Finala K-1 2010 câştigată scârbos de dopatul Overeem „vitamină”

11 decembrie 2010

 Lipstă de Badr Hari, de Remy Bonjasky şi chiar de luptători în evidentă ascensiune ca Hesdy Gerges, finala de anul acesta a circuitului K-1 a fost câştigată de un individ pe care orice control antidoping mai serios l-ar trimite în afara vieţii sportive: Alistair „vitamină” Overeem. Beneficiind şi de un traseu extrem de lejer, presărat cu luptători mult mai scunzi şi mai uşori decât el în sfert şi semifinală, individul pe care pur şi simplu nu-ţi vine să-l numeşti „sportiv” a dat în finală de veteranul Peter Aerts. Triplul campion K-1, poreclit „the dutch lumberjack”, fusese autorul unei victorii memorabile în semifinala disputată contra cvadruplului campion Semmy Schilt, dar era deja într-o stare jalnică după meciul contra „turnului de control din Rotterdam”.  

 A fost evident încă de când Aerts mergea spre ring, iar camerele de luat vederi insistau pe faţa sa tumefiată şi pe ochiul drept pe care abia îl mai putea ţine deschis, că meciul urma să fie o formalitate pentru super-dopatul Overeem, iar previziunile pesimiste Citește restul acestei intrări »

Reclame

Finala K-1 2010: meciurile de rezervă

27 noiembrie 2010

 Deşi fusese votat în neştire de fanii din România (şi nu numai) pentru un loc în Final 16, Cătălin Moroşanu n-a fost ales de japonezii de la FEG nici pentru a lupta în Final Elimination şi nici pentru unul din cele două meciuri de rezervă ale finalei de anul acesta.

 În locul sportivului supranumit „Moartea din Carpaţi”, care pare să fi apucat pe o pantă descendentă după de-acum consacratul distrugător de cariere „Dansez pentru tine” (să nu uităm că şi Ionuţ Iftimoaie a ieşit practic din circuit tot după o participare la acest show), au fost preferaţi Citește restul acestei intrări »


Daniel Ghiţă – video-clip de promovare pentru finala K-1 2010

12 noiembrie 2010

 Nu, nu este clipul oficial al lui Ghiţă, ci clipul de anul trecut din final 16, adaptat cu o melodie adecvată situaţiei.

 Aţi ghicit, este bineînţeles vorba de   Citește restul acestei intrări »


Semmy Schilt ar putea fi descalificat din finala K-1 2010!

8 octombrie 2010

  update: Din păcate se pare că am nimerit-o, iar Schilt a fost descalificat.

 Conform ziarului olandez De Telegraaf, campionul en-titre al K-1, Semmy Schilt, ar putea fi descalificat din finala de anul acesta. Adversarul său din Gala „Final 16”, egipteanul Hesdy Gerges, susţinut de promotorul Simon Rutz, a depus o plângere oficială prin care solicită descalificarea lui Schilt, pentru că, în pauza dintre rundele 1 şi 2, staff-ul luptătorului olandez i-a acoperit acestuia cu leucoplast o taietură la gambă.

 Cum regulile K-1 specifică limpede că un sportiv nu poate fi tratat în nici un fel decât cu aprobarea arbitrului şi a doctorului oficial al turneului, şi, în plus, interzic bandajarea sportivilor pe durata luptei, Gerges a considerat că Schilt şi echipa sa au trişat şi a cerut descalificarea olandezului.

 Chiar dacă. strict din punct de vedere regulamentar, obiecţia lui Gerges poate fi considerată întemeieată, gestul este văzut a fi ca unul absolut ridicol de către fanii kickboxingului din lumea întreagă. Asta mai ales cu cât, în paralel cu cererea de descalificare, Simon Rutz a lansat şi declaraţii despre faptul că meciul ar fi trebuit oricum considerat remiză şi decis într-un extra-round.

Din păcate, ştiut fiind faptul că japonezii de la FEG, compania-mamă a circuitului K-1, îl iubesc pe Schilt ca pe sarea-n ochi, nu este deloc imposibil ca demersul lui Gerges şi Rutz să fie încununat de succes, iar cvadruplul Citește restul acestei intrări »