Taica Puiu – selecţie mafiotă în favoarea clanului Becali

Vestea neselecţionării lui Alexandru Maxim în lotul final pentru Euro 2016 a picat ca o lovitură de măciucă în capul suporterilor care au cât de cât idee despre acest sport. Şi asta nu pentru că Alex ar fi făcut un sezon senzaţional la Stuttgart sau pentru că ar fi rupt gura târgului la ultimele acţiuni ale Naţionalei, ci pentru simplul motiv că acelaşi selecţioner care l-a lăsat acasă a decis să-i ia în Franţa pe Chipciu şi Adi Popa. Adică doi jucători MULT inferiori din toate punctele de vedere lui Alexandru Maxim, dar care au o mare „calitate”: un eventual transfer al lor în străinătate ar băga nişte milioane în buzunarele infractorului condamnat Becali George şi, foarte probabil, nişte comisioane grase în buzunarele celor care vor mai fi contribuit la tranzacţie.

Nu o să discut aici despre raportul de forţe dintre Bundesliga şi Liga 1, mă voi referi pur şi simplu la cele arătate de Maxim şi Adi Popa la meciul cu Ucraina: Maxim a dat o pasă direct la adversar din care a ieşit golul 4 al ucrainienilor,  dar a dat şi o excelentă pasă de gol pentru Stanciu, participând la mai toate acţiunile ofensive înjghebate de tricolori în ultima parte a meciului. Pe de altă parte Adi Popa a intrat în ultimele 20 de minute şi nu ştiu să se fi întâlnit cu mingea de mai mult de 2-3 ori – pur şi simplu nu a existat pe teren.

Vă vine sau nu să credeţi, la finele acestui meci în care fostul stelist Chiricheş a fost nu ridiculizat ci de-a dreptul umilit, gafând de câte ori a avut ocazia, ba chiar şi din proprie iniţiativă, presa sportivă becalizată (având ca vârfuri de lance digisport şi gsp)  a prezentat lucrurile ca şi cum cel mai slab de pe teren fusese Maxim. Pregătind astfel terenul pentru decizia de azi a celui numit pe vremuri cu afecţiune „taica Puiu” dar care începe să-şi merite tot mai mult noua poreclă de „taica Chicken”.

Nimeni n-a suflat un cuvinţel despre faptul că bietul Chipciu, huiduit copios şi la FCSB, este ţinut de-a dreptul fraudulos în lotul Naţionalei. Iar motivul a devenit evident tot azi, când preşedintele nou-promovatului club turcesc

Ce au în comun morţile suspecte ale lui Dumitru Tinu şi Dan Condrea?

Excelentă observaţia făcută ieri de Andrei Tinu: ambele „accidente” au avut loc pe sectoare de drum drept, unde pe câtţiva kilometri nu ai nici cea mai nesemnificativă curbă. De asemenea, ar mai fi de adâugat un detaliu foarte important: în ambele cazuri evenimentele s-au produs la o oră la care traficul era foarte „subţire”, astfel încât nu au existat martori oculari. (Da, ieri, după 3 zile în care tăcuse mâlc, a apărut în forţă pe micul ecran tanti aia care a ajuns prima la locul unde Condrea îşi dădea ultima suflare. Şi a încercat cu disperare să convingă pe toată lumea că a fost doar un accident, dar a sfârşit prin a convinge pe toată lumea că avem de-a face cu o înscenare. Cireaşa de pe tort fiind faptul că a fost nevoită să recunoască faptul că nu a văzut momentul în care maşina lui Condrea a zburat în pom.)

Cu alte cuvinte, atât în cazul lui Tinu cât şi în cazul lui Condrea avem de-a face cu evenimente rutiere produse pe sectoare de drum care nu puneau nici cea mai mică problemă şoferilor implicaţi, DAR CARE PUTEAU FI FOARTE UŞOR SUPRAVEGHEATE VIZUAL, tocmai pentru a evita apariţia unor martori nedoriţi. (dacă vrei să înscenezi un accident sigur nu vrei să fii nevoit să mai lichidezi doi camionagii, trei navetişti şamd) Adăugăm în ecuaţie şi faptul că ambele victime erau oameni de care este foarte posibil ca unele servicii secrete să fi dorit să se debaraseze şi deja începem să ne întrebăm dacă nu cumva ăia care trăiesc în Uzbekistan sunt mai câştigaţi, că măcar nu-şi fac iluzii prosteşti despre democraţie.

