Eurovision 2013, un freak-show câştgat de unul dintre puţinii concurenţi „normali”

19 mai 2013

M-am uitat aseară la Eurovision mai mult din curiozitatea de a vedea unde se va clasa ciudăţenia naturii care răspunde la numele de Cezar Ouatu, întrucât de „trenuleţul” cu voturi care circulă între ţările vecine şi prietene sunt sătul de multă vreme.  Cu toate astea,  opinia mea că nu mă mai poate uimi nimic în materie de Eurovision a fost serios zdruncinată aseară, când ciudaţii ăia jalnici din Ungaria s-au clasat în top 10, alături de maltezul căruia îţi venea să-i arunci 2 euro în tamburină  şi de italianul care interpreta (bine de altfel) muzică de restaurant.

 Oricât de ciudat ar fi Ouatu şi oricât de proastă ar fi fost melodia cu care s-a prezentat,  băiatul ăsta e măcar în stare să cânte, chestie de care ungurul nu putea fi nici măcar bănuit.  Şi nici nu cred ca e Ungaria ţara care sa poata scoate din barter cu voturi mult mai mult decât România.  De fapt, o grămadă dintre voturile luate de Ungaria au provenit clar din televoting, fiind vorba de punctaje relativ mici dar care, însumate, au dus la un total destul de respectabil de 84 de puncte (între care, nota bene, au fost doar un 12 şi doi de 10) .

 În condiţiile astea, victoria fătucei din Danemarca, oricât de aranjată o fi fost, a părut ca un soi de oază de normalitate în plin freak show cu lesbiene care se sărută, boschetari care dondăne ceva lângă un perete cu grafitti, prezentatori de la diverse televiziuni din Europa descinşi parcă dintr-un anime japonez etc etc.
Bine, este absolut evident că învingătorii morali sunt grecii, cu o melodie reuşită, un show excelent şi cu o atitudine de „câtă vreme are unde paste oaia (sau capra), se fac strugurii şi avem chitarele, ni se rupe de criza voastră”. Faptul că au terminat la nici 70 de puncte în faţa ungurilor mi se pare de-a dreptul obscen.


Doar că ei nu puteau fi lăsaţi să câştige pentru că nu-şi puteau permite să organizeze ediţia următoare.

  Revenind însă la fondul problemei, pur şi simplu cred că ediţia asta a Eurovision demonstrează că gusturile în materie de muzică evoluează într-un mod pe care noi ăştia care am apucat cântăreţi şi trupe de Doamne-ajută nu-l mai putem înţelege. Se caută tot felul de ciudaţi de genul celor care cântă într-un colţ de piaţă publică şi care zăngăne ceva ce numai un drogat sau Citește restul acestei intrări »

Reclame