Ce treabă are masacrul de la Charlie Hebdo cu jurnalismul?

Poate părea bizar să pui o asemenea întrebare după ce vreo 4 milioane de oameni şi 47  de şefi de stat şi de guvern au defilat prin Franţa la marşurile pentru libertate desfăşurate în week-endul trecut. Dar modul în care au fost relatate şi folosite în România evenimentele sângeroase petrecute săptămâna trecută în Franţa este atât de tendenţios încât unele precizări au devenit absolut necesare.

În primul rând, Charlie Hebdo era un săptămânal de satiră şi umor. Asta înseamnă că unele caricaturi nu aveau întotdeauna legătură cu jurnalismul: o simplă frunzărire a câtorva numere ale publicaţiei ne arată că se abordau tot felul de subiecte, dintre care unele nu intrau în sfera jurnalismului oricâtă bunăvoinţă ai avea. Ca să dau un singur exemplu, strict legat de motivul atacului de la Charlie Hebdo:  o caricatură în care un gealat mascat îi ţine cuţitul la gât profetului Mahomed, iar când acesta îşi declină idendintatea îi spune „gura necredinciosule” ESTE jurnalism, pentru că atacă fanatismul orb al unor islamisti radicali. În schimb, o „caricatură” în care profetul Mahomed stă în patru labe, dezbrăcat, cu o stea ieşindu-i din posterior şi cu explicaţia cretinoidă „Mahomed, o nouă stea s-a născut” nu are absolut nici o legătură cu jurnalismul. Reprezintă doar un atac absurd la credinţa unor oameni şi la valorile unei comunităţi.

Cu alte cuvinte, prezentarea asasinatului colectiv de la Charlie Hebdo drept un „atac la libertatea presei” sau drept „asasinarea unor jurnalişti de către terorişti”, cum a făcut media de la noi (având drept vârf de lance, cum altfel, Antena 3 şi România TV) nu reprezintă decât o insultă la adresa numeroşilor jurnalişti ucişi pentru că îşi făceau corect meseria de a informa opinia publică. Bănuiesc că s-a mai spus lucrul ăsta în ultimele zile, dar a pune-o pe Anna Politkovskaya în aceeaşi oală cu caricaturiştii de la Charlie Hebdo denotă pur şi simplu prostie combinată cu totala neînţelegere a rolului jurnalistului în societate.

Dacă atacul de la Charlie Hebdo s-ar fi produs în urma unor caricaturi prin care s-ar fi demascat o eventuală conexiune a şefului autoproclamatului Stat Islamic cu traficul de droguri (să zicem), atunci da, caricaturiştii de acolo ar fi fost nişte martiri ai libertăţii presei, iar toate osanalele ridicate în ultimele zile ar fi fost pe deplin justificate.  La cum stau lucrurile însă, aceşti oameni (care evident că nu meritau să moară) sunt doar nişte martiri ai mârlăniei şi ai prostului gust ridicate la rang de „libertate de exprimare”.

În al doilea rând, modul în care Charlie Hebdo a dus această campanie anti-islamică a fost total iresponsabil nu numai în raport cu siguranţa angajaţilor de acolo dar şi cu interesele statului francez ba chiar şi cu interesele francezului de rând. Caricaturile publicate în 2012 au dus la  închiderea de ambasade, consulate, şcoli franceze şi centre culturale franceze în 20 de ţări musulmane, cu alte cuvinte un francez aflat la Jakarta şi care avea nevoie de asistenţă urgentă din partea ambasadei în ziua respectivă putea liniştit să pupe lacătul din cauză că răposatul Charb ţinuse morţiş s-o descrie pe Aisha dret o „târfă de nouă ani”. Chestie pe care noi ar trebui s-o vedem drept un act de mare jurnalism, nu?

Ca să nu mai lungim inutil vorba, unele dintre caricaturile incriminate de lumea musulmană erau chiar opusul jurnalismului, fiind pur şi simplu acte de propagandă anti-islamică de-a dreptul primitivă. Iar în aceste condiţii cred că putem să condamnăm din răsputeri faptul că doi islamişti radicali au recurs la crimă pentru a pedepsi ceea ce ei au considerat a fi o blasfemie, dar nu putem în nici un caz să considerăm că angajaţii de la Charlie Hebdo au fost jurnalişti căzuţi la datorie. Pur şi simplu ar fi stupid şi imoral să facem asta.