Acestea fiind zise, sigur că ipoteza unor coincidenţe bizare nu poate fi exclusă raţional, pentru simplul motiv că avem de-a face cu două evenimente produse la 13 ani distanţă, timp în care diverşi incomozi au sfârşit-o prin alte metode (vezi Erbaşu, avocatul lui Adamescu etc). Dar dacă în cazul lui Dumitru Tinu eventualul asasinat a fost executat perfect, într-un moment în care mobilul nu era deloc foarte clar, în cazul lui Condrea producerea „accidentului” cu jumătate de zi înaintea audierii la Parchet pur şi simplu ţipă „CRIMĂ!!!”

În schimb, dacă ne uităm în urmă la momentul dispariţiei lui Dumitru Tinu, ne dăm seama că

Autopsia extratereştrilor, varianta cu securişti şi cadavrul lui Condrea

Dacă aţi urmărit ştirile de azi, probabil aţi observat cât de lapidar a fost expediată înformaţia despre autopsia efectuată pe cadavrul lui Condrea: fătucile care prezintă ştiri pe care nu le înţeleg au citit de pe prompter o balmajeală despre faptul că nu s-ar fi depistat urme de înfarct miocardic sau atac cerebral, după care au pomenit că trupul neînsufleţit a fost predat soţiei şi că urmează să fie înmormântat.

Aţi observat cumva în aceste „ştiri” termeni precum „analiză toxicologică” sau „comisie medicală de specialitate”? Nici eu. În schimb, ” s-a stabilit” că

De ce moartea lui Condrea trebuie să aducă demiterea lui Coldea

SRI face filaje în probleme de siguranţă naţională, potrivit legii. Afacerea dezinfectanţilor diluaţi, oricum o dai, aducea atingere siguranţei naţionale: nici nu putem încă estima câţi oameni or fi murit sau or fi rămas betegi pe viaţă de pe urma infecţiilor cu care s-au ales prin spitale, ca urmare a folosirii dezinfectanţilor botezaţi de Condrea. Cu alte cuvinte, între teroristul-butelie din Banat, teroristul-pocnitoare din secuime şi Condrea, ultimul era infinit mai periculos. Iar informaţia (apărută deocamdată „pe surse” dar neinfirmată purtătorul de cuvânt al serviciului) că SRI  NU îl fila pe Condrea  nici măcar cu 12 ore înainte ca acesta să se prezinte la audierea programată la Parchet aruncă practic în aer credibilitatea lui Coldea, eternul şef militar al instituţiei.

Este evident pentru orice om sănătos la cap că Dan Condrea, care patrona o afacere ce produsese ilegal cine ştie câte milioane de euro bătându-şi joc de sănătatea românilor, prezenta risc major de fugă în străinătate. Iar faptul că SRI nu îl fila nici măcar în ajunul audierii la Parchet formează o frumoasă coincidenţă (cu sau fără ghilimele, rămâne de văzut) cu numărul infim de informări pe care SRI le făcuse asupra HexiPharma în ultimii5 ani. Dacă ne gândim că, potrivit datelor furnizate de Comisia de control a SRI, în perioada 2011-2016 serviciul a transmis 4 informări legate de Hexi Pharma, dintre care trei la nivel local (preşedinţilor Consiliilor judeţene Cluj şi Vâlcea, respectiv prefectului judeţului Cluj – mai mult ca sigur opera structurilor locale ale SRI)  şi DOAR UNA LA NIVEL CENTRAL  (Ministerului Sănătăţii, nu premierului, nu preşedintelui ţării, nu CSAT) – obţinem

Dumnezeu a trimis Rapidul in A prin miracolul de la Călăraşi

Evident, ca orice rapidist care se respectă, am fost ieri pe stadion şi am împins echipa spre victoria care a asigurat matematic promovarea. Articolul ăsta nu este însă despre modul în care extraordinarul public din Giuleşti a fost al doisprezecelea, al treisprezecelea şi al paisprezecelea jucător în meciul jucat de Rapid contra unui satelit al FCSB care a luptat cu ghearele şi cu dinţii pentru a ne bloca drumul spre prima ligă. Pentru ca promovarea să poată fi obţinută matematic în Giuleşti, în faţa propriilor suporteri şi să nu depindă de o relativ incertă victorie la Bacău în ultima etapă, era nevoie ca Farul Constanţa, o echipă fără nicj un obiectiv şi cu grave probleme financiare, să încurce Dunărea în meciul jucat sâmbătă chiar la Călăraşi.

Cu o echipă formată din copii de 18-19 ani plus un atac compus din doi veterani care literalmente trăgeau de ei la fiecare sprint (Pătulea şi Chiţu)  Farul părea victimă sigură. Nici nu începuse bine meciul şi deja Dunărea avusese o bară plus alte 5 ocazii monumentale de a marca, iar meciul părea o simplă formalitate. Numai că, aşa cum se întâmplă când fotbalul este jucat pe bune, miracolele chiar sunt posibile în acest sport. Care stârneşte asemenea pasiuni şi pentru că, uneori, realitatea din teren învinge incredibil orice logică şi orice statistică. Aşa că Dunărea a continuat să rateze ireal ocazie după ocazie, iar Farul a înscris la singurul atac mai închegat pe care l-a avut în repriza întâi, Pătulea arătând că a învăţat câte ceva pe parcursul anilor petrecuţi prin Anglia şi marcând cu capul  un gol de toată frumuseţea.

