De ce sunt complet irelevante protestele anti-PSD

L-am văzut azi pe ministrul Justiţiei niţel cam agitat şi zău că nu înţeleg de ce. S-o luăm metodic:

  1.  În 2014 PDL avea 138.714 membri iar „vechiul” PNL avea si el 115.181 de membri (de-aia cu carnet, cotizaţie etc, nu simpatizanţi) Cu alte cuvinte, în mod normal noul PNL (adică PDL+PNL=love ) ar trebui să aibă lejer peste 253.000 de membri. E greu de spus câţi are USR-ul (în 2014 nu exista ca partid iar date mai recente n-am) dar vreo 50.000 tot or fi. Cu alte cuvinte  noul PNL şi USR au în toată ţara vreo 300.000 de membri cu carnet.
  2.  Cum Bucureştiul are peste 2 milioane de locuitori după toate calculele, iar în ţară cam toată lumea e de acord că n-au mai rămas nici 20  de milioane de români, ar rezulta că aici ar trebui să fie cel puţin 10% dintre membrii acestor partide, adică 30.000 de oameni. Asta fără a lua în calcul că aici e capitala, aici sunt toate instituţiile centrale, aici se năpustesc toate lichelele aflate în căutarea unei sinecuri.
  3.  Singur că nici un partid n-o să reuşească să mobilizeze la vreun miting TOŢI membrii din oraşul respectiv, dar pe de altă parte putem fi siguri că activiştii care s-au conectat la un moment dat la ugerele bugetului de stat o să vină la un asemenea miting cu căţel, cu purcel, cu toată familia etc. Toate leprele alea pedeliste înfipte vreme de 10 ani prin diverse AGA şi CA credeţi că au stat acasă sau că au cărat la protestul anti-PSD tot clanul?
  4. Am ajuns deja la vreo 30.000 de penelişti, pedelişti şi USR-işti, fără a socoti diverşii angajaţi ai ONG-urilor cu profil politic (finanţate de Soros, de diverse ambasade, de diverse fundaţii europene etc) . În Bacău s-ar putea să nu fie prea mulţi, dar în Bucureşti avem sigur cel puţin 2-3 mii.  Şi ăştia chiar sunt agitaţi rău, mai ales de când pe la Antene se tot discută despre eliminarea aberaţiei cu „utilitatea publică” etc.
  5.  În fine, la orice miting care trece de câteva mii de persoane ar fi normal, chiar şi într-o ţară sănătoasă la cap, ca serviciile secrete să-şi trimită agenţii în mulţime. Să aibă grijă să nu apară provocări, să sesizeze din timp dacă se incită la violenţă, să identifice organizatorii în cazul unui miting neautorizat etc etc. La noi, având în vedere că toată ţara plăteşte peste 30.000 de SRI-şti şi un număr nedeterminat de doişiunsfertişti etc etc cred că putem fi siguri că duminică au fost în stradă vreo mie de agenţi sub acoperire, poliţişti în civil şamd.

Cu alte cuvinte,  un miting care se învârte între 30 şi 40.000 de oameni (nu mai vorbesc de 25-30.000 cât au fost de fapt Duminică în stradă)  n-ar trebui să provoace nici măcar o tresărire  unui guvern PSD-ALDE.  A, dacă apar semnale în cele două partide că se agită proprii membri sau simpatizanţi, atunci da, ar exista motive de îngrijorare. Sau dacă la proteste s-ar alătura şi câteva zeci de mii de cetăţeni neafiliaţi, iar ar fi logic să apară unele temeri. Dar câtă vreme în stradă ies strict aparatele de partid ale PDL, PNL şi USR, plus oengiştii „de dreapta” plus inevitabilii SRI-işti, eu unul nu văd ce ar putea determina un partid aflat la guvernare să se abată fie şi cu 1mm de la politica proprie.  Oamenii ăia care protestează nu numai că nu v-au votat măi fricoşilor, DAR SUNT PUR ŞI SIMPLU ADVERSARII VOŞTRI POLITICI.

6 Responses to De ce sunt complet irelevante protestele anti-PSD

  1. Burgermeister spune:

    Probabil ca in foarte mare masura ai dreptate dar sunt si oameni neafiliati politic care au fost la proteste. Manipulati, fara doar si poate, dar cinstiti.

    • optimvs spune:

      La cata propaganda s-a facut era si culmea sa nu puna nimeni botul. Dar serios vorbind, nu cred ca „ratacitii” reprezentau mai mult de 10% in masa protestatarilor. Numai din imaginile prezentate la TV si am recunoscut o groaza de mutre, daca intelegi ce vreau sa spun 🙂

  2. greudegasitid spune:

    majoritatea sunt simpantizanti ai tehnocratilor

    • optimvs spune:

      S-a vazut la urne cati simpatizanti au tehnocratii. Iti dau in scris ca intreg aparatul de partid al PNL si PDL a fost in strada. De USR nu mai vorbesc. Iar aia din galeria Stelei vin pentru mai putin decat zicea RTV ca ar da Soros pentru fiecare caine participant 😆

  3. greudegasitid spune:

    din pacate protestele vor face mai mult rau. vor fi ingnorate de psd iar data viitoare, urmatoarele proteste nu vor mai conta de loc.

    • optimvs spune:

      In general vorbind, in democratie un protest conteaza in masura in care pune in evidenta o MODIFICARE a atitudinii electoratului. (sau o nemultumire fata de o problema nou aparuta) De-aia Trump nici nu se uita la oamenii care manifesta contra lui.
      La noi, oricine a votat PSD considera ca dosarul cu referendumul (in care a fost condamnat Dragnea) a fost o razbunare politica. Deci sigur nu iese acum in strada sa strige „PSD ciuma rosie”, „jos penalii” etc. De ce ar baga PSD in seama aceste proteste?

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.