Dovada că încălzirea globală există

Lucrurile sunt clare:

Manevra Oprescu: cine a dat chix?

Scenariul 1(sugerat de un cunoscut cu multe antene prin primării) : Băsescu ştia că dacă Oprescu merge din partea PSD e un candidat redutabil, aşa că l-a presat pe Vanghelie să facă orice pentru a-i bloca doctorului candidatura. Mânerul folosit de marinar la Vanghelie: afacerea de puşcărie cu economatele. (citat aproximativ: „dacă nu face cum zic eu, se îngroapă în puşcărie cu economatele pe piept) 

 Cu largul sprijin al lui Geoană (care ştia că Oprescu primar= bunicuţa pe cai de rasă) candidatura lui Oprescu este blocată în PSD. Când omul a vrut să meargă independent, s-a încercat eliminarea lui  numărând atent semnăturile. Chiar şi cu contestaţia admisă, candidatului Oprescu îi va veni greu să suplinească, într-un timp foarte scurt, lipsa unei organizaţii municipale de partid care s-ar fi ocupat de campanie.

 În varianta asta chixul ar fi al aripii Iliescu-Năstase din PSD, iar victoria a lui Băsescu şi Geoană.

 Scenariul 2:

„Supravieţuitorul”, un măcăit pe post de cântec de lebădă

Nu mi-aş fi imaginat că, fie şi la bătrâneţe, Sergiu Nicolaescu poate să dea chix la aplicarea clasicei reţete a comisarului Moldovan. Pentru că şocant la „Supravieţuitorul” este un singur lucru: filmul e mult, mult mai prost chiar şi decât „Cu mâinile curate” sau „Ultimul Cartuş”, adică peliculele cele mai politizate din seria comunistă a „comisarului”. De comparaţie cu „Duelul” sau chiar „Revanşa” nici nu poate fi vorba. Pe scurt, „Supravieţuitorul” este exact atât de prost pe cât zice CTP în comentariul din Gândul de azi. Nu e nici o exagerare acolo: dacă vrei să asişti la un recital de cel puţin un sfert de oră al Loredanei Groza, să ţi se strepezească dinţii în timp ce Viziru masacrează „Zaraza” sau s-o vezi pe Ileana Lazariuc ţopăind goală prin cameră, „Supravieţuitorul” este exact ceea ce cauţi.  Alminteri, rişti fie să ieşi din sală după cel mult 20 de minute, fie să tratezi filmul ca pe o comedie involuntară şi să te cocoşezi de râs.

 În condiţiile astea, stupefiantă pentru mine a fost constatarea că filmul a avut succes la public! Am profitat de faptul că a trebuit să-l văd la multiplexul din Plaza şi i-am „luat pulsul” supravietuitorului, iar „diagnosticul” a fost uluitor.  Nu numai că sala era mai plină decât la excelentul „The bank job„, dar

Vladuz, în sfârşit arestat

Pentru cine nu ştie, Vladuz e tembelul care a facut ca, din nou, în anul de graţie 2008,  să avem ocazia să primim răspunsuri gen „nu trimitem în România” de la diverşi vânzători de pe eBay.  Asta după ce

Pasajul Basarab, total inutil fără pasajul Răzoare

Instanţa tocmai a declarat ilegale exproprierile facute pentru pasajul Basarab la fabrica de bere Griviţa, iar primăria se pregăteşte de război cu ONG-urile prin tribunale. Culmea e că, spre deosebire de alte proiecte mari, lucrările chiar mergeau brici la Basarab. Evident, graba se explica prin faptul că Băsescu spera să taie panglica înainte de alegeri, dar asta e deja altă discuţie: pentru bucureşteanul obişnuit, conta mai puţin miza politică şi mai mult realizarea rapidă a unei căi de legătură între Drumul Taberei şi 1 Mai.

 Problema e că, din cauza şmenurilor tipice administraţiei Băsescu, pasajul Basarab va fi mulţi ani de-acum încolo o formă fără fond: fără o altă lucrare de mare anvergură, respectiv pasajul de la Răzoare,

Batman bin Superman

Ce mai fură un poliţist

 Pentru început, nişte ţoale de firmă. Ce contează că tocmai fusese făcut ofiţer, că nevastă-sa, care îl însoţea la furat, are şi ea un prosper magazin de bulendre pentru copii?

 Am scris în Gândul de azi un editorial pe tema asta. Problema, până la urmă, trebuie căutată mult mai sus de poliţistul-ciorditor. E imposibil ca pe om să-l fi apucat pandaliile subit într-o zi călduroasă a lui aprilie 2008, cu atât mai mult cu cât plecase oarecum pe furiş, fără să respecte procedurile referitoare la anunţarea superiorilor şamd. Foarte probabil se „aprovizionează” de pe-acolo de ani de zile. Ori, în condiţiile astea, faptul că a fost promovat ofiţer arată cât de bine este evaluat personalul la IPJ Cluj.

Principiul înscăunărilor dinastice la licuricii mari

 Să începem cu faptele: dacă madam Clinton este aleasă preşedinte şi nu dă colţul pe durata mandatului, rezultă că în perioada 1989-2013 America va fi fost condusă de doar două familii, Bush şi Clinton.  Preşedinţi: Bush Senior 1989-1993, Bill Clinton 1993-2001, Bush junior 2001-2009 şi Hillary Clinton 2009-2013. (alegerile se tin la sfarşitul anului, dar jurământul se depune tradiţional în ianuarie anul următor).

 Dacă luăm în calcul şi agresivitatea extremă a politicii americane în acest sfert de secol, cu atacuri asupra Iugoslaviei, invazii în Afganistan şi Irak etc, nu-i prea greu să ne gândim că procesul democratic din SUA a ajuns o faţadă, care ascunde o tot mai pronunţată evoluţie spre un regim oligarhic extrem. Marionetele de la Casa Albă, alese de-acum pe criteriul pragmatic „să-l punem pe ăsta, că deja ştie de la tacsu'” nu fac altceva decât să execute voinţa lui Halliburton&Co.

 În contextul ăsta, nu ştiu de ce am aşa o presimţire că şansele lui Obama tind spre zero. Sper să mă înşel.

CNA-ul a scos de pe piaţă reclamele X la Foltene

Reclamele cu pricina aici: 1 , 2 , 3 .

La sfârşitul lunii trecute, CNA a interzis difuzarea la radio a reclamelor la Foltene înainte de ora 22. Cum posturile Kiss FM şi Radio 21 au audienţă aproape 0 după ora 22, practic CNA-ul a scos reclamele de pe piaţă.

 Justificarea deciziei este următoarea:

De ce e o prostie să urmăreşti meciurile din liga lui Naşu&Corleone

Un scenariu devenit deja banal: cu câteva ore înaintea meciului Stelei, într-un restaurant se întâlnesc trei oameni. Ce ţi-e şi cu Soarta, cum ar spune unii. Întâmplător, desigur, cei trei sunt Neţoiu (finanţatorul Mioveniului), Cârţu (antrenorul aceleiaşi echipe) şi Virgil Becali, vărul celui mai cunoscut oier al ţării. La finalul întâlnirii prânzului, Cârţu şi Neţoiu pleacă împreună spre stadion. Pe bancheta din spate şoferul pune o ditai servieta. Cameramanul ProTV-ului este la un pas să ia bătaie când filmează scena.

 Rezultatul final al unui blat greţos? 2-0 pentru Steaua. Ce zice Mircea Sandu? Şi ce dacă Virgil Becali şi Sorin Cîrţu au luat masa împreună? Nu mai au voie oamenii să mănânce? Lăsaţi-mă dracului cu prostiile astea!”

Fie cum spui tu, „naşule”: du-te dracului, cu oierii şi blaturile tale.

 

Vantage point – comedie involuntară cu summit NATO

 Dacă n-ai văzut îndeaproape cum arată un summit NATO din punctul de vedere al securităţii ai ă şansă (nu mare) de a putea urmări acest film fără să izbucneşti în hohote. De la oameni fără ecuson care intră fără a fi măcar legitimaţi în hotelul unde e cazat preşedintele SUA  până la manifestanţi anti-NATO lăsaţi să-şi facă numărul la doi paşi de locul unde acelaţi preşedinte vorbeşte în public, Vantage Point are de toate. Are chiar şi un preşedinte american (William Hurt) care nu vrea s-o ia la goană cu elan pe spirala violenţei, şi refuză să le răspundă teroriştilor în stil GW Bush, adică de la 500 de bombe în sus. Pe scurt, dacă vrei să-ţi simţi inteligenţa insultată vreme de două ore de un scenariu imbecil, ăsta e filmul potrivit.

