Local Kombat Sarajevo, un „eveniment” desprins din preistoria artelor marţiale

30 octombrie 2010

 Dacă mai ţineţi minte cum aratau galele de kickboxing organizate în România prin anii 1998-2001, în câte o sală semi-renovată dintr-o reşedinţă de judeţ ceva mai mică, înseamnă că n-aţi pierdut nimic dacă n-aţi văzut ieri seară Local Kombat Sarajevo. N-am mai fost de peste un deceniu în Bosnia, aşa că habar n-am cum se mai prezintă ţara, dar e clar că iubitorii de kickboxing de  acolo sunt cam în faza în care erau românii la finele anilor ’90. De la felul în care erau îmbrăcaţi spectatorii şi până la halul în care se manifestau, totul a amintit de galele de tristă amintire pe care tocmai le-am pomenit. Şi, dacă mai adăugăm în ecuaţie faptul că Sport.ro l-a adus iar pe ineptul fiu al lui George Mihăiţă să ne macine nervii cu comentariul său lipsit de orice legătură cu acest sport, dar pigmentat cu o atitudine tip ultras de galerie  (pe care chiar nu vrea nimeni s-o simtă venind dinspre microfonul comentatorului) veţi înţelege de ce am urmărit această „gală” cu o silă maximă.

 Fight cardul extrem de slab era desigur de aşteptat, având în vedere atât situaţia economică în care se află atât Bosnia cât şi România, dar mai ales faptul că o asemenea gală nu avea cum să stârnească interesul în vreo terţă ţară. Aşa că, din păcate, e greu de spus dacă victoria foarte concludentă a lui Cătălin Moroşanu împotriva necunoscutului croat Igor Mihaljevic înseamnă şi altceva decât că „Moartea din Carpaţi” a ajuns la un nivel la care poate snopi fără probleme luptători din eşalonul 4 spre 5. Asta cu atât mai mult cu cât croatul, la numai 1.86m înălţime, cu greu poate fi considerat ca o experienţă utilă în perspectiva înfruntării cu vreun greu autentic de peste 1.95 din elita K-1.

 Una peste alta însă, Cătălin  nu s-a făcut de râs, bătându-l clar pe croat, cu 3 downuri, dintre care două în ultima repriză (pe care o puteţi vedea în înregistrarea de mai jos): Citește restul acestei intrări »

Reclame

Alexandru Amarfei, antrenorul-impostor de la Respect Gym

29 mai 2010

 Dacă citiţi diversele site-uri dedicate artelor marţiale în general şi kickboxingului în special, e imposibil să nu vă fi lovit de acest individ: un tuciuriu degrabă lătrător de înjurături, care postează cu nick-uri gen unicorn, şi care se repede să arunce din guşă tot soiul de inepţii, prezentate cu mare tupeu ca adevăruri supreme. În sprijinul afirmaţiilor sale, Alexandru Amarfei aduce o singură dovadă: că el e antrenor la Respect Gym .

 Dacă rezultatele clubului Respect Gym în competiţiile de kickboxing nu pot fi contestate, în schimb calitatea de antrenor a lui Alexandru Amarfei este contestată chiar vehement de către antrenorii adevăraţi. O mostră cât se poate de edificatoare găsim în comentariile de la acest articol, unde antrenorul cu acte în regulă al unui cunoscut club de arte marţiale îl pune pe Amarfei (care semnează cu nick-ul question) în faţa propriei imposturi. Aflăm de acolo că Alexandru Amarfei nu a făcut scoala de antrenori şi nici nu are licenţă de antrenor, lucru de altfel vizibil şi la galele Local Kombat, când este uşuit periodic de arbitrii din colţul ringului, unde se înghesuie la luptele sportivilor de la Respect Gym. De altfel,  după cum se poate vedea în discuţia respectivă, în ciuda vocalizelor pe care le face pe unde nimereşte, Amarfei nici măcar n-a încercat să nege acuzaţia că n-are licenţă. În plus, individul nu lucrează ca antrenor cu vreunul dintre sportivii de top de la Respect Gym, îndeplinind mai degrabă rolul unui cut-man.

