Cum ne-a pricopsit Ponta cu guvernul SRI Grindeanu

L-am văzut ieri pe Dragnea spunând pe toate posturile povestea despre cum l-a dus Zgonea de mână pe Grindeanu sa-l bage în comisia SRI, că rămânea Sorin fără comisie şi poate se supăra şi se întorcea la Timişoara să fie viceprimar (nu râdeţi, chiar asta era ideea). Sigur că nu suntem o ţară de tâmpiţi, aşa că modul în care ministrul comunicaţiilor Sorin Grindeanu a împins la legile Big Brother cântăreste niţel mai mult decât asemenea poveşti, dar nu asta e ideea acestui articol. Aşa că vă propun să studiem nişte fapte concrete şi să vedem dacă 2+2 încă mai fac 4 în România:

1. În campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014 Klaus Iohannis a refuzat iniţial participarea la dezbateri TV cu Ponta, în ciuda uriaşei presiuni exercitate de PSD şi de media. Sasul s-a ţinut tare până când s-a găsit cineva să-i arunce câteva găini moarte peste gard, ca insultă pentru presupusa lui laşitate. în aceeaşi seară Iohannis s-a prezentat subit la Realitatea, complet nepregătit, doar cu telefonul mobil în mână, fiind aproape zdrobit de un Ponta care rânjea cu masa plină de copiuţe de pe care citea tot felul de cifre..
2. Iohannis a primit cu o atitudine relativ pozitivă propunerea iniţială făcută de Dragnea şi Tăriceanu, a sunat-o pe Sevil Shhaideh şi i-a spus că o numeşte după care i-a dat câteva subiecte pe care vroia să aibă o discuţie înainte de a face nominalizarea.
3.  Cu o oră înainte ca Iohannis să apară şi să facă nominalizarea, Ponta a postat pe contul său oficial de facebook următoarea chestie:

sursa: contul oficial de facebook al lui Ponta

4.  La o oră după ce Ponta posta mizeria asta, Iohannis a apărut cu un rânjet strâmb şi a anunţat că n-o nominalizează pe Sevil Shhaideh, fără a furniza nici cea mai mică explicaţie.

În momentul ăsta, mie mi se pare cât se poate de clar că Iohannis a reacţionat la insultele lui Ponta exact cum reacţionase şi la găinile moarte din 2014: „Aha, ziceţi că sunt laş? Hai că vă arăt eu”.

Problema care se pune de fapt este în ce măsură Ponta a făcut chestia asta

Sorin Grindeanu, o nominalizare agreată de SRI

Faptele seci: Grindeanu a urmat în 2013 un program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională în domeniul Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică la  Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu”. Printr-o bizară coincidenţă a fost şi membru în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI în Parlamentul precedent.

Sigur că, într-o ţară normală, astea n-ar fi fost dovezi că Grindeanu e omul SRI. Până la urmă ar fi fost firesc ca un partid important să pună în comisia de control a SRI un om tânăr şi cu background în IT. Iar faptul că omul respectiv ar fi vrut să treacă printr-un program de formare profesională organizat de cei pe care îi supraveghea şi controla ar fi părut ceva logic. Doar că noi trăim într-o ţară anormală, aşa că simpla calitate de membru în comisia de control a SRI din precedentul parlament ridică uriaşe semne de întrebare în legătură cu

Şi dacă Ghiţă n-a fugit ci a fost asomat?

În timp ce toţi băieţii nu foarte inteligenţi de prin presa scrisă şi televiziuni fac mişto de S.R.I., pe ideea „ia uite cum le-a fugit Ghiţă de sub nas”, prin neuronii subsemnatului a trecut un gând ceva mai sinistru: cum ar fi ca Ghiţă să nu mai apară deloc, nici în Turcia nici în altă parte, nici acum, nici la anu’ pe vremea asta, nici la anu’ şi la mulţi ani?  Pentru că un lucru e clar, Sebi Ghiţă e genul care a făcut bani din combinaţii securistice cu diverse instituţii de stat, dar care se crede milionar capitalist de succes, un veritabil depozitar al adevărului şi dreptăţii, omul care ar trebui sa-i dea naţiei ora exactă etc etc. Cu alte cuvinte, şi în gaură de şarpe dacă s-ar ascunde, tot ar încerca să intre în direct la Tv să ne ia ceaţa de pe ochi. Iar dacă nu mai apare deloc şi nici eforturile vajnicilor băieţi de la SIE, coroborate cu ale Interpolului şamd nu produc nici un rezultat, e mai mult ca sigur că i-a închis cineva („nu spui cine”) gura de tot. Probabil cu vreo 2-3 metri cubi de pământ.