 Făcând abstracţie de plot-ul ridicol, ideea de a spune o poveste din mai multe puncte de vedere nu este nici pe departe nouă, dar rămâne atractivă. În plus, Dennis Quaid şi Forrest Whitaker sunt doi actori buni, dar, din păcate, nici măcar ei nu pot salva filmul. Nota de pe imdb e dată probabil de „patrioţii” americani, un 5 ar fi fost cu mult mai potrivit.

Pisica turbo by Prigat

Ca să schimbăm un pic registrul ultimelor zile, uite ca se pot face şi reclame haioase la băuturi nealcoolice.

În contrapartidă, tocmai am văzut ieri ultima stupizenie cu fotbalişti by Pepsi, şi pot spune că era mai cretină ca de obicei.

Singurul ziarist prezent la „săltarea” manifestanţilor anti-NATO

 În timp ce diverşi reporteri care mai de care mai speciali au rămas cu ochii în soare în faţa porţii de la Flaros, subsemnatul s-a strecurat frumos pe lângă camioanele de jandarmerie care intrau în curte şi s-a amestecat dezinvolt printre muncitorii adunaţi ca la urs.  Aşa că am fost singurul ziarist care a asistat vreme de 20 de minute la modul în care mascaţii jandarmilor i-au tratat pe manifestanţii anti-NATO.  

 Ce pot să spun fără nici cel mai mic dubiu este că incidentul care a declanşat circul a fost orchestrat de

Pruteanu, scuipat post-mortem

Am dat azi, întâmplător, peste cel mai atroce articol citit de mine vreodată: necrologul-scuipat pe care Alina Mungiu a considerat oportun să-l arunce în obrazul răposatului Pruteanu.

 Din capul locului aş vrea să punctez un lucru: dacă Alina Mungiu a mai scris această poveste alternativă (şi poate adevărată) a lui Pruteanu câtă vreme omul mai trăia, şi putea la o adică răspunde cu aceeaşi monedă, nu face acum decât să fie consecventă şi merită tot respectul. Dacă însă n-a facut-o, şi s-a trezit abia acum să deverseze tot acest hârdău greu mirositor, face dovada faptului că merită din plin invectivele pe care i le-a aruncat Vadim în foaia lui, în ultimii 18 ani.

 Oricum, dincolo de aceste detalii, articolul rămâne abject în sine: după Alina Mungiu, singurul lucru bun pe care l-a făcut Pruteanu în ultimii 18 ani a fost s-o salveze pe ea de la cotonogeala pe care vroiau să i-o administreze câţiva ziarişti care se compromiseseră pe vremea lui Ceauşescu. În rest, asistăm la o înşiruire vomitivă de eşecuri/greşeli/compromisuri murdare: pe scurt, zice Mungiu, Pruteanu ar fi fost un ratat, nici lingvist nici profesor nici ziarist nici comentator, probabil colaborator al Securităţii,  limbist, traseist politic, minoritar trecut la naţionalişti, şi, ca tacâmul să fie complet, „autor de filme artizanale porno si traducator din scriitori deocheati francezi, un ateu convins”.  Mai lipsea să ne spună şi că a fost pitic, mason, cocoşat şi homosexual, dar na, nu era politically correct.

 E drept, nu ştim ce s-ar fi întâmplat dacă situaţia ar fi fost inversată şi, prin voia Celui de Sus, Pruteanu ar fi ajuns să-i scrie necrologul Alinei Mungiu. Îmi vine totuşi greu să cred că singurul lucru bun pe care l-ar fi reţinut ar fi fost faptul că l-a scăpat de mineri, scoţându-l pe uşa din dos al unui hotel.

 Dincolo de asta, eu unul n-am fost un fan al emisiunii lui Pruteanu, iar traseismul politic pe care l-a practicat a fost într-adevăr dezgustător. Pe de altă parte, cu bunele şi cu relele lui, omul ăsta  a fost un personaj care a militat fervent împotriva siluirii limbii române, a manelizării societăţii româneşti, a revărsării de prost gust de pe micile ecrane şi de prin ziare.  Categoric, măcar pentru asta şi merita ca pe catafalc să primească altceva decât un scuipat. Sau, mă rog, o colecţie de frânturi de adevăr alese pe un singur criteriu.

 P.S.  Liviu Avram, alt ziarist care l-a cunoscut pe Pruteanu înainte de 1989 la Iaşi, a reuşit să-şi aducă aminte cu totul alte lucruri despre el. Fără a omite „cariera politica, de taranist fervent, de pesedist certaret, de peremist atipic”, adică traseismul politic.