Taica Puiu – selecţie mafiotă în favoarea clanului Becali

31 mai 2016

Vestea neselecţionării lui Alexandru Maxim în lotul final pentru Euro 2016 a picat ca o lovitură de măciucă în capul suporterilor care au cât de cât idee despre acest sport. Şi asta nu pentru că Alex ar fi făcut un sezon senzaţional la Stuttgart sau pentru că ar fi rupt gura târgului la ultimele acţiuni ale Naţionalei, ci pentru simplul motiv că acelaşi selecţioner care l-a lăsat acasă a decis să-i ia în Franţa pe Chipciu şi Adi Popa. Adică doi jucători MULT inferiori din toate punctele de vedere lui Alexandru Maxim, dar care au o mare „calitate”: un eventual transfer al lor în străinătate ar băga nişte milioane în buzunarele infractorului condamnat Becali George şi, foarte probabil, nişte comisioane grase în buzunarele celor care vor mai fi contribuit la tranzacţie.

Nu o să discut aici despre raportul de forţe dintre Bundesliga şi Liga 1, mă voi referi pur şi simplu la cele arătate de Maxim şi Adi Popa la meciul cu Ucraina: Maxim a dat o pasă direct la adversar din care a ieşit golul 4 al ucrainienilor,  dar a dat şi o excelentă pasă de gol pentru Stanciu, participând la mai toate acţiunile ofensive înjghebate de tricolori în ultima parte a meciului. Pe de altă parte Adi Popa a intrat în ultimele 20 de minute şi nu ştiu să se fi întâlnit cu mingea de mai mult de 2-3 ori – pur şi simplu nu a existat pe teren.

Vă vine sau nu să credeţi, la finele acestui meci în care fostul stelist Chiricheş a fost nu ridiculizat ci de-a dreptul umilit, gafând de câte ori a avut ocazia, ba chiar şi din proprie iniţiativă, presa sportivă becalizată (având ca vârfuri de lance digisport şi gsp)  a prezentat lucrurile ca şi cum cel mai slab de pe teren fusese Maxim. Pregătind astfel terenul pentru decizia de azi a celui numit pe vremuri cu afecţiune „taica Puiu” dar care începe să-şi merite tot mai mult noua poreclă de „taica Chicken”.

Nimeni n-a suflat un cuvinţel despre faptul că bietul Chipciu, huiduit copios şi la FCSB, este ţinut de-a dreptul fraudulos în lotul Naţionalei. Iar motivul a devenit evident tot azi, când preşedintele nou-promovatului club turcesc Citește restul acestei intrări »

Reclame

De ce au ţinut românii cu Ludogoreţ?

28 august 2014

 Toate site-urile ziarelor şi televiziunilor de sport abundau azi de comentarii postate de români fericiţi, care se bucurau din suflet de eliminarea Stelei şi de circumstanţele absolut neobişnuite în care s-a produs aceasta (isprava de zile mari a lui Moţi, devenit inclusiv în presa internaţională un Duckadam ad-hoc al Bulgariei).  Nu ştiu dacă azi noapte s-o fi ieşit şi în stradă, dar cu siguranţă mult n-a lipsit. Iar a pune fenomenul pe seama frustrării dinamoviştilor, rapidiştilor şamd, cum face presa becalizată şi condusă de canalii învăţate la „suta lui Becali” nu reprezintă altceva decât o combinaţie de prostie şi ticăloşie  specifică unor năimiţi gen Tolontan.

