Tefelismul e pe interese, nu pe nebunie

27 iulie 2018

 

Sa ne ridicam deasupra urii

Sa ne ridicam deasupra urii

Am încercat zilele astea să am o discuție civilizată și la obiect despre Kovesi cu o persoană din zona „pretorienii cucuvelei mov”. Știți genul, #rezist, propagandă despre cât de ușor ar câștiga Kovesi alegerile prezidențiale, tot tacâmul. Mă știți și pe mine, mă exprim civilizat, atac rațional opiniile și argumentele interlocutorului, nu persoana, în linii mari sunt un om cu care poți despica firul în șaișpe ore în șir fără derapaje de vreun fel.

Oameni buni, dacă ați văzut vreodată cum face o râmă pusă în cârlig, ați înțeles și cum făcea persoana cu pricina de fiecare dată când reveneam la CV-ul lui Kovesi, la lipsa oricărei mape profesionale, la tăticul procuror-șef ceaușist etc etc etc.  De fiecare dată ar fi încercat să devieze discuția spre orice altceva, de la familia Cozma la  persoana mea și de la postarea mea cu Barna&Coldea la Ghiță sau Șova. Efectiv se zvârcolea de parcă o discuție la obiect despre cariera lui Kovesi ar fi fost un cârlig imens pe care încercam să i-l înfig în ceafă.

Cum persoana respectivă (cu vast trecut prin trusturile lui Vântu, Sârbu, publicitate etc) poate fi bănuită de multe, dar nu de prostie pură din care să derive incapacitatea de a urmări un subiect, a devenit evident că o asemenea atitudine se explică fie prin dileală curată fie prin strategie abjectă de a refuza dialogul cu orice persoană informată.  E simplu să manipulezi fraieri care cred că prag la abuzul în serviciu înseamnă liber la furat sub nivelul sumei respective. Dar e greu de tot s-o dai pe vrajeală cu unul care știe că un procuror de la parchetul de pe lângă un tribunal județean (a doua treaptă profesională)  are 80-200+ de dosare pe an (în funcție de județ) iar unul de pe prima treaptă profesională (parchetul de pe lângă vreo judecătorie) ajunge și la 2000 pe an. Unul de-asta o sa se intrebe imediat cum a făcut Kovesi să aibă doar trei dosare în toată cariera deși a lucrat peste 3 ani la un parchet de pe lângă judecătorie și peste un an și jumătate la unul de pe lângă tribunal? Iar de aici discuția nu poate merge decât la Citește restul acestei intrări »


Dan Barna de la USR seamănă izbitor cu Florian Coldea

6 iulie 2018

Comentariile sunt aproape de prisos:

 

Begun the clone war has?

Begun the clone war has?

Acum nu stiu ce sa zic, dar am vazut frati buni (de-o mamă și de-un tată) care semănau mai puțin decât ăștia doi.  Nu mai zic de mimică, atitudine, vestimentație șamd, că alea se pot explica prin umblatul la aceleași școli, frecventarea acelorași cercuri etc etc  (nu știu dacă asta o fi explicația și în situația de față, dar de obicei așa stau lucrurile).

În orice caz, oamenii care plănuiesc să voteze USR ar trebui să acorde o atenție sporită CV-urilor celor pe care plănuiesc să pună ștampila. Spre exemplu (că tot veni vorba de el) dl Dan Barna nu pare Citește restul acestei intrări »