Recunosc sincer că nici la pauză nu îmi făceam vreo iluzie, pentru simplul motiv că părea cu desăvârşire exclus ca sarabanda de ocazii uriaşe ale Dunării să nu înceapă să se materializeze şi pe tabelă.  Aşa că am tot continuat să mă frec la ochi în repriza a doua, văzând cum mingea pur şi simplu refuza să intre în poarta Farului, inclusiv din situaţii în care părea imposibil să ratezi. Nu sunt şi nu am fost vreodată un exaltat, dar ce s-a întâmplat în meciul ăsta se poate numi doar miracol: nu cred că mi s-a mai întâmplat să văd vreodată pe viu cum legile naturii par să se suspende. Dacă ştiţi scena din Pulp Fiction, când drogatul ascuns în baie iese urlând şi goleşte pistolul de la 2-3 metri spre gangsterii înterpretaţi de Samuel L Jackson şi  John Travolta, iar cei doi se uită spre propriile lor piepturi nevenindu-le să creadă că nu sunt ciuruiţi, o să înţelegeţi ce vreau să spun.

Ei bine, miracolul de la Călăraşi a continuat vreme de mai bine de 35 de minute din repriza a doua, cu Dunărea ratând neverosimil, atacând tot mai disperat şi rămânând în 10 la primul contraatac mai legat al Farului. După care meciul a căpătat aspect de „curtea şcolii”, cu călărăşenii prăvălindu-se în atac dar continuând sa rateze din orice poziţie, în vreme ce veteranii din atacul Farului au marcat câte un gol (Chiţu în min 72 şi Pătulea în min 75) la contraatacuri care acum mergeau ca pe bulevard.

Fără nici un fel de exagerare, vă spun că în min 84, când tabela arăta un ireal 0-3, raportul ocaziilor majore de gol cred că era cel puţin 25-4 pentru Dunărea, prin ocazii majore înţelegând aici bare, mingi respinse de fundaşi de pe linia porţii, şuturi din 10 metri poziţie centrală care se duceau la 10 cm pe lângă etc etc. Asta ca să nu mai vorbim despre

Noroc cu Daniel Barbu, că am şi eu cu cine vota la alegerile astea

Da, stiu, Tăriceanu-ALDE = naşpa, of of măi măi etc.  Problema mea era că stăteam şi mă gândeam cu dezgust la faptul că am votat la TOATE alegerile libere din România post-decembristă (dovedibil cu ştampilele şi abţibildele de pe buletin/CI) iar acum pur şi simplu nu aveam cu cine să votez la primăria Capitalei.  S-o luăm pe rând, ca să înţelegeţi mai bine:

1.  Cu Firea eu unul nu pot vota oricâtă boală aş avea pe Băsescu/băsişti. Nu scriu mai multe pentru că respect faptul că a avut curajul să-l ducă pe Băsescu în instanţă pentru ameninţările alea odioase, demne de un şef mafiot nu de un şef de stat.
2.   Predoiu ăla e păcăliciul care şi-a dat proprii bani pe mâna escrocului Sima. Trecem peste treaba cu pedelismul, pentru că nu mai este nevoie s-o comentez: când eşti atât de prost încât să-şi dai proprii bani pe mâna unuia căruia practic îi scrie în frunte „escroc”, nu eşti bun să conduci nici măcar o scară de bloc, darmite primăria Bucureştiului.
3.  Nicuşor Dan este „independentul” care avea corturi în fiecare intersecţie importantă din Bucureşti când încă nici nu începuse campania.  De mulţi ani se tot chinuie cineva să-l bage pe gâtul bucureştenilor pe acest vopsit independent.  Prefer oricând pe cineva care are barem curajul să-şi asume public susţinerea unui partid.
4.  Lui Turcescu i-aş da la orice oră palme, nicidecum votul meu. Faptul că acest măscărici penibil încă mai apare în spaţiul public după circul cu „acoperirea” e semn clar că o parte însemnată a populaţiei are diverse probleme psihice.

În condiţiile astea, contemplam cu multă scârbă o sesiune de absenteism voluntar – noroc că a avut Tăriceanu (aşa cum o fi el) inspiraţia/bunul-simţ să-l pună pe Daniel Barbu candidat.  Sigur, omul e profesor universitar cu două doctorate,  poartă ochelari cu multe dioptrii, umblă nebărbierit, e clar