Escrocul Mourinho, pedepsit în sfârşit de Dumnezeul fotbalului

 Mi-e greu să descriu enorma satisfacţie pe care am trăit-o văzând cum meschina filozofie a autobazei, promovată de acest traducător portughez, şi-a primit în sfârşit cuvenit pedeapsă, chiar pe Santiago Bernabeu, în faţa unui public obişnuit cu orice altceva decât cu stilul „capră”. Stil pe care Realul lui Mourinho, cea mai scumpă echipă din istoria fotbalului, l-a practicat cu abjecţie totală timp de 120 de minute în faţa unui Bayern format în proporţie de vreo 60% din puşti cărora abia le-au dat tuleiele.

 Practic, acest meci a demonstrat fără urmă de îndoială că Mourinho este un fel de Cârţu al fotbalului mare, doar că fără cariera semnificativă de fotbalist a olteanului.  Peste tot unde se duce, Mourinho (ca şi Cârţu) transformă echipa într-o autobază sinistră, încercând să câştige la ciupeală, pe erori de arbitraj mai mult sau mai puţin voite, pe greşeli ale adversarilor şamd. Sigur, bugetul Realului face ca jucătorii de 380 de milioane de euro să poată bate la scor echipe modeste gen Apoel Nicosia sau trupele din a doua jumătate a clasamentului spaniol, dar în meciurile importante contra unor echipe semnificative penibilul portughez ştie doar să parcheze autobuzul pe linia porţii şi să spere la un penalty uşor acordat, la o bâlbă în careul advers, la un offisde nesemnalizat.

 A fost cât pe ce să-i iasă şi în seara asta, când scorul ajunsese în minutul 15 la un neverosimil 2-0, după un penalty primit cadou şi un gol din offside. Numai că  puştii lui Bayern au strâns rândurile, s-au dus ca tăvălugul spre poarta Realului şi au forţat corupta brigadă maghiară să acorde penalty-ul din care Robben a readus echipa germană în cărţi.  Sigur că pe urmă Viktor Kassai s-a făcut că plouă la un henţ cât casa comis în careu de oribilul măciucar Pepe, iar Bayern a ratat cu seninătate câteva ocazii imense în repriza a doua, însă golul marcat de bavarezi s-a dovedit a fi suficient pentru a duce meciul la penalty-uri.  Şi asta pentru că jalnicul Mourinho şi-a arătat definitiv limitele în timpul prelungirilor, când nu a făcut nimic pentru a forţa atacul, deşi Bayern cedase fizic iar apărarea era, în mod extrem de evident, punctul slab al unei echipe cu o medie de vârstă de 24 de ani.

 Iar la penalty-uri a venit rândul celei de-a doua păpuşi gonflabile a Realului să se dezumfle ca împuşcată cu mitraliera: fandositul homosexual Cristiano Ronaldo a bătut atât de jalnic lovitura de la 11 metri încât era să-l păcălească pe excelentul Neuer, care se dusese cu elan pe colţul respectiv, anticipând o execuţie cât de cât corectă. Adăugând în ecuaţie şi halul în care acest căcăcios gelat a stricat absolut orice fază pe care a avut-o din momentul în care Bayern a marcat golul de 2-1 şi obţinem imaginea unui individ cu reale calităţi atletice dar care nu va ajunge niciodată nici măcar pe lista celor mai buni 100 de fotbalişti all time. Pentru simplul motiv că degeaba le umpli sacul cu goluri unor desculţi, dacă eşti pe nicăieri în orice moment în care echipa ta dă cât de cât de greu.

 Una peste alta, această calificare a Bayernului reprezintă triumful fotbalului adevărat în faţa ciupelii hoţeşti a lui Mourinho şi a unor vedete de mucava, umflate cu pompa de o presă sportivă ruptă de orice realitate. Nu văd ce om sănătos la cap, care a văzut această dublă manşa Bayern-Real, poate spune cinstit că echipa spaniolă a meritat vreo clipă să se califice. Sau că biata Cristinuţa Ronalda şi-a meritat în vreun fel măcar a zecea parte din cele 80 de milioane de lire sterline plătite pe ea, într-un moment de derută mintală, de Florentino Perez.

 Cât despre fanii madrileni care au umplut, ca întotdeauna, tribunele de pe Bernabeu, nu ştiu cine o să le dea înapoi banii plătiţi în speranţa că-şi vor vedea echipa jucând fotbal. Mai mult ca sigur că nu le rămâne decât să se întrebe în ce măsură istoria Realului merită să fie batjocorită de acest penibil traducător portughez , printr-un joc de care s-ar ruşina până şi Real Santander…