă şi sub conducerea dezastruoasă a lui Răzvan Lucescu, Citește restul acestei intrări »


Mutu, executat de tolontanii de serviciu la cererea lui Răzvan

12 octombrie 2009

 Mi-a fost silă să scriu despre ruşinea de la Belgrad, dar acum, văzând ce le-a băsnit mintea lui Tolontan&Co, nu am încotro: GSP-ul de azi geme de articole care cer, direct sau mai voalat, eliminarea lui Mutu de la echipa naţională. Nu lipseşte din arsenal nici măcar sondajul stil OTV, în care, bineînţeles, scorul este de vreo 70% pentru.

 Evident,nu mai trebuie demonstrat că Mutu nu este vreun mare caracter, iar la Belgrad şi orbii ar fi văzut că a jucat la futu-i măsa, in special din momentul în care şi-a dat seama că echipa noastră nu face faţă, că nu are cu cine juca împotriva unui adversar de top. De acord că un lider de echipă adevărat murea pe teren cu sârbii de gât, caz în care probabil pierdeam cu 2-1 sau 3-1, lăsând o impresie frumoasă. Dar cam aici se termină vina reală a lui Mutu şi încep manipulările de joasă speţă ale tolontanilor.     

  „Vina” de a fi luat intenţionat un cartonaş ca să nu joace cu Feroe pur şi simplu nu există, vorba aia, încă n-am uitat vremurile în care Graur sau Ţopescu îl felicitau în direct pe Hagi pentru iniţiative similare, când următorul meci era cu Cipru sau Lichtenstein. Pentru simplul motiv că România nu are (sau n-ar trebui să aibă)  nevoie de Mutu ca să bată Feroe, şi nu există nici un motiv ca vedeta echipei să-şi rişte picioarele într-o partidă cu nişte pescari ghiolbani. Ăla e fix meciul în care să le dai unor jucători noi şansa de a se acomoda cu atmosfera de la un meci inter-ţări, ca să nu înceapă să le tremure chiloţii pe ei când se cântă imnul la un meci serios.

 Despre cealaltă „vină” pe care se bate multă monedă, aceea de a fi ieşit CU 4 ZILE ÎNAINTE DE MECI la cârciumă cu un coechipier şi două pupeze de moravuri uşoare, cred că nici nu merită să discutăm. Tembelii care joacă acum tontoroiul pe Mutu din acest motiv ar trebui să-şi aducă aminte cum a fost călcat în picioare Angelo Niculescu, vreme de ani de zile, pentru că s-a încăpăţânat să-l pedepsească pe Dobrin la CM din 1970 pentru o „vină” similară, la fel de închipuită. 

 Şi, cu această comparaţie, ajungem de fapt la fondul problemei: incapacitatea lui Răzvan Lucescu de a-l supune pe nărăvaşul Mutu. Un antrenor tânăr, cu ZERO performanţe la activ ca fotbalist, şi renumit pentru atitudinea prietenoasă faţă de jucători, are probleme mari în a se impune în faţa caracterului dubios al vedetei de la Fiorentina.  Dacă este călcat pe bătături dar convocat în continuare, Mutu poate oricând să înceapă să-l vorbească prin vestiar pe Răzvan, iar afirmaţii gen „cine-i ăsta mă, băiatul lui tata şi portar pe la F.C. Naţional, să ne înveţe pe noi cum să jucăm?” ar arunca repede în aer orice urmă de autoritate a lui Lucescu Junior. Şi atunci ce s-o fi gândit Răzvănel: „dacă-l dau direct afară pe Mutu îmi pun toată ţara-n cap, ia să-l sun eu pe amicul Tolontan, cotizez niţel şi Citește restul acestei intrări »