Telenovela Popa la Jakarta, praf în ochii românilor scandalizaţi de dezastrul din spitale

6 aprilie 2011

Ziaristica „pe surse” a oficinelor băsesciene a mai produs azi un episod din telenovela „Popa la Jakarta”, menit de data asta să distragă atenţia de la dezastrul provocat în spitale de „reforma” pedelisto-udemeristă. Zice-se că „surse oficiale” (evident neprecizate) au confirmat că preşedintele Indoneziei a semnat în sfârşit decretul de extrădare în jurul căruia se învârtea de pe la începutul anului trecut, şi că Nicolae Popa ar urma să ajungă în România. Desigur la o dată încă neprecizată. Pe urmă se mai  bagă din voleu şi informaţia potrivit căreia ambasada Indoneziei ar fi confirmat că decretul a fost semnat, fără a se preciza dacă respectiva confirmare a fost primită de „surse” sau de autorul articolului, şi pac cu ştirea.  Care se vrea un nou iepure scos de Băsescu din pălărie pentru a distrage atenţia de la mega-scandalul care zguduie sistemul de sănătate, după tentativa de reformă pedelistă din spitale.

 Evident, ca persoană care a declarat public că-i va cere scuze lui Băsescu dacă matrozul reuşeşte să-l bage pe Vântu la puşcărie (cu sentinţă definitivă cu executare, nu două zile în arest la mişto, evident) nu pot decât să mă bucur că, măcar acum, după aproape un an şi jumătate, Nicolae Popa ar putea ajunge să depună mărturie împotriva fostului său patron. Problema e, din păcate, că Citește restul acestei intrări »

Reclame

Vântu în puşcărie şi Popa la Jakarta, SF-uri marca Băsescu?

18 martie 2010

 Aţi remarcat cum imensa vâlvă provocată, chiar înaintea turului II al alegerilor prezidenţiale, de presupusa arestare a lui Nicolae Popa la Jakarta s-a stins subit după realegerea lui Băsescu, de parcă ar fi turnat cineva o găleată de apă rece într-un ceaun care a dat în clocot?  Aţi mai auzit ceva de extrădarea lui Popa, individ despre care Băsescu a spus hăhăind, în timpul dezbaterii cu prostănacul, că „pe mulţi va popi Popa ăsta”?

 Singura ştire despre Popa, dacă î se poate spune aşa, a fost fumigena aruncată de Dan Diaconescu, noul aliat al lui Băsescu, care a declarat că a plecat în Extremul Orient să facă un interviu cu Popa la Jakarta şi o anchetă la Singapore, cu diplomatul acuzat că a călcat doi localnici cu maşina. Asta se întâmpla prin februarie, acum suntem pe 18 martie şi nimeni n-a văzut interviul, nimeni nu suflă vreo vorbă despre ce mai face Popa pe la Jakarta, cum mai merge cu extrădarea, etc. Motiv pentru care ne putem întreba, pe deplin justificat: a fost măcar arestat Popa la Jakarta, sau totul n-a fost decât o fumigenă aruncată de oamenii lui Blaga din Citește restul acestei intrări »


Băsescu a fraudat alegerile prin „metoda Teleorman”

7 decembrie 2009

 Update: apar date concrete despre metodele de frauda ale PD-L. Autocarele lui Poteraş i-au adus lui Băsescu 10000 de voturi!

  Uluitoarea răsturnare de situaţie de azi dimineaţă (Băsescu 50,34% la BEC cu 99% din voturi numărate faţă de 48,8%  în exit-poll-ul INSOMAR) are o explicaţie extrem de simplă: voturile numărate pe procesele verbale nu „se pupă” cu voturile din saci. Metoda, folosită de PD-L şi la turul I, este de-a dreptul banală: acolo unde şeful secţiei de votare este pedelist, acesta aduce de acasă un proces verbal gata pregătit, cu mult mai multe voturi pentru Băsescu decât în realitate, iar în secţie, după ce se face numărătoarea, profită de oboseala reprezentanţilor celorlalte partide pentru a da la semnat procesul verbal falsificat în locul celui autentic, deja verificat.

 Singura modalitate de a mai demasca acum această fraudă este renumărarea voturilor la nivel central, în momentul în care toţi sacii vor ajunge la BEC.

 Intenţia de fraudă este singura explicaţie logică pentru gestul incredibil făcut aseară de  Traian Băsescu: încălcând legea electorală, acesta şi-a proclamat victoria (avansând fix cifra dată acum de BEC) cu patru minute înainte de ora 19, când se închidea votarea. A urmat „numărătoarea paralelă” a PD-L, care a scos din plărie fix acelaşi scor (50.3% Traian Băsescu) iar acum se încearcă, prin presiune mediatică, forţarea PSD şi PNL să accepte „verdictul urnelor” scos la vopsea de Blaga şi compania.

 Singurul dintre pesedişti care şi-a păstrat sângele rece şi a îndemnat la continuarea luptei prin renumărarea voturilor a fost, până acum Titus Corlăţean. Dacă acest punct de vedere realist şi combativ nu va prevala în PSD şi PNL,  Băsescu va reuşi să fure un nou mandat.

P.S. Două întrebări esenţiale pentru înţelegerea a ceea ce se întâmplă acum în România:

 1. Aţi mai auzit ceva de conferinţa de presă pe care promitea c-o s-o ţină azi Vântu, după ce povestise unei ţări întregi ce mare prieten e el cu Geoană?

2- Aţi mai auzit vreo vorbuliţă despre „arestarea” lui Popa la Jakarta?