Bărbatul care a sărit de la balconul Parlamentului şi handbalistele cântă prohodul regimului Băsescu

23 decembrie 2010

 Când hanbalistele, proaspăt medaliate cu bronz la Campionatul European, au refuzat, sub un pretext destul de străveziu, să fie decorate de cârmaciul abuziv Traian Băsescu, presa tot mai portocalie s-a făcut pur şi simplu că plouă. S-a ieşit cu titluri gen „Handbalistele refuză să fie decorate de Băsescu. Radu Voina dezminte”, deşi omul spunea că nu a declarat el aşa ceva, dar că „este opţiunea fetelor”, pe scurt, s-a pus batista pe ţambal în cel mai bolşevic stil cu putinţă. Asta cu toate că gestul fetelor reprezintă o palmă răsunătoare dată antiumanului regim portocaliu, pentru simplul motiv că trăim într-o ţară în care nimenu nu prea refuză nici decoraţiile care nu i se cuvin, darmite pe alea meritate cu vârf şi îndesat.

 Dacă gesturile de demnitate făcute destul de discret, fără scandal public, sunt ignorate de presa trustizată, chiar dacă sunt făcute de persoane publice cunoscute şi apreciate,  în schimb  protestele concretizate prin tentative de sinucidere beneficiază de expunere maximă. Pentru că, nu-i aşa,  reţeta otevist-cancanoidă a ajuns să fie aplicată şi de televiziunile sau ziarele care, la nivel declarativ, se pretind „quality”.  Aşa că anonimul Adrian Sobaru, un simplu tehnician din TVR, a ajuns în prime time la TV şi pe prima pagină a tuturor ziarelor sărind în gol de la balconul Parlamentului, în timpul discursului ţinut de piticul utecisto-securist Emil Boc

 Sigur că omul, lucrând de ani de zile în televiziune, a ştiut să facă tot ce trebuie pentru a ieşi în prim plan: Citește restul acestei intrări »

Reclame