Moroşanu cu tractorul şi Ghiţă cu mămica

28 septembrie 2009

 „Săracii luptători români, ce staff-uri habarniste au!”. (e vorba evident de habarnism în media, nu în arte marţiale)

 Cam asta e concluzia tristă care se desprinde din cele două clipuri de prezentare cu care cei doi sportivi (Moroşanu şi Ghiţă) s-au dus la concursul Final Elimination de la Seoul, clipuri care au fost difuzate la ore de maximă audienţă în Japonia, Coreea de Sud şamd, pe scurt în faţa a zeci dacă nu chiar sute de milioane de telespectatori.

 O să încep analiza cu clipul lui Daniel Ghiţă, o „realizare” de un grotesc fără margini. Nu ştiu ce-or fi vrut să spună ăia care l-au făcut, dar singurul mesaj pe care-l transmite clipul este „Domnu ‘ Schilt, uitaţi-vă la mine, vin dintr-o ţară sărăcuţă dar civilizată, nu din cocotier, am o mamă care mă aşteaptă cu drag acasă, vă rog să nu mă omorâţi”. Asta lăsând la o parte faptul că realizatorii ar fi trebuit să ştie că în ţări ca Olanda (de SUA nu mai vorbesc) se consideră că a locui cu părinţii la 28 de ani e absolut ridicol. Sigur, la noi nu e cazul, dar când faci clipuri de prezentare trebuie să fii capabil să înţelegi diferenţele culturale dintre România şi ţările în care încerci să-ţi prezinţi sportivul.

 Practic, realizatorii n-au reuşit decât să-i producă un nemeritat deficit de imagine lui Daniel Ghiţă, în cel mai stupid mod cu putinţă.

La Moroşanu lucrurile stau un pic mai nuanţat. Ideea  în sine n-a fost proastă, clipul era pe linie cu prezentările pe care şi le-a făcut sportivul până acum, cu imaginea pe care încearcă să şi-o construiască. Dar realizarea a fost ultrapenibilă: tot ce s-au priceput să găsească a fost un tractor antediluvian, de pe care cădeau tablele. „Jucăria” cu care Moroşanu calcă poza lui Kin parcă spune „vin dintr-o ţară de sărăntoci, sunt vai de capul meu”. Oare cât de greu ar fi fost să se dea telefon la vreun mare fermier din zonă, gen Porumboiu, sau la vreun dealer de tractoare, să i se explice unde se va difuza clipul, şi să i se ceară pentru o jumătate de oră un tractor ultimul tip, în schimbul unui www.cutărică.ro lipit pe uşa utilajului în timpul filmărilor?

În plus, poate că ar fi timpul ca Moroşanu să înţeleagă că, înaintea unei lupte importante, nu e bine să provoci soarta, povestind în gura mare Citește restul acestei intrări »

Reclame

Overeem „vitamină” a îngropat sportivitatea odată cu Aerts

26 septembrie 2009

 Cel mai ruşinos episod din istoria recentă a K-1 este, indiscutabil, felul în care „the anabolic gorilla” Alistair Overeem este lăsat să lupte la cel mai înalt nivel, în pofida faptului că orice spectator îşi dă seama că un corp „ai carui muşchi au alţi muşchi” ar trebui testat antidoping înainte de a fi măcar lăsat să se apropie de o sală unde se desfăşoară un concurs de arte marţiale.

 Sigur, probabil că majoritatea sportivilor din K-1 mai iau câte ceva, poate nici Peter Aerts nu s-ar prezenta aşa de bine la 39 de ani fără niscai chimicale, dar de aici şi până a lăsa să lupte un „sportiv” căruia îi ies steroizii pe nas e o cale lungă, pe care promotorii japonezi au parcurs-o fără a clipi, de dragul unor câştiguri cât mai mari.