Gândul ăsta este deosebit de sinistru pentru că pe Ghiţă n-ar fi avut interesul să-l şteargă de pe faţa pământului decât nişte instituţii ale statului la care deontologii se închină mai ceva ca la icoane. Iar săptămna asta au avut loc două evenimente relevante din acest punct de vedere:

Unde a greşit Dragnea cu nominalizarea lui Sevil Shhaideh

Ca gest de frondă, ca palmă aplicată cu sete celor care s-au agăţat de o sentinţă evident politică pentru a-i refuza nominalizarea ca premier, propunerea lui Sevil Shhaideh este excelentă.  Ba chiar denotă un simţ al umorului cu totul special, de care puţini l-ar fi bănuit pe Dragnea. Problema e însă că  România reală, aia care i-a zis „marş”  lui Julien la recentele alegeri Parlamentare, nu prea are treabă cu poantele care se fac la nivelul conducerii de vârf a ţării. Oamenii au marşat din plin la o propagandă fundamental corectă, despre echipa năimită de la Bruxelles care conducea ţara după indicaţiile primite de afară şi mai ales după interesele străine, aşa că nu aveau chef să vadă în fruntea Guvernului altceva decât un român get-beget, ortodox (preferabil practicant)  etc etc.

Cu alte cuvinte, fineţuri de genul „prima femeie premier în România” şi „reprezentanta unei minorităţi etnice şi religioase” care dau excelent în plan internaţional au toate şansele să indispună un electorat care a votat masiv pentru cu totul altceva. Nu vorbesc pe presupuneri sau din auzite, am în familie oameni în vârstă, care au votat foarte hotarât PSD la aceste alegeri şi pe care i-am sunat după această nominalizare.  Toţi  erau evident contrariaţi şi vorbim aici de persoane cu studii superioare, educate, care au citit fiecare la viaţa lor mai mult decât 100 de postaci nicusordanişti la un loc. Ce-o fi pe la ţară  ne putem lesne imagina.

Evident, datorită soţului lui Sevil Shhaideh (om de afaceri sirian) Iohannis are acum şansa nesperată de a

Meanwhile in Mexico

În vreme ce Europa şi Orientul Mijlociu tremură cu gândul la următoarea ţintă a descreieraţilor din ISIS, mexicanii au grijă să se arunce singuri în aer.  Imaginea de mai jos arată ce a mai rămas din principala piaţă de pocnitori şi artificii din Mexico City, după o explozie care mai mult ca sigur că s-a văzut din spaţiu:

 

sursa foto: The Guardian

Rezultatul? Cel puţin 10 morţi şi peste 60 de răniţi, adică un bilanţ similar cu al atentatului din Piaţa de Crăciun din Berlin. Iar pentru ca tabloul să fie complet trebuie menţionat că respectiva piaţă de artificii din Mexico City mai sărise odată în aer în 2005. În concluzie, dacă statul securist instaurat de Băsescu a făcut şi el un lucru bun, ăsta a fost reducerea masivă a comerţului cu pocnitori, petarde şi artificii ilegale, măcar pericolul să se întâmple ceva de genul ăsta şi la noi a scăzut simţitor în ultimii ani.

Oricum, văzând isprava mexicanilor nu pot să nu reiau celebra poveste a teroristului Abdul, venit să organizeze un atentat la Bucureşti

Despre Moise Guran şi alte iniţiative prin care regimul securistic vrea să controleze ce citeşte turma

Dacă nu ştiaţi, Moise Guran s-a lăsat de făcut Biziday la televizor şi a lansat o aplicaţie de mobil care îşi propune să le ofere utilizatorilor, cu notificări bineînţeles,  ştiri selectate de… aţi ghicit desigur, chiar Moise Guran. Până aici nimic nou sub soare, agregatoare de ştiri sunt destule, dar declaraţia de intenţie a lui Moise Guran cuprinde indicii cu privire la scopul real care-i mână în luptă pe cei aflaţi în spatele iniţiativei:  „și, oricum, dacă dai click, linkul nu te duce către siteul Biziday, ci către siteul care a generat știrea. Care nu e însă orice site, ci este unul de încredere, selectat de noi. Nu e nici măcar primul site care a dat știrea, este cel care a construit-o cel mai bine, cu detalii, context, etc. În felul acesta aducem trafic (implicit finanțare) siteurilor de știri care merită asta, care plătesc reporteri și care respectă o etică.”