 Sigur, ar fi existat posibilitatea ca Alexandru Amarfei, fără a fi antrenor de kickboxing, să se priceapă totuşi la acest sport. Nu este cazul, în comentariile de aici puteţi vedea în toată splendoarea Citește restul acestei intrări »


Ionuţ Iftimoaie a rămas fără pagină de wikipedia

21 ianuarie 2010

 În vreme ce Daniel Giţă şi Cătălin Moroşanu se bucură de tot mai multă atenţie din partea celei mai mari enciclopedii online, fiind prezentaţi pe larg, cu palmaresul oficial complet, Ionuţ Iftimoaie a fost aruncat, fără menajamente, la lada de gunoi a wikipedia.  Unul dintre editori a considerat că importanţa/relevanţa persoanei nu reiese din informaţiile disponibile pe respectiva pagină, şi a şters-o cu totul.

 Considerat de mulţi cel mai bun luptător român de kickboxing, într-o vreme în care conaţionalii noştri doar visau la meciuri în gale mari din străinătate, Ionuţ Iftimoaie pare să-şi fi terminat brusc cariera, discuţiile despre o eventuală întoarcere a sa în ring fiind tot mai sporadice. (exceptând, desigur, recentul delir al lui Irimia despre un meci Aerts – Iftimoaie, şi spun delir pentru că Aerts a luptat cu Overeem „vitamină” în final 16, în timp ce Iftimoaie „lupta” din greu în showuri gen „Dansez pentru tine”)

 Pentru moment, Iftimoaie mai rezistă pe pagina românească a wikipedia, dar cu câteva rânduri scrise parcă în bătaie de joc. Păcat.


Lotul Local Kombat, nimicit la Finala K-1 Collizion Praga

13 decembrie 2009

 Cine mai avea nevoie de dovezi despre nivelul la care se desfăşoară galele Local Kombat din România le-a obţinut cu vârf şi îndesat  în seara aceasta: toţi luptătorii români prezenţi la  Finala K-1 Collizion Praga au părăsit ringul învinşi, şi doar unul singur (Corneliu „Coco” Rus) a izbutit să câştige o luptă înainte de a fi bătut clar.  De altfel, nivelul întregii gale a fost unul jalnic la categoria grea, onoarea organizatorilor fiind intrucatva salvată de cele două meciuri de K-1 Max, în care vedetele Albert Kraus si Artur Kyshenko au făcut spectacol.

 Sebastian Ciobanu a pierdut fără drept de apel meciul contra cvasi-necunoscutului marocan Mounir Zekhini. Slab pregătit fizic (cel puţin în comparaţie cu adversarul direct) şi lipsit de forţă în lovituri, Ciobanu n-a avut practic nici o şansă. Singurul lucru care l-a făcut să termine meciul în picioare a fost exclelenta lui capacitate de a încasa, coroborată cu lipsa de KO power a marocanului.

 Corneliu Rus a dat în sferturile de finală ale „piramidei” peste un olandez cu desăvârşire incapabil să pună probleme, chiar şi la acest nivel. Nu stiu ce palmares are acest Jan Wessels, dar în această seară omul a fost sac de box pentru Coco Rus, sportiv care totuşi nu se poate lăuda cu cine ştie ce experienţă competiţională în ultimii ani. Lucru care s-a văzut şi din felul în care a abordat partida cu olandezul, de parcă ar fi fost ultima din turneu. În semifinale însă, Corneliu Rus a dat peste „călăul” lui Mihăiţă Golescu, croatul Mladen Brestovac, iar meciul a fost fără istoric:  deja consumat după cât dăduse în olandez, românul a tratat neglijent defensiva, şi un low kick al lui Brestovac a pus capăt luptei. Se cuvine menţionat faptul că Rus a dat dovadă de curaj, dorind să continue, dar Ciprian Sora a aruncat prosopul.

 Mihăiţă Golescu a fost singurul dintre românii prezenţi pe tabloul principal al turneului care a dat semne că înţelege ce înseamnă o piramidă de opt: a abordat economicos meciul cu croatul Brestovac, fără a face risipă inutilă de energie, Citește restul acestei intrări »


Daniel Ghiţă a ajuns totuşi în finala K-1

15 noiembrie 2009

 Deşi snopit de Semmy Schilt în „Final 16”, Daniel Ghiţă a lăsat o impresie bună publicului asiatic şi boss-ilor K-1 prin faptul că s-a străduit şi a reuşit să termine meciul în picioare, aşa că va fi totuşi prezent în Gala finală a K-1, care se va desfăşura pe 5 decembrie la Yokohama. Mai mult, va lupta într-un meci de rezervă, nu într-un super-fight, aşa că, teoretic vorbind, ar avea chiar şanse să ajungă pe tabloul principal.

 Ce-i drept, pentru asta ar fi nevoie nu numai ca Ghiţă să câştige meciul cu Chalid „Die Faust” Arrab (lucru nu neapărat foarte dificil), dar şi ca doi dintre luptătorii de pe tabloul principal să se accidenteze. Asta din cauză că primul meci de rezervă al serii îi are ca protagonişti pe turcul Gokhan Saki şi „nemuritorul” Peter Aerts.

 Oricum, prin această decizie a K-1, Daniel Ghiţă a făcut pasul în lumea bună a circuitului. Demonstrând, dacă mai era nevoie, că nu victoriile obţinute cu arbitrul în galele Local Kombat sunt cheia spre o carieră la vârf în kickboxing. Ca să zicem aşa, cam toată lumea ar trebui să se fi lămurit acum că o înfrângere onorabilă cu Schilt valorează mult mai mult decât o victorie dubioasă cu „pensionarul” Mighty Mo. 

P.S.  Pe acelaşi subiect citiţi şi  „Tabloul finalei K-1 2009”


Cătinaş, victorie senzaţională asupra lui Stefan Leko

22 martie 2009

Demonstrând că prima condiţie pentru a ajunge să baţi vedetele K-1 este să lupţi cu ele, nu să încerci să-ţi faci un palmares mincinos în „meciuri” cu necunoscuţi sau expiraţi, foarte tânărul Raul Cătinaş a reuşit la Split o victorie de senzaţie în faţa celebrului Stefan Leko. Dacă te uiţi la durata luptei ai putea crede ca Leko a intrat în ring doar ca să facă act de prezenţă, dar lucrurile n-au stat nici pe departe aşa: croatul a încercat să-şi facă jocul obişnuit, în viteză, doar că a fost pur şi simplu năucit aproape instantaneu de forţa loviturilor lui Cătinaş. Un prim croşeu l-a pus la podea, iar al doilea mai avea puţin şi-l expedia în lumea viselor: Leko a reuşit să se ridice mai mult trăgând cu mâinile de corzi abia când arbitrul spunea 10, şi lupta a fost oprită definitiv.

 Splendida victorie a lui Cătinaş a mai şters un pic gustul amar lăsat de hoţia (alminteri previzibilă)  comisă împotriva lui Mihăiţă Golescu: adversarul acestuia, croatul Ostojic, a fost dat învingător de arbitri, cu toate că fusese dominat clar în două reprize din trei.

 Una peste alta însă, Citește restul acestei intrări »


Local Kombat „Vin americanii” – o şuşanea penibilă

13 decembrie 2008

Încă n-am reuşit să-mi scot din cap  spectacolul grotesc de la „meciul” Moroşanu – Goodridge: anticipam că la 42 de ani împliniţi bietul canadian e doar un sac uman de box, dar nu-mi imaginam că totuşi  nu mai e capabil să dea măcar un pumn pe parcursul a două reprize. Circul, oricum jenant, a fost completat de public şi de arbitru: neavizaţii speraseră într-o încleştare titanică, aşa că  s-au simţit furaţi văzând că au venit de fapt să-l vadă pe Moroşanu lucrând la sac, şi au început să fluiere şi să strige „hoţii”. Drept care arbitrul, în loc să oprească meciul din runda I,  a lăsat să continue şi toată runda a doua, cu riscul de a-l vedea pe bătrânul Goodridge omorât în ring (vă asigur că nu e nici o exagerare, sper să nu se prăpădească pe la spital în noaptea asta). Aşa că masacrul a continuat încă 3 minute, în huiduielile generale. Noroc ca staff-ul lui Goodridge a avut mai multă minte şi a aruncat prosopul înaintea rundei a treia.

 „Gala” a  continuat în aceeaşi notă, cu un meci între un francez de care n-auzise nimeni şi debutantul Corneliu Rus.  Francezul a încasat nu mai puţin de 4 lovituri clare sub centură, dintre care două absolut devastatoare, iar comentatorii se mirau apoi că era mai mult pe jos, prelingându-se pe corzi la fiecare clinch. Pe scurt, exceptând meciul de bună factură în care Andrei Buda l-a bătut clar la puncte pe italianul Emanuelle Deprophetis, am asistat la o şuşanea penibilă. M-am oprit după al patrulea meci, am totuşi lucruri mai bune de făcut cu timpul meu.

 Ce mi se pare absolut de neînţeles este faptul că sportivii şi antrenorii nu par să priceapă un lucru simplu: nu ai cum să progresezi „luptând” cu bătrânei de 42 de ani, cu sparring partneri şi, în general vorbind, Citește restul acestei intrări »