Cui îi plătesc „taxă de protecţie” Besciu, Umbrărescu şi Căşuneanu?

Răspunsul vi-l oferă sus-semnatul în ediţia online a Gândului, peste o oră ;).

Actualizare: articolul despre acest tun incredibil îl găsiţi aici.

Andreea Marin versus Mihaela Rădulescu la „stele verzi”

O ţară întreagă se cruceşte văzând păruiala celor două specialiste în operaţiuni umanitare. Aşa că, în mod logic, un final gustat de toată naţia ar fi o bătaie de-adevăratelea, în stilul răposatului show „stele verzi”. Sigur,  fosta şi actuala jumătate a lui Ştefan Bănică junior nu s-ar preta în mod normal la aşa ceva, ca să nu-şi strice imaginea publică,  deşi este evident pentru 22 de milioane de români că ambele ard de dorul unei păruieli sănătoase.

Nici câinii nu ar vrea ciolanele „eroilor” britanici de la Koln

 Cum promisesem, revin cu impresii de la Koln şi din Renania. Informaţiile despre felul în care poţi face o asemenea excursie pe cont propriu, fără mare bătaie de cap, le găsiţi în articolul pe care l-am publicat în ziar .

 Primul lucru pe care aş vrea să-l povestesc însă nu prea are legătură cu turismul. La muzeul oraşului, găzduit în clădirea arsenalului medieval, se află o fotografie imensă, care înfăţişează oraşul vechi la sfârşitul războiului. Am fotografiat-o şi eu, detaliile se văd mai clar în imaginea de rezoluţie mare pe care am salvat-o  aici

Despre distrugerea Koln-ului şi despre cei 20.000 de civili ucişi în bombardamentele aliate citisem de mult. Până nu baţi însă la picior oraşul vechi, până nu vizitezi monumentele şi până nu studiezi atent hărţile, e greu să realizezi amploarea crimei împotriva patrimoniului cultural al umanităţii comise de „băieţii buni” ai lui Churchill.

 

Germania, o ţară care funcţionează

 Fanii mei, care s-au întrebat pe unde umblu, pot sta liniştiţi: nu m-a călcat vreo maşină a Euroconstruct, nici nu şi-a adunat sosulică tot curajul ca să-mi arunce o cărămidă-n cap de la etajul 10 (nu-l văd capabil nici măcar de asta, darmite de altceva).  Am fost plecat câteva zile în Germania, şi, dincolo de oraşele vizitate, m-am delectat din nou cu senzaţia plăcută oferită de o ţară care funcţionează. Când vii din România (şi nu numai, vezi de pildă Italia), ţi se pare senzaţional felul în care, la nemţi, orice om/lucru pare pus la locul  lui.

Wilkinson şi Materazzi

   La fotbal, Italia şmecheraşului Materazzi a reuşit, prin antijoc, golănie şi bulan să bată Franţa magicianului Zidane. O Franţă care oferise spectacol şi încântare pe parcursul întregului turneu final, o Franţă care, şi rămasă în zece după eliminarea vrăjitorului său, a continuat să atace, nevroind să lase loteria penalty-urilor să decidă campioana mondială.

 Până la un punct, povestea s-a repetat la RWC 2007: Anglia, o echipă care de vreo 15 ani păcăleşte rugby-ul s-a cocoţat până în finală, făcându-şi cu încăpăţânare jocul infect, acelaşi cu care furase trofeul acum patru ani. E, dar rugby-ul se deosebeşte de fotbal inclusiv prin faptul că ulciorul şmecherilor nu merge de mai multe ori la apă.

 

Le-am stricat şmenul cu deszăpezirea

 După ancheta publicată de mine în Gândul de azi cu privire la tunul de 40 de milioane de euro pregatit la Compania de autostrăzi, a ieşit furtună mare atât la Ministerul Transporturilor cât şi în PNL. Lui Orban i s-a reproşat că sub nasul lui se coace un asemenea tun pentru drumarii lui Băsescu, aşa că, firesc, licitaţia care urma să aibă loc luni a fost amânată. Mai mult, se pare că deal-urile deja făcute au cam căzut, anumite firme care urmau să participe de formă au renunţat, iar afacerea „băieţilor deştepţi” nu mai este chiar aşa de sigură.

Hai Albania ăăă, pardon, bravo România!

 Calificarea echipei României la Euro 2008 e o performanţă notabilă, în special pe fondul „secetei” din ultimii 8 ani. În plus,  performanţa de a lua 4 puncte Olandei nu e chiar de ignorat, chiar dacă victoria de acasă a fost smulsă cu mult noroc.  Dincolo de problemele strict sportive, merită remarcat însă un aspect uşor comic: calificarea a devenit 100% sigură după un meci cu Luxemburgul, performanţă care, evident, nu este de natură să scoată lumea în stradă. Şi cum lucrurile au fost rezolvate  şi printr-un semieşec al bulgarilor în Albania, nu numai prin glorioasa noastră victorie în faţa ospătarilor şi camionagiilor care alcătuiesc echipa  Luxemburgului, ziarele de sport au fost puse în ingrata postură de a face valuri din prezentarea unor rezultate care, în sine, n-ar interesa pe nimeni.

