Băsescu duce justiţia de la „e clar că” în cazul Năstase la „considerente telepatice” în cazul Voiculescu

27 Septembrie 2013

Mai ţineţi minte bancul ăla celebru cu „teoretic avem 3000 de dolari, dar practic avem doar 3 curve”? Cam aşa se poate rezuma, în câteva cuvinte, tentativa lui Băsescu de a intra în istorie prin condamnarea de către regimul său a unor personaje percepute (pe drept sau nu, n-are rost să discutăm asta acum) de marea masă a românilor ca fiind corupte dar intangibile pentru Justiţie. Teoretic vorbind, condamnările lui Năstase şi Voiculescu ar fi un lucru bun, pentru că ar arăta populaţiei faptul că nimeni nu e mai presus de lege. Practic însă, din cauza că Năstase şi Voiculescu au fost condamnaţi fără nici un fel probe, populaţia percepe (corect) că s-a trecut din epoca „ăia grei nu pot fi condamnaţi” în epoca „cine controlează Justiţia îi condamnă pe ăia grei din tabăra cealaltă”.

Pentru Justiţia din România, acest nou statut este o lovitură în moalele capului. Dacă vreţi, e ca în westernuri: şeriful neputincios, care se ascunde în birou când bandiţii terorizează strada, e privit cu milă şi oarecare dispreţ de către spectatori. În schimb, şeriful care este pe mână cu una din bande ocupă unul din locurile fruntaşe pe lista celor pe care publicul vrea să-i vadă împuşcaţi, de preferinţă cât mai repede.

Pentru ca dezastrul de imagine să fie complet, noul pas făcut în cazul lui Voiculescu aruncă şi mai tare în derizoriu actul de Justiţie din România. Barem Năstase a fost condamnat pe bază de „e clar că” (instanţa supremă scriind negru pe alb în motivarea sentinţei că îl condamnă întrucât e clar că restul inculpaţilor n-aveau cum să acţioneze în favoarea lui fără ca el să aibă cunoştinţă despre acest lucru), iar asta e ceva ce omul de rând poate pricepe şi chiar aproba. Gogu X din cine ştie ce parte a României profunde nu are de unde să ştie că formularea ” e clar că” ascunde de fapt lipsa problelor directe, habar n-are de principiile de drept şi îşi spune „hai domle, dacă ăia au strâns bani pentru Năstase n-o să credem acum că el n-a ştiut.

În cazul lui Voiculescu însă, rechizitoriul întocmit de Parchet precizează negru pe alb că „Analiza întregului mecanism  (aici urmează înşiruirea elementelor „mecanismului”, care în sine nu reprezintă elemente constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat Voiculescu – nota mea) relevã de asemenea faptul cã învinuitul şi-a folosit influenţa politicã pentru a controla prin interpuşi întregul proces de privatizare a societãtii în condiţii care sã îi faciliteze achiziţia pachetului de acţiuni la un preţderizoriu – o versiune contrarã însemnând sã admitem cã toţi cei implicaţi şi-au încãlcat atribuţiunile de serviciu sau au acţionat în interesul SC”Grivco”SA Bucureşti din considerente telepatice ori din necunoaştere sau prostie .” Sau, pe româneşte, zice că sunt doar trei variante: 1. Corupţia, 2. Voiculescu telepatul care controlează minţile sau 3. Prostia şi că inculpaţii ar trebui condamnaţi pentru că doar prima e plauzibilă.

În primul rând, ştiind foarte bine că Voiculescu e patron de trust media, persoana care a băgat „considerentele telepatice” în rechizitoriu a dat dovadă fie de imbecilitate crasă, fie de ţăcăneală pură, pentru că era cât se poate de firesc ca o asemenea referire (absurdă într-un act de urmărire penală) să fie ridiculizată în fel şi chip. Iar în felul ăsta orice român care înţelege cât de cât cum ar trebui să funcţioneze Parchetul are ocazia să-şi tragă palme în timp ce se gândeşte ce specimene ocupă şi acolo posturi foarte călduţe la DNA, pe bani publici, în vreme ce procurori competenţi şi care chiar ştiu să ancheteze sunt îngropaţi sub maldăre de mii de dosare derizorii. Ca să folosesc şi eu o formulare mai nou foarte îndrăgită în Justiţia din România, e clar că o persoană care bagă referiri la „considerente telepatice” într-un rechizitoriu nu are ce căuta nici în procuratură, necum la DNA, locul ei fiind mai degrabă pe la rugăciunile publice organizate de diverşi dacomaniaci „telepaţi” pe la Sarmizegetusa. Normal că formularea „dosarul telepatia” a intrat imediat în conştiinta publicului şi a contribuit din plin (şi din păcate cu temei) la ridiculizarea actului de justiţie în general, chiar dacă referirea absurdă la telepatie pur şi simplu nu-şi avea locul în rechizitoriu.

