În sfârşit se strânge laţul în jurul lui Mircea Sandu

24 februarie 2016

Foarte  pe scurt despre speţa în sine: DIICOT cercetează fosta conducere a FRF pentru că o parte din banii folosiţi la construirea bazei de pregătire de la Buftea ar fi fost „sifonaţi” către Raluca Sandu, întâmplător fiica şefului de atunci al FRF. Detalii pe larg puteţi citi aici.  Apărarea lui Mircea Sandu, dacă i se poate spune aşa, constă în afirmaţia că el nu are habar dacă firma israeliană care a primit contractul pentru construirea bazei a semnat apoi vreun contract de consultanţă cu firma Ralucăi Sandu.  Probabil cetăţeanul Sharon Zaid Hanan, care reprezenta constructorul SC Baran România SRL, a simţit nevoia să-i dea 1 milion de euro Ralucăi Sandu pe ochi frumoşi (pe care de altfel fata îi are) , nu pentru că altfel n-ar fi obţinut în veci contractul.

Acum să vă explic şi satisfacţia din titlul acestei postări: în 1990, când Mircea Sandu a devenit preşedinte al FRF, România  făcea egal cu Argentina lui Maradona la CM de fotbal. La nivel de cluburi,  o echipă românească (Steaua) avea în palmares Cupa Campionilor Europeni câştigată în 1986 plus încă o finală jucată în 1989, o altă echipă românească (Dinamo) avea în palmares o semifinală CCE (pierdută contra lui Liverpool în 1984) şi juca semifinala Cupei Cupelor chiar în 1990. Generaţia de fotbalişti crescută ÎNAINTE de venirea lui Mircea Sandu la cârma FRF avea să ducă România în sferturi la CM 1994 şi să asigure ieşirea din faza grupelor la CM 1998 şi Euro 2000. Pentru aceste succese de după 1990 numitul Mircea Sandu (ştiaţi că îl mai cheamă şi Traian?)  şi-a asumat creditul, deşi nici unul dintre fotbaliştii importanţi care au contribuit la obţinerea lor nu fusese crescut în perioada în care el a condus FRF.

În 2014, la finele acestei perioade care parcă nu se mai termina, publicul românesc aproape că uitase cum e să ai Naţionala calificată la un turneu final (o singură calificare şi aia obţinută cu arbitrul în tot intervalul 2000-2014)  iar „performanţele”  la nivel de club erau jalnice. Mai mult, nivelul întrecerii interne s-a prăbuşit îngrozitor: dacă în anii 1987-1990  echipele „de linia a doua” puteau obţine măcar pe teren propriu victorii de palmares contra granzilor Europei (în toamna lui 1988 Oţelul Galaţi, echipă aflată la acel moment în subsolul clasamentului Ligii 1 bătea cu 1-0 pe Juventus Torino în cupa UEFA)  în 2014 ajunsesem să ne bucurăm când o echipă românească de top trece de tururile preliminare din Europa League!

Cu alte cuvinte, din punctul meu de vedere Mircea Sandu îşi merită pe deplin titulatura de „gropar al fotbalului românesc”. Asta pentru că în România nivelul acestui sport s-a prăbuşit ca urmare a Citește restul acestei intrări »

Reclame

Lituania-România 0-1, coşmarul barbugistic a luat sfârşit

6 iunie 2009

 Meciul de astă seară ne-a demonstrat, dacă mai era nevoie, ce crimă împotriva a 22 de milioane de suporteri au putut comite Mircea Sandu şi Ionuţ Lupescu, însistând până-n pânzele albe cu barbugiul trişor pe post de selecţioner. Răzvan Lucescu nu a făcut minuni, nici n-ar fi avut când. A fost însă destul ca selecţia să fie făcută după forma arătată de jucători, nu după interesele clanului mafiot Becali, pentru ca România să redevină o echipă competitivă. Adăugând în ecuaţie şi capacitatea noului selecţioner de a menţine o atmosferă destinsă, amicală, la lot, lucru cu atât mai important după eterna scrâşnire a dinţilor din era Piţurcă, obţinem explicaţia subitei schimbări la faţă a Naţionalei.

 Nu rămâne decât să regretăm faptul că schimbarea n-a avut loc într-un moment în care se mai putea salva campania de calificare pentru Mondiale. Oricum, măcar ne-au renăscut speranţele pentru Euro 2012, şi ne-a revenit plăcerea de a urmări meciurile reprezentativei.


Mircea Sandu şi Lupescu – afară!

2 aprilie 2009

 Nu voi comenta nici jocul dezastruos din Austria, nici prostia aşa-zisului antrenor Piţurcă, (un decerebrat capabil să-l ţină pe Max Nicu pe bancă 83 de minute ca să-i facă loc petardei Nicoliţă), şi nici măcar tupeul de trişor la cazinou cu care barbugiul a declarat: „nu ştiu cine sînt persoanele care îmi cer demisia. Am dat foarte multe autografe aici”. Ajunge să spun că în Columbia un individ de soiul ăsta nu apuca dimineaţa zilei de 2 aprilie, şi cu asta am spus tot ce este de spus pe acest subiect.

 În schimb, merită comentată oportunitatea menţinerii duo-ului Mircea Sandu- Ionuţ Lupescu în fruntea FRF.  Nu discut combinaţiile sordide în baza cărora un ins ca Piţurcă a ajuns să antreneze Naşionala. OK, erau jucători de vândut, spăgi de luat, prime de împărţit, combinaţii de făcut, cei doi mafioţi s-au orientat spre unul de-al lor. Dar toate „afacerile” astea depind până la urmă de succesul echipei naţionale. Or cei doi s-au dovedit incapabili să gestioneze criza generată de incompetenşa lui Piţurcă.

 Americanii au o expresie foarte simplă şi clară pentru situaţia în care ne aflăm noi acum: „cut your losses”. Pe româneşte, asta înseamnă să pierzi imediat ceva (în cazul de faţă cei 600.000 de euro care ar trebui plătiţi barbugiului ca să-şi ia tălpăşiţa înainte de expirarea contractului) pentru a evita o pierdere mult mai mare pe termen lung (amânarea reconstrucţiei Naţionalei până la finele actualelor preliminarii, cu riscul implicit de a pierde şi calificarea la Euro). Faptul că duo-ul Sandu-Lupescu nu l-a demis pe Piţurcă imediat după meciul peirdut în faţa Serbiei arată că, pur şi simplu, cei doi nu au stofă de manageri. Nu contează cât de prieten e Sandu cu Blatter şi Platini, degeaba a fluierat aseară scoţianul de parcă arbitra Citește restul acestei intrări »