Cum a ajuns sasul nesecurist Iohannis sluga noii securități și a rețelei Soros (I)

3 Mai 2018
Macovei si Soros nu mai aveau nevoie de Coldea

Macovei si Soros nu mai aveau nevoie de Coldea

 

Orice om normal psihic care a urmărit zbaterile aberante ale politicii românești din ultimele 14-15 luni a înțeles perfect că niște politicieni destul de nefrecventabili se luptă pe viață și pe moarte cu o grupare coordonată din afara României ce a reușit să acapareze puterea reală în stat.  Dacă situația în sine este destul de evidentă, modul în care România a ajuns în această fundătură poate fi destul de neclar, mai ales celor care nu au urmărit pas cu pas evenimentele din ultimii 14 ani. Așa că o să fac un soi de recapitulare a momentelor cheie prin care regimul Băsescu a devenit practic regimul Soros.

Bazându-se inițial  doar pe o susținere externă venită în principal pe axa rețelei Soros, gruparea Coldea-Macovei (formată din securiști mai noi sau mai vechi și din uneltele lor din procuratura ceaușistă) reușise să pună aproape complet cu botul pe labe clasa politică în ultimii ani ai regimului Băsescu. Marea lor problemă a apărut la alegerile din 2014, când s-au trezit că n-au candidat.  Coldea s-a lămurit rapid că pe Macovei n-ar vota-o decât vreo câțiva descreierați spălați pe creier de propaganda vomitată pe net/facebook de vuvuzelele  Tolontan, Dogioiu, Tăpălagă & co, iar Victoraș Ponta s-a dovedit a fi o otravă umană care l-ar fi putut face până și pe Iuda să pară o persoană demnă de încredere.  Așa că, ajunși la ananghie, au fost nevoiți să se orienteze spre omul pe care încercaseră să-l lichideze politic prin intermediul lui giumbix de la ANI: Klaus Iohannis.

Chestia e că Iohannis, în pofida multelor sale păcate (de la șase case din meditații la tărășeniile bizare cu Forumul German ca succesor de drept al organizației naziste a sașilor din perioada războiului) nu era nici ofițer acoperit ca fostul pupil al lui Adrian Năstase, nici fiică și fostă soție de securist, cu trecut amplu de procuror ceaușist ca Macovei. Pe scurt, putea fi șantajat până la un punct cu poveștile cu moșteniri ale soției, dar nu avea mânere clare de care să-l apuce mâinile mult prea pofticioase de putere ale lui Coldea.  Dar cum Ponta, îmbătat de puterea pe care o privea în albul ochilor dupa ce primise firmanul de la Joe Biden, îi spusese deja lui Coldea (în public, cu martori) că își poate pregăti valiza, gruparea Secu-Soros a  oftat și s-a pus pe treabă. Iar Victoraș s-a trezit că a pierdut alegerile care păreau de nepierdut, contra unuia care avea în dezbateri debitul verbal și fervoarea unui ficus somnoros.

Ce nu a prevăzut Coldea a fost faptul că rețeaua Soros, cu care fraternizase așa de armonios pe durata mandatelor lui Obama, nu va mai avea nevoie de el odată ce reușea să pună piciorul în conducerea SRI și să se asigure că la DNA are o slugă de o obediență totală.  Așa se face că la 19 februarie 2015 a fost propus ca director al SRI fix bursierul Soros Eduard Hellvig, fost coordonator de programe la fundația care ne tot fericește cu „societatea deschisă”. Iar după ce Laura Codruța Kovesi a primit un nou mandat la conducerea DNA  pe 6 aprilie 2016, întreaga echipă care condusese SRI a fost debarcată în interval de câteva luni.  Coldea s-a mai agățat o vreme de funcție prin diverse chichițe și manevre,  sperând nici el nu știa ce, dar rămăsese fără putere și a fost măturat definitiv după ce Ghiță a fost silit s-o șteargă din țară și a început dezvăluirile.

Cu alte cuvinte, Coldea a primit de la rețeaua Soros, prin mijlocirea lui Iohannis, exact chestia cu care îl amenințase Ponta.  Iar Macovei, adevărata conducătoare a rețelei Soros din România, a ajuns să aibă pe mână Citește restul acestei intrări »

Reclame

Celebrul Sebastian Ghiţă – prins ca ultimul puşcăriaş fugit de la dat zăpada

14 Aprilie 2017

 

În caz că nu ştiaţi, peste 90% dintre evadaţii din România nu scapă de după gratii săpând cu linguriţa un tunel sau plătind o bandă de mercenari să vină cu elicopterul de asalt în curte la Jilava.  Se folosesc pur şi simplu de un moment în care sunt scoşi la muncă pentru a înşela vigilenţa a 2-3 gardieni burtoşi şi prost plătiţi.  Şi, bineînţeles, sunt prinşi la fel de simplu: câţiva poliţişti în civil aşteaptă vreo 2-3 zile în faţa caselor părinţilor/fraţilor şamd şi prind cel puţin 80% dintre cei scăpaţi prin metoda de mai sus.

Ar fi fost de presupus ca Sebi Ghiţă, om cu cine ştie câte milioane în cont plus diverse contacte cu securişti unşi cu toate alifiile să ştie şi el atâta lucru: că rudele apropiate îi vor fi urmărite niţel mai bine decât rudele vreunui şpringar fugit de la dat zăpada. Ei bine nu: El Fugitivo a fost  prins prin Serbia în timp ce se întâlnea cu fratele său  Alexandru Ghiţă. Exact ca în celebra parodie „Dracula: Dead and loving it”, fratele Ghiţă şi-a zis „I must outsmart them”, a plecat spre Istanbul şi apoi Citește restul acestei intrări »


Şi dacă Ghiţă n-a fugit ci a fost asomat?

22 Decembrie 2016

În timp ce toţi băieţii nu foarte inteligenţi de prin presa scrisă şi televiziuni fac mişto de S.R.I., pe ideea „ia uite cum le-a fugit Ghiţă de sub nas”, prin neuronii subsemnatului a trecut un gând ceva mai sinistru: cum ar fi ca Ghiţă să nu mai apară deloc, nici în Turcia nici în altă parte, nici acum, nici la anu’ pe vremea asta, nici la anu’ şi la mulţi ani?  Pentru că un lucru e clar, Sebi Ghiţă e genul care a făcut bani din combinaţii securistice cu diverse instituţii de stat, dar care se crede milionar capitalist de succes, un veritabil depozitar al adevărului şi dreptăţii, omul care ar trebui sa-i dea naţiei ora exactă etc etc. Cu alte cuvinte, şi în gaură de şarpe dacă s-ar ascunde, tot ar încerca să intre în direct la Tv să ne ia ceaţa de pe ochi. Iar dacă nu mai apare deloc şi nici eforturile vajnicilor băieţi de la SIE, coroborate cu ale Interpolului şamd nu produc nici un rezultat, e mai mult ca sigur că i-a închis cineva („nu spui cine”) gura de tot. Probabil cu vreo 2-3 metri cubi de pământ.

Gândul ăsta este deosebit de sinistru pentru că pe Ghiţă n-ar fi avut interesul să-l şteargă de pe faţa pământului decât nişte instituţii ale statului la care deontologii se închină mai ceva ca la icoane. Iar săptămna asta au avut loc două evenimente relevante din acest punct de vedere: Citește restul acestei intrări »