Porto Koufo, o Vamă Veche grecească

 În cazuri precum Porto Koufo fiecare imagine face cât o mie de cuvinte, aşa că o să las fotografiile să vorbească. Pentru a nu crea false aşteptări, trebuie înţeles că acest mic sătuc de pescari este acum (exceptând vreo două mici hoteluri şi câteva terase) cam ce era Vama Veche acum 17 de ani. Aşadar fără Stuffstock, cocalari, BMW-uri, operaţiuni de salvare şamd. Este pur şi simplu un colţ de rai încă nelovit de turismul industrial.

 

Oricum, pescarii fac legea aici, nu hipioţii:

Eagles Palace noaptea…

  Marţi seara, după două zboruri aiuristice Bucureşti-Atena şi Atena-Salonic (un banc zicea că iadul e organizat de greci) şi vreo două ore şi jumătate într-un microbuz am ajuns în hotelul meu de suflet din Halkidiki, Eagles Palace, la Uranopolis. Nu-i nici cel mai bine dotat, nici nou, dar e facut cu un bun gust care pe mine mă dă gata. Era deja noapte când m-am apucat de făcut fotografii, dar cred că am surprins destul de bine atmosfera:

…şi Porto Carras ziua

  Ieri dimineaţă am ajuns la splendidul complex de la Porto Carras, construit de armatorul grec Yannis Carras în anii 70.

Când Oana Pellea îşi urăşte slujba

 Am nimerit ieri aproape întâmplător la filmul I really hate my job (pur şi simplu m-a atras faptul că erau două  românce pe afiş, nu ştiam nimic despre el şi nici n-am avut când să caut). Pentru cei care se gândesc că un film despre frustrările a cinci femei care muncesc într-un restaurant nu poate fi decât o porcărie, am o recomandare:

 

Regele, batjocorit şi mazilit de Căcărează Împărat

Pe vremea când stăteam cu căciulă şi mănuşi în casă, iar Campionatele Mondiale de fotbal le vedeam la bulgari, un băiat născut în sărăcia din Săcele ne bucura cu driblingurile, şuturile şi mai ales cu golurile sale. Pare un clişeu, dar Gică Hagi e unul din copiii care a învăţat să joace fotbal cu o băşică de porc, care a mâncat te miri ce până să ajungă fotbalist în prima divizie, şi care, totuşi, nu şi-a pierdut minţile când a dat de bani şi faimă.  

Compania de autostrăzi, vaca de muls a avocaţilor

Avocaţi, lăsaţi divorţurile şi partajele, nu vă mai omorâţi prin tribunale: în România te poţi îmbogăţi rapid din avocatură dacă lucrezi cu CNADNR-ul. Evident, nu toată lumea prinde un loc lângă ugerul gras al numitei companii de autostrăzi. Aşa cum, pe vremea lui Mitrea, o ilustră anonimă lua 4,5 milioane de euro „onorariu de succes” la semnarea contractului cu Bechtel, şi acum, diverşi alţi anonimi aşteaptă la coadă să prindă un contract.

Francezul tembel şi ruşinea din Scoţia

Se pare că noi românii avem în continuare un soi de incredere tâmpă în străini, şi în soluţiile-minune pe care aceştia le-ar putea scoate din pălărie. Alminteri nu-mi explic cum este posibil ca un franţuz falit să fie lăsat să ducă la dezastru o echipă care, cu puţin creier, n-ar fi avut probleme în a obţine locul trei în grupă la Campionatul Mondial de Rugby. 

Echipa Gândului câştigă concursul de pescuit al Poliţiei

 Prăăăăăăpăăăăăăăd, a prins! Nu ştiuci, ca în „Operaţiunea Monstrul”, ci crap şi şalău cât cuprinde. Sindicatul poliţiei a organizat pe lacul Milotina din judeţul Călăraşi un maraton la crap, de 48 de ore.

Cum te umple de draci naţionala de rugby a României

 Azi au debutat ai noştri la CM de rugby. N-o să ma apuc să povestesc meciul, cei interesaţi de sportul ăsta s-au uitat,  restul au urmărit zbaterile noii muşte fără cap, pe nume Bănel Nicoliţă, la Koln. Ce vreau să spun însă este că nu mi-am făcut de foarte multă vreme atâţia nervi urmărind un meci, cred că, în ultimii ani, doar celebrul Danemarca-România de la fotbal urcă în clasament peste acest România-Italia.

 În seara asta, ca de obicei aş spune, argentinienii şi neo-zeelandezii de mâna a doua care îi reprezintă pe macaronari la rugby erau de bătut lejer. De ce n-am făcut-o?

 

Cum minte Primăria Capitalei pe bani publici

 După ce am publicat, în Gândul din 6 septembrie , un articol despre cele 235 de gropi inventariate de poliţie, pe parcursul verii, pe străzile principale ale Bucureştiului, Primăria Capitalei mi-a trimis un mail, unde eram informat, pe un ton destul de ţâfnos, că majoritatea deficienţelor respective din carosabil au fost remediate, că trebuia să mă documentez mai bine şamd. Cunoaşteţi placa. 

Întrucât întâmplarea face să circul zilnic cu maşina proprie prin Bucureşti, deci să ştiu prea bine în ce hal se prezintă străzile Capitalei păstorite de Videanu, mi-am întins şi eu niţel antenele. Rezultatul?

Rugby, un sport uitat în România

 A început Campionatul Mondial de Rugby Franţa 2007, iar la noi evenimentul nu stârneşte nici cel mai mic interes. Într-o ţară în care ştirile sportive se deschid cu ultimul pârţ slobozit din gâtlejul primului oier al naţiei, sau eventual, în caz de criză de evenimente de la stână, cu ultima cucerire a lui Mutu, un eveniment sportiv de importanţă mondială e îngropat pe pagina a paişpea a ziarelor de sport, asta în cazul în care e măcar pomenit.

 Televiziunea publică, aia plătită din banii noştri, nu face excepţie: festivitatea de deschidere şi meciul inaugural, Franţa-Argentina (foarte interesant şi încheiat cu o imensă surpriză) au intrat cu chiu cu vai la TVR2, iar următorul meci transmis va fi cel al României, pe 12 septembrie! Asta în condiţiile în care, în Anglia de pildă, până şi un tabloid nenorocit precum The Sun are secţiune „2007 Rugby World Cup Special”. Parcă ne-am fi întors pe vremea lui nea Nicu, în vremurile când, de la marile competiţii sportive, transmiteam doar meciurile României, ca să facem economie la valută.

Casierul de la secţia 21 dă banii din buzunar

Povestea de la secţia 21 a devenit azi comedie pură: casierul, poliţiştii aflaţi în tură şi muncitorii care făceau nişte reparaţii în sediul secţiei au fost testaţi azi cu poligraful. Rezultate: zero.

 În concluzie, casierul a adus de acasă 10.000 ron şi i-a împărţiti colegilor care aveau rate, iar restul de 30600ron urmează să-i scoată, nu se ştie de unde, zilele următoare. Petrecerea continuă.

Secţia 21 de Poliţie, jefuită de hoţi

 Salariile poliţiştilor, totalizând 40600ron, au disparut azi noapte. Detalii peste o oră, în ediţia online a Gândului de mâine.

 Update: povestea pe larg, aici.

O imprimantă bătută măr

O întâmplare de azi de la ziar, cu o colegă care mai avea puţin şi arunca pe geam un Lexmark,  mi-a adus aminte de excelenta comedie Office Space . Am căutat niţel şi am găsit celebra scenă a răfuielii cu imprimanta. Enjoy.

Marş Porcea!

 Voi începe prin a spune că nu sunt nici dinamovist, nici stelist. În plus, atât primul oier al naţiei cât şi Badea, ginerele celebrului Ion „Teleagă/Balconetti” Dincă, îmi provoacă toată sila de pe lume.  Aşadar nu intenţionez să încerc să demonstrez în mod mai mult sau mai puţin subtil care din cele două echipe e mai brează. Acum, în 1984, 1986, sau pe vremea când Armata Roşie defila pe străzile Bucureştiului.

 Nici vorbă. Vreau doar să-mi exprim nedumerirea în legătură cu faptul că maşina lui Borcea n-a făcut combustie spontană prin vreo parcare, şi că Rednic n-a alunecat niţel pe scări, cât să-şi scrântească amândouă picioarele şi mâna cu care a numărat banii luaţi de la Berbecali. Suporterul român, de orice culoare ar fi el, pare foarte dispus să se ia la bătaie cu galeria adversă şi cu jandarmii, dar  devine mieluşel când ar trebui să le prezinte conducătorilor echipei nota de plată.