 Într-adevăr, fenomenul este bizar, mai ales dacă ne gândim că relaţiile dintre români şi bulgari, fără a fi oribile (cum sunt cele cu ungurii) nu sunt nici pe departe cordiale. Tradiţional vorbind, românii se uită cam de sus la bulgari, văzuţi ca un soi de vecini mai săraci şi mai înapoiaţi, buni doar să cultive legume gustoase, în vreme ce bulgarii ne consideră nişte şmecheri fanfaroni, care întâi le-am fi furat jumătate din Dobrogea la 1877 şi apoi am fi încercat (cu ceva succes în primă fază) să le furăm şi cealaltă jumătate, înjunghiindu-i pe la spate (Cadrilaterul după al doilea război balcanic).  Una peste alta, există tot soiul de resentimente, bulgarii au un complex de inferioritate faţă de noi (pe care nu l-ar admite nici morţi) iar noi avem un complex de superioritate care, în ultimii ani, a ajuns să nu se mai sprijine pe nimic.

 În acest context, faptul că o bună parte dintre români chiuie de bucurie după ce campioana României a fost eliminată din Champions League (şi a pierdut în felul ăsta vreo 12 milioane de euro) de echipa dintr-un oraş bulgar nu pare ceva firesc. Dacă adăugăm şi faptul că Razgradul este un orăşel  pe lângă care şi Slobozia pare o metropolă occidentală, deja această bucurie pare stranie de-a dreptul. Doar că toate aceste ciudăţenii trebuie analizate în contextul intern de la noi, context care le face dintr-o dată cât se poate de fireşti.

 Oricine a fost asaltat în ultimii ani de propaganda pro-Steaua revărsată de presa sportivă becalizată înţelege imediat de ce suporterii celorlalte echipe se simt agasaţi de sloganuri gen „Steaua e România” sau „Hai Steaua noastră”. Iar cînd toate canalele media care se preocupă cât de cât de sport încearcă disperat să acrediteze idei pur şi simplu false gen „Steaua are mai mulţi suporteri decât toate celelalte echipe la un loc”, „Steaua e singura care ne reprezintă cu cinste în plan internaţional” şamd, nu e de mirare că o bună parte a conaţionalilor noştri îşi doresc din tot sufletul ca această propagandă aberantă să nu mai aibă prilejuri să se manifeste.

 Cum s-a ajuns însă aici? Simplu, pe de o parte în presa sportivă au fost angajaţi după 1990 oameni Citește restul acestei intrări »


Tolontan, caiafa care urăşte Rapidul, ca orice suporter al Stelei lui Valentin Ceauşescu

24 octombrie 2010
caiafa Tolontan delireaza despre istoria Rapidului

caiafa Tolontan delireaza despre istoria Rapidului

Ce-şi doreşte cel mai mult un parvenit, din specia celor veniţi la oraş cu o sacoşă de rafie în mână, dar ajunşi multimilionari, printr-o combinaţie imundă de jigodism, arivism şi sete de înavuţire? Un titlu de nobleţe, evident. În cazul fotbalului românesc, parvenitul prin definiţie este Steaua Bucureşti, echipa zămislită în urma violului comis de Armata Roşie asupra României: un club care, dispreţuit de români până spre mijlocul anilor ’80, umplea stadionul cu soldaţi chiar şi la meciurile de Cupa Campionilor, dar pe care nişte canalii se străduiesc, de 24 de ani, să-l prezinte în mod mincinos drept cel mai iubit club al României.

 Ca orice parvenit notabil, Steaua Bucureşti a avut o scurtă dar spectaculoasă perioadă de glorie: între 1986 şi 1989 a câştigat Cupa Campionilor şi SuperCupa  Europei, jucând încă o finală de CCE.  Pe aripile susţinerii necondiţionate venite din partea clanului Ceauşescu, folosind jucători adunaţi prin metode ilegale din toată ţara, Steaua şi-a trecut în palmares o mare performanţă, cu care deocamdată nu se poate lăuda vreun alt club românesc. Cu toate astea, poleiala de pe Cupa lui Valentin Ceauşescu  nu poate schimba  povestea sordidă a înfiinţării Stelei, nici nu-i poate oferi acestui club, oricum căzut de ani buni în derizoriul becalian, legitimitatea unei istorii interbelice, nelegată de Partidul Comunist sau de tancurile sovietice. Şi, din păcate pentru susţinătorii cu ora ai Stelei, nici nu poate invalida performanţele obşinute de alte echipe româneşti, mult înainte ca violul comis de Armata Roşie asupra României să fie măcar plănuit.