 Urmăriţi cu atenţie meciul de azi dintre triplul campion Peter Aerts şi Alistair Overeem: în pofida unui veritabil recital de măiestrie Aerts n-a avut de la început nici o şansă. Orice lovitură de-a lui ateriza în pachetul de muşchi ca într-un perete, Citește restul acestei intrări »


Ghiţă pierde onorabil meciul cu Schilt

26 septembrie 2009

 UPDATE 2012: citeste si Daniel Ghiţă – făcut KO de Schilt în prima rundă a galei Glory 4 de pe 31 decembrie 2012

 

 

Daniel Ghiţă nu a reuşit decât să facă o impresie bună în turneul „Final Elimination” de la Seoul, pierzând destul de clar meciul disputat cu triplul campion K-1 Semmy Schilt.  După o primă repriză excelentă, în care l-a pus de câteva ori în dificultate pe Schilt, Ghiţă a început să cedeze teren, sfârşind prin a fi numărat de două ori în runda a treia.

 Admirat de public pentru dorinţa de luptă demonstrată chiar şi în cele mai dificile momente, Ghiţă nu a putut totuşi decât să dea o replică bună unui Schilt care a ştiut să-şi folosească perfect alonja net superioară.


Ruşinea Bonjasky, „învingător” contra lui Manhoef în huiduielile publicului

26 septembrie 2009

Cel mai penibil om din K-1, care a reuşit performanţa unică de a câştiga circuitul tăvălindu-se pe jos, a demonstrat din nou cât de bine este ancorat în mecanismul publicitaro-mafiot al organizatorilor japonezi: Bonjasky a „câştigat” la puncte, în huiduielile întregii săli, meciul contra „piticului atomic” Melvin Manhoef.

 Revolta publicului coreean a fost pe deplin justificată: Bonjasky n-a reuşit nici o lovitură clară tot meciul, fusese pus clar în dificultate în prima repriză, iar arbitrii n-au riscat nici măcar să dea un extra round! Pe scurt „campionul” lui peşte a fost scos la vopsea învingător într-un meci în cae nici măcar un orb nu l-ar fi dat învingător.

 Acum poate vor înţelege mai mulţi de ce Badr Hari era cu spume la gură după ce fusese numărat aiurea în finala de anul trecut. Sunt curios ce mai au de zis arbitraşi-golănaşi gen Amarfei/uniporn pentru a-şi apăra idolul întru furăciuni.

Citiţi pe acelaşi subiect:

Moroşanu descalificat în stil Badr Hari

Ruşinea Bonjasky, „învingător” în finala K-1 de azi


Daniel Ghiţă va lupta cu Semmy Schilt pentru un loc în finala K-1

3 septembrie 2009

Organizatorii japonezi ai circuitului K-1 au anunţat tabloul galei „Final Elimination” care se va desfăşura pe 26 septembrie la Seul, şi care îi va desemna pe cei 8 participanţi la finala de anul acesta. Din pacate, şansele ca Daniel Ghiţă să acceadă în marea finală s-au diminuat considerabil, românul fiind desemnat ca adversar al triplului campion K-1 Semmy Schilt, luptător care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Chiar dacă a suferit o înfrângere usturătoare în faţa lui Badr Hari, cu ocazia galei „It’s showtime” de la Amsterdam, Schilt ramâne unul din cei mai buni şi constanţi luptători din K-1, iar Ghiţă va avea nevoie de o strategie foarte inteligentă şi de mult noroc pentru a-l elimina pe olandez.

 Cătălin Moroşanu, celălalt român care avea şanse să ajungă în „eliminarea finală” de la Seul, graţie unui wild-card, nu va lupta decât într-un super-fight menit să desemneze luptătorul de rezervă pentru finală. Organizatorii japonezi l-au preferat pe eternul Musashi, favoritul Citește restul acestei intrări »


Daniel Ghiţă, la un pas de finala K-1

11 august 2009

 Daniel Ghiţă a reuşit azi una din cele mai mari performanţe româneşti în circuitul K-1, câştigând turneul piramidal de la Tokyo. În finală, Ghiţă l-a învins pe ucranianul Serghei Laşcenko prin KO, după ce, în primele două runde, trecuse la pas de doi luptători mai slab cotaţi. Ghiţă a avut şi destul noroc, întrucât adversarul din semifinale, nimeni altul decât olandezul Melvin Manhoef, s-a accidentat în cursul meciului pe care-l câştigase în prima rundă, şi a fost înlocuit de o rezervă.

 În urma acestei victorii, Daniel Ghiţă s-a calificat pentru gala Final Elimination, care va avea loc pe 26 septembrie la Seul, şi are şansa de a prinde un loc în marea finală K-1 de anul acesta.