Prăbuşirea pseudo-Braziliei lui Scolari, un triumf al fotbalului adevărat

9 iulie 2014

 Eram prea mic când Pele s-a lăsat de fotbal,  iar din frânturile de rezumate disponibile pe net e greu să-ţi dai seama care era nivelul celebrei echipe a Braziliei din 1970 în comparaţie cu al adversarelor. Espana 1982 e primul Mondial pe care mi-l aduc clar aminte şi am fost uluit de felul în care meschina Italie a reuşit, într-o zi de graţie a lui Paolo Rossi, să elimine magnifica Brazilie a lui Socrates, Zico si Falcao. Practic, acea echipă de artişti a rămas pentru mine un reper al fotbalului-spectacol pe care nu l-au depăşit nici măcar generaţiile lui Romario sau Ronaldo, în ciuda titlurilor mondiale câştiate pe merit în 1994 şi 2002. Sigur, nu l-au depăşit dar nici nu l-au făcut de râs, pentru că Romario şi Bebeto sau Ronaldo, Ronaldinho şi Rivaldo erau fotbalişti brazilieni în adevăratul înţeles al cuvântului, jucători care ştiau şi să facă aproape orice cu mingea dar şi să înscrie cu ochii închişi din poziţii aproape inimaginabile.

 Ei, dar a venit şi această Copa do Mundo 2014, ediţie la care toată planeta se aştepta ca Brazilia să mobilizeze tot ce are mai bun în încercarea de a câştiga pentru a şasea oară trofeul suprem, de data asta în faţa propriilor suporteri. Cunoscătorii brazilieni (şi nu numai) au cam strâmbat din nas când au auzit că vârfurile convocate de Selecao erau slab cotaţii Fred şi Jo, dar până la urmă era greu să-l „sucească” vreunul pe Scolari, antrenor care câştigase ultimul titlu al Braziliei în 2002 făcând totuşi o selecţie raţională  şi aducând la turneul final de atunci o Brazilie încântătoare.  Aşa că Felipao a mers mai departe, lăsându-i acasă pe Kaka, jucător care totuşi avea ce aduce în jocul ofensiv al Braziliei sau  pe Miranda şi Felipe Luiz, fundaşii de fier ai unui Atletico Madrid care a uimit lumea fotbalului prin soliditate defensivă.

 După care a urmat meciul inaugural, în care o Brazilie de-a dreptul impotentă a fost scoasă câştigătoare printr-unul din cele mai ruşinoase arbitraje din istoria Cupei Mondiale.  Nu are rost să  insist pe acest joc sau să iau la rând meciurile în care Brazilia s-a făcut de râs, că doar le-a văzut toată lumea. Cert e că mascarada a culminat cu două noroace nu chioare, ci oarbe de-a binelea, Brazilia trecând de Chile la penalty-uri după ce chilienii au avut o bară în minutul 120 şi apoi începând meciul cu Columbia de la 1-0 din cauză că un fundaş columbian a stat şi s-a uitat la minge în vreme ce Thiago Silva venea din spate şi o băga în poartă. 

 Doar că noroacele astea plus arbitrii cu fluierul înfundat cu pământ au adus această pseudo-Brazilie a lui Scolari în semifinale, adică într-o fază a competiţiei în care, exceptând scenariile cu echipe-gazdă purtate până acolo de arbitraj, dai în mod inevitabil Citește restul acestei intrări »

Reclame