Referendumul catalan şi regimul securistilor patrioţi de la noi

Ce m-a uluit pe mine în tărăşenia asta cu referendumul din Catalonia n-a fost faptul că nişte catalani care n-au mai fost independenţi de pe vremea cruciadelor s-au trezit acum că vor să-şi facă ţară pentru că sunt niţel mai muncitori şi implicit niţel mai bogaţi decât restul Spaniei. Asta e o temă care revine periodic în state în care există decalaje economice importante între regiuni cu identitate istorică diferită – să nu uităm de exemplu că în 1996 Lega Nord a lui Bossi a luat peste 3,7 milioane de voturi la alegerile pentru Camera Deputaţilor din Italia şi vreo 3,3 milioane la Senat. Era inevitabil ca până la urmă vreo mişcare de genul ăsta să facă pasul următor şi să încerce chiar să proclame secesiunea, nu doar să delireze despre ea pentru a obţine locuri în Parlament şi diverse alte avantaje.

Stupefiant în schimb este faptul că media cu pretenţii aflată în siajul actualului establishment al Uniunii Europene, de la Euronews la The Guardian, prezintă într-o lumină destul de favorabilă (sau măcar neutră) acest demers dar pune un accent copios pe brutalitatea poliţiei spaniole care a cam dat cu bâta-n baltă la câteva secţii de votare. Cu alte cuvinte, situaţia este prezentată „din devieri” la modul „au făcut bieţii catalani un referendum şi bestiile astea spaniole au pus haidamacii în uniforme să bată pensionarii”. Faptul că e complet inacceptabil ca o regiune a unei ţări să organizeze cu de la sine putere un referendum de secesiune este aproape complet trecut sub tăcere, în schimb se prezintă nonstop imagini cu câţiva oameni bătuţi şi cu câţiva tâmpiţi în uniformă (de care nici o ţară nu pare a duce lipsă) .

Evident, printre rânduri se citeşte o lumină verde dată dinspre Bruxelles separatiştilor catalani, lucru care devine brusc foarte interesant pentru România. Pentru  că guvernul regional al Cataloniei n-a primit semnale clare că secesiunea este descurajată de Uniunea Europeană, că o evetuală Catalonie independentă nu va fi primită în UE  şamd. Lucru care ridică întrebarea despre ce experimente de acest gen mai pot fi în plan, în special în ţări cu minorităţi etnice grupate compact şi care sunt destul de agitate pe teme de autonomie?

Un eventual efect de domino al evenimentelor din Catalonia prinde România în cea mai proastă poziţie cu putinţă. Din 2012 încoace, de când Maior, Coldea, Kovesi şamd  i-au salvat scaunul lui Băsescu făcându-le în ciudă celor peste 7 milioane de români care i-au dat cu ştampila în cap matrozului, ţara noastră a încetat practic să fie condusă democratic, iar instituţiile de forţă au preluat treptat controlul. Chestia asta s-a putut face doar subminând continuu încrederea în Parlament, în politicienii aleşi, în presă, în Biserică şamd. Desigur, ajunge să te uiţi la ce vomită zilnic pe net postacii pe care chipurile nu ştie nimeni cine-i plăteşte ca să observi imediat pe cine NU atacă niciodată acest aparat de propagandă şi, firesc, să înţelegi cine dă comenzile. În acest fel s-a ajuns în situaţia în care românii votează ce vor ei (bun, prost, ca în democraţie)  iar la guvernare ajung alde Julien Cioloş, madam Prună (fiică de ambasador ceauşist) etc etc. Iar toate astea se întâmplă în vreme ce Holzindustrie Schweighofer cheleşte cu desăvârşită impunitate pădurile care ne-au mai rămas, iar DNA-ul condus inevitabil de fiica procurorului ceauşist de la Mediaş n-a auzit de faptul că există această companie.

Cu alte cuvinte, regimul „securiştilor patrioţi” care a luat puterea în 2012 a adus România într-un punct în care