Bate poliţia! Bate prea puţin.

Mare scandal mare: un filmuleţ  făcut cu telefonul mobil şi montat destul de primitiv îl arată pe comisarul Ioan Halaicu, şeful Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Suceava, „anchetând” cu bastonul de cauciuc un tânăr. Fără a ţine seama de faptul că ancheta de la IPJ Suceava durează de peste un an, timp în care procurorii n-au catadixit nici măcar să ceară expertizarea filmuleţului, mass media românească s-a dezlănţuit. Televiziunile au dezgropat din abisurile www-ului alte filmuleţe cu poliţişti bătăuşi, iar tema pare a prinde extraordinar de bine la români, a căror simpatie faţă de „organe” e binecunoscută.

Rendition – filmul politic al anului

 

Subiectul avioanelor CIA care transportă suspecţi de terorism în diverse ţări aliate, unde specialiştii într-ale interogatoriilor cu bulane, curent electric şi altele asemenea se pot desfăşura în voie, nu-i nici pe departe nou. L-a scos la iveală Washington Post, l-a tocat pe toate părţile presa din Europa, iar România a avut chiar parte de un scandal pe această temă.   

Rendition abordează însă problema într-un mod care îi pune pe gânduri chiar şi pe cei care cunosc detaliile acestei găselniţe monstruoase:

193.000 de maghiari din România vor autonomie teritorială pe criterii etnice

Rezultatele europarlamentarelor de ieri relevă faptul că nu toate relicvele politice ale anilor ’90 o iau uşor-uşor spre uşa din dos: candidând ca independent, Laszlo Tokes a luat un spectaculos 3,76% (deja vorbim despre numărătoarea parţială)  şi a reuşit să intre în Parlamentul European. Cum la europarlamentare au votat cam cinci milioane de alegători, reiese că 193.000 de cetăţeni ai României au considerat că Laszlo Tokes le poate reprezenta cel mai bine interesele.

În România anului 2007,  un personaj care declara pe 14 februarie că va milita ” pentru autotonomia pe trei nivele a comunitatii maghiare din Romania si pentru autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc”  reuşeşte un scor fabulos, depăşind de pildă PC-ul lui Voiculescu (2,86%). Care PC are la dispoziţie ţşpe televiziuni şi nşpe ziare! Nici nu vreau sa mai spun ce înseamnă acest rezultat, vă las pe voi să trageţi concluziile…

 UDMR-ul a luat doar 5,86% din voturi (spun „doar” pentru că maghiarii au votat ieri în proporţie mult mai mare decât românii, de unde şi totalul de aproape 10% scos de UDMR+Tokes) şi are toate şansele să nu mai intre în Parlament în viitoarea legislatură dacă episcopul reformat de Piatra Craiului reuşeşte să mai radicalizeze circa o zecime din totalul alegătorilor de etnie maghiară din România. Sau, mult mai probabil, va fi silit să-şi radicalizeze de asemenea discursul politic. Eventual chiar să cadă la pace cu Tokes, preluând din mers revendicările acestuia.

Băsescu, înfrânt la europarlamentare.

 PD are peste 31%, conform exit-poll-urilor, dar în opinia mea marele înfrânt al acestor alegeri europarlamentare este Traian Băsescu. Iar explicaţia este simplă: dacă azi s-ar fi votat pentru Parlamentul României, nu pentru cel european, tandemul băsescian PD-PLD  rămânea în opoziţie! Împreună, cele două partide adună 38,4% conform CSOP şi 39,3% conform CCSB. În acelaşi timp însă, trio-ul PNL-PSD-UDMR, care menţine în funcţie şi guvernul Tăriceanu, adună 42,9% conform CSOP şi 42,3% conform CCSB. Cum celelalte partide n-ar trece pragul electoral, lucrurile sunt destul de clare.

 La referendum, eşecul lui Băsescu a fost şi mai usturător: n-a reuşit să mobilizeze decât un sfert din alegătorii României, când avea nevoie de prezenţa al urne a cel puţin jumătate dintre ei.  De altfel,  abia pe la 23.30 a fost în stare să-şi înfrângă dezamăgirea şi să dea nişte declaraţii cu care să încerce să cosmetizeze puţin verdictul urnelor.

 Sigur, nu trebuie să cădem în cealaltă extremă: europarlamentarele au confirmat clar că la ora asta Băsescu (pardon, tandemul PD&PLD)  este principala forţă politică a ţării. Doar că pare să se pregătească pentru încă patru ani de opoziţie, dacă nu-şi asigură serviciile UDMR. 

De ce am votat NU la referendumul pentru uninominal

 S-a bătut multă monedă pe curăţirea clasei politice, aruncarea celor 322 de trădători peste bord, si altele asemenea, care numai argumente nu sunt, cata vreme pedistii şi pelediştii lui Băsescu nu sunt cu nimic mai curati decat pesediştii sau peneliştii. Uninominalul are, în România, un singur argument viabil: responsabilizarea parlamentarului faţă de alegătorii din circumscripţie. Problema e că, în acelaşi timp, există un contra-argument cel puţin la fel de puternic: sistemul de „învingătorul ia totul” propus de Traian Băsescu nu asigură o reprezentare corectă în Parlament a tuturor opţiunilor electoratului.  Oamenii care au votat un partid de 10% nu vor fi reprezentaţi în nici un fel, şi asta numai democraţie nu e.

 Mai mult, e clar că în maxim două legislaturi, uninominalul „pur” va duce la dispariţia de pe scena politică a majorităţii partidelor. Unii zic că un sistem cu două partide mari ar fi mai bun, şi au argumentele lor. Dar şi dacă rămân numai două mari partide, tot o reprezentare incorectă în Parlament a opţiunilor electoratului am avea: dacă partidul X ia în toate judeţele 51% iar partidul Y ia în toate 49%, vom avea un Parlament monocolor, format numai din reprezentaţii partidului X. Şi o ţară condusă, ca să parafrazez poanta din „Asfalt tango”, pe principiul „pe vaporul meu eu sunt Ceauşescu”. Gândiţi-vă la alegerile din 2000: v-ar fi plăcut un parlament 85% PSD? Pentru că asta ar fi ieşit dacă se aplica atunci genul de uninominal care ni se propune acum.

 Actualul sistem de vot pe liste este clar prost, şi trimite în Parlament tot soiul de handicapaţi. Nici un dubiu aici. Dar a-l înlocui cu un sistem uninominal „pur” ar fi un salt hotărât din lac în puţ. Mult mai corect ar fi, de pildă, dacă tot plătim cu bani grei un Parlament bicameral, să alegem senatorii prin vot uninominal şi deputaţii prin vot pe liste, măcar să vedem dacă apar diferenţe semnificative între calitatea materialului uman prezent în cele două camere.

 Şi ar mai fi de spus un lucru: pe susţinătorii fanatici ai actualului preşedinte poate i-ar încâta să vadă o ţară cu Băsescu preşedinte şi cu un parlament în care PD-ul sare de 90%. Eu aveam 17 ani în 1989 şi îmi aduc destul de bine aminte cum era pe vremea lui Ceauşescu, aşa că o asemenea alternativă nu-mi surâde nici un pic. Prost e că pentru puştii de 18 ani care merg acum la vot cu afişe de genul ăsta în cap, nea Nicu e doar un bau-bau iar Băsescu e cool.

P.S. Realizez că, după cum îmi spunea adineauri un prieten care a citit această postare, e posibil să-mi pierd câţiva cititori. Vă spun sincer că pe cei care nu pot întelege argumentele de mai sus ( NU ma refer la cei care le  înţeleg, dar nu sunt de acord cu ele, asta e deja altă poveste) , nici nu-i vreau.

Hartă online a blocajelor de trafic din Bucureşti

Unii zic că poliţistul de bun doar să stea la pândă cu radarul, aşteptând să pice şpaga. Dovada că treaba nu stă chiar aşa o găsiţi aici .  Dând click pe punctele marcate, se poate vedea harta detaliată a zonelor cu trafic îngreunat, trafic închis, accidente rutiere, lucrări în carosabil şi semafoare defecte. Teoretic harta urmează să fie actualizată în timp real, pe baza informaţiilor primite de la agenţii aflaţi în stradă.

Practic, chiar dacă  n-o să poţi vedea acolo la 9 dimineaţa ce bulevard e blocat de un cârnat de maşini de doi kilometri, tot e bine că ai unde vedea pe unde mai asfaltează amicii de la Golden Şpritz ai marinerului, ca s-o iei pe alt traseu.

Lazarus fugărit cu şişul de Marica. Sau nu.

 Nu e fotbalistul, ci un tip de 33 de ani care ţine nişte magazine printr-un complex comercial din Baba Novac. Lazarus zice că omul ăsta l-a alergat cu cuţitul pe stradă, Marica zice că Lazarus l-a luat cu „tu ştii cine sunt eu” şi a fost dat afara din bar. Iar nişte poliţişti zic că a fost de fapt o ceartă pe un loc de parcare. Tot circul pe larg aici.

Mioriţa 2007

 In general diversele interpretări de galerie după balade celebre sunt nişte prostii produse de retardaţi, dar tocmai am dat peste o bucată de senzaţie, care arată că şi la peluză mai are lumea simţul umorului. Enjoy 😉 :

Ion Iliescu – blogger sau politician trendy?

 De două zile vuieşte netul  românesc: Ion Iliescu, „bunicuţa”, şi-a făcut blog! Recunosc cinstit că în primă fază isprava unui om de 77 de ani, fost şef de stat, încă extrem de activ pe tărâmul politicii, m-a lăsat ca la dentist. Ba chiar m-a facut să-mi fie ruşine: eu, ziarist de 35 de ani, care bântui www-ul de pe vremea când majoritatea bloggerilor români de azi întrebau pe câte dischete se poate trage internetul ăsta, mi-am făcut blog în acelaşi an cu Iliescu. 6-0 pentru „bunicuţa”, aplauze. Numai că,

 

Când poliţiştii redevin miliţieni

 Duminică Rapidul a bătut Dinamo în Ştefan cel mare cu 2-0. După câteva ore de la încheierea meciului, Bozovici şi Săpunaru au ajuns la secţia 14 de poliţie. Săpunaru cu cătuşe la mâini, Bozovici doar împins de la spate.

„Sunt procuror bestial”

 Îl ştiţi pe procurorul Marius Iacob, ăla care a pus scafandrii să facă baie în fiecare lac din judeţele Argeş şi Braşov, în căutarea chiloţilor murdari ai Elodiei? Ei bine, sus-semnatul a săpat niţel şi a aflat o chestie incredibilă:

Aproape nimic despre Elodia

Ca om profund scârbit de circul dezgustător făcut în jurul unei banale dispariţii ( şi posibil crime), am evitat din răsputeri să am vreo treabă cu cazul Elodiei. Normal însă, prin natura profesiei, tot îmi mai trec prin faţa ochilor ba o declaraţie a procurorului Marius Iacob, ba vreo informaţie despre scafandrii poliţiei trimişi în munţi cu barca, la propriu. Aşa că, până la urmă, n-aveam cum să nu-mi pun o întrebare:

Ţiganii şi italienii

 „Asta e ţara noastră”, zbiera o muiere isterică la înmormântarea Giovannei Reggiani, şi aceste cuvinte reprezintă cheia înţelegerii reacţiei autorităţilor şi opiniei publice din Italia. Faptul că o ţară de nici 60 de milioane de locuitori a fost năpădită de un milion de români ar fi produs reacţii violente chiar dacă fiecare din conaţionalii noştri era un model de cinste şi hărnicie. În condiţiile în care cel puţin 200.000 dintre cetăţenii români care trăiesc azi în Italia sunt ţigani, iar o bună parte dintre aceştia se ţin doar de furăciuni şi cerşit, nu trebuia să fii vreun proroc ca să anticipezi actuala criză.

Inside job la spargerea de la Raiffeisen?

 Trei ciudăţenii cât roata carului:

1. Uşa de acces în holul unde era bancomatul era deschisă la 2 AM, deşi ar fi trebuit să fie deblocabilă doar cu cartela magnetică

2. Bancomatul nu era încastrat în perete, cum prevede HG 1010, ci doar prins cu nişte şuruburi prăpădite de un soi de postament. L-au luat pe sus în câteva secunde.

3. Din cauza unei „pene de curent” firma de protecţie şi pază care supravhegea locaţia nu a primit semnalul transmis automat la decuplarea bancomatului din sistem.