Apetitul pentru securism al generaţiei Millenials – posibile explicaţii

Poate cea mai clară concluzie a ultimilor 2-3 ani din politica românească este că generaţia Millenials de la noi (formată din românii născuţi în perioada 1980-2000)  iubeşte la nebunie securismul de rit nou. Oriunde întorci capul pe culoarele www-ului de limbă română dai peste o grămadă de inşi (născuţi în acest interval foarte greu pentru România) care fac spume la gură în favoarea aşa-numitului stat de drept. Şi care ard de nerăbdare să împroaşte cu insulte pe oricine vede lucrurile altfel, refuzând cu îndărătnicie dialogul civilizat, pluralismul opiniilor şamd.

Mai mult decât atât,  când metoda jignirilor/insultelor/ameninţărilor  în haită nu funcţionează iar interlocutorul este pur şi simplu mult mai capabil decât ei să exprime în scris un punct de vedere logic, argumentat coerent şamd, exponenţii acestei generaţii optzecist-nouăzeciste fac pe dracu-n patru pentru a suprima fizic opoziţia, virtual vorbind desigur.  Dacă este vorba despre pagina lor de facebook, blogul lor şamd vor şterge pur şi simplu comentariile care le contrazic civilizat şi cu blândeţe bazaconiile securistice, iar dacă este vorba despre forumuri de discuţii şamd vor face pe dracu-n patru pentru ca „intruşilor” să li se blocheze accesul. Beneficiind în acvest sens de largul concurs al proprietarilor acestor platforme online, dintre care mult prea mulţi au trecuturi care includ ba un tată colonel de Securitate, ba vreo Academie Militară, mă rog, intelegeţi ideea.

Sigur, mulţi dintre aceşti tineri (unii ajunşi deja pe la 35-37 de ani) aparţin diferitelor structuri ale „statului de drept” şi prestează la ordin. Alţii sunt plătiţi de aceleaşi structuri pe post de colaboratori (vezi banda bloggerilor pişcotari care ar face foamea fără dna general Istode). Dar grosul, masa care delirează pe facebook şi care a ieşit în piaţa Victoriei pentru a apăra dreptul procurorilor de a intercepta orice angajat la stat care a cumpărat două topuri de hârtie cu 20 de lei în loc de 15, nu ia bani de la SRI. Pur şi simplu aceşti oameni urăsc sincer dialogul, urăsc pluralismul opiniilor şi pluralismul politic, îşi doresc cu ardoare un stat condus autocratic de „securiştii patrioţi”, procurorii de bine şamd.

Fiind un om care prin forţa lucrurilor a petrecut în mediul online o bună bucată a ultimilor 20 de ani, m-a lovit de mult de dorinţa nebună a acestei generaţii de a închide gura celor care au altă părere. N-o să uit niciodată corul dement care cerea banarea urgentă a scriitorului SF Ovidiu Bufnilă, care intrase pe forumul computergames să se bage în seamă cu „tineretul”. La vremea respectivă însă am crezut că e vorba despre frustrările unor adolescenţi (şi adolescenţi întârziaţi) nu de cauze mult mai profunde, de natură psihologică.

Acum însă, când asistăm la apoteoza securismului de rit nou, devine evident că această generaţie are pur şi simplu o mentalitate otrăvită. Sigur, există excepţii, unele notabile, iar pe cei care nu se regăsesc în descrierea de mai sus îi rog anticipat să mă scuze pentru generalizare. Dar grosul celor născuţi între 1980 şi 2000 în România par pur şi simplu prizonieri irecuperabili ai unei mentalităţi totalitare de tip nord coreean.  Lucru cu atât mai bizar cu cât vorbim despre primele generaţii care nu au avut când să fie îndoctinate în ceauşism, fie că nu l-au apucat deloc, fie că au prins la 7-8-9 ani doar câteva crâmpeie din propaganda unui regim muribund. Am constatat în repetate rânduri că ai mult mai multe şanse să discuţi civilizat şi argumentat pe net (că faţă în faţă millenials nu prea au clonţul tare) cu un om care avea măcar 14-15 ani în 1989 decât cu unul care era în scutece sau nu era deloc.

Psihologic vorbind, fenomenul este interesant şi probabil aş fi tentat să-l tratez într-o cheie mult mai veselă dacă lucrurile nu ar fi atât de grave dpdv politic.  E posibil ca marea bulibăşeală a anilor 1990-2000, când România comunistă a fost furată cu bucata, dezmembrată şi vândută la fier vechi etc să fi avut efecte psihologice grave asupra acestei generaţii. Care, neapucând să experimenteze pe propria piele deliciile totalitarismului de tip ceauşist, îşi