 Cum însă orice succes, fie el chiar şi dubios obţinut, adună imediat în jurul său caracterele slabe, oamenii care au nevoie disperată să simtă gustul victoriei măcar prin intermediar, indiferent de metodele cu care este obţinută victoria respectivă, Steaua a ajuns şi ea să aibă un soi de „suporteri”. Ghilimelele nu sunt întâmplătoare, pentru că legătura dintre aceşti oameni şi Steaua seamănă cu relaţia dintre un interlop şi ciracii săi: Citește restul acestei intrări »


Steaua Bucureşti, buboiul bolşevic de pe obrazul fotbalului românesc

24 februarie 2010
"Tatăl" Stelei, sinistrul agent sovietic Emil Bodnăraş

"Tatăl" Stelei, sinistrul agent sovietic Emil Bodnăraş

 

 Gazeta Sporturilor, publicaţie condusă de stelistul fanatic Tolontan, a deschis discuţia despre trecutul bolşevic el lui Dinamo Bucureşti. Demers care, zic eu în calitate de rapidist cu bunic printre membrii fondatori ai clubului,  ar fi fost corect doar dacă s-ar fi referit la TOATE cluburile mari înfiinţate de comunişti după 1947, nu doar la Dinamo. Cum era însă de aşteptat, articolele din GSP, pe care le puteţi citi aici, aici şi aici s-au referit numai la Dinamo, de parcă Steaua Bucureşti ar fi altceva decât produsul violului comis de Armata Roşie asupra României.

 Ca sa punem lucrurile în contextul mai larg al impactului bolşevismului asupra fotbalului românesc, se cuvine să ne ocupăm, aşadar, de înfiinţarea, prin repetate abuzuri, uneori comise cu pistolul pe masă, a clubului Steaua. De exemplu, printre suporterii care ţin cu Steaua „pentru că a luat Cupa Campionilor”, este ignorat cu desăvârşire episodul desfiinţării abuzive a clubului Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc în 1953. Echipa, care funcţiona pe lângă liceul militar din localitate, a terminat sezonul 1952 pe locul 3 în Divizia A, iar în turul sezonului 1953 a bătut C.C.A.-ul (denumirea de atunci a Stelei) cu 2-1 şi s-a clasat pe locul 2 la jumătatea campionatului. Pauza de iarnă a fost însă definitivă pentru C.A. Câmpulung Moldovenesc: venit val vârtej la faţa locului, sinistrul Emil Bodnăraş, ministrul Apărării,  a plecat cu aproape tot lotul şi cu antrenorul Francisc Rónnay, pe care i-a dus direct la C.C.A. Apoi, pentru a muşamaliza acest scandalos abuz, l-a pus pe fratele său, Manole Bodnăraş, să scoată o hotărâre a Asociaţiei Republicane CCA  prin care, cu excepţia C.C.A. Bucureşti, toate formaţiile militare din ţară se desfiinţau. După câteva luni, preşedintele C.A. Câmpulung Moldovenesc murea, oficial de inimă rea. De notat că echipa din Câmpulung, deşi înfiinţată tot de comunişti, pornise cinstit din Liga a treia în 1948, câştigase play-off-ul de promovare în B în 1950 şi cîştigase divizia B în 1951 cu un avans de nouă puncte faţă de a doua clasată. 

