Despre Moise Guran şi alte iniţiative prin care regimul securistic vrea să controleze ce citeşte turma

20 decembrie 2016

Dacă nu ştiaţi, Moise Guran s-a lăsat de făcut Biziday la televizor şi a lansat o aplicaţie de mobil care îşi propune să le ofere utilizatorilor, cu notificări bineînţeles,  ştiri selectate de… aţi ghicit desigur, chiar Moise Guran. Până aici nimic nou sub soare, agregatoare de ştiri sunt destule, dar declaraţia de intenţie a lui Moise Guran cuprinde indicii cu privire la scopul real care-i mână în luptă pe cei aflaţi în spatele iniţiativei:  „și, oricum, dacă dai click, linkul nu te duce către siteul Biziday, ci către siteul care a generat știrea. Care nu e însă orice site, ci este unul de încredere, selectat de noi. Nu e nici măcar primul site care a dat știrea, este cel care a construit-o cel mai bine, cu detalii, context, etc. În felul acesta aducem trafic (implicit finanțare) siteurilor de știri care merită asta, care plătesc reporteri și care respectă o etică.”

Pe româneşte, dacă Antena 3 sau alt post de ştiri neagreat de Moise Guran obţine în exclusivitate o ştire, făcând eforturi susţinute pentru asta, aplicaţia biziday nu te va trimite pe site-ul A3, ci pe site-ul Digi 24, unde vei putea citi cum a „construit cu detalii” ştirea vreun politruc gen Claudiu Pândaru, cel care conform rechizitoriului DNA, nu bârfelor de la colţurile internetului, îşi primea de la Elena Udrea întrebările pe care să le pună ministrului Elena Udrea.

Ca să nu fie dubii, să citim tot din declaraţia de intenţie a lui Guran: „Ceea ce urmărim este o coaliție a băieților buni ai presei din România”. Probabil a „băieţilor bun” desemnaţi ca atare de „băieţii cu ochi albaştri” din diferite structuri, pentru că  altfel pare inexplicabil cum lista lui Guran poate cuprinde doar chestii gen Hotnews, Digi 24, Mediafax şamd, adică aşa-zise instituţii media ale căror conexiuni cu diverse servicii sunt evidente chiar şi pentru ochii cei mai neavizaţi. Iar această ofertă este asezonată şi cu gâdilarea orgoliului tâmp al unor utilizatori de internet, prin sintagme de genul „am luat imediat decizia de a opri emisiunea Biziday care, indiferent ce am vrut eu, n-a ajuns în final decât la un tip de elite.”

Eu unul fac parte din generaţia celor care au prins, la la o vârstă cât de cât conştientă de situaţia din jur, vremurile în care dacă te uitai la „Telejurnicu”, citeai „Scânteia sau România liberă”, ascultai „Europa Liberă” şi „Vocea Americii” după care te uitai pe stradă în România constatai cu propria minte că „băieţii buni” nu există decât în filme şi că fiecare dintre cele două părţi nu vrea decât să-ţi vândă cu tot dinadinsul un „adevăr” a cărui legătură cu realitatea este, în cel mai bun caz, destul de şubredă, iar în cel mai rău caz cu desăvârşire inexistentă.  Cu alte cuvinte, îmi dau perfect de bine seama acum că a te băga de bunăvoie sub clopotul de sticlă oferit gratis de Moise Guran ar reprezenta cea mai imbecilă decizie pe care o poate lua un adult aflat în deplinătatea facultăţilor mintale. Nu fraţilor, uitaţi-vă zilnic la Citește restul acestei intrări »

Reclame

Cristina Guseth a demonstrat că Antena 3 trebuie să existe

17 noiembrie 2015

Ca unul dintre foarte puţinii anti-băsişti care dezaprobă total stilul de „jurnalism” practicat de Gâdea la Antena 3, cred că mi-am câştigat pe deplin dreptul moral de a-mi da cu presupusul despre dreptul unei asemenea televiziuni de a funcţiona în spaţiul public. Asta cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de „vajnicii apărători” ai deontologiei jurnalistice de tipul Tolontan, dezaprobarea mea la adresa unor derapaje sordide ale lui Gâdea s-a manifestat în momente critice, când nu se ştia cum se întoarce roata şi când deontologii de profesie făceau ciocul foarte mic. Cel mai recent exemplu în acest sens îl găsiţi aici  https://optimvs.wordpress.com/2014/11/11/tara-unde-pastorul-adventist-gadea-il-spurca-pe-protestantul-iohannis-ca-sa-l-ridice-pe-pseudo-ortodoxul-ponta/