Pe româneşte, dacă Antena 3 sau alt post de ştiri neagreat de Moise Guran obţine în exclusivitate o ştire, făcând eforturi susţinute pentru asta, aplicaţia biziday nu te va trimite pe site-ul A3, ci pe site-ul Digi 24, unde vei putea citi cum a „construit cu detalii” ştirea vreun politruc gen Claudiu Pândaru, cel care conform rechizitoriului DNA, nu bârfelor de la colţurile internetului, îşi primea de la Elena Udrea întrebările pe care să le pună ministrului Elena Udrea.

Ca să nu fie dubii, să citim tot din declaraţia de intenţie a lui Guran: „Ceea ce urmărim este o coaliție a băieților buni ai presei din România”. Probabil a „băieţilor bun” desemnaţi ca atare de „băieţii cu ochi albaştri” din diferite structuri, pentru că  altfel pare inexplicabil cum lista lui Guran poate cuprinde doar chestii gen Hotnews, Digi 24, Mediafax şamd, adică aşa-zise instituţii media ale căror conexiuni cu diverse servicii sunt evidente chiar şi pentru ochii cei mai neavizaţi. Iar această ofertă este asezonată şi cu gâdilarea orgoliului tâmp al unor utilizatori de internet, prin sintagme de genul „am luat imediat decizia de a opri emisiunea Biziday care, indiferent ce am vrut eu, n-a ajuns în final decât la un tip de elite.”

Eu unul fac parte din generaţia celor care au prins, la la o vârstă cât de cât conştientă de situaţia din jur, vremurile în care dacă te uitai la „Telejurnicu”, citeai „Scânteia sau România liberă”, ascultai „Europa Liberă” şi „Vocea Americii” după care te uitai pe stradă în România constatai cu propria minte că „băieţii buni” nu există decât în filme şi că fiecare dintre cele două părţi nu vrea decât să-ţi vândă cu tot dinadinsul un „adevăr” a cărui legătură cu realitatea este, în cel mai bun caz, destul de şubredă, iar în cel mai rău caz cu desăvârşire inexistentă.  Cu alte cuvinte, îmi dau perfect de bine seama acum că a te băga de bunăvoie sub clopotul de sticlă oferit gratis de Moise Guran ar reprezenta cea mai imbecilă decizie pe care o poate lua un adult aflat în deplinătatea facultăţilor mintale. Nu fraţilor, uitaţi-vă zilnic la

Cât a contribuit propaganda tâmpă cu asistaţii social la victoria zdrobitoare a PSD?

Una din cele mai abjecte idei ale propagandei băsiste a fost, fără doar şi poate, includerea la grămadă a pensionarilor în categoria „asistaţilor social”, pentru a facilita demonizarea acestei categorii sociale în ochii cretinilor de net/facebook. De aproape un deceniu asistăm în spaţiul public la repetarea obsesivă a acestei manevre, al cărei singur scop este să dezbine societatea românească pentru a permite unor ciorditori notorii sau unor năimiţi din străinătate să controleze o masă de oameni foarte proşti şi relativ needucaţi dar cu vise elitiste: pierzătorii de timp pe net. Nu mă refer aici la multele milioane de români care deschid zilnic un mail, citesc ştirile de pe vreo două site-uri respectabile (nu, hotnews nu se încadrează în această categorie), caută un produs de care au nevoie şamd, ci la tembelii care pierd zilnic ore aiurea în faţa ecranului, cu notificările de la facebook pornite, arzând de fapt gazul de pomană dar simţindu-se  superiori pentru că se informează din bezna minţii lui Tapălagă şi a diverşilor postaci ai lui Lăzăroiu, nu de pe Antena 3.

