Independenţa Justiţiei, imposibilă fără răspunderea patrimonială a magistraţilor şi fără eliminarea „dictaturii” ICCJR

În ciuda diverselor fumigene băsisto-securistice, principalul subiect de dezbatere din societatea românească de după a doua condamnare a lui Năstase rămâne controlul evident exercitat de Băsescu prin intermediul lui Macovei asupra Justiţiei din România. Nu discut aici cât de vinovat o fi sau nu Năstase, nici cât de justificată o fi sau nu sentinţa – mai ales că nici n-am văzut motivarea. Dar pur şi simplu lumea s-a săturat să vadă cum nşpe verdicte date pe aceeaşi linie de 3-4 instanţe sunt invalidate de fix aceleaşi doua complete de judecată  de la Curtea Supremă (Înalta curte de Casaţie şi Justiţie a României – pe scurt ICCJR).

Practic, sistemul cu care Băsescu a reuşit, prin intermediul lui Macovei, să controleze cvasi-total Justiţia din România este foarte simplu: şi-a pus oamenii la DNA şi s-a asigurat că la Curtea Supremă are două complete de judecată care decid invariabil aşa cum vrea el.  După care nu mai contează câţi judecători şi procurori oneşti şi competenţi sunt în România, pentru că pur si simplu dosarele adversarilor lui Băsescu sunt fabricate la DNA iar verdictele instanţelor inferioare devin complet irelevante.

Cetăţeanul Cutare poate fi achitat la toate instanţele, dacă procurorii DNA fac de fiecare dată recurs şi se ajunge la Curtea Supremă, iar acolo, ce să vezi, dosarul pică „aleator” la completul băsist, urmează o vacanţă mai lungă sau mai scurtă într-un stabiliment prevăzut, dintr-un capriciu al arhitectului, cu zăbrele la uşi şi la ferestre.

În acest fel,  Justiţia din România a fost pusă într-o situaţie imposibilă, fiind compromisă zi de zi de acţiunile unui număr infim de  magistraţi. Nimeni nu se mai uită că la judecătoriile şi tribunalele din toată ţara (şi la parchetele aferente) robotesc zi de zi o grămadă de judecători şi procurori cinstiţi, care se chinuie să împartă cât mai bine dreptatea, deşi sunt îngropaţi de un munte uriaş de dosare.  (sunt magistraţi care au peste 1000 de dosare pe an!!!)  În schimb, toată lumea vede cum DNA-ul freacă vreo 8 ani dosarul Zambaccian, cheltuieşte pentru asta sume colosale, după care dosarul trebuie să ajungă fix la completul „specializat în Năstase” de la ICCJR pentru ca precedenta sentinţă să fie schimbată într-o condamnare cu executare.

Situaţia din Justiţie a devenit în felul ăsta pur şi simplu toxică şi sunt necesare patru măsuri simple, pe care Parlamentul le poate adopta fără nici un fel de discuţii,  pentru ca lucrurile să revină rapid la normal:

1. Răspunderea patrimonială a magistraţilor. Dacă Năstase câştigă câteva milioane la CEDO, nu românii trebui să plătească suma cu pricjna, ci judecătorii care au judecat cum au judecat (în momentul ăla ar fi clar că nu după dreptate). La fel, nu trebuie să plătim noi toţi pentru că Daniel Morar a ţinut prin puşcării un om care a câştigat la CEDO pentru că a fost ţinut închis mult mai mult decât prevede legea înainte de a fi adus în faţa unui judecător.

Legiferarea obligativităţii răspunderii patrimoniale a magistraţilor ar însemna că aceştia vor plăti din buzunar dacă vor comite abuzuri, nu vor sta liniştiţi ca până acum, aşteptând să plătească „prostimea” pentru abuzurile lor.  Şi, evident, nimeni nu va mai avea chef să judece cum îi dictează Băsescu (sau cine o mai veni după el) şi să plătească pe urmă cine ştie cât, din propriul buzunar. Iar faptul că şi Antena 3 susţine acest demers (inclusiv printr-o petiţie online ) nu e un lucru rău decât în minţile băsiştilor cu ora.

2. Legiferarea obligativităţii sancţionării pe linie profesională  a magistraţilor ale căror acţiuni cauzează pierderea unor procese la CEDO. Legea de funcţionare a CSM trebuie modificată în acest sens, atât pentru că pierderea unui proces la CEDO afectează imaginea României  cât mai ales pentru că toate aceste cazuri sunt clare ca lumina zilei. Nu trebuie să fii vreun expert ca să pricepi ce a făcut Daniel Morar când a ţinut un om închis 19 zile în condiţii improprii înainte de a-l prezenta unui judecător.

La primul proces pierdut la CEDO magistratul X primşte sancţiune, la al doilea zboară din magistratură. Nimic mai simplu. Era bine sa fi fost si asta in petitia A3 , dar nu-i timpul trecut.

3. Eliminarea „dictaturii” Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în raport cu instanţele inferioare.  Este inadmisibil ca 3-4 instanţe să dea acelaşi verdict iar acesta să fie răsturnat cu 180 de grade de un singur  complet de judecată. Nu e ca şi cum în ţara asta există doar 5 oameni care cunosc legea, iar