Iată cum titra de pildă site-ul GSP:

  Alăturarea acelui Final/ Albania – Bulgaria 1-1 cu BRAVO ROMÂNIA!!!! mi se pare nostimă rău. Asta desigur dacă nu i-o fi ieşit lui Mircea Sandu cu albanezii ce n-am reuşit cu finlandezii 😉 .  

Adio pistoale cu bile/gaze/aer comprimat

 Mâine, în şedinţa de guvern, va fi modificată legea privind regimul armelor şi muniţiilor. Apar câteva schimbări esenţiale în privinţa regimului aşa-numitelor arme neletale: acestea vor putea fi deţinute doar cu permis de port-armă, iar folosirea lor fără drept va fi infracţiune. Până acum era contravenţie. Aşadar amatorii de tras cu bile de cauciuc în „duşmani” vor face puşcărie. Din punctul meu de vedere nota 10 cu felicitări pentru Tăriceanu, care a cerut schimbarea asta acum câteva luni.

Lui „Satana” i-a intrat iar 6-6

Cunoscut drept „Satana” printre pasionaţii de barbut, din motive lesne de imaginat, selecţionerul Piţurcă ne-a oferit în seara asta un exemplu elocvent despre importanţa norocului în sport. Meciul România – Olanda s-a terminat 1-0 pentru ai noştri, dar dacă se termina egal sau chiar 1-0 pentru olandezi rezultatul ar fi fost la fel de echitabil. Pur şi simplu, de data asta „Satana” a dat 6-6, iar România a marcat un gol din singura ocazie clară avută.

 Culmea e că nici măcar nu-i prima oară când norocul lui Piţurcă se dovedeşte mai important decât ştiinţa lui Lucescu: în precedentul său mandat de selecţioner la Naţională, steaua barbutului românesc a mai reuşit o victorie de soiul ăsta, un 1-0 în Portugalia, tot cu gol la singura ocazie avută.  În minutul 90.

Remeş avea la începutul anului 2000 de porci

 Misterele şpăgii în caltaboşi sunt tot mai adânci pe măsură ce studiezi afacerea cu porci a lui Remeş.  Pe 6 aprilie 2007, la preluarea postului de ministru al Agriculturii, Remeş declara: „Am o fermă de creştere şi îngrăşare a porcilor cu o capacitate de 2.000 de porci în comuna natală din judeţul Maramureş. O să-mi retrag  dreptul de semnătură, care va fi preluat probabil de directorul economic”.

 La vremea respectivă, conform Registrului Comertului, Decebal Traian Remeş deţinea 50% din capitalul social  al firmei Predilect SRL, restul titlurilor fiind deţinute de soţia sa, Liliana Remes, administratorul firmei. Crescătoria de porci a lui Remeş din comuna Băseşti a fost înfiinţată în 1995, iar în 2005 a primit o finantare SAPARD pentru un proiect de extindere în valoare totală de 250.000 euro. Jumatate din sumă a fost suportată de beneficiar.

Eu unul nu prea cred că posesorul unei asemenea ferme are nevoie de şpagă în caltaboşi. Voi ce părere aveţi?

 Acum vreo 10 ani, poate şi mai mult, în România Liberă apărea un articol cu titlul „Afacerea Sulina miroase a Băsescu”. Părerea mea e că şi afacerea caltaboşilor miroase tot aşa.

Misterele şpăgii în caltaboşi

 O ţară întreagă s-a crucit aflând de la TVR că fostul ministru Remeş ar fi cerut şpagă un Audi Q7, 15000 de euro plus nişte … caltaboşi şi ceva palincă. Taraşenia a fost prezentată ca o culme a tâmpeniei în materie de şpagă, numai că s-a omis un detaliu esenţial: Remeş are, în satul natal, o superfermă de porci, făcută cu fonduri SAPARD.  Cu alte cuvinte, are fabrica de caltaboşi în fundul curţii!

Glorioasa cădere a cocotierului

Ce spune românul când vede o echipă de rugby formată din polinezieni tuciurii, a cărei emblemă este un cocotier? „Canibalii”,” maimuţele”,” negroteii”, „înapoi în pom după banane”.  Lucrurile s-au schimbat însă radical pentru oricine a urmărit sfertul de finală Africa de Sud – Fiji.

Vânătorii de boschetari

 Credeam că nu mai sunt prea multe lucruri care mă pot şoca, dar azi am avut din nou dovada faptului că viaţa te poate pune în faţa unor lucruri care depăşesc orice închipuire:

Cofetarul Tudose

 Orice român trecut prin şcoala generală ştie povestea lui Hagi Tudose, omul atât de zgârcit încât nu numai că nu se putea bucura de averea adunată, dar trăia în mizerie ca să facă în continuare economie. Ei bine, în ciuda iahtului parcat în port la Eforie, a hotelurilor şi a limuzinelor, imaginea lui George Copos nu este cea a unui milionar prosper, patron de echipă de fotbal, ci a unui Hagi Tudose al secolelor XX şi XXI. Dacă vi se pare că exagerez,