Dumnezeu a trimis Rapidul in A prin miracolul de la Călăraşi

23 Mai 2016

Evident, ca orice rapidist care se respectă, am fost ieri pe stadion şi am împins echipa spre victoria care a asigurat matematic promovarea. Articolul ăsta nu este însă despre modul în care extraordinarul public din Giuleşti a fost al doisprezecelea, al treisprezecelea şi al paisprezecelea jucător în meciul jucat de Rapid contra unui satelit al FCSB care a luptat cu ghearele şi cu dinţii pentru a ne bloca drumul spre prima ligă. Pentru ca promovarea să poată fi obţinută matematic în Giuleşti, în faţa propriilor suporteri şi să nu depindă de o relativ incertă victorie la Bacău în ultima etapă, era nevoie ca Farul Constanţa, o echipă fără nicj un obiectiv şi cu grave probleme financiare, să încurce Dunărea în meciul jucat sâmbătă chiar la Călăraşi.

Cu o echipă formată din copii de 18-19 ani plus un atac compus din doi veterani care literalmente trăgeau de ei la fiecare sprint (Pătulea şi Chiţu)  Farul părea victimă sigură. Nici nu începuse bine meciul şi deja Dunărea avusese o bară plus alte 5 ocazii monumentale de a marca, iar meciul părea o simplă formalitate. Numai că, aşa cum se întâmplă când fotbalul este jucat pe bune, miracolele chiar sunt posibile în acest sport. Care stârneşte asemenea pasiuni şi pentru că, uneori, realitatea din teren învinge incredibil orice logică şi orice statistică. Aşa că Dunărea a continuat să rateze ireal ocazie după ocazie, iar Farul a înscris la singurul atac mai închegat pe care l-a avut în repriza întâi, Pătulea arătând că a învăţat câte ceva pe parcursul anilor petrecuţi prin Anglia şi marcând cu capul  un gol de toată frumuseţea.

Recunosc sincer că nici la pauză nu îmi făceam vreo iluzie, pentru simplul motiv că părea cu desăvârşire exclus ca sarabanda de ocazii uriaşe ale Dunării să nu înceapă să se materializeze şi pe tabelă.  Aşa că am tot continuat să mă frec la ochi în repriza a doua, văzând cum mingea pur şi simplu refuza să intre în poarta Farului, inclusiv din situaţii în care părea imposibil să ratezi. Nu sunt şi nu am fost vreodată un exaltat, dar ce s-a întâmplat în meciul ăsta se poate numi doar miracol: nu cred că mi s-a mai întâmplat să văd vreodată pe viu cum legile naturii par să se suspende. Dacă ştiţi scena din Pulp Fiction, când drogatul ascuns în baie iese urlând şi goleşte pistolul de la 2-3 metri spre gangsterii înterpretaţi de Samuel L Jackson şi  John Travolta, iar cei doi se uită spre propriile lor piepturi nevenindu-le să creadă că nu sunt ciuruiţi, o să înţelegeţi ce vreau să spun.

Ei bine, miracolul de la Călăraşi a continuat vreme de mai bine de 35 de minute din repriza a doua, cu Dunărea ratând neverosimil, atacând tot mai disperat şi rămânând în 10 la primul contraatac mai legat al Farului. După care meciul a căpătat aspect de „curtea şcolii”, cu călărăşenii prăvălindu-se în atac dar continuând sa rateze din orice poziţie, în vreme ce veteranii din atacul Farului au marcat câte un gol (Chiţu în min 72 şi Pătulea în min 75) la contraatacuri care acum mergeau ca pe bulevard.

Fără nici un fel de exagerare, vă spun că în min 84, când tabela arăta un ireal 0-3, raportul ocaziilor majore de gol cred că era cel puţin 25-4 pentru Dunărea, prin ocazii majore înţelegând aici bare, mingi respinse de fundaşi de pe linia porţii, şuturi din 10 metri poziţie centrală care se duceau la 10 cm pe lângă etc etc. Asta ca să nu mai vorbim despre Citește restul acestei intrări »

Anunțuri