Ei bine, întrucât am afirmat cu subiect şi predicat că „în seara de duminică 9 noiembrie 2014 Mihai Gâdea a pierdut orice urmă de credibilitate” (apropo de presupusele adopţii pentru băncile de organe pe care pastorul i le punea în cârcă lui Iohannis) îmi permit să afirm acum, la fel de răspicat, că în seara zilei de 17 noiembrie 2015 Gâdea a demonstrat că emisiunea Sinteza Zilei în particular (şi Antena 3 în general) trebuie să existe în spaţiul public.  Iar persoana care a făcut posibilă această victorie a lui Gâdea este sinistra politrucă Guseth Cristina.

Îndrăznesc să susţin cu tărie acest lucru pentru că, dintre toate televiziunile româneşti, Antena 3 a fost singura care a abordat pe larg subiectul prestaţiei absolut dezastruoase pe care ministrul desemnat al Justiţiei, Cristina Guseth, a avut-o în faţa comisiilor parlamentare reunite pentru a-i valida unul câte unul pe miniştrii propuşi de Dacian Cioloş. Având în vedere importanţa crucială pe care acest minister a căpătat-o în ultimii ani în societatea românească, atât modul grotesc  în care Guseth s-a făcut de râs în comisii cât şi declaraţia absolut dementă dată la ieşire (cea despre energiile negative) trebuiau să fie măcar o ştire de primă mărime pentru orice televiziune, dacă nu şi un subiect de dezbatere în prime time.

Dacă Antena 3 ar fi fost închisă, cum cerea chiar Cristina Guseth în urmă cu ceva timp, publicul românesc nu ar fi avut practic nici o sursă din care să afle modul halucinant în care această aşa-zisă reprezentantă a societăţii civile a răspuns (dacă se poate vorbi de un răspuns)  unei întrebări simple şi de bun-simţ despre o limitare a imunităţilor prevăzută chiar în programul de guvernare al cabinetului Cioloş. Sigur, această constatare nu îl transformă subit pe Gâdea în deţinător de conştiinţă sau în campion al integrităţii jurnalistice şi al deontologiei profesionale. Dar, pur şi simplu, cazul Guseth a demonstrat un adevăr simplu: Citește restul acestei intrări »


Claudiu Pândaru era „jurnalistul” care îşi primea pe mail întrebările de la Elena Udrea?

21 octombrie 2015

Dezvăluirile zdrobitoare făcute de DNA în dosarul „Gala Bute”, ca urmare a percheziţiilor informatice făcute în computerul unuia dintre acoliţii Elenei Udrea,  au aruncat în aer orice credibilitate vor fi avut vreodată trusturile patronate de Adrian Sârbu.

Dati click pe imagine pentru a o afisa full size

Dati click pe imagine pentru a o afisa full size

Dupa cum se poate vedea în mailul pe care Tudor Breazu il trimite Elenei Udrea, atât la emisunea „După 20 de ani” ( unde Pândaru participa ca un soi de co-moderator/ invitat permanent/ cum îşi mai spunea el acolo ) cât şi la interviurile Gândul  (pe care le realiza acelaşi Pândaru)  „prostituţia” era maximă. Elenei Udrea i se transmite că la „După 20 de ani” poate transmite temele pe care vrea să le atingă şi că i se vor transmite din timp şi temele pe care „jurnaliştii”-piarişti vor să le abordeze, iar la interviurile Gândul i se spune direct că poate participa când vrea şi pe ce teme vrea.

Semnul de întrebare pe care l-am pus în titlu se mai poate referi în momentul ăsta doar la modalitatea prin care informaţiile erau transmise între Udrea şi Pândaru. Poate comunicarea dintre cei doi se realiza prin intermediul asistentei Elenei Udrea, poate lui Claudiu Pândaru nu i se dictau chiar  cuvânt cu cuvânt întrebările ci doar i se transmiteau subiectele pe care avea voie să le atingă. Cert este însă că nu se mai poate nega în nici un fel faptul că la Gândul, sub ochii îngâduitori ai lui CTP, Claudiu Pândaru făcea PR de cea mai joasă speţă pentru Udrea , încălcând Citește restul acestei intrări »