Aeroportul Băneasa, lichidat pentru a salva casa lui Mihai Răzvan Ungureanu?

6 martie 2012

Subiectul şmecheraşilor care se dau de ceasul morţii să provoace închiderea Aeroportului Băneasa pentru că şi-au construit sau cumpărat case în buza pistei e vechi de câţiva ani. Subsemnatul a tratat speţa pe larg într-o postare din octombrie 2011, scrisă la câteva zile după ce se anunţase că decolarea şi aterizarea avioanelor nu vor mai fi permise între orele 22 şi 6. Ce nu ştiam la vremea respectivă, dar a ieşit la iveală în Kamikaze imediat după ce Mihai Răzvan Ungureanu a fost desemnat premier, este că şi vila acestui presupus viitor Medvedev de România stă buză-n buză cu una dintre balizele aeroportului Băneasa.

 Şi, cum era de aşteptat, imediat ce şeful de atunci al SIE a fost anunţat ca premier, evenimentele au început să se succeadă cu o viteză ameţitoare: pe 6 februarie Băsescu îl anunţa pe Mihai Răzvan Ungureanu ca noul premier al României, pe 7 februarie apărea articolul din Kamikaze (i-am făcut screenshoturi, că nu-l văd stând prea mult acolo 😆 ) iar pe 8 februarie Blue Air anunţa că îşi mută cursele low-cost pe Otopeni începând cu data de 25 martie.  Fascinant, nu? După câţiva ani în care ţinuse cu dinţii de aeroportul Băneasa, cel care îi permitea să menţină tarife mai mici, Blue Air a realizat brusc că nu mai contează 5 euro/bilet în vreme de criză, şi s-a mutat rapid pe Otopeni imediat ce s-a aflat public că Mihai Răzvan Ungureanu e vecin cu baliza.

Dati click pe imagine pentru a o vedea la rezolutie mare

Dati click pe imagine pentru a o vedea la rezolutie mare

 Şi, desigur, minunile nu se opresc aici: ieri (5 martie) Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB)  a anunţat că Citește restul acestei intrări »

Reclame