Local Kombat Sibiu, o gală de criză salvată de luptătorii „noului val”

20 noiembrie 2010

 Gala prin care franciza Local Kombat a aniversat vineri seară la Sibiu 10 ani de existenţă a fost la un pas de a se prăbuşi în abisurile penibilului. Cu bugetul strâmtorat de criză, promotorul Eduard Irimia a apelat, pentru meciurile internaţionale, la tot soiul de journeymani hilari, de tipul slovacului Sarkozi, al cărui „meci” de 20 de secunde cu Sandu Lungu a fost huiduit copios de publicul din sală. Iar politica lui „să aducem pe cine s-o nimeri, doar să ţinem gala” era să-l coste rău pe Sebastian Ciobanu, care s-a pomenit în ring cu un puştan bulgar absolut rudimentar, care nu cred că avea mai mult de 2-3 meciuri profesioniste la activ, dar este cu vreo 20 de kile mai greu şi aproape un cap mai mare decât „fiul lui Dracula”. Cap care, pe deasupra, avea şi cunoscuta tărie a ţestelor bulgăreşti. Colac peste pupăză, Ciobanu a făcut şi el greşeala ca, în loc să-şi pună în valoare tehnica şi experienţa net superioare,  să vrea să arate că-i smardoi taman în faţa unui asemenea adversar, şi a fost la un pas destul de mic să se pomenească bătut de un nimeni.  Sincer, cred că, dacă eram antrenorul lui, la finalul rundei a doua îi dădeam cu scăunelul în cap, în halul ăsta mă enervase în faţa televizorului văzându-l cum e pe punctul să se bată singur. Din fericire, Ciobanu s-a mai trezit la realitate în runda a treia şi, profitând de downul pe care reuşise să i-l administreze bulgarului în debutul meciului, a câştigat la decizie.

 În acest punct, aş vrea să subliniez şi faptul că, în sfârşit, prin cuplul de comentatori Ciprian Sora-Valentin Halacenco, Media Pro pare să fi nimerit prima formulă care să nu Citește restul acestei intrări »

Reclame

Cătinaş, Ciobanu şi Iftimoaie au salvat onoarea românilor la K-1 WGP Bucureşti 2010

22 mai 2010

 Fight-cardul excelent cu care promotorul Eduard Irimia s-a prezentat de această dată în faţa publicului bucureştean s-a dovedit a fi prea mult pentru luptătorii români.  Gala K-1 World Grand Prix bucureşti 2010 a demonstrat, dacă mai era nevoie, că în condiţiile în care Daniel Ghiţă nu mai colaborează cu Irimia şi MediaPro, numai Raul Cătinaş şi, eventual, Ionuţ Iftimoaie pot face faţă unor luptători de prim rang la categoria grea.

 Evident, nu trebuie înţeles din asta că Sebastian Ciobanu n-ar fi un kickboxer excelent, dar ghinionul lui constă în faptul că nu poate face categoria de K-1 Max şi că este mult prea forţat „în sus” la categoria grea. Sebi a demonstrat în seara aceasta că are clasă, impunându-se prin K.O. în prima rundă atât în faţa cvasi-necunoscutului Daniil Sapljoshin cât şi faţa fostei glorii Mighty Mo. E drept că Mo se consumase serios în sferturile de finală ale piramidei de la Bucureşti în faţa lui Roman Kleibl, şi că, la cei 40 de ani ai săi, nu mai are de mult resurse pentru o piramidă de 3 meciuri, dar chiar şi aşa, K.O.-ul brutal pe care i l-a administrat Ciobanu în prima rundă nu poate fi pus doar pe seama oboselii.

 Din păcate însă, finala piramidei (al cărei câştigător se califică automat la final 16-ul de anul acesta) a demonstrat limitele fizice care fac imposibilă pentru Sebastian Ciobanu o carieră la vârful categoriei grele din K-1. Deşi a avut norocul să scape de Alexei Ignashov, care s-a accidentat în timpul semifinalei câştigate contra lui Freddy Kemayo, Sebi nu a avut cum să-i facă faţă nici măcar învinsului „Scorpionului Roşu”, pierzând prin T.K.O în runda a treia.  Poate că şi tactica a fost prost aleasă, poate că un meci tactic, defensiv, de uzură, dus spre extra-round şi apoi spre decizia favorabilă a arbitrilor lui Irimia i-ar fi adus titlul lui Ciobanu, dar în orice caz nu i-ar fi adus capacitatea de a se lupta de la egal la egal în ring cu un greu autentic de Final 16.

 La fel ca şi Ciobanu, Ionuţ Iftimoaie a făcut o impresie excelentă, deşi a trebuit să se recunoască până la urmă învins de mult mai experimentatul Ray Sefo. Depăşit tehnic de Citește restul acestei intrări »