De ce nu a luptat Daniel Ghiţă în gala Final 16 K-1 2012?

15 octombrie 2012

Răspunsul scurt la întrebarea din titlu este: pentru că s-a lăsat prostit de managerul său olandez. Răspunsul lung este ceva mai complicat şi trebuie să pornească de la stabilirea premizelor acestei bizare întâmplări, care l-a costat pe Daniel Ghiţă şansa (foarte mare) de a câştiga premiul de 1 milion de euro pus în joc anul acesta de noul management al K-1.

În primul rând, cred că este clar pentru orice persoană cât de cât interesată de sporturile de contact că gala final 16 de anul acesta a fost mult sub nivelul obişnuit al K-1 şi că singurul dintre cei 16 luptători  care i-ar fi putut pune probleme lui Daniel în final 8 este Hesdy Gerges.  Pe care Ghiţă l-a bătut măr, prin KO, cu nici 10 luni în urmă.  Pe scurt, Ghiţă, sărit deja binişor de 31 de ani, avea tot interesul de pe lume să fie în acest final 16, să treacă peste adversarul de două parale pe care l-ar fi avut şi să lupte  apoi în gala final 8.

În schimb, gaşca olandeză din jurul „penalului” Bas Boon şi a nou createi Glory World Series avea tot interesul ca Daniel să nu lupte în K-1. Asta pentru simplul motiv că, pe lângă foste glorii gen Remy Bonjasky (care mai nou are nevoie de o hoţie pe faţă pentru a câştiga cu Anderson Silva) sau eterne sperante gen Errol Zimmerman, Glory World Series stă, de fapt, în doi luptători de top: tot mai bătrânul Semmy Schilt şi Gokhan Saki. Iar Saki este, dpdv al contractelor, printre cei mai alunecoşi luptători de kickboxing şi te poţi trezi oricând cu el că te salută din mers. Or, dacă noul K-1 le putea opune acestora o înfruntare Ghiţă-Gerges, având în plus şi enormul atu al unui brand stabilit, e greu de crezut că tot corul de lătrături revărsat printre insideri de gaşca lui Boon ar mai fi valorat mare lucru.

Aşa că şmenarii de la Glory au venit cu un plan absolut diabolic: prin intermediul managerului olandez al lui Daniel, i-au turnat acestuia poveşti despre faptul că premiul de 1 milion de dolari oferit de K-1 ar fi o mare ţeapă, de genul celei date de vechiul management al K-1 unora dintre luptătorii care au participat la ultimele final 16 şi final 8 „pe stil vechi”. După care i-au propus lui Ghiţă semnarea unui contract bunicel cu Glory World Series.

Sigur că, în momentul ăla, dacă Daniel Ghiţă ar fi fost ceva mai hârşit în scheme de-astea, ar fi trebuit să se întrebe (cu capul lui, nu cu al olandezului) ce motive ar avea Citește restul acestei intrări »

Reclame