Singurii dispuși să lupte și să moară pentru Maduro au fost cubanezii

Pe fondul apariției a nenumărate știri și analize despre situația din Venezuela, despre implicațiile internaționale ale asaltului american asupra bunkerului prezidențial al lui Maduro și despre fractura din societatea venezueleană, BBC a publicat un articol care spune FOARTE MULTE despre cum stăteau de fapt lucrurile în ultimele zile ale regimului Maduro: „Thirty-two Cubans killed during US attack on Venezuela” . In linii mari, este vorba despre faptul (confirmat de guvernul cubanez, care a și decretat două zile de doliu național) că Maduro era păzit de soldați și ofițeri cubanezi, precum și de membri ai serviciilor secrete cubaneze, la cererea lui. Coroborând această informație cu faptul că atacul american a fost ajutat de la sol de o sursă din guvernul venezuelean, obținem imaginea unui regim care, departe de rezistența oferită la  lovitura de stat contra lui Hugo Chavez din  2002, se clătina acum din toate încheieturile.

Sigur că această constatare face cu atât mai bizară succesiunea ulterioară a evenimentelor: Donald Trump nu pare să fi avut vreun plan concret pentru o schimbare profundă la Caracas, multumindu-se cu arestarea/răpirea/extragerea lui Maduro și a soției sale, de parcă regimul bolivarist construit de carismaticul Hugo Chavez și încredințat pe patul de moarte acestui succesor destul de prost ales ar fi stat în sosia venezueleană a lui Radu Paraschivescu. Pe scurt, o operațiune militară aproape imposibil de legitimat din punct de vedere al dreptului internațional și care compromite poziția democrațiilor occidentale în arena internațională riscă să aducă doar oarece beneficii pentru câteva companii petroliere americane. Presupunând desigur că vicepreședinta venezueleană Delcy Rodríguez (devenită între timp președinte interimar) nu se va dovedi un adversar mult mai redutabil decât Maduro pentru administrația Trump.

Această decizie bizară a venit  în condițiile în care, cu doar o zi înainte de operațiunea de la Caracas, generalul Mark Hertling (fostul comandant general al forțelor americane din Europa și Africa între 2011 și 2012) avertizase exact asupra faptului că extrem de costisitoarea lecție primită în Irak a demonstrat fără dubii că armata americană poate lovi un adversar, poate da jos conducerea unei țări dar nu poate produce o schimbare de regim. (ce s-a jenat să scrie negru pe alb Hertling, un om constrâns totuși de jurământul militar și de o lungă carieră sub steagul american, este faptul că pentru a schimba un regim trebuie să ai cu ce, iar invazia din Irak ca și operațiunea anti-Maduro par să fi omis fix acest „mic” detaliu.)  E ușor să ne dăm seama însă că dacă un general în rezervă a publicat așa ceva fix cu o zi înainte de operațiune, lumea trebuie să fi fost destul de disperată pe la Pentagon, mă refer evident la lumea cu multe stele pe umăr și care a învățat destule prin Afganistan și Irak.

Foarte îngrijorătoare din perspectiva europeană în general și românească în particular este exact posibila deturnare a atenției administrației Trump spre o schimbare reală de regim în Venezuela, adică un lucru mult mai dificil decât „săltarea” unui președinte acuzat pe scară largă chiar în America Latină de fraudarea ultimelor alegeri. Practic operațiunea americană de „încordare a mușchilor” a înlăturat doar un președinte slab și compromis, deschizând drumul spre o serie de încurcături complexe, costisitoare și aflate mult mai aproape de Washington decât Donbasul…