 Nu trebuie însă uitat nici faptul că formarea clubului Steaua stă sub semnul unui abuz chiar mai grav decât în cazul lui Dinamo. În 1947 Emil Bodnăraş, pe atunci şeful principalului serviciu secret al ţării,  înfiinţa A.S.A Bucureşti, dar nu putea accepta ideea ca echipa lui s-o ia de jos, din liga a treia, cum ar fi fost normal. Aşa că, înainte de începutul campionatului, sinistrul membru al Politburo-ului sovietic  a desfiinţat, cu pistolul pe masă, la propriu, extrem de iubita Citește restul acestei intrări »


Hitler s-a săturat de Gigi Becali

30 septembrie 2009

Excelentă parodia făcută de un fan stelist, folosind o secvenţă din filmul „Die Untergang”. Într-adevăr, se pare că numai aşa poate să dispară Becali de pe posturile TV româneşti.


Becali, Bergodi şi suporterii stelişti

18 septembrie 2009

 M-a distrat copios astăzi vreo jumătate de oră citind pe site-urile prosport şi gsp corul de înjurături şi blesteme la adresa lui Gigi Becali, cor care însoţea, uneori pe cateva pagini, orice articol despre demiterea lui Begodi.  Evident, nici un om cu mintea întreagă nu poate aproba halul în care oierul îşi tratează antrenorii şi jucătorii. Cu atât mai mult cu cât demiterea lui Begodi pentru vina de a nu fi lăsat patronul să se dezlănţuie în vestiar, în pauza meciului cu Sheriff Tiraspol, e doar ultima faptă dintr-o lungă serie, în care figurează umilirea lui Hagi, declaraţiile defăimătoare la adresa lui Goian, exact înaintea transferului, sau chiar ropotul de insulte şi de batjocuri revărsat asupra bietului Grzelak.

 Pe de altă parte însă, dreptul suporterilor stelişti de a se indigna în faţa metodelor oiereşti e cu totul altă poveste. Discutăm aici despre aceiaşi suporteri care s-au felicitat reciproc când Berbecali a cumpărat meciul de la Vaslui şi, implicit, ultimul titlu de campioană al Stelei, vorbim despre oamenii care s-au bucurat la cele trei puncte făcute cadou de Deaconu-brichetă şi care şi-au dat coate când misiţii ciobanului au fost prinşi la Cluj cu valiza doldora de dolari. Moralmente vorbind, nu prea înţeleg ce îi îndreptăţeşte pe aceşti oameni să-i judece acţiunile oierului, din moment ce toate metodele venite de la stână li s-au părut foarte bune câtă vreme au produs rezultate.

 În momentul de faţă, gloata „suporterilor” stelişti dezlănţuiţi arată exact ca o trupă de mercenari care-şi lichidează angajatorul pentru că a întârziat cu plata. Iar explicaţia este foarte simplă: saltul subit al Stelei de la condiţia de echipă care juca în cupele europene în anii 80 cu tribunele umplute cu soldaţi la „cel mai iubit club din România” s-a produs artificial, strict datorită rezultatelor excepţionale dobândite de echipa lui Valentin Ceauşescu. Marea masă a Citește restul acestei intrări »


Steaua i-a furat cu arbitrul pe puştii de la Motherwell

7 august 2009

 Pentru cine n-a văzut meciul, şi ştie doar rezultatul (3-1 pentru Steaua), afirmaţia din titlu poate părea delirantă. Cine a văzut meciul, şi crede ca şi mine, că victoria obţinută prin mituirea arbitrului este o ruşine, va fi de acord că Steaua lui Becali a tras aseară un scuipat în obrazul României.

 Concret: echipa de copii a lui Motherwell (medie de vârstă 21 de ani, câţiva sub 18) a călărit Steaua din toate poziţiile vreme de 55 de minute, a marcat un gol superb, a avut câteva alte ocazii monumentale şi, cel mai important, a avut un penalty clar ca lumina zilei, când unul dintre apărătorii stelişti a respins cu amândouă mâinile un şut care se ducea bombă spre poartă. Arbitrul, un borfaş de prin Spania, n-a văzut penalty-ul care se zărea şi din elicopter, la fel cum n-a văzut nici alte 2-3 branciuri date prin careu de fundaşii stelişti. În schimb, ca prin minune, i s-a desfundat fluierul când Citește restul acestei intrări »