Evident, realitatea din societatea românească nu are nimic în comun cu delirurile despre pensionarii „asistaţi social”: o mare parte a acestor pensionari au contribuit câte 40 de ani sau chiar mai mult la fondul de pensii, cu sume care însumate şi aduse la zi ating valori colosale. Mai mult, chiar şi ţăranii care au fost deposedaţi abuziv de pământuri de regimul comunist şi apoi au fost ţinuţi să muncească pe salarii ridicole la CAP-uri sunt eventual victime, nicidecum asistaţi social. Normal că au acum pensii de mizerie şi au nevoie de tot felul de ajutoare, dar ar trebui să zicem mersi că nu şi-au făcut vreo asociaţie care să ceară daune uriaşe statului român prin instanţe.  Sigur, se poate discuta despre foarte mulţii indivizi care s-au pensionat pe caz de boală cu acte false şi acum căpuşează statul, dar ăştia sunt pur şi simplu escroci care ar trebui deferiţi Justiţiei.

Asistaţi social sunt, în realitate, cu totul alte categorii despre care postacii Lăzăroilor nu suflă o vorbă, cum ar fi de pildă ţiganii care trăiesc din alocaţiile nenumăraţilor puradei. Adică grupuri  complet marginalizate social şi controlate de interlopi gen clanul Bercea, pe care regimul Băsescu i-a folosit fără ruşine când a avut nevoie.

Incluzând însă întreaga masă a pensionarilor (de la foşti profesori universitari, doctori, avocaţi, economişti şi până la muncitorii care au construit prin muncă onestă lucrurile de care ne folosim cu toţii azi (metrou, blocuri, drumuri, baraje etc etc etc)  propaganda băsistă (şi mai nou cea USR-istă)  nu a făcut decât să piardă aproape complet voturile acestei uriaşe categorii sociale. Aici intrând inclusiv mulţi pensionari bine situaţi material, educaţi şamd care au reacţionat la

Badr Hari se luptă cu campionul de carton Rico Verhoeven în gala Glory Collision sâmbătă 10 decembrie

Probabil cel mai aşteptat meci de kickboxing al ultimilor ani se desfăsoară în gala Glory Collision din seara asta (main eventul debutând la 11 PM ora României). Rico Verhoeven, campionul tip „moartea pasiunii” împins în faţă de promoţia olandeză Glory, va da piept cu fantoma lui Badr Hari, sau mă rog, cu ce-a mai rămas din Badr Hari după puscărie, sejururi prelungite prin Maroc şi gale prin Cecenia. În mod normal această luptă n-ar suscita nici cel mai mic interes (dată fiind situaţia lui Hari din ultimii ani)  dar pur şi simplu sila faţă de stilul infect al lui Verhoeven şi de arbitrajele care îl scot de multe ori câştigător pe bază de numărat lovituri „de protocol” îi face pe fanii kickboxului să spere la o minune.  (a nu se înţelege de aici că Verhoeven n-ar fi un atlet demn de toată lauda, dar pur şi simplu ce vinde el le stă oamenilor în gât)

La asta se adaugă şi faptul că de la Daniel Ghiţă încoace lui Verhoeven  nu i s-au mai scos în cale decât foşti luptători (Aerts la 43 de ani!!! , Zimmerman cu şuncile atârnând mai jos ca niciodată)  sau sportivi care în vremea răposatului  K-1 nici n-ar fi visat la un Final Elimination (turneul de calificare pentru finală), darmite la marea gala finală de la Tokyo (Brestovac, un Benny care mai are multe de învăţat până la un meci serios de titlu samd).   Iar când a plecat din căldurica arbitrajelor olandeze pentru „campion” olandez, Rico a pierdut ruşinos la decizie prin China în faţa lui Andrey Gerasimchuk, un luptător din Belarus de care n-a auzit multă lume.

Practic, lumea speră că pumnii grei ai lui Badr Hari vor reuşi cumva să dărâme statuia de carton pe care promoţia Glory i-a ridicat-o cu trudă lui Verhoeven, doar că speranţa asta se bazează din păcate mai mult pe ce-a fost Hari în urmă cu nişte ani decât pe ce a arătat acesta în ultimul meci, disputat în urmă cu un an şi 4 luni contra lui Londt şi câştigat prin TKO, după vreo două down-uri încasate. Sigur, poate apropiaţii lui Hari să ştie cât s-o fi antrenat acesta, între două îmbrăţisări cu Cristiano Ronaldo şi o nouă arestare pentru agresiune, dar mi-e greu să cred că a tras câineşte în ultimul an ca să revină la o formă  fizică  apropiată de cea din vremurile lui de glorie.

Ce-o ieşi o să vedem diseară (main eventul fiind transmis pe