În al doilea rând (şi poate chiar mai grav decât inepţia cu telepatia), modul în care rechizitoriul încearcă să ajungă la o concluzie care să justifice condamnarea nu are nici o legătură cu felul în care ar trebui să funcţioneze Justiţia.  Instanţa nu e concurs „ştii şi câştigi”, într-un stat de drept nu poţi să Citește restul acestei intrări »


Soluţia pentru Roşia Montană

17 Septembrie 2013

Protestele din ultimele zile, atât cele de la Bucureşti şi din alte mari oraşe ale ţării (ba chiar şi din străinătate) cât şi cele de la Roşia Montană au pus în evidenţă şi pentru neavizaţi un fapt care era cât se poate de clar de la început: cele două părţi aflate în conflict (asa-zisa „societate civilă” susţinută acum, inclusiv în stradă, de o grămadă de oameni cu motivaţii dintre cele mai diverse versus RMGC, susţinută şi ea de locuitorii din zonă care îşi fac socoteala că nişte salarii bune vreme de vreo 15 ani sunt mai mult decât nimic)  se situează pe poziţii absolut ireconciliabile.

 Pe de o parte RMGC, după ce a băgat vreme de peste 15 ani sume colosale în campanii de publicitate, de captatio benevolentiae (ca să nu spun de şpăguire, că nu există dovezi) şamd vrea pur şi simplu să fie lăsată să facă fix ce vrea: o exploatare  în care să fie procesate pe repede inainte, prin folosirea unor utilaje de mare capacitate, minereurile excavate prin decopertarea dealurilor de la Roşia Montană. Evident, procedând în felul ăsta, rentabilitatea este maximă (n-o lungeşti sute de ani cu salarii şamd) dar şi impactul asupra mediului este maxim iar lacul cu cianuri rămas în urmă va avea dimensiuni colosale. Ceea ce ridică o gravă problemă de mediu, pentru că şansele ca apa dintr-un lac de asemenea dimensiuni (ţinut locului doar de un baraj de pământ) să ajungă în pânza freatică sunt foarte mari, chiar şi fără a discuta de scenariul unei deversări catastrofale, oricând posibil.  Iar compania mai este susţinută furibund în această tentativă de toţi cei care,din 1999 încoace, s-au dedulcit la banii RMGC, adică de „Oamenii-portofel” din presă, politică sau chiar din blogosferă.

 Pe de altă parte, „societatea civilă” (ghilimelele le voi explica pe parcurs) care a fost catalizatorul actualelor proteste încearcă să împingă opinia publică din România în direcţia respingerii oricărei exploatări cu cianuri, precum şi a altor proiecte dubioase dpdv ecologic (vezi gazele de şist).  Lucru la fel de aberant ca şi încercările RMGC, întrucât interzicerea cianurilor ar însemna ca România să nu mai poată extrage aur în mod rentabil decât în momentele de creştere masivă a preţului acestui metal.  Nu întâmplător exploatarea de stat de la Roşia Montană, care NU FOLOSEA CIANURI, în pofida aberaţiilor debitate de Victor Ponta la Antena 3, a devenit complet nerentabilă de la sfârşitul anilor 80, când preţul aurului a coborât sub 400 de dolari uncia. Cu alte cuvinte, diversele ONG-uri care au reprezentat în primă instanţă „masa critică” a acestor proteste vor, de fapt, ca în România să nu mai existe exploatări aurifere deschise permanent. Coroborând acest aspect cu faptul că de la actualele proteste ies în faţă tot figuri pur şi simplu odioase ca Remus Cernea (personaj parcă inventat pentru a pune România în situaţii neplăcute, de la vizite ale unor parlamentari în Taiwan (ţară a cărei recunoaştere te aduce automat la cuţite cu China) şi până la o gargară aberantă despre căsătorii gay) parcă începe să ne dea cu virgulă.

 Evident însă că nu se pot pune în echilibru protestele regizate de la Roşia Montană, de genul „33 de mineri angajaţi ai unei companii care vrea să facă exploatare de suprafaţă nu mai vor să iasă din mină galeriile romane transformate în muzeu” cu cele cât se poate de serioase de la Bucureşti, unde ONG-urile au convins vreo 20.000 de oameni să li se alăture în marşul de pe 15 septembrie.  Nici nu se pot bagateliza protestele de la Bucureşti spunând că protestatarii sunt „hipsteri”, cum încearcă să facă tot felul de idioţi zilele astrea, pentru simplul motiv că 20.000 de oameni aflaţi în stradă creează o imagine care ajunge la alte milioane. Iar milioanele astea nu sunt hipsteri şi dacă ies în stradă s-a terminat şmecheria şi pentru Băsescu şi pentru Ponta ba chiar şi pentru „organele” care, în frunte cu SRI, ar trebui să sape cu îndârjire în trecutul afacerii RMGC pentru a scoate la iveală complicităţile unor demnitari trecuţi şi prezenţi.

 De fapt, principala problemă la Roşia Montană nu este reprezentată de cianuri ci de faptul că RMGC vrea să dea României o uriaşă ţeapă, de genul celor date de astfel de companii prin ţările africane cu complictatea vreunui dictator. Iar soluţia acestei probleme nu este interzicerea cianurilor extragerii aurului în România, cum vor unii, ci ejectarea RMGC de la Roşia Montană  şi exploatarea de către stat a acestei resurse (şi a celorlalte minerale prezente acolo).

 Ni se spune obsesiv că pentru aşa ceva am avea nevoie de miliarde de euro. de care statul nu dispune. NIMIC MAI FALS. Am avea nevoie de miliarde de euro pentru Citește restul acestei intrări »


Crin Antonescu ingroapa legea pentru cianurile de la Rosia Montana

10 Septembrie 2013

Demonstrand, din nou, ca este singurul politician roman al momentului capabil sa ia o decizie care sa respecte vointa alegatorilor, nu pe a diversilor „licurici” mai mari sau mai mici, Crin Antonescu i-a taiat azi craca de sub picioare PSD-ului, declarand raspicat ca nu poate sustine un proiect de lege care divizeaza in asemenea hal societatea romaneasca. In fata acestei pozitii extrem de hotarate a aliatului sau, Victor Ponta nu a mai avut nici el cum sa declare altceva decat ca proiectul legii speciale pentru exploatarea de la Rosia Montana este mort, asa ca, probabil, vom asista in zilele urmatoare la respingerea acestuia in Parlament.

In acest fel, abjecta manevra a lui Basescu (care transformase ecologistii (multi dintre ei bine-intentionati) care manifestau contra proiectului in masa de manevra anti-USL si anti-guvern), ramane fara obiect. La fel, si haitele basiste care presteaza pe net nu mai au cum sa sustina ca USL-ul si-a incalcat promisiunile electorale. Si, desigur, orice om cu mintile acasa poate constata cine este singurul lider politic din Romania care nu a avut o pozitie duplicitara apropo de acest proiect: Crin Antonescu.

Evident insa ca ingroparea unui proiect de lege care contravenea flagrant legislatiei in vigoare nu inseamna neaparat si finalul povestii cu cianurile de la Rosia Montana. Asta pentru simplul motiv ca aurul se invarte azi intre 1300 si 1400 de dolari uncia, dupa ce s-a plimbat si pe la 1750-1800 de dolari anul trecut, in vreme ce in anii ’90, cand Romania a cautat un investitor care sa continue exploatarea, uncia s-a vandut cu preturi intre 280 si 380 de dolari.  Cu alte cuvinte, daca Gabriel&Co puteau face profit la pretul ala, va dati seama ce profituri ar putea face la preturile de azi! Lucru care, coroborat cu sumele enorme investite in spagi, campanii de PR si publicitate revarsata in mass-media, va face firma canadiana sa lupte pana la capat pentru zacamintele de la Rosia Montana.

Problema, din punctul meu de vedere, nu sunt bazaconiile ecologiste vomitate de Nicusor Dan, Remus Cernea si altii bagatori in seama de acest gen (de fapt niste papusi maevrate de Basescu, dar despre asta vom mai vorbi).  Daca vrei sa te asiguri ca investitorul nu-ti lasa in spate o catastrofa ecologica de proportii, te poti asigura de asta prin contract, inclusiv obligandu-l sa depuna un fond de garantie pe care Citește restul acestei intrări »