Egipt, locul unde iarna e aproape ca vara

4 ianuarie 2011
Ramses al II-lea in templul Luxor

Ramses al II-lea in templul Luxor

 

 Dacă te-ai săturat să vezi cum afară ninge placid şi ai chef să vizitezi câteva dintre cele mai celebre monumente ale umanităţii, la temperaturi numai bune de umblat pe la marginea deşertului, te sui frumuşel în avion şi aterizezi în Egipt. E drept, nu-i chiar o vacanţă de criză, mai ales dacă ai de gând să baţi ţara faraonilor în lung şi-n lat, nu să te aciuezi pe la Hurghada, El Gouna sau Shark el Sheikh, dar obrazul subţire şi turismul cultural cu cheltuială se ţin.

 Clima în ianuarie în Egipt seamănă din punct de vedere termic cu cea din Aprilie de la noi: Citește restul acestei intrări »

Reclame

Egiptenii au mai descoperit o piramidă

11 noiembrie 2008

Deşi pentru publicul neavizat ştirea poate parea incredibilă, nu este vorba de nici o glumă: în complexul de la Saqqara a fost descoperita cea de-a 118-a piramidă a Egiptului.

 Acum , pentru cei care văd în faţa ochilor imensul munte de piatră ridicat de Keops când se gândesc la piramide, trebuie precizat că dimensiunea monumentului era direct proporţională cu importanţa defunctului. Un faraon care a domnit 40 de ani evident are o piramidă de zeci de ori mai mare decât unul care a apucat doar câţiva ani de domnie, iar piramidele reginelor erau doar de ordinul a 15-20 de metri înălţime, în cele mai fericite cazuri.

 Monumentul vechi de 4300 de ani descoperit la Saqqara aparţine Citește restul acestei intrări »