Cum am salvat o viaţă de om

Nu-i nici o glumă sau exagerare: ieri seara pe la ora 19.30 am salvat o femeie care, fără intervenţia mea, ar fi murit arsă de vie. Iar incidentul s-a produs în cel mai neaşteptat loc cu putinţă: localitatea Uzlina din Delta Dunării, la vreo 30 de metri de apă.
Era ultima zi a conferinţei UNESCO despre care am scris aici, si, evident, se organizase protocol de grad 0, cu focuri de tabără, batal în suc propriu, ansamblu folcloric etc. În momentul în care maestrul de ceremonii a flambat batalul, o italiancă tembelă s-a dat prea aproape şi inevitabilul s-a produs: puloverul de mohair a luat foc cu flacără mare. În loc să se arunce imediat pe jos,

Falimentul „gândirii” fotbalistice tip Becali

Diferenţa dintre jocul arătat ieri de CFR pe „Olimpico” şi miuţa prestată de Steaua azi în Ghencea se explică simplu: în momentul în care a avut certitudinea că va juca în Champions League, Paszkany a cumparat jucatori de care se mai auzise prin Europa (gen Yusuf Kone sau Perralta), în vreme ce Becali a plecat la cumparaturi prin liga a doua spaniolă şi prin campionatul american de soccer.
De fapt, eşecul Stelei şi triumful Clujului demonstrează clar cât de falimentar e stilul Becali de a administra o echipă: în loc să bage banii în jucători, eventual în stranieri care cer salarii mai mari decât al finului Rădoi, Becali preferă să trimită câte un milion de „îngeraşi” pe la adversarele directe ale rivalelor la titlu, în finalul campionatului. Pe plan intern, strategia funcţionează: Steaua a furat un titlu Rapidului şi a fost la un pas să-l fure şi pe al CFR-ului strict datorită învârtelilor tip Becali.
Când scoţi însă capul în Europa, „îngeraşii” verzi

Super CFR!

Echipa căreia Gigi Becali a fost la un pas să-i fure titlul de campioană, prin metodele ştiute, ne-a redat azi demnitatea de a fi români în lumea fotbalului! Nu atât uluitoarea victorie de pe „Olimpico” din Roma, cât mai ales felul în care a fost obţinută, jucând cu capul sus, în stil de mare echipă, nu italieneşte, la ciupeală, aşează definitiv CFR-ul din Cluj în galeria marilor echipe româneşti.
Cu o seriozitate din care avem cu toţii ce învăţa, ungurul Arpad Paszkany şi-a respectat fiecare promisiune şi, în numai şase ani, a dus CFR-ul din divizia C la o victorie pe Olimpico, în faţa vicecampioanei Italiei, în grupele Champions League! Iar această lecţie merită înţeleasă cu atât mai mult cu cât numeroase echipe de mare tradiţie din fotbalul nostru, ale căror nume mai înseamnă ceva în Europa, zac prin eşaloanele inferioare.
Spre deosebire de multe alte ocazii, în care câte o mică furăciune a arbitrului era suficientă ca să ne scufunde corăbiile, în seara aceasta diferenţa de valoare dintre anonima CFR şi celebra AS Roma a fost atât de mare, încât nici hoţia făţişă n-a mai putut

Sosia lui Băsescu, la Ţebea

Sosia lui Basescu

 

Frumoasă exclusivitate a celor de la Hunedoreanul, care l-au descoperit pe „geamănul” lui Băsescu, un electrician pe nume Gheorghe Robciuc, din localitatea Crişcior. Asemănarea este uluitoare, până şi

M-am uitat la emisiunea lui Dan Diaconescu şi mi-a plăcut!!!

Mă număr printre românii cărora le fuge instanteu mâna pe telecomandă în cazul în care, butonând posturile, ajung din greşeală pe OTV. Nici n-aş fi ştiut cine-i Elodia dacă nu lucram la ziar, iar Magda Ciumac a fost ucisă de telecomandă înainte de a scoate pe gură al treilea cuvânt. Pe scurt, dacă mâine aş fi numit în CNA, probabil că Dan Diaconescu ar avea coşmaruri.

 Ei bine, în aceste condiţii, ieri seară am rezistat pe OTV aproape o oră, depăşind de vreo 60 de ori precedentul record. Şi asta nu e tot, emisiunea mi s-a părut chiar interesantă: sub genericul „jos labele de pe televiziunea poporului”, Dan Diaconescu îşi povestea amintirile din perioada premergătoare înfiinţării OTV-ului (după concedierea de la Tele7 abc ). 

 Trebuie spus din capul locului că primul lucru care m-a fascinat a fost bizarul talent de povestitor al lui DD. Spun bizar, pentru că omul are un discurs uluitor de îmbârligat, pierzându-şi aparent şirul ideilor, făcând ocoluri kilometrice, dar reuşind totuşi să urmărească firul logic şi şă ţină audienţa „în priză”. Se adaugă, în plus, un debit verbal de comentator al curselor de cai, şi o uluitoare tendinţă spre auto-promovare şi auto-periere, combinate cu proslăvirea telespectatorilor proprii. Cu alte cuvinte, felul în care povesteşte Diaconescu e un spectacol în sine.

 În al doilea rând, ca om de presă, mă interesa

„Călătorie spre centrul pământului” -3D

Cum primul şi ultimul film 3D văzut până azi de mine fusese ceva rusesc, acum peste 20 de ani, la Luceafărul (veniseră ruşii cu lădiţa cu ochelari cu lentile de sticlă, şi stăteau cu ochii pe ei ca pe butelie), evident că am fost curios să văd ce progrese a mai făcut tehnologia în acest domeniu. Aşa că am mers azi la Plaza să văd noul „Journey to the Center of the Earth” 3D, evident, fără a mă aştepta la prea mare lucru de la filmul în sine. 

 Prima constatare a fost că epoca şi decorul s-au schimbat, dar anumite lucruri rămân bătute-n cuie în România: puştanul de la Mall care le luase locul ruşilor la păzit lădiţa era la fel de disperat, de unde reiese că mulţi cocalari simţiseră nevoia să ia acasă pe post de suvenir ochelarii care nu le folosesc la absolut nimic. Poate şi-or fi închipuit că ajunge să-i pui pe nas ca să vezi 3D (de fapt stereoscopic, tehnic vorbind, dar asta e deja altă discuţie).

 A doua constatare: tehnologia nu a mai făcut nici măcar un mic pas în faţă în acest domeniu: evident că urmăririle cu dinozauri se pretează ceva mai bine la 3D decât isprăvile viteazului Ivan (sau cum l-o fi chemat pe eroul medieval al filmului istoric sovietic de acum peste două decenii), iar ochelarii de azi erau mai bengoşi decât ăia comunişti de sticlă, dar

Cât mai suportăm barbugiul trişor?

 Scriu sub şocul ultimelor minute din meciul cu Feroe, în care ne-am apărat ca disperaţii, de parcă trăgeam de un 1-0 cu Germania într-o finală de Campionat Mondial. Nu înţeleg cine mai poate susţine păstrarea pe banca tehnică a României, fie şi pentru încă un minut, a acestui trişor dovedit, a cărui singură calitate pare a fi servirea intereselor clanului Becali?

 Nu am văzut meciul cu Lituania, dar aceste ultime minute cu Feroe au arătat clar unde ne ducem sub conducerea lui Piţurcă.  La lada de gunoi a fotbalului mondial.

Paraziţii fotbalului românesc

 Norocul a făcut să nu văd meciul de tristă amintire România-Lituania 0-3, dar îmi ajung rezultatul şi analiza, pertinentă ca de obicei, făcută de Andrei Vochin : se confirmă ceea ce spuneam după înfrângerea umilitoare din blatul ratat cu Olanda, şi anume că Piţurcă e un antrenor bun cel mult pentru o echipă care se zbate să evite retrogradarea din liga lui Mitică.  Şi mai are o calitate, care contează mai mult decât orice: are suficientă nesimţire încât să promoveze la Naţională, trecând peste orice criteriu de selecţie, jucătorii pe care trebuie să-i vândă clanul Becali.

 Răul putea fi curmat după turneul final al CE, dar îmbârligătura de interese de la Casa Fotbalului e aşa de mare, încât antrenorul campion la barbut a primit o nouă şansă, pe care a folosit-o ca să ne toace nouă nervii. De data asta însă, a comis-o mult prea apăsat ca să mai poată fi salvat de influenţa Becalilor.

 Ajungem în felul acesta la singurul motiv pentru care Piţurcă mai este încă în funcţie: