În sfârşit se strânge laţul în jurul lui Mircea Sandu

24 februarie 2016

Foarte  pe scurt despre speţa în sine: DIICOT cercetează fosta conducere a FRF pentru că o parte din banii folosiţi la construirea bazei de pregătire de la Buftea ar fi fost „sifonaţi” către Raluca Sandu, întâmplător fiica şefului de atunci al FRF. Detalii pe larg puteţi citi aici.  Apărarea lui Mircea Sandu, dacă i se poate spune aşa, constă în afirmaţia că el nu are habar dacă firma israeliană care a primit contractul pentru construirea bazei a semnat apoi vreun contract de consultanţă cu firma Ralucăi Sandu.  Probabil cetăţeanul Sharon Zaid Hanan, care reprezenta constructorul SC Baran România SRL, a simţit nevoia să-i dea 1 milion de euro Ralucăi Sandu pe ochi frumoşi (pe care de altfel fata îi are) , nu pentru că altfel n-ar fi obţinut în veci contractul.

Acum să vă explic şi satisfacţia din titlul acestei postări: în 1990, când Mircea Sandu a devenit preşedinte al FRF, România  făcea egal cu Argentina lui Maradona la CM de fotbal. La nivel de cluburi,  o echipă românească (Steaua) avea în palmares Cupa Campionilor Europeni câştigată în 1986 plus încă o finală jucată în 1989, o altă echipă românească (Dinamo) avea în palmares o semifinală CCE (pierdută contra lui Liverpool în 1984) şi juca semifinala Cupei Cupelor chiar în 1990. Generaţia de fotbalişti crescută ÎNAINTE de venirea lui Mircea Sandu la cârma FRF avea să ducă România în sferturi la CM 1994 şi să asigure ieşirea din faza grupelor la CM 1998 şi Euro 2000. Pentru aceste succese de după 1990 numitul Mircea Sandu (ştiaţi că îl mai cheamă şi Traian?)  şi-a asumat creditul, deşi nici unul dintre fotbaliştii importanţi care au contribuit la obţinerea lor nu fusese crescut în perioada în care el a condus FRF.

În 2014, la finele acestei perioade care parcă nu se mai termina, publicul românesc aproape că uitase cum e să ai Naţionala calificată la un turneu final (o singură calificare şi aia obţinută cu arbitrul în tot intervalul 2000-2014)  iar „performanţele”  la nivel de club erau jalnice. Mai mult, nivelul întrecerii interne s-a prăbuşit îngrozitor: dacă în anii 1987-1990  echipele „de linia a doua” puteau obţine măcar pe teren propriu victorii de palmares contra granzilor Europei (în toamna lui 1988 Oţelul Galaţi, echipă aflată la acel moment în subsolul clasamentului Ligii 1 bătea cu 1-0 pe Juventus Torino în cupa UEFA)  în 2014 ajunsesem să ne bucurăm când o echipă românească de top trece de tururile preliminare din Europa League!

Cu alte cuvinte, din punctul meu de vedere Mircea Sandu îşi merită pe deplin titulatura de „gropar al fotbalului românesc”. Asta pentru că în România nivelul acestui sport s-a prăbuşit ca urmare a Citește restul acestei intrări »

Reclame

Gaz Metan şi Dinamo, radiografie europeană a Ligii lui Mitică

26 august 2011

 Ruşinea păţită ieri de Dinamo în cupele europene (a câta? )  a demonstrat, dacă mai era nevoie, că rezultatele obţinute în competiţia internă nu valorează nimic fără validarea din cupele europene.  Degeaba ai maxium de puncte după patru etape din Liga lui Mitică, şi nu ai primit nici un gol în timp ce ai marcat zece, dacă în patru meciuri în cupele europene, jucate contra echipei aflate pe ultimul loc în Croaţia şi respectiv contra unor anonimi din Ucraina, ai dat cinci goluri ca să încasezi OPT, şi ai fost eliminat de locul nşpe din Ucraina după o dublă înfrângere).

 Pentru comparaţie, Gaz Metan Mediaş, echipă care după patru etape în campionatul nostru are două victorii şi două înfrângeri (inclusiv un halucinant 0-5 cu numita Dinamo) a reuşit în Europa League să elimine mai întâi nişte arţăgoşi finlandezi (0-1 şi 2-0) apoi pe Mainz, locul 4 sezonul trecut în BUNDESLIGA Citește